GHEORGHE IULIU MĂINESCU Niculae Kostinski, dr. ing. Cristian Crăciunoiu

un creator de școală.

Gheorghe Iuliu Măinescu, născut la 16 martie 1916 a fost fiu al inginerului constructor Gheorghe C. Măinescu, membru al Societății Politehnice Române, și al soției sale Silvia născută Roșculet. Scoboară dintr-o familie oltenească ce poate fi urmărită documentar până la începutul veacului al XVII-lea, originară din satul Măinești, pe Oltet, la 3 km sud de Balș, din fostul județ Romanați, actual Dolj.

A intrat ca elev, la 3 septembrie 1933, în Școala navală din Constanța din care a ieșit aspirant de marină la 1 iulie 1936. În perioadele practice din școală a fost ambarcat pe Nava Bază Constanța, folosită pe atunci ca navă școală, cu care a navigat atât în Marea Neagră și Egee în 1934, cât și în Marea Mediterană în 1935, ajungând la Toulon și la Alger. O practică de navigație a făcut apoi, împreună cu alți colegi, în cadrul școlii de aplicație, pe vaporul S.M.R. "Peleș", care deservea ruta comercială Constanța-Istanbul-Haifa-Alexandria. După absolvirea Școlii de Aplicație, în 1938 a participat la o campanie hidrografică în Marea Neagră pentru întocmirea hărții batimetrice a litoralului românesc, și a făcut, în 1938/39 o ambarcare pe distrugătorul FERDINAND.

Gheorghe Măinescu s-a arătat de la început un ofițer capabil, corect și conștiincios în serviciu, deschis la fire, cu înclinații tehnice. Aceste însuşiri, ca și pasiunea sa pentru sporturi nautice, îndeosebi iahting, au făcut să fie trimis la Hamburg în 1939 în echipajul noii nave școală MIRCEA cu care, după venirea la Constanța, a participat la periplul Mediteranei până la Gibraltar în cadrul campaniei de instrucție anuală a elevilor tuturor școlilor Marinei.

Locotenent de la 8 iunie 1940, vremurile, războiul, l-au adus apoi din nou la bordul navelor militare, întâi pe distrugătorul MĂRĂȘTI, ca ofițer cu armele sub apă, mai târziu secund pe canoniera GHICULESCU. Specializat în străinătate pentru vedete torpiloare în 1941-42, după întoarcerea la Constanța, în cadrul grupului de submarine și vedete, a primit comanda vedetei torpiloare nr. 3 "Vâscolul".

Un episod, la care am fost martor, a vădit atunci competența profesională a locotenentului Măinescu. Fusesem repartizat, tânăr aspirant, la grupul submarine și vedete. Într-o dimineață de vară, 9 iulie, mă aflam observator, în cadrul unui exercițiu, pe o navă țintă, asupra căreia vedeta VÂSCOLUL trebuia să lanseze o torpilă cu con de exercițiu. Vedeta s-a apropiat și a lansat torpila din marș, de la distanța relativ mare de 2300 metri. Observând siajul, am crezut că va trece prin prova țintei. Dar nava țintă era în marș și, în apa limpede, am văzut câteva clipe mai târziu cum torpila trecea exact pe sub comanda navei. Fusese o lansare nu numai reușită, dar și o lansare model, cu toate elementele perfect apreciate.

În 1943-44 locotenentul Măinescu a activat ca instructor și profesor la Școala Navală iar după plecarea acesteia din Constanța, căpitan de la 23 martie 1944, a îndeplinit funcțiunea de comandant secund al escadrilei de vedete torpiloare, o unitate cu vedete noi tip Power. Cu acestea a executat două misiuni de noapte la Sulina.

După încetarea ostilităților din Marea Neagră, trecerea țării de partea Națiunilor Unite, Gheorghe Măinescu, a fost repartizat temporar, de la 5 septembrie 1944, la comandamentul Dobrogei, unitate operativă. Apoi, cu noua ordine de bătaie de la 16 noiembrie, a trecut în Subsecretariatul de Stat al Marinei și ulterior la Serviciul hidrografic. Înaintat locotenent comandor, în 1948 a părăsit Marina, trecând în rezervă.

În viața civilă și-a arătat însă în continuare interesul pentru problemele de marină și de tehnică navală. Absolvind Politehnica, a lucrat ca inginer în cadrul NAVROM-ului, iar în ultimii ani, încă înainte de ieșirea la pensie, a activat în cadrul Federației române de Modelism, secția Navomodele, ca arbitru internațional, până în acest ultim an de viață. Tot în viața civilă, ca și alți intelectuali ofițeri de marină în rezervă, s-a mai ocupat și de cercetări de istorie socială, în anul 1987 mergând de altfel împreună într-o astfel de cercetare în satele din Ialomița și Ilfov, Măineanca și Ciolpani.

Dreapta sus: ofițer al Marinei Regale Române. Mijloc: cu X este marcat străjerul Măinescu în 1978. Jos: concurs antebelic de navomodele la sediul, astăzi confiscat, al Ligii Navale Române.