Autoblindata A.B. 41 pe frontul de Est

Autoblindata A.B. 41 pe frontul de Est

Nicolae Burdugan

După debutul în Primul Război Mondial ca artilerie mobilă în sprijinul infanteriei, blindatele pe roți au fost folosite în perioada interbelică pentru restabilirea și menținerea ordinii și liniștii publice. Totodată noile concepții privind ducerea războiului, prin acțiuni în mișcare cu forțe blindate importante pe anumite direcții, au impus diversificarea tipo-dimensională a vehiculelor blindate pe roți și încadrarea acestora în majoritatea Unităților Mecanizate în subunitățile lor de Cercetare-Diversiune, Stat Major, Transmisiuni și Sanitare.

Principalele țări producătoare de vehicule, au realizat, pe baza mecanicii vehiculelor civile, vehicule blindate pe roți. Firma S.P.A. Ansaldo din Italia folosind elemente ale mecanicii Tractorului Ușor TL-37 a realizat familia Autovehiculelor Blindate pe roți A.B. 39/40 până la 43.

În perioada anilor 1939-1940 au fost realizate două variante în 3 exemplare prototip (1 în 1939 și 2 în 1940) după a căror testare și omologare au fost fabricate un număr de exemplare din tipul A.B.-40. vehiculul în cauză a fost echipat cu 3 mitraliere Breda 38 și prezenta în mare cutia blindată și mecanica utilizată de întreaga familie de vehicule blindate. O îmbunătățire esențială, care a fost menținută la tipurile ulterioare, a fost trecerea de la suspensia independentă cu brațe oscilante transversale și arc lamelar pentru varianta 1939 la suspensia independentă cu brațe oscilante transversale, arc spiral și câte două amortizoare hidraulice pentru fiecare roată pentru varianta 1940 și următoarele.

Anul 1941 a adus o modificare substanțială a puterii de foc a vehiculului blindat prin înlocuirea mitralierei din dreapta din turelă cu un tun Breda M35 cal. 20 mm. Din acest tip au fost fabricate un număr de 494 exemplare.

Schema organizatorică a întregii familii de vehicule blindate A.B. este compusă din:

Camera de luptă era dispusă parțial în cutia blindată, parțial în turelă cuprindea posturile mecanicului conductor, ochitorului, încărcătorului și comandantului, rezervorul de carburanți, rezerva de muniție, piese de schimb, sculele, stația de transmisiune ocupa partea din față a vehiculului.

Camera energetică era dispusă în cutia blindată, care cuprindea motorul, ambreiajul, cutia de viteze, inversorul precum și sistemele și instalațiile anexă ale motorului și ale stației de emisie-recepție ocupa partea din spate a vehiculului.

Camera transmisiei era dispusă pe fundul cutiei blindate sub camerele de luptă și energetică pe toată lungimea vehiculului.

Armamentul era compus din trei guri de foc din care două jumelate în turelă care erau amplasate într-un leagăn comun ce le permite un câmp de tragere vertical de la -12° la +20° iar orizontal de 360°. La varianta A.B. 41 mitraliera din dreapta a fost înlocuită cu tunul Breda M 35 cal. 20 mm, iar la varianta A.B. 43 aceeași mitraliera a fost înlocuită cu tunul semiautomat Breda M 47 cal.40 mm. A treia mitralieră, tip Breda 38, era amplasată într-o ambrazură sferică pe peretele frontal posterior al camerei de luptă ceea ce îi permitea un câmp de tragere vertical de -6° la +18° și un câmp orizontal de ±26°.

Muniția necesară armamentului din dotarea Autovehiculului Blindat pe roți era depozitată în suporți speciali pe pereții camerei de luptă, astfel:

pentru A.B. 39/40 unitatea de foc pentru 3 mitraliere Breda 38 conținea 4080 cartușe în 170 încărcătoare a 24 lovituri;

pentru A.B. 41 unitatea de foc conținea: - pentru tunul Breda M 35 cal.20 mm, 456 proiectile în 57 încărcătoare a 8 lovituri; - pentru 2 mitraliere Breda 38 - 1992 cartușe în 83 încărcătoare a 24 lovituri.

pentru A.B. 43 unitatea de foc conținea: - pentru tunul Breda M 47 cal. 40 mm -63 proiectile; - pentru 2 mitraliere Breda 38 - 720 cartușe în 30 încărcătoare a 24 lovituri.

Cutia blindată era realizată, pe o platformă de bază cu două lonjeroane, din plăci de oțel nituite cu grosimea variind între 6 mm și 9 mm funcție de amplasare.

Pe peretele superior al cutiei blindate în dreptul camerei de luptă era un rulment ce permitea așezarea turelei și rotirea acesteia cu 360°. Pentru protecția rulmentului turelei pe plafonul cutiei blindate era sudată o apărătoare între 120° și 240°.

CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

LUNGIME 5200 mm LUNGIME (fără tun) 5200 mm LĂȚIME 1920/1935 mm ÎNĂLȚIME 2484 mm ÎNĂLȚIME (la plafonul turelei) 2168 mm ECARTAMENT 1634 mm AMPATAMENT 3200 mm GREUTATE TOTALĂ 7400 kg GREUTATE GOL 3840 kg ECHIPAJ 4 oameni MOTOR SPA 80 CP CILINDRII 4995 cmc RAZA DE VIRAJ 5500 mm AUTONOMIE 400 km/8h VITEZĂ MAXIMA (pe șosea) 78,38 km/h VITEZĂ MAXIMĂ (în teren) 37 km/h ARMAMENT 2 mitraliere Breda 38, 1 tun Breda M35-20

Peretele frontal anterior avea practicate trei deschideri importante din care două dispuse în extremități și protejate la nevoie cu capace metalice pentru observarea câmpului de luptă și efectuarea tragerilor cu armamentul individual. Deschiderea centrală protejată și ea cu un oblon metalic rabatabil folosea mecanicului conductor pentru orientare. În dreptul acesteia pe plafonul cutiei blindate se afla periscopul mecanicului conductor cu câmp orizontal de la 52° la 82° și câmp vertical de la 8° la 16°.

Pereții laterali ai cutiei blindate au practicate orificii de acces pentru personal protejate prin uși metalice din câte 2 elemente orizontale prevăzute cu sisteme de închidere și asigurare în apropierea camerei energetice prevăzute cu ambrazuri și amplasate pentru roata de rezervă ce aveau o triplă funcțiune și anume: - amplasarea roților de rezervă - în cazul variantei feroviare (de care vom vorbi ulterior), pe timpul deplasării pe șine se păstrau cele 6 pneuri și invers; - punct de spijin în cazul depășirii unor obstacole verticale (banchete); - protecție suplimentară a camerei de luptă.

Pe lângă aceste orificii în pereții laterali ai cutiei blindate erau practicate orificii de trecere a gâtului de umplere a rezervorului secundar cu carburanți, dispozitivul de rotire antena radio și pe aceștia erau sudați suporții pentru uneltele de geniu din lotul P.S.A.

Peretele despărțitor dintre camera de luptă și cea energetică era prevăzut cu o deschidere protejată cu un oblon metalic rabatabil pentru mecanicul conductor și reazămul sferic pentru mitraliera posterioară.

Camera energetică era prevăzută cu două obloane de acces la motor și organele anexe, cu prize de aer prevăzute cu grilaje metalice, cu locaș de ieșire a axului de pornire a motorului precum și o serie de cârlige și ochiuri de remorcare. Pe exteriorul pereților camerei energetice erau amplasate suporți pentru sculele de geniu din lotul P.S.A.

Turela realizată de asemenea din plăci de oțel nituite se putea roti pe rulmentul ei. La partea frontală avea un scut ce proteja de loviturile directe armamentul principal, sistemul de ochire și membrii echipajului. Pereții laterali aveau fante de vizare a câmpului de luptă. Peretele posterior era prevăzut cu o ușă de acces ce permite operațiuni de întreținere și reparații a tunului. Plafonul turelei avea practicată o trapă prevăzută cu sistem de observare și tragere cu pistolul de semnalizare.

Această cutie blindată cu mici modificări nesemnificative, impuse de situația de moment pe fluxul de fabricație, s-a păstrat începând cu tipul A.B. 40 până la A.B. 43 tip din care au fost produse un număr de 10 prototipuri.

Autovehiculul blindat pe roți A.B. 41, ca varianta cu cel mai mare număr de exemplare produse, a fost folosit în cadrul Armatei Italiene în cadrul unităților de Cercetare, pentru restabilirea și menținerea ordinii publice în cadrul Poliției Coloniale, precum și în alte armate aliate Axei Roma-Berlin-Tokio.

Folosirea jenților cu disc demontabil a creat posibilitatea transformării vehiculului blindat rutier în vehicul blindat feroviar. După demontare anvelopele cu inelele jenților erau prinse (pentru deplasările pe distanțe scurte) peste roțile de rezervă cu dispozitive speciale, iar vehiculul era echipat cu roți de tip feroviar, plug, cutii cu nisip (pentru mărirea aderenței), faruri cu lumina roșie, verde și galben rotitoare (spate, față, plafon turelă) precum și cu discurile roșii de semnalizare tip căi ferate.

Camera energetică conținea un motor pe benzină cu șase cilindri în linie, verticali, longitudinal a cărui putere a crescut de la 78 CP la 110 CP prin creșterea turației de putere maximă de la 2500 rot/min la 3000 rot/min de la A.B. 39/40 la A.B 43.

Motorul prezenta unele particularități impuse de destinația vehiculului propulsat prin existența a: - trei chiulase pentru ușurarea lucrărilor de întreținere și reparații; - cămășilor cilindrilor amovibile - pentru ușurarea lucrărilor de întreținere și reparații; - sistemului de ungere sub presiune cu carter sec - vehicul cu condiții grele de exploatare; - sistemului de răcire cu circulație forțată a apei cu două radiatoare demontabile și vas de expansiune; - sistemului de circulație forțată a aerului de răcire cu două ventilatoare a aerului preluat din camera de luptă; - sistemului de alimentare cu carburant realizat cu pompă electrică; - blocului motor care cuprindea și carterul ambreajului.

Tot camera energetică și blocul cutie de viteză - inversor de sens, bloc ce cuplat prin șuruburi cu motorul era suspendat pe suporți elastici față de cutia blindată pentru reducerea vibrațiilor.

Cutia de viteză avea 6 viteze pentru mers înainte și 4 pentru mers înapoi. Cu ajutorul inversorului sensul de deplasare a vehiculului putea fi schimbat funcție de postul de conducere folosit.

Un aspect inedit al mecanicii auto vehiculul blindat pe roți era menționarea vitezei maxime ce se putea atinge în fiecare treaptă a cutiei de viteză pe mecanismul de comandă al acesteia (cutia viteză) la fiecare post de conducere.

Camera de transmisie cuprindea 4 arbori cardanici care transmit mișcarea la cele patru roți motrice. Arborii cardanici erau protejați de lonjeroanele șasiului. Pe transmisie era o frână de imobilizare a autovehiculului blindat pe roți. Acest model de transmisie a fost preluat de la Tractorul ușor TL-37.

Suspensia era cu roți independente cu brațe transversale inegale cu arcuri spirale și amortizoare hidraulice (câte 2 la fiecare roată).

Sistemul de direcție conținea două mecanisme de direcție independente ce acționau fiecare pe câte o punte. În momentul în care nu era folosit mecanismul de direcție era blocat pe direcția înainte. La schimbarea sensului de deplasare întâi se bloca mecanismul de direcție pe poziția 0° după care se schimba postul de conducere, apoi se debloca noul mecanism de direcție și se începea deplasarea.

Sistemul de frânare era cu acționare hidraulică și saboți de frânare, cu două circuite și pompe de frânare independente.

Autovehiculul blindat pe roți era dotat cu stație emisie-recepție care se afla în camera de luptă pe peretele stâng, iar rotirea antenei din poziția de deplasare orizontală în cea de lucru verticală se făcea din interior. Stația de emisie-recepție avea un generator propriu de curent antrenat de motor.

Din date încă neconfirmate, în luna septembrie 1943 Armata Germană a oferit ca spijin logistic Armatei Române un număr de 8 autovehicule blindate pe roți tip A.B. 41 din dotarea Corpului Expediționar Italian în Rusia.

Apelăm pe această cale la toți iubitorii români de blindate și la veteranii Diviziei Blindate „România Mare", Regimentului Două Care Blindate sau alte unități celebre pentru a descoperi și publica documente, planuri și mai ales fotografii ale vehiculelor ce au fost în dotarea armatei române. Așteptăm contribuția dvs. la rescrierea, pe baze reale, a istoriei blindatelor românești. După cum ați văzut, noi încercăm să facem acest lucru în paginile revistei de aproape 20 de ani și tot nu este destul... Iată de ce, pentru cercetători, România este o adevărată comoară.

Redacția