Tiong Sing
Tiong Sing Vasile Belea
Nava pe care v-o prezentăm în continuare este reprezentativă pentru conceptul de canonieră din ultimul sfert al secolului XIX. Poate fi un frumos model telecomandat sau o machetă statică. Este un proiect german cu corpul din lemn protejat cu plăci de oțel.
TIONG SING
Conform primei ediții a anuarului naval britanic BRASSEY din 1886, TIONG-SING are 195 de tone deplasament, 35 m lungime, 7 m lățime, blindaj de 30 mm în jurul citadelei și de 75 mm în jurul turelei.
Propulsia este asigurată de două elici de bronz cu o viteză de 10 noduri pentru 340 CP.
Armamentul principal îl constituie un tun de 17 cm Krupp.
Anul construcției 1875 la Șantierele Navale Sttetin din Germania.
A participat în cel de al doilea divizion la bătăliile navale de la Yalu și Wei Hai Wei contra flotei japoneze.
RĂZBOIUL CHINO-JAPONEZ DIN 1894
Cauza principală a acestui război a fost... Coreea. China considera acest teritoriu ca o zonă de influență iar Japonia dorea „independența" pentru a o putea controla. Pe baza unui acord din 1886, ambele mari puteri puteau trimite trupe pe teritoriul corean cu condiția unei notificări prealabile. Chinezii au trimis 1500 de soldați la Asan, japonezii au debarcat 5000 de soldați la Cemulpo. Chinezii au transportat trupe suplimentar pe mare în spatele celor japoneze și Tokio a reacționat considerând existența unei stări de război.
Dominația mării avea să decidă acest război. Flota chineză era ușor superioară tehnic, dar avea mari carențe organizatorice, legate în primul rând de pregătirea personalului. Din cele patru escadre existente, doar una era disponibilă. Cele mai importante nave erau două cuirasate cu turele fabricate în Germania, CHEN YUEN și TING YUEN de 7400 de tone plus alte 5 crucișătoare cuirasate de peste 2000 de tone.
Comanda escadrei era încredințată amiralului Ting, ofițer provenind din cavalerie, foarte meticulos și care va justifica pe deplin încrederea acordată.
După primele luări de contact și schimburi de focuri din 25 iulie 1894, urmează bătălia de la Yalu din 16 septembrie 1894.
Întrucât operațiunile terestre din Corea se desfășurau în favoarea japonezilor, guvernul chinez hotărăște trimiterea de forțe suplimentare pe mare. Preparată cu grijă de către amiralul Ting operațiunea începe prin ieșirea în mare a escadrei principale de la gurile fluviului Yalu. Escadra japoneză aflată în zonă sub comanda amiralului Ito nu ratează luarea de contact la prânz pe 17 septembrie. Japonezii atacă în linie de șir tăind T-ul escadrei chineze aflate în inferioritate numerică.
La sfârșitul zilei, numai 4 unități majore mai luptau, dar și flota japoneză era grav avariată. CHEN YUEN și TING YUEN fuseseră lovite de sute de proiectile și terminaseră muniția. În aceste condiții ele s-au retras la Port Arthur și apoi în zona fortăreței Wei Hai Wei. Tunurile acesteia protejau flota, dar la căderea acesteia prin asalt de pe uscat au bombardat unitățile acesteia. Astfel deși echipajele s-au luptat cu mult curaj și competență au fost pierdute 14 unități, între care și bătrâna canoniera TIONG SING.
Vă puteți documenta suplimentar introducând pe Internet cuvântul cheie Yalu, sau consultând o enciclopedie navală.
Fokker VIIA 3M
Așa cum vă anunțam în numărul precedent al revistei noastre, vă prezentăm planurile și axonometria Fokker-ului VIIA 3M.