La Gloire

Vasile Belea

Experiența construcției bateriilor plutitoare a prilejuit inginerilor navali francezi și mai ales conducătorilor marinei militare franceze să realizeze ceea ce înaintașii lor visaseră numai: să conteste supremația navală britanică, fie și numai pentru câțiva ani.

Raportul oficial al amiralului Bruat, după Kinburn, specifică clar în legătură cu bateriile plutitoare: „Orice se poate realiza cu aceste formidabile instrumente de luptă". Politica navală britanică care mai bine de jumătate de secol beneficiase de o supremație necontestată putea fi serios compromisă. Dar acest lucru nu putea fi realizat prin construcția de baterii plutitoare invulnerabile artileriei, dar pradă ușoară primei brize sau primelor valuri. Trebuiau construite nave maritime.

La 1 ianuarie 1857, director al Direcției de Material al marinei franceze a fost numit Dupuy de Lome cel care avea să fie considerat cel mai bun inginer naval francez al epocii. El realizase încă din 1850 nava de linie cu 92 de tunuri și propulsie cu abur și elice NAPOLEON ce uimise lumea cu incredibila viteză de 14,5 noduri. Proiectantul francez era adeptul înfocat al navelor cuirasate. Pornea de la ideea că o navă bine înarmată, rapidă și cuirasată putea zdrobi o escadră formată din clasicele nave de linie din lemn, iar o escadră de acest tip putea oferi Franței supremația navală.

Fiind convins că în cursul unui angajament naval între două nave cu armament, viteză și protecție identice, avantajată ar fi cea mai mică, a fixat deplasamentul fregatei sale cuirasate la circa 5600 tone, cu circa 500 de tone mai mult decât precedenta sa capodoperă Napoleon. Pentru a realiza o viteză la fel de mare, el a mărit finețea liniilor carenei prin lungirea corpului cu 6 metri, păstrând aceeași lățime și același pescaj, creșterea în greutate prin montarea plăcilor de blindaj a fost compensată prin eliminarea unei punți și a artileriei aferente. În februarie 1859 mai multe companii au făcut oferte pentru realizarea plăcilor de blindaj necesare cuirasei. Au fost alese cele ale Petit et Gaudet ce erau tratate termic după turnare. Montarea plăcilor de blindaj pe suport de lemn conferea acestora o elasticitate ce le permitea să reziste la șocuri superioare celor rezultate din calcul, așa cum arătaseră bateriile plutitoare. Gloire era construită din lemn, fiind de fapt adaptare a unei soluții verificată constructiv prin montarea cuirasei.

Tunurile lise au fost înlocuite cu altele, mai noi cu țevi ghintuite, 36 de 163 mm. Blindajul pornea de la 1,8 metri de sub linia de plutire, pe toată lungimea corpului, până la copastie. Era de tip compozit, 120 mm de oțel montat pe un perete din stejar de 660 mm la linia de plutire și „numai 610 mm la ambrazurile bateriei.

Începută în martie 1858, Gloire a fost lansată la 24 noiembrie 1859 la Toulon. Revoluția arhitecturală navală care a generat navele de război moderne făcuse primul pas. Dupuy de Lome a considerat că Gloire singură nu avea o valoare militară deosebită și alte trei unități au fost puse în construcție. În 1860 erau comandate încă zece fregate cuirasate după un proiect îmbunătățit, supunând la eforturi serioase nu atât arsenalele franceze, ci industria ei metalurgică, fără experiență în producția de blindaje.

Deși programul naval ambițios din 1860 avansa încet, Marea Britanie a intrat în alertă. Navele cuirasate, denumite „ironclads" de către britanici au devenit preocuparea majoră a comandamentelor navale. La 25 februarie 1859, Primul Lord al Amiralității, sir John Pakington, informează Camera Comunelor asupra progreselor înregistrate de francezi în construcția fregatei cuirasate Floire. Concluzia lui era clară: „Indiferent care este costul... datoria noastră este să nu pierdem timpul și să construim cel puțin două cuirasate".

Stanislas Dupuy de Lome, proiectantul navei.

Fotografie de epocă a fregatei „Gloire".

Chiar și opoziția parlamentară a aprobat cererea guvernului și la 29 aprilie au fost avizate planurile primei nave cuirasate britanice: Warrior. Era un mare pas înainte față de Gloire. Era o navă complet metalică. Proiectată de către Issac Watts, a fost lansată la Blackwall pe Tamisa. A fost clasificată ca fregată deoarece avea o singură punte de artilerie, dar era mult mai mare decât navele acestei clase. Avea 115 metri lungime cu un deplasament de 9200 de tone. Blindajul era tot de tip compozit: 115 m plăci de oțel montate pe 760 mm armătura de tek, deci având o grosime totală de 875 mm!

Carena era împărțită în 92 de compartimente etanșe, având și un dublu fund parțial. Atingea 14 noduri și chiar mai mult cu o mașină de 5270 CP și o singură elice. Superioritatea față de Gloire era evidentă și o a doua navă de acest tip, Black Prince a fost comandată de îndată.

Gloire fusese însă prima, iar gloria i-a aparținut lui Dupuy de Lome.

CARACTERISTICI TEHNICE

Nave surori: La Invincible s-a început construcția în mai 1858 la Toulon, a fost lansată la 4 aprilie 1861 și terminată în mai 1862.

La Normandie s-a început construcția la 14 septembrie 1858 la Cherbourg, a fost lansată la apă la 3 octombrie 1860 și terminată la 13 mai 1862.

Deplasament: 5,630 tone Lungime: 77,8 m Lățime: 17 m Pescaj: 8,4 m Viteza: 13 noduri Blindaj: 107,7-120 mm centura Turnul de comandă: 102 m Cazane: 8 boilere ovale Mașini: 2500 CP Capacitatea rezervorului de cărbune: 665 tone Armament: 163 mm cu încărcare la gura tevii model 1858/60, modernizat în 1866 cu încărcare pe la culată model 1864. Echipaj: 570

* Warrior a făcut parte din flota britanică până în 1875, când a trecut în divizionul de apărare a litoralului. În 1868 a fost implicată într-o coliziune cu Royal Oak. Dezafectată în 1880 a servit ca depozit de torpile și cazarmă până în 1923. Fiind transformată, a fost utilizată ca depozit de petrol până în 1979. Păstrându-se în condiții excelente a fost restaurată și transformată în muzeu la Hartpool.