KFK KÜSTENFISCHKUTTER în Marina Regală Română

Raymond Stanescu

CARACTERISTICI TEHNICE

DEPLASAMENT: 110 t LUNGIME: 24 m LĂTIME: 6,4 m PESCAJ: 2,75 m VITEZĂ: 9 N MOTOR: 175 CP de 4 sau 5 cilindrii COMBUSTIBIL: 71 ARMAMENT: 1 tun 3,7 cm; 2 x 2 cm

Sfârșitul anului 1942 a marcat practic încetarea înaintării germane pe teritoriul Uniunii Sovietice. La aripa sudică a imensului front de răsărit, trupele germane se opriseră pe Volga, în zona Stalingrad și la poalele munților Elbrus în Caucaz. Pentru a sprijini această ofensivă cantități uriașe de materiale și echipamente militare fuseseră transportate pe calea mării dinspre Bosfor și porturile bulgare și românești către porturile din sudul Ucrainei și Crimeea. Forțele navale maritime românești și germane făcuseră, cu mari eforturi, siguranța acestor transporturi supuse permanent atacurilor submarinelor și aviației sovietice.

În cursul anilor 1941 și 1942 numai submarinele sovietice au scufundat 14 nave din care 6 românești - afectând grav parcul de transport, și așa destul de redus, al Axei din Marea Neagră. Puținele mijloace antisubmarine aduse de germani în Marea Neagră (o flotilă de șase vânătoare de submarine cu nave improvizate din vapoare costiere) precum și mijloacele improvizate ale românilor și bulgarilor cu greu făceau față presiunii crescute a submarinelor sovietice ce începuseră să colaboreze eficient cu aviația maritimă care localiza convoaiele.

Puternica ofensivă sovietică declanșată la începutul anului 1943 a amplificat problemele aprovizionării frontului germano-român. Pe lângă înlocuirea pierderilor de nave și completarea parcului cu nave aduse din Marea Mediterană, devenise o problemă de maximă importanță întărirea forțelor de apărare antisubmarină. Pentru a face față situației germanii au adus - pe lângă vânătoarele mari de submarine existente (1 UJ Flotille - Unter see bobte jäger = vânător de submarine) - un număr important de vânătoare mici de submarine de tipul zis KFK (Küsten Fisch Kutter) în cursul anului 1943. Astfel au apărut în Marea Neagră aceste nave. Ele derivau dintr-un tip de pescador finlandez, proiectat pentru a face față mărilor furtunoase din nordul continentului. Ținea bine marea și dispunea de un important spațiu interior (gândit ca magazie pentru pește) ce putea primi diverse întrebuințări.

Construit din lemn, cu osatură solidă, avea un deplasament de aproximativ 100 t și un motor Diesel care-i asigura o viteză utilă de 12-13 Nd. Armamentul era compus dintr-un tun automat Rheinmetall a.a. de 37 mm, un tun de 20 mm a.a. tip Oerlikon, două lansatoare de grenade (bombe) antisubmarine, cu lingură și, ceea ce era mai important, dispunea de aparatură de detecție submarină (hidrolocator) tip S-Gerät (Such Gerät). Au fost aduse în același mod ca și vedetele torpiloare și submarinele germane folosind fluviul Elba până la Dresda, autostrada până la Linz, apoi pe Dunăre până la Galați. Au ajuns în Marea Neagră 30 de unități care au fost constituite în două flotile (2 UJ Flotille și 23 UJ Flotille) care au fost repartizate pentru siguranța antisubmarină a zonelor Sulina, Constanța, Varna și Burgas. Împreună cu flotila existentă (1 UJ Flotille) au intrat în compunerea Diviziei X siguranță, în subordinea comandamentului amiral german Marea Neagră (AGMN sau Admiral Schwartzes Meer). Situația dezavantajoasă de pe front și necesitățile sporite de transport nu numai pentru aprovizionări dar și pentru evacuări de personal și material a obligat comandamentul german să întărească forțele de apărare antisubmarină și să le reorganizeze corespunzător ritmului și frecvenței sporite a mișcării convoaielor. A fost mărit la 11 numărul vânătoarelor mari de submarine cu nave tip KT (Kriegs Transporter), puternic armate și dotate cu hidrolocație, formând 1 UJ Flotille cu baza la Constanța. Navele KFK au fost grupate în două flotile de apărare costieră (Küsten Schutz Flotille) respectiv: 1 KS Flotille cu 13 unități, cu baza la Sulina și 2 KS Flotille cu 17 unități cu baza la Varna și Burgas. În această a doua flotilă existau echipaje de voluntari croați (se recunoșteau după ecusonul șah roșu-alb de pe mâneca stângă). Concomitent tactica apărării convoaielor a fost adaptată noii situații; începând cu august 1943 fiecărui convoi important i-au fost afectate 1-3 nave KFK pentru apărarea apropiată. Au fost numeroase cazurile când acestea au descoperit și angajat submarine, împiedicându-le să-și desfășoare atacul. Pentru siguranța drumurilor de larg au fost create așa numitele grupări de căutare lovire compuse din 1-2 vânătoare mari și 2-4 vânătoare mici KFK care lucrau în echipă, patrulând aceste drumuri și executând vânătoare liberă. Cunoaștem asemenea grupări formate din UJ 115, UJ 116, UJ 117 în echipe cu KFK 301, 302, 303, 304, 305, 306, 308. Astfel la 16.11.43 grupul UJ 117 cu 3 KFK au distrus submarinul Sc 203 iar câteva zile mai târziu și pe A3. La 04.12.43 grupul UJ 102 și Uj 103 cu 2 KFK au distrus submarinul D4. Au mai fost și alte atacuri soldate cu avarierea sau respingerea submarinelor. În aceste condiții, deși numărul convoaielor a crescut sensibil, în 1943 pierderile cauzate de submarine s-au redus la 6 nave (din care una românească) iar în perioada ianuarie-mai 1944, deși a avut loc operația de evacuare a Crimeei, submarinele au scufundat doar două nave („Ossag" și „Durostor") din totalul pierderilor.

În operațiunile la care au participat navele KFK în Marea Neagră au fost pierdute 7 unități, majoritatea în timpul evacuării Sevastopolului (KFK 309, 310, 315, 2304, 2305, 2307, 2313). Cu excepția a 2-3 unități transferate în Marea Mediterană sub pavilion comercial, restul vânătoarelor mici tip KFK au fost sabordate de germani la larg de Varna la 26.08.44 când aceștia au părăsit și Bulgaria, după ieșirea României din Axă la 23.08.44.

În aprilie 1944 marina română a achiziționat trei nave KFK. Ele au primit indicativele VS1, VS2 și VS3 și au format secția vânătoare de submarine din cadrul Comandamentului portului și zonei Constanța (CPZC). Comandantul secției și al VS1 a fost numit lt. Popescu Vlad-Greaca; comandanții de nave au fost lt. Adrian Gheorghiu la VS2 și asp. Cezar Apreotesei la VS3. Împreună cu alte mijloace (remorchere armate, salupe) vânătoarele mici de submarine făceau siguranța permanentă antisubmarină a zonei dintre C. Midia și C. Tuzla încinsă de marele baraj de mine din fața Constanței. O misiune specială a vânătoarelor de submarine a fost escortarea navelor cu emigranți evrei ce părăseau România în baza înțelegerii cu Crucea Roșie Internațională. La 15.05.44 vânătorul VS1 a escortat pe drumul din afara barajelor de mine nava „Marita" ce transporta 200 emigranți, până la limita de sud a apelor teritoriale. VS3 a executat escortarea navei „Kasbek" cu 758 emigranți, tot prin afara barajului Constanța, la 07.07.44. În sfârșit la 3-4 august 1944 a treia misiune de escortare a revenit VS2 care a condus un grup de trei nave („Morina", „Bülbül" și „Mefkure") cu aproape 1000 de emigranți la bord până la sud de C. Kaliakra. Dar în fața Bosforului, la limita apelor teritoriale turcești, submarinul sovietic Sc 215 a torpilat și scufundat nava „Mefkure", aflată în zona de război; doar patru pasageri au scăpat din naufragiu.

După 23.08.44 misiunea de siguranță a VAS-urilor a continuat în mod normal, inamicul fiind acum fostul aliat care avea trei submarine active în mare. La 30.08.44 au sosit la Constanța trupele sovietice și nave ale Flotei Mării Negre. Acestea au instituit autoritatea militară și navală sovietică, al cărei primul act a fost interzicerea mișcărilor navelor românești, inclusiv a celor ce făceau siguranța antisubmarină. Sancțiunea a venit imediat din partea inamicului. Submarinul U23 s-a putut apropia nedetectat, pe întuneric, de intrarea în port și a torpilat cargoul „Oituz" care s-a scufundat. Comandamentul sovietic a revenit asupra interdicției și activitatea Flotilei de siguranță a fost reluată până la 05.09.44 când navele Forței navale maritime și ale CPZC au fost luate de către sovietici și echipajele acestora debarcare. Vânătoarele mici de submarine ale marinei române nu au mai fost înapoiate de către sovietici.

Pentru a încheia cu activitatea navelor KFK în Marea Neagră să amintim un episod mai deosebit.

La 10.05.44 seara submarinul românesc Marsuinul a plecat în misiune la coasta Caucazului. A ieșit din portul Constanța în coada unui convoi de evacuare german care se îndrepta spre Ialta de la Chersones. Cât a navigat împreună cu convoiul a fost suspectat a fi inamic și o navă din escortă a tras cu mitralierele asupra lui. Oamenii erau nervoși, nu se duceau la petrecere și în asemenea cazuri repede se apasă pe trăgaci. Marsuinul a răspuns cu proiectile de 20 mm trasoare pentru a se identifica. În zori, aflat singur acum, la suprafață, în marș către destinație Marsuinul a fost observat de un hidroavion, tot german, care a dat alarma „submarin la suprafață careul..." și a trântit patru bombe care l-au făcut pe comandantul submarinului, cpt. Ciolac Grigore, să intre cu nava sub apă într-o imersiune „de urgență". Dar avionul alarmase baza, așa că pe la ora 08.30 din 11.05.44 o grupare de KFK-uri germane cu echipaje croate a sosit în forță dinspre Varna. Luând treaba în serios gruparea a executat o căutare regulamentară până când a reperat submarinul după care l-a urmărit cu perseverența caracteristică vânătorilor de submarine pentru a-l nimici. Submarinul și echipajul său a trăit momente foarte neplăcute încercând să evite prin manevre de cotă și direcție bombele (grenadele) de adâncime lansate de aliații croato-germani. Tocmai spre seară, când probabil epuizaseră stocurile de grenade a/s, KFK-urile s-au îndepărtat. La bordul Marsuinului au fost numărate, în aceste ore de angoasă, 420 de explozii, una fiind suficient de aproape să disloce un compresor electric de pe soclul său. Abia noaptea submarinul a ieșit la suprafață, s-a aerisit și a luat drumul spre Batumi.

Concluzia „și vânătorul mic poate să ochească bine" se impune și explică de ce rata succeselor submarinelor sovietice a scăzut simțitor după ce și KFK-urile au intrat în acțiune.