Bogdan Pătraşcu Hansa-Brandenburg W.29

Cornel Nastase Aceste hidroavioane au fost primele ce au echipat „Hidroscala" de la Constanţa.

Reprezenta o extrapolare a hidroplanului W.12, purtând amprenta aceluiaşi proiectant, Ernst Heinkel, fiind, în principal, o nouă maşină, care păstra forma neuzuală a biplanului, însă cu o structură a aripii, complet diferită. Prototipul noului aparat a zburat la sfârşitul anului 1917, fiind pilotat de Oberleutnant Christiansen, comandantul bazei navale germane de la Zeebrugger. Intrat în exploatare aproape de terminarea primului război mondial, a avut numai 7 luni de carieră operațională, numărul aparatelor produse fiind redus.

Cu tot aspectul său de biloc, prima versiune a hidroului a fost clasificată cal „vânător", armat cu o pereche de mitraliere sincronizate „Spandau", cu tragere înainte şi o mitralieră mobilă „Parabellum", montată în cockpitul posterior. Rapid 175 km/h - şi foarte manevrabil, în ciuda flotoarelor, surclasa majoritatea aparatelor Aliate, iar lipsa ampenajului vertical oferea mitraliorului-observator, un câmp de tragere foarte bun.

În această configurație a fost folosit la escortarea şi dirijarea submarinelor germane, prin câmpurile de mine, plasate de marina britanică. Datorită formei sale, Royal Navy i-a dat porecla de „Brandenburger", însă comandanţii submarinelor Aliate, tratau cu respect şi foarte multă atenție orice întâlnire cu W.29.

În ciuda performanțelor sale, călcâiul lui „Ahile" se găsea în flotoare, acestea având tendința de rupere pe o mare uşor agitată. Primele 6 aparate comandate, împreună cu alte 4, dintr-o altă serie, au fost echipate cu diverse motoare, dar celelalte 70 aparate au fost dotate cu motorul Benz III B de 195 CP, care antrena o elice bipală din lemn stratificat cu bordul de atac întărit cu tablă de alamă, de minim 1,80 m şi maxim 2,75 m în diametru.

W.29 a fost urmat de varianta W.33, care păstra aspectul de monoplan, dar cu o anvergură de 15,9 m, în locul celei de 10,6 m şi o lungime de 11,1 m faţă de 7,9 m. Constructiv, cele două variante erau similare, cu modificări ale profilului aripii, de la secțiune de viteză la cea de portanță ridicată. Aripa era construită pe două lonjeroane, din lemn, cu nervuri din lemn şi acoperită cu placaj, iar suprafețele de comandă şi posteriorul fuselajului, erau împânzite.

Un mic număr de aparate W.33 au intrat în serviciu, pe perioada războiului, iar o versiune W.34 a fost dezvoltată până la terminarea primului conflict mondial, fiind echipată cu un motor Fiat de 300 CP. Nici un aparat din aceste versiuni nu a zburat operațional, în serviciul naval german. Câteva aparate W.33 au fost obținute de Finlanda, din stocul unei baze ruseşti, abandonate pe teritoriul finlandez, şi dintr-o bază germană de la Tallin, iar din noiembrie 1921, Finlanda realizează, sub licență de la Hansa, modelul W.33, care a fost redenumit IVL.A.22. Acesta a fost primul aparat de zbor construit în Finlanda, într-un număr de 120 bucăți.

În afara Finlandei, Danemarca a produs varianta HM-1 (W.29) după terminarea războiului, folosind acest tip de aparat până la jumătatea anului 1928, iar Norvegia a exploatat W.29 din iulie 1922 până în 1926.

Un număr de aparate W.29 au fost realizate şi de UFAG (Austro-Ungaria), sub indicativul UFAG tip C-seria C.3, majoritatea fiind folosite după semnarea Armistițiului de către armata bolşevică a lui Bella Khun. Din aceste aparate, un număr de 12 bucăți (?) au fost capturate de Armata Română şi refolosite în cadrul Corpului de Aviație Maritimă (Grupul 6 Hidroaviație), după ce au fost revizuite la Arsenalul Aeronautic de la Cotroceni, apoi trimise cu trenul la Constanţa-port. Din cele câteva fotografii ale acestor hidroavioane, se poate observa că erau vopsite în camuflajul german - lozenge - care, conform regulamentului ABB (Cerinţe generale de construcții pentru Marina Imperială - Allgemeine Baubestimmungen fur Seeflugzeuge der Kaiserlichen Marine) cerea ca:

- toate suprafeţele vizibile de sus, cum ar fi: extradosul aripilor, fuselajului, flotoarelor, ampenajelor și a profundoarelor să fie „gri-violet" în hexagoane regulate de 15 cm lungime. - toate suprafețele vizibile din lateral, cum ar fi: lateralele fuselajului, flotoarelor, direcției şi toţi montanţții, să fie vopsite într-o singură culoare, gri cu ton albastrui - toate suprafeţele vizibile de jos, cum ar fi: intradosul aripilor, fuselajului, ampenajelor și al profundoarelor, să fie vopsite în albastru deschis-bleu sau să păstreze culoarea naturală a materialului (pânzei). - Întregul aparat să fie vopsit cu culori mate.

În general camuflajul se realiza prin împânzirea suprafețelor cu material textil imprimat „Lozenge", având următoarele culori (date în cod Federal Standard): gri-violet FS 35164 (înlocuit în unele situații cu maro FS 20062; gri cu ton albăstrui FS 35240; albastru deschis FS 26493 sau/ori FS 37855 (vezi schema de culori).

Nu toate aparatele au avut „Lozenge", câteva fiind vopsite în gri foarte deschis, având steaua roşie pe fuselaj iar pe intrados erau gri-albastru deschis sau culoarea pânzei. Peste steaua roşie s-au aplicat cocardele româneşti. Aparatele erau echipate cu motoare Hiero şi Austro-Daimler de 220 CP.

Pe 21 iulie 1920 s-a executat, în portul Constanța, primul zbor al unui hidroavion cu cocarde româneşti, acesta, după fotografiile de epocă, fiind posibil un W.29. Din toate aparatele construite, doar un singur hidroavion a supraviețuit, acesta fiind un IVL A.22, restaurat în 1969 și care este prezentat la Tampere-Finlanda.

Pentru iubitori de „flotoare", firma cehă MPM a realizat un kit la 1/72, acesta fiind unul dintre cele mai bune kit-uri specifice primului război mondial.

Prima escadrilă românească de hidroaviaţie a fost înfiinţată în 1919, la Constanţa. Ea folosea hidroavioanele Hansa-Brandenburg capturate. Baza lor se găsea în port, în dreptul clădirii „Salvamar", tot aici efectuându-se aterizările. În 1921, baza a fost mutată pe lacul Siutghiol în dreptul Hotelului "Rex", pentru ca în 1932, să fie definitiv amplasată la Palazu Mare, unde au fost construite şi hangarele ce există şi astăzi. Fotografia de deasupra este a hidroscalei în 1922.

CARACTERISTICI TEHNICE

Anvergura: 10,6 m Lungimea: 7,9 m Înălțimea: 3,10 m Greutate gol: 998 kg Greutate t/o: 1490 kg Viteza maximă: 170 km/h Viteza de croazieră: 140 km/h Viteza la amerizare: 75 km/h Raza de acțiune: 525 km

Desene realizate de Bogdan Pătraşcu