Delfinul

PANDELE şi pensionarii - La primele probe de scufundare, s-au montat pe coaste mărci tensometrice de către doi moşuleți pensionari, foarte volubili şi simpatici. După scufundare, corpul a început să se deformeze şi să se reașeze, cu numeroase troznituri. Cei doi bătrânei citeau punțile tensometrice, notau şi nici nu se sinchiseau, savurând coniacul Murfatlar oferit de români. La adâncimea maximă, pe la 300 m troznetele au devenit insuportabile, îngrijorarea citindu-se pe figurile proaspeților submariniști. Moşuleții, cu multă experiență în domeniu, dar şi cu gânduri, au citit indicațiile punților tensometrice şi au spus că aparatele sunt prost calibrate, să mai pună 20 m pentru a fi cu adevărat 300 m! Reacția a fost promptă şi cănile de ceai au fost reumplute cu „rumunski kaniac zalota", fiind corectate tabelele de calibrare cu creion chimic pentru viitor.

Cel mai dificil exercițiu a fost cel efectuat sub comanda unui expert sovietic asistat de cdr. Cristescu: scufundarea rapidă la alarmă. Cu motoarele pornite, 521 a plonjat la un unghi de aproape 45 grade până la 100 m, redresarea făcându-se cu o suprasarcină a planurilor cârmelor de adâncime. Emoția a fost foarte mare, dar totul a decurs perfect.

PANDELE, Securitatea şi o bacterie - O dată cu intrarea în exploatare, au început asimilările de consumabile pentru a reduce cheltuieile de exploatare, cât şi dependența de fabricant. Lichidul hidraulic de comandă a fost rapid analizat şi procurat de la Ploieşti. O componentă de bază era un anumit tip de parafină, livrată prompt. Dar, într-o misiune de antrenament, Cristescu este nevoit să ordone „Imersiune de avarie" şi să iasă cu submarinul la suprafață aproape vertical (Doamne, ce filmare ar fi fost ieşirea asta!) când constată că lichidul hidraulic are fluiditatea apei! Pe bună dreptate, organele specializate au luat problema în studiu foarte serios, nefiind exclusă nici posibilitatea unui sabotaj. Realitatea era însă alta: în tancurile de preparare a parafinei la Ploieşti exista, de mult timp, o bacterie. Vehiculându-se mari cantități de substanță, ele nu au fost niciodată sesizate, dar în cazul submarinului, s-au înmulțit pe conducte şi au consumat relativ repede grăsimile din lichidul hidraulic!

Exerciții cu americanii - Iată o poveste greu de confirmat sau de infirmat. Este cert că la limita apelor teritoriale româneşti au făcut mereu exerciții submarine ale Flotei Roşii, ba chiar este suficient să consultăm istoriile sovietice ale războiului din Marea Neagră, 1941-1944, pentru a vedea că încă din prima zi de război patrulau în fața Constanței patru unități.

Vânătoarele de submarine au întâlnit zeci de unități în ultima jumătate de secol. Era normal, acest joc fiind de fapt un antrenament-pregătire de luptă cu costuri minime şi eforturi de ambele părți. Iată de ce, vizitele anuale de prietenie în Constanța din anii '80 a unor fregate, distrugătoare sau crucișătoare americane erau o ocazie deosebită. O dată cu trecerea Bosforului, americanii trebuiau să considere, cel puțin teoretic, că sunt în ape ostile, fiind continuu monitorizați din nord... La limita apelor teritoriale româneşti erau preluați de Marina Română şi era deja altceva. Dar, cu puțin înainte era testat şi echipajul lui PANDELE. Spre cinstea lor, se pare că nu au fost detectați niciodată, deși au efectuat chiar treceri pe sub navele americane. Sonarele activate în regim pasiv nu şi-au schimbat modul de funcționare.

521 şi revoluția - Numeroase ziare au publicat interviuri şi date despre participarea lui PANDELE la revoluție. Toate pot fi rezumate, într-un titlu comun: „La revoluție, tuburile submarinului au fost încărcate cu torpile de război".

Botezul lui PANDELE s-a făcut în preajma Zilei Marinei din 1992 de către c-amiralul (pe atunci) Gheorghe Angelescu cu o sticlă de şampanie „Panciu", lovită de chiosc.

CARACTERISTICI TEHNICE

Deplasament: 2325 t la suprafață; 3076 t în imersiune

Lungime: 72,6 m Lățime: 10 m Pescaj: 6,6 m

Propulsie: diesel-electric; 2 diesel; 3650 CP: 2 generatoare; 1 motor 5900 CP (4,34MW)

Viteza: 10 Nd la suprafață; 20 Nd în imersiune, 9 cota periscopică

Armament: Torpile: 6 tuburi lansatiorpile (cal. 533mm)

Numele dat a fost DELFINUL, nume de tradiție şi de glorie în Marina Română.

La botez, pe nava bază au fost invitați toți veteranii de la submarine. După un tradiţional sprit rece, c-am (r) Petre George a întrebat un grup de moşuleți simpatici „De ce veniți dv. la toate reuniunile, la vedete, la canoniere, la distrugătoare, la torpiloare şi acum la submarine? Nu scăpați nici o ocazie. Desigur suntem onorați de prezența dv., ca veterani ai Marinei... dar oarecum curios...". „Ce curios, domnule amiral, noi am fost la fanfara Marinei şi am cântat la toți!!!"

Torpila umană

ŞASE PENTRU ŞASE SUTE DE MII

Decalogul Marinei de Asalt este un document exemplu de propagandă totalitară.

1. „Fii discret!" 2. „Fii serios şi modest!" 3. „Nu solicita recompense!" 4. „Fii disciplinat!" 5. „Nu-ţi fie frică să-ți îndeplineşti misiunea!" 6. „Trebuie să ai curajul celor puternici nu al celor disperați!" 7. „Viaţa ta este prețioasă, dar obiectivul şi mai prețios!" 8. „Nu da informații inamicului!" 9. „Dacă ajungi prizonier, fii mândru că eşti italian. Încearcă mereu să evadezi!" 10. „Dacă vei cădea în luptă, alte mii te vor urma. Vei deveni un ghid, un exemplu!"

Dacă aveți documentație comparați „Decalogul" cu sloganele din Forţele Speciale ale oricărei națiuni. Veți vedea că, în principiu nu s-a schimbat nimic.

Încă din Primul Război Mondial, italienii au utilizat scafandrii de luptă pentru a distruge navele de război inamice aflate în bazinele unor porturi. Astfel, Raffaele Rossetti şi Raffaele Paolucci au reușit să scufunde cuirasatul austriac „Viribus Unitis", de 20.320 t, în rada portului Pola. Vehiculul inventat de ei era o adaptare a unei torpile germane, cu capul detaşabil pe care cei doi îl „călăreau" sub apă. Se numea „Mignata" (Lipitoarea) şi a servit ca model dezvoltărilor ulterioare de tipul SLC MAIALE (Torpile cu Viteză Redusă - Purcica).

Un proiect de construcție a unui mijloc de asalt pentru scafandrii de luptă a fost dezvoltat de slt. Teseo Tesei şi slt. Elios Toschi din Regia Marina, în 1936. Două prototipuri au fost rapid construite şi testate de inventatori, la ordinele am. Domenico Cavagnari. Era vorba de o torpilă de mare calibru, cu conul de luptă detaşabil. Putea fi pilotată de cei doi membrii ai echipajului pe sub apă, la max. 24 m. Propulsia era asigurată electric, iar transportul până în zona de acțiune se făcea într-un container amarat pe puntea unui submarin.

Dintre acestea, faimos va ajunge SCIRE, pentru misiunile sub comanda cpt. Junio Valerio Borghese. Atacul ce putea schimba soarta războiului în Mediterana s-a produs la 17 decembrie 1941. Dacă Statul Major al Regiei Marina ar fi fost mai activ, ar fi putut profita de răsturnarea de forțe ce se produsese prin torpirelarea a două cuirasate britanice în portul Alexandria. Cu puțin timp în urmă cuirasatul HMS BARHAM fusese scufundat de un submarin german, HMS VALIANT şi HMS QUEEN ELISABETH fiind singurele cuirasate ce le rămăseseră britanicilor în Mediterana. Prin torpirelarea lor, Regia Marina era liberă să îşi valorifice superioritatea, având disponibile trei cuirasate, crucișătoarele, distrugătoarele, submarinele... etc. Era o revanşă strălucită pentru atacul-surpriză de la Taranto și înfrângerea de la Capul Matapan.

Imediat ce SCIRE a părăsit baza din insula Leros, un emiţător radio clandestin i-a informat pe britanici. Silueta submarinului comandat de Borghese era foarte caracteristică: două containere cilindrice pe punte ce adăposteau „Maiali" şi care, pentru adversari, nu însemnau decât un atac iminent la Alexandria. S-a ordonat drum direct spre baza britanică cu 17 noduri, în speranța de a fi acolo înainte ca forţele antisubmarin britanice să fie deja în dispozitiv. Apele puțin adânci din jurul Alexandriei erau ideale pentru apărători, submarinele fiind uşor detectabile.

Operațiunea a fost îndelung pregătită. Conform fotografiilor aduse de observatorii aerieni, s-au confecționat machete la scară ale portului, pe care au exersat cele 3 echipaje ce trebuiau lansate, membri ai Flotilei X MAS. Toți erau special pregătiți pentru astfel de misiuni, fiind trupe de elită. Toți aveau o pregătire psihologică demnă de cele mai moderne armate ale mileniului III. Iată de ce au luat loc fără nici o ezitare la bordul torpilelor ghidate şi s-au scufundat în apa rece de decembrie... „Buona fortuna!" a fost urarea ce i-a însoţit, dar ulterior şi marinarii de pe submarin au avut nevoie de aceeaşi urare. O dată plecați, submarinul a părăsit zona, scafandrii urmând a fi recuperați a doua zi de alt submarin „Topazio", plecat din Rosetta.

Legați între ei cu o parâmă, la numai câțiva centimetri, unii de alții, membrii celor trei echipaje se apropiau de port. Erau perfect antrenați, dar frigul pătrunzător trecea prin costumele de cauciuc. Comandantul grupului, lt. Durand de la Penne și maistrul scafandrier Emilio Bianchi, aveau ca țintă cuirasatul VALIANT de 32.700 t. Căpitanul Antonio Marceglia şi maistrul cls. IV Spartaco Schergat trebuiau să scufunde QUEEN ELISABETH, iar cpt. Vincenzo Martelotta şi maistrul scafandru Mario Marina trebuiau să atace cu încărcături incendiare un petrolier plin. După câteva ore aparent interminabile în apă rece, a apărut brusc fascicolul farului Ras-al-Tin. Sunt aruncate alimentele de rezervă şi se schimbă direcția. O oră mai târziu, o detunătură rupe tăcerea. O navă se îndrepta către ei. După trei minute, o altă explozie. O navă de pază a coastei lansa, la intervale precise, grenade antisubmarin de 10 kg. O jerbă a explodat la 50 m de ei şi următoarea ar fi trebuit să îi nimerească. „Îmi amintesc cum mi-am pus mâinile pe urechi şi am închis ochii" spune de la Penne „aşteptând sfârșitul. Camarazii se lipiseră de mine. Nu s-a întâmplat nimic. Nava a virat şi s-a îndepărtat".

Au reușit să ajungă la cele trei rânduri de plasă antisubmarină din oțel. S-au scufundat pentru a găsi un orificiu, dar degeaba. Încercările de trecere a torpilelor peste plase au fost inutile. Operația părea sortită eşecului, când, a avut loc o minune: „La miezul nopții, reflectoarele s-au aprins brusc pentru a ilumina perfidele bancuri de nisip de la intrarea portului. Trei distrugătoare, perfect vizibile, ce se întorceau după ce încercaseră în zadar să-l intercepteze pe SCIRE, avansau lent pe şenal. Italienii erau în câteva minute la câțiva metri de cocile lor, intrând în port. Dacă ar fi purtat măştile ar fi putut fi trădați de reflexii. Așa, au trecut neobservați. O dată intrați în port, s-au îndreptat spre ținte. Cablul decuplat, fiecare şi-a urmat drumul. Agenții italieni din Alexandria furnizaseră date corecte. Aveau circa un km până la „Valiant", adică o jumătate de oră de mers prin apele poluate cu păcură ale portului. Drumul era presărat cu numeroase deşeuri plutitoare. La un moment, au început să se audă plasele antitorpilă din jurul cuirasatului, bine clătinate de valuri. Erau un fel de plase metalice, atârnate de geamanduri metalice plutitoare. Dar la bordul navei britanice era o linişte perfectă, echipajul nefiind în alarmă. Plonjând la o adâncime de 5 m, plasele au fost uşor depăşite. De la Penne s-a deplasat la mijlocul carenei şi cu mâinile înghețate a detaşat încărcătura explozivă. Motorul electric nu se decupla şi SLC-ul s-a afundat la 17 m, girând până a lovit fundul. Bianchi şi-a făcut datoria, atașând mina magnetică. Ieşit la suprafață în apa murdară, nu şi-a văzut coechipierul. Bianchi era de negăsit. La bord, linişte perfectă. A plonjat din nou. SLC-ul agătase un cablu de oțel și elica era blocată. A tras repede de torpilă, încercând să o plaseze sub cocă. Zadarnic însă. Şansa l-a ajutat din nou şi, în urma unui efort supraomenesc, însoţit de numeroase lovituri, acoperite de un dispozitiv intern al navei. A scos masca pentru a o spăla şi costumul a fost imediat inundat. Euforic din cauza oxigenului inhalat, de la Penne a ieşit la suprafață, după ce a reglat detonatorul torpilei agățate la 2 m de corpul navei de cablul metalic. S-a agățat de geamandura de acostare a navei, unde l-a regăsit pe Bianchi.

După câteva minute, o salupă a cuirasatului a venit şi i-a luat prizonieri, ducându-i la ofițerul de serviciu. Au fost luați drept paraşutişti şi trimişi la mal pentru a fi interogați. Aici, de la Penne este recunoscut de ulterior faimosul scafandru, maior „Buster" Crabb (care a dispărut fără urmă, fiind trimis să spioneze carena noului crucișător sovietic SVERDLOV venit în 1950 în vizită de „prietenie" la Portsmouth). Retrimişi la bordul lui VALIANT, cei doi italieni sunt interogați dur de însuşi comandantul navei, cdr. Morgan. De la Penne nu a furnizat decât răspunsuri în acord cu convenția de la Geneva... „Sunt lt. Durand de la Penne din Marina de Război Italiană şi nu vă pot da mai multe detalii". Şi el şi Bianchi au fost închişi într-o magazie de lângă chila navei. Cu groază a descoperit că era chiar lângă locul unde aveau să se producă explozia. Cu circa 15 minute înainte de explozie, a cerut să vorbească cu comandantul. L-a informat că explozia este iminentă şi i-a cerut să anunțe echipajul, pentru a reduce numărul de vieți pierdute. A refuzat să dea poziția încărcăturii explozive şi a fost recondus în magazie. A început o aşteptare în care şi-a amintit toată viaţa şi a început să se roage. A auzit explozia şi a leşinat. Când şi-a revenit, a urcat rapid pe puntea superioară, ce ajunsese la nivelul mării! Soarele se ridică în spatele siluetei cuirasatului QUEEN ELISABETH. O explozie a ridicat brusc nava şi a arătat că Marceglia şi Scergat îşi îndeplinesc cu succes misiunea. Ei au reuşit să se deghizeze în civili locali, dar au fost prinşi în gară, serviciile secrete italiene dotându-i cu lire sterline ce nu erau valabile pe teritoriul egiptean. A treia echipă a aruncat în aer petrolierul SAGONA şi acum tot portul era în alarmă. Martelotta şi Marino au fost capturați pe chei. VALIANT s-a canarisit, dar şi-a revenit aşezându-se pe fundul bazinului. La fel şi QUEEN ELISABETH.

Submarinul de recuperare „TOPAZIO", sosit la locul de întâlnire a aşteptat în zadar. Fotografiile luate de la mare înălţime de aviație nu au arătat că navele de linie ar fi fost afectate. Au fost reparate după un an şi respectiv 3 ani, iar Regia Marina a pierdut definitiv ocazia de a controla Marea Mediterană.

Durand de la Penne a fost poate singurul ofițer decorat cu cele mai înalte ordine de italieni, germani şi ulterior de britanici, situație singulară în cel de al doilea război mondial, dacă nu socotim ofiţerii români de aviație şi marină, decorați de ai lor, de germani şi de sovietici.

Un grup de luptători de elită, cunoscuți sub denumirea Flotila a 10-a MAS a fost formată în 1940, cu scopuri pur ofensive. Arma principală era Torpila umană (SLC). Flotila a scufundat 28 de nave cu un tonaj de 111.000 t, inclusiv nave de luptă britanice.

CARACTERISTICI TEHNICE

Lungime: 6,70 m Diametru: 0,533 m Greutate: 1200 kg Propulsie electrică: 1,2 Kw Viteza max.: 4,5 noduri Autonomie: 12 mile la 2,3 noduri Adâncime max.: 24 m Încărcătura militară: 300 kg exploziv Echipaj: 2 oameni

Tablou de bord cu turometru, indicator acumulatori, busolă, leviere direcție şi adâncime. Fabricate la San Bartolomeo, La Spezia.