Clasa Poti Adio, cocosatelor!

relor antisubmarine oceanice din clasa PETYA (clasificarea NATO) la sfârșitul anilor '50, forțele navale ale URSS s-au înzestrat la începutul anilor '60 pentru operațiuni de escortă și luptă antisubmarină în apele costiere și mările închise (Marea Neagră și Marea Baltică) cu un nou tip de navă, clasa POTI, conform clasificării NATO, clasă care de fapt reprezintă o copie redusă a clasei PETYA.

Din această clasă, proiect 204 și 204E, având în forțele navale ale URSS, clasificarea de MPK (MALI PROTIVOLODCNY KORABI navă antisubmarină mică) s-au construit aproximativ 69 de unități atât pentru forțele navale ale URSS cât și pentru marinele unor țări din cadrul tratatului de la Varșovia.

Prototipul a fost construit în 1961 împreună cu alte 23 de unități (1961-1968) la șantierele navale KAMYSH-BURUN-KERCH, în perioada 1961-1968 alte 32 de unități au fost construite la șantierele navale ZELENODOLSK în perioada 1964-1968, 8 unități au fost construite la șantierele navale HABAROVSK.

Pentru aproximativ 5 unități nu se cunoaște locul de construcție.

Proiectul a fost conceput la oficiul de proiectare TSKB având ca proiectant șef pe Byelodsoroy și A.N. KUNAKHOVIC.

Din unitățile construite 6 au fost vândute Bulgariei, iar trei, în perioada 1967-1968, României. Modelele vândute României au fost din cadrul Proiect 204, au fost clasificate în marina militară Română drept Vânătoare de submarine mari purtând următoarele numere de bordaj și nume:

31 Contraamiral Nicolae Cristescu 32 Contraamiral Nicolae Neagu 33 Contraamiral Vasile Irimescu

După 1988 toate unitățile din forțele navale ruse au fost scoase din uz fiind înlocuite de o nouă clasă: GRISHA.

În anii '90 au fost scoase din uz cele din Bulgaria și România.

În 1999 la aplicația NATO/PfP COOPERATIVE PARTNER ce a avut loc la Varna, a participat probabil ultimul reprezentant operativ al clasei nava bulgărească LETYASHTI.

Principalele caracteristici ale clasei au fost:

Deplasament: 350 t (standard) Lungime: 61 m Lățime: 8,5 m Înălțime: 3 m

1 tun de 57 mm AA 4 tuburi de torpile antisubmarine 2 rampe a 16 tuburi de bombe reactive antisubmarine

Viteza: aprox. 36 Nd

La această clasă pentru prima dată proiectanții au folosit un sistem de propulsie cu turbină tip CODAG.

Proiectul pentru epoca sa a fost foarte modern, navele având o puternică forță de lovire împotriva submarinelor și o bună apărare AA.

Grupurile de căutare lovire compuse din astfel de unități puteau executa cu succes căutarea și lovirea în cooperare cu aviația.

Senzorii de descoperire submarină îi ofereau bune posibilități de descoperire, clasificare și urmărire a țintelor submarine.

Datorită sistemului de propulsie întreținerea navelor era foarte costisitoare, necesitând un număr sporit de zile de întreținere.

Pe mare proastă nu puteau să folosească cu succes toată viteza (în vreme circula și legenda conform căreia o navă pe timpul probelor pe o mare de gradul 6-7 folosind toată viteza s-a înfipt în val ducându-se la fund, deasemenea se spunea că la viteză maximă curentul era atât de puternic încât era necesar să se interzică circulația pe punte, bineînțeles numai legende) și de asemenea armamentul era folosit cu greutate navele fiind destul de instabile.

La achiziționarea lor în Marina Militară Română în perioada 1968, probabil au reprezentat unele dintre cele mai moderne unități avute după sfârșitul celui de-al doilea război mondial.