PORTAVIOANELE ZBURATOARE SOVIETICE DEASUPRA ROMANIEI

Tipuri de avioane de vânătoare românești prezente în zonă: PZL-11, He-112, IAR-80, Hawker-Hurricane.

Desenele NU sunt la aceiași scară.

Atacurile asupra României din vara anului 1941 făceau parte dintr-un plan mai vast de atacare a forțelor germane din Europa de Est și de pătrundere rapidă în Vest. România, care făcea aprovizionarea cu aproximativ jumătate din petrolul necesar mașinii de război germane și aproape cu tot uleiul de motoare, era o țintă specială. Ocuparea României era foarte importantă ea urmând a fi atacată de două armate și de numeroase alte forțe speciale. Deși situația pe Frontul din Basarabia era dezastruoasă pentru sovietici aceștia debarcă în inutil Deltă, atacă intrarea pe canalul Sulina, efectuează un raid asupra Constanței în care pierd un cruciușător ușor și bombardează portul în speranța distrugerii depozitelor de carburanți și a docului plutitor. Dintre crucișătoarele ușoare participante la raid, "Moskva" a fost scufundat "Harkov" și "Maxim Gorki" au fost avariate, iar submarinele ce asediau Constanța au suferit pierderi. Sutele de hidroavioane s-au dovedit inutile iar portavioanele zburătoare, nu au reușit să influențeze favorabil situația din cauza lipsei de coordonare cu celelalte unități și a neîncrederii pe care au generat-o. Piloții lor vor fi pierduți inutil din ordinele contradictorii ale unor comandanți incompetenți sau din neșansa întâlnirilor cu Bf-urile 109 JG 2 sau cu Hawker Hurricane-le din Escadrila 52 a căpitanului Georgescu.

ZVENO în limba rusă înseamnă "echipă", termenul fiind folosit pentru a arăta conlucrarea în echipă a unui avion greu cu rol de "mamă"-avion purtător cu o rază mare de acțiune și a unuia sau mai multor avioane de vânătoare sau vânătoare-bombardament cu rază mică de acțiune, acroșate pe fuselaj sau sub fuselaj, pe aripi sau sub aripi și care astfel puteau pătrunde în adâncul teritoriului inamic, iar după ce-și îndeplineau misiunea cu rezerva de combustibil special păstrată se puteau întoarce pe teritoriul propriu. Avionul "mamă" după lansarea "copiilor" revenea imediat la bază.

Pentru a ajunge de la baza de lângă Sevastopol la Cernavodă, un Zveno trebuia să treacă de aviația de vânătoare a FARR ce includea: PZL 11, Bf 109E, IAR 80, Hawker-Hurricane. Acestora li se alăturau avioanele Bf 109E germane din JG2. Fotografiile de pe pagina următoare sunt inedite și publicate pentru prima dată. Au aparținut serg. de infanterie Nicolae Crăciunoiu.

Un asemenea concept exista încă din primul război mondial dar s-a folosit sporadic. Aviația britanică a folosit în acest scop unele hidroavioane cvadrimotoare care aveau pe suprafața superioară câte un avion de vânătoare tip "Bristol Scout C". De asemenea aviația germană a folosit 1, 2 sau 4 avioane de vânătoare acroșate sub burta uriașelor lor Zeppeline.

Între cele două Războaie Mondiale, britanicii au efectuat zboruri reușite peste Atlanticul de Nord, cu hidroavionul SHORT S-21 "Empire", care purta hidroavionul SHORT S-20 "Mercury". S.U.A a făcut de asemenea astfel de aplicații mai ales cu dirijabile ce acroșau avioane de bombardament în picaj.

Sovieticii, au folosit formula ZVENO în 1941 împotriva României. Către sfârșitul războiului germanii aflându-se în criză de avioane au folosit bombardiere care duceau acroșate pe fuselaj avioane obișnuite de vânătoare umplute cu explozibil sau bombe speciale, lansate pe curbă balistică sau telecomandate.

După război s-au folosit transportoarele uriașe care duc în spinare navetele spațiale - atât la americani, cât și la sovietici.

În anii '30 în URSS singurele avioane grele, care se puteau preta la utilizarea ca transportoare, erau avioanele TB 3 proiectate de A. N. Tupolev.

Părintele compozitului ZVENO în Uniunea Sovietică a fost Vladimir Z. Vahmistrov, care a conceput 11 tipuri de compozituri Zveno. La primul ZVENO S-1 s-a folosit un bombardier greu monoplan cu aripă joasă TB-1 (ANT-4) realizat în 1925 de birourile de proiectare ale lui A.N. Tupolev, cu o greutate totală în linie de zbor de 6712 kg, cu 2 motoare M-17 de 500 CP fiecare capabil să dezvolte o viteză maximă de 212 km/h. Pe extradosul uriașei sale aripi metalice, de o parte și de alta a fuselajului, au fost fixate două avioane de vânătoare I-4 (ANT-28) biplane cu câte un motor de 420 CP care dezvolta o viteză maximă de 257 km/h.

Conceptul tactic inițial a fost următorul: bombardierul cu rază mare de acțiune transporta o încărcătură grea de bombe, adânc în teritoriul inamic, iar în apropierea obiectivului, avioanele de vânătoare desprinzându-se de avionul purtător, asigura protecția acestuia împotriva vânătorilor inamice iar după bombardament, se întorceau "mama" și "puii" la aerodromul de bază.

Încă de la primele încercări de rulaj la sol, a devenit evident că aripile inferioare ale avionului de vânătoare biplan I-4 erau afectate de turbulențele produse de elicile puternicelor motoare ale "mamei" purtătoare TB-1.

Problema a putut fi rezolvată numai prin demontarea aripii inferioare a celor două aparate de vânătoare I-4. care au devenit astfel, niște I-4 "speciale" monoplane și cu capacitate de zbor și manevră sensibil reduse. Avioanele I-4 "speciale"-monoplan, erau împinse cu mâna, folosind rampe de lemn montate pe cavalești metalici tip grindă cu zăbrele, sus pe extradosul aripilor bombardierului TB-1, unde erau legate printr-un sistem de acrošare special. Astfel, în față, osiile roților erau mult alungite, iar la spate patinele erau acroșate de aripa avionului purtător cu zăvoare asemănătoare cu cele ce serveau la acroșarea bombelor. Instalațiile de

Varianta ZVENO-6, avea motoare 4M17F, câte o singură roată la suporții trenului de aterizare, direcția semicompresată și ampenajele orizontale mărite. De asemenea, botul era modificat.

Podul de la Cernavodă după atacul reușit din 10 august 1971. El era apărat de artilerie antiaeriană ușoară montată pe ambele maluri. După primul atac în zonă a fost deplasată pentru patrulare și Escadrila 52 Vânătoare (cu celebrul Horia Agarici), dotată cu avioane Hawker Hurricane și comandată de cpt. Georgescu.

După numai 6 ore de la atac, conducta de petrol funcționa și după 48 de ore se relua traficul feroviar la capacitatea maximă.