Constanţa 1917

Scopul acestui serial este de a prezenta diverse unități navale de suprafață, submarine, dar și hidroavioane sau avioane ce au luat parte la luptele din zona Constanței în timpul celor două războaie mondiale. Sunt prezentate unități germane, rusești, turcești, româneşti şi chiar bulgare din cele mai diverse. Ele sunt interesante pentru că sunt foarte puțin cunoscute. În acest număr prezentăm o mică parte dintr-o lucrare rusească ce prezintă arhivele ruseşti în legătură cu evenimentele din Marea Neagră, 1916-1919. Toţi cei care pot contribui la această serie de articole sunt bineveniţi şi vor fi remunerați.

Traducere de Carolina Cornesen după „Poligon"

Comandamentul Rus al flotei Mării Negre a luat prima dată în considerație problema română în octombrie 1915, când a apărut pericolul real de implicare forțată a României în Blocul Puterilor Centrale. Comandantul flotei Mării Negre, amiralul A.A.Ebergard considera pericolul destul de real.

Dar la războiul cu România nu s-a mai ajuns. În vara anului 1916 situația s-a schimbat radical. Promisiunile legate de Bucovina şi Transilvania din partea anglo-francezilor, înfrângerea turcilor la Caucaz, atacul excelent al frontului rus din sud-vest, au influențat Bucureştiul, făcându-l să se decidă. La 27 august 1916, după un „târg" politic îndelungat şi o diplomație complicată, românii declară război Austro-Ungariei.

Însă, în schimbul implicării în război, Rusia a fost nevoită să acorde ajutor considerabil românilor atât pe uscat, cât şi pe mare. Flota românească, compusă din 11 purtătoare de mine vechi, câteva monitoare fluviale şi bărci, nu era capabilă să respingă atacul inamicului în Delta Dunării şi Constanța - portul grandios şi „poarta maritimă" ale țării. De aceea încă din aprilie 1916 au început tratativele de acordare României de ajutor cu forțe ale flotei Mării Negre.

Cerințele românilor erau următoarele: „cu două zile până la mobilizarea României, atât în timpul acțiunilor militare, flota regală rusă va naviga dotată cu forțele necesare, în vecinătate cu apele teritoriale ale României, cu scopul de a împiedica atât bombardarea Constanței, cât şi debarcările posibile ale inamicului și atacul lui pe Dunăre".

Discutabilul „acord maritim" atingea trei probleme fundamentale. Dacă primele două erau legate de Dunăre (mergea vorba despre organizarea transportării trupelor pe apă şi luptelor cu flotila austro-ungară fluvială), apoi a treia - apărarea coastei maritime. Textul definitiv al acordului era: Flota rusă se obligă să asigure protecție portului Constanța, să împiedice debarcarea trupelor inamicului pe țărmurile României și orice atac pe Dunăre prin apele sale... Din partea sa, România recunoaşte dreptul flotei ruse pe Marea Neagră de a utiliza portul militar Constanța și de a lua toate măsurile necesare contra flotei de submarine a inamicului". Astfel Rusia îşi asuma sarcina protecției țărmului României. Ea îndreaptă noi forțe ale flotei Mării Negre spre România și, îndeosebi, concentrează în Constanța un detaşament de nave. Asemenea hotărâre a fost primită în timpul convorbirilor finalizate la 17 august, încheind acordul politic şi convenția militară dintre România şi țările Antantei.

În această situație una din problemele fundamentale devenea dorința atât a părții ruseşti cât şi a celei româneşti de a căpăta împuterniciri cât mai largi".

Pregătirile și concentrarea navelor, destinate deplasării în Constanța, au început la mijlocul lui iulie. În componența detaşamentului de nave din vestul țării (mai era numit detaşament cu destinație specială) inițial intrau: nava de linie „Rostislav", submarinele „Karp" şi „Karas", detaşamentul nr.4 de remoruchere (remorcherilor „elipidifori", „nr.241", „nr.243", „nr.244" şi „nr.245") şi detaşamentul de avioane maritime. În subordinea şefului detaşamentului cu destinație specială (DDS) treceau posturile serviciului de legătură, bateria antiaeriană, 12 tunuri de 3,4 țoli. În afară de asta, pentru expediere în Constanța, au fost pregătite 600 mine - se planifica îngrădirea portului cu mine.

Şef al DDS a fost numit P.I. Patton-Fanton-de-Verraion, avansat recent în gradul contra amiral.

În ajunul începerii acțiunilor militare ale României, s-a pus, în sfârşit, punctul discuțiilor dintre A.I. Rusin şi A.V. Kolciak, referitoare relațiilor reciproce cu noul aliat. Desfăşurarea forțelor flotei maritime, destinate acțiunilor în România, avea loc conform planului expus în ordinul comandantului flotei maritime nr.18 din 23 august 1916. Cu scopul sustragerii atenției inamicului de la pregătirile României pentru război, s-a dat lovitura aeriană asupra Varnei (în documentele operative această acțiune este numită „Operațiunea de la Varna". Paralel se desfăşura „operațiunea românească" concentrarea forțelor în apele româneşti şi îngrădirea Constanței cu mine).

În ziua de 26 august la orele 5,15 din Odessa a pornit detaşamentul de nave compus din: purtătoarele de mine „Zorkii şi „Zvonkii", submarinele „Karasi" şi „Karp", 3 remoruchere şi cargourile „Țarița" și „Petr Darsi" (la bordul acestuia se aflau bateria artileriei antiaeriene, îngrădirea din bonuri şi utilajul posturilor serviciului de legătură şi urmărire). Submarinele erau trase de cargouri.

În aceeaşi seară (ora 21.30) din Sevastopol a pornit nava de linie „Rostislav" sub drapelul şefului DDS contra amiralul Patton însoțit de 6 purtătoare de mine. Împreună cu grupul lui Rostislav, au efectuat trecerea şi 3 dragoare de mine conduse de şeful diviziei de dragoare, It. major N.V. Ieniş.

În noaptea lui 27 august din Delta Dunării au ieșit purtătorul de mine „Zavetnâi" şi 6 salupe de veghe. Ele aveau misiunea de a organiza întâlnirea şi, mai apoi, a conduce spre Constanța navele sosite din Odessa şi Sevastopol. Dimineața, „Zavetnai" şi cele 6 salupe de veghe s-au alăturat primului dintre detaşamente. Pentru a elibera calea spre Constanța, pe care urmau să treacă nava de linie şi cargourile, ele au intrat în port pe la ora 17,30, pe când purtătoarele de mine şi salupele au rămas în mare pentru a asigura trecerea lui „Rostislav".

Detașamentul de nave pornit din Sevastopol pe la vreo 16,05 s-a dispersat. Primind informații referitoare la un atac din partea crucișătoarelor inamice asupra Constanței, (Goeben şi Breslau), viceamiralul A.V. Kolciak, în seara de 26 august a chemat în ajutorul „Împărătesei Ecaterina" ce supraveghea din larg transferul, nava „Împărăteasa Maria" (cpt. rang I V.V. Trubețkoi) însoțit de 3 purtătoare de mine de ale escadrei. În seara lui 29 august, când deja au fost dezmințite posibilitățile apariției inamicului, „Împărăteasa Ecaterina Velikaia" a fost liberă să se întoarcă la Sevastopol. A doua zi în aceeaşi direcție au plecat „Împărăteasa Maria" şi toate purtătoarele de mine ale escadrei, ce au asigurat trecerea navelor şi operațiunea de protecție cu baraje de mine a Constanței.

Sosind la baza nouă P.I. Patton a dat ordin din prima noapte să descarce bateria antiaeriană, care deja în dimineața lui 28 august se afla pe poziție, pregătită să respingă atacurile aeriene.

Însă şeful de DDS presupunea că o singură artilerie nu este capabilă să asigure apărarea antiaeriană a portului ce era încredințat lui. În aceeaşi zi, el adresează o telegramă comandantului flotei cu rugămintea de a îndrepta urgent (până la sosirea detaşamentului de aviație) spre Constanța unul dintre hidroaviatrasporturi (în 1916 aceste nave, de regulă, erau numite „Hidrocrucişătoare", nava SMR România fiind şi ea urgent transformată).

Viceamiralul A.V. Kolciak, având o atitudine nu prea optimistă, față de posibilitățile aviației maritime, a dat următorul răspuns: „Asta nu este garanție, hidroplanele sunt necesare la acțiuni active şi nu pentru apărare".

Dar nu a trecut nici o săptămână şi primele atacuri ale aviației inamice l-au făcut pe Kolciak să-şi schimbe atitudinea. În dimineața lui 2 septembrie deasupra portului şi-au făcut apariția 3 aeroplane militare germane, aruncând peste utilajele portului şi peste navele ancorate în lagună 25 bombe. Deja primul atac le-a adus nemților, fie şi modestă o izbândă: o bombă a nimerit în Rostislav. Lovind turnul de control al calibrului de bază, bomba a explodat accidentând servanții unuia din tunurile „antiaeroplane", ce era instalat pe puntea de comandă. Doi subofițeri au fost ucişi pe loc, încă 4 au decedat ca urmare a rănilor multiple; 8 grav răniți au fost transportați la spitalul militar, 2 marinari uşor răniți. Artileria antiaeriană navală şi cea de țărm îndreptau focuri spre avioane, însă exploziile obuzelor (foarte apropiate de avioane) îi obligau pe inamici doar să mai mărească înălțimea. O bombă a nimerit în rezervorul cu petrol principal al cuirasatului, care din fericire s-a dovedit a fi gol...

Un barcaz din lemn a luat foc.