Wright

Wilbur Wright.

Au fost doi frați Wright, din Dayton Ohio, cel mai tânăr, Orville, născut la 6 august 1881 și Wilbur, născut la 16 aprilie 1867, ambii intrând în istoria universală ca primii oameni care s-au desprins de la sol cu un aparat de zbor, controlabil, mai greu decât aerul. Cei doi au proiectat și construit, cu mijloace proprii, aparatul de zbor, având experiența în fabricarea bicicletelor, fiind proprietarii unei firme cu un oarecare succes în branșă, numele de „Flyer" era dat unei serii de biciclete, produse de ei.

Munca la „Flyer", au început-o în 1899, prin studiul zborurilor efectuate de Lilienthal și Chanute, descrise în lucrările publicate de aceștia. Wilbur, care se ocupa cu strângerea de informații, a realizat că le trebuia un program sistematic de cercetare și construire, astfel că aceste studii au continuat până în anul 1900. Invenția lor a fost, în parte, o dezvoltare naturală a muncii altor pionieri ai zborului printre care se număra Sir George Cayley ori Alphonse Penaud.

Primul proiect materializat, a fost un zmeu, care era în fapt, o machetă la scară a unui planor destul de mare, pentru a transporta un om. Partea genială a acestui „zmeu-planor", a fost introducerea, de către Wilbur, a conceptului de deformare a aripilor, ceea ce a însemnat primul pas în controlul suprafețelor portante. Pentru a zbura și testa acest planor, frații Wright au intenționat construirea unui turn de lansare, în perioadele cu vânt, însă Chanute le-a sugerat căutarea unui loc cu vânt permanent, astfel a fost găsită plaja de la Kitty Hawk, un loc retras din nordul Carolinei, unde se putea ajunge doar pe apă, după o zi de mers cu trenul din Ohio. Chiar dacă programul de testare a fost scurt, toată luna octombrie a anului 1900, rezultatele au confirmat originala opțiune în controlul longitudinal și lateral al planorului, dar în același timp, le-a dezvăluit și faptul că datele de bază ale lui Liliental, erau eronate. Ca urmare, la începutul anului 1901, frații Wright își construiesc la Kill Devil Hills, 7 km depărtare de Kitty Hawk, un adăpost din lemn, unde vor începe testele la noul planor echipat cu un alt profil și anvergura mărită. Toate zborurile au fost executate de Wilbur, care era și teoretician, și inventator, și constructor și pilot de testare, acumulând în trei săptămâni de zboruri suficientă experiență pentru configurația viitorului avion.

Foarte disciplinați și autodidacți, frații Wright au început o serie de teste în tunelul aerodinamic propriu, construit la fabrica de biciclete, acesta fiind „asul din mânecă" al lor. Nu trebuie uitat, că în aceea perioadă se ducea o adevărată luptă pentru cine va cuceri aerul, cei doi fiind niște „out side"-ri, principalul candidat era prof. Samuel Pierpont Langley curatorul Institutului Smithsonian, care construise machete funcționale, iar în vara anului 1896 a lansat o machetă, pe fluviul Potomac, aceasta zburând 1 km timp de 1 minut și în urma succesului cu macheta, realiza un aparat la scară reală, capabil să transporte un om în zbor. În Europa, mai precis în Anglia, Hiram Maxim construise un aparat uriaș, iar în Franța, Clement Ader, realizase la rândul său un aparat de zbor.

Pe 28 august 1902, frații Wright soseau la Kill Devil Hills, cu un alt planor. Modelul avea anvergura mărită iar profilul aripilor se baza pe testele de tunel aerodinamic. Pentru a comanda torsionarea planurilor (comanda răsucire), au montat o placă culisabilă, acționată prin deplasarea soldurilor, lateral, iar pentru comanda orizontală, un levier acționat cu mâna stângă. Cea mai importantă schimbare a configurației, a fost adăugarea dublului ampenaj vertical fix. După o serie de zboruri, au constatat tendințele de angajare la viraje, astfel că, Orville a venit cu ideea de corectare, prin înlocuirea dublului ampenaj vertical fix, cu un singur ampenaj mobil. Din acest moment cele trei axe de control ale viitorului avion erau definite, planorul 1902 fiind primul triumf al lor. Într-o scrisoare adresată tatălui său, Wilbur, nota: „E posibil să ne aducem o contribuție substanțială..." după ce constataseră lipsa elementelor de control ale avioanelor predecesorilor și concurenților lor. Prin extrapolare, toate aparatele de zbor moderne, depind de același sistem de control.

La sfârșitul anului 1902, s-au hotărât să echipeze cu motor și elice, planorul 1902 și după câteva încercări nereușite, se hotărăsc să producă propriul motor. Aceasta nu era o decizie dificilă, deoarece au mai produs motoare pe benzină în fabrica lor de biciclete. Din martie 1903, știau că au nevoie de un motor de 12 CP cu o greutate specifică de 7,5 kg/CP. În privința elicii, frații au rămas surprinși de faptul că nu aveau o baza teoretică pentru realizarea uneia eficiente, astfel că, au fost siliți să lucreze la propria metodă de proiectare a elicii. Aceștia au folosit cunoștințele acumulate în proiectarea profilelor de aripă, aplicând ideea că un segment de pală are aceeași secțiune că aripa și atunci când se afla în rotație, fiecare segment de pală, la diverse viteze, va genera o forță de portanță diferită. Elicea proiectată de Wright avea 70% eficiență, în timp ce alte elici contemporane, abia dacă depășeau 50%. Cu acest avantaj, puteau face ca aparatul să zboare cu un motor mai modest care să antreneze două elici ce se roteau în sens contrar, una față de cealaltă.

Motorul și elicile au fost instalate pe un aparat care avea configurația planorului 1902, însă mai mare, mai solid și cu o construcție îmbunătățită. Cu acest aparat, frații Wright au sosit pe 25 septembrie 1903 la Kill Devil Hills, hotărâți să rămână timp de 3 luni. Pentru a adăposti noul aparat, au mărit baraca de lemn și când timpul le permitea, efectuau zboruri de antrenament cu planorul „1902". Acolo au aflat de primul eșec al „Marelui Aerodrom", testat de Langley, știre care le-a dat curaj în aventura ce-i aștepta. Pe 5 noiembrie trimit motorul la reparații, deoarece acesta funcționa prost iar suportul elicilor s-au rupt. La 20 noiembrie, aflau ca Langley pregătea un nou test, până la acea dată cheltuind 50000 dolari, față de cei 1000 dolari cheltuiți de frații Wright. În timp ce testau motorul, pe 28 noiembrie, un ax port elice s-a rupt, Orville trebuind să se întoarcă în Ohio, pentru a face alte două axe dintr-un material mai bun, iar la întoarcerea în Kitty Hawk, afla din presă, de cel de-al doilea eșec al „Aerodrom"-ului lui Langley. Cursa era încheiată, puteau fi primii...!

Cu toate reparațiile făcute, FLYER-ul era gata de testare la 14 decembrie 1903. Cei doi frați au dat cu banul, Wilbur devenind pilotul primului zbor. După aranjarea șinei de lansare pe o pantă ușoară, pentru ca gravitatea să ușureze decolarea pe briză slabă, însă o rafală de vânt face ca aparatul să angajeze la 20 metri de capătul șinei. Suprafața de control anterioară (canard) și suportul acesteia au fost avariate, dar ușor de reparat.

Orville a fost pilotul celui de-al doilea test din 17 decembrie 1903. Vântul era stabil, dar aproape de viteza de croazieră a aparatului, calculată la 48 km/h. Wilbur a ghidat aparatul pe șina de lansare, iar Orville a decolat. Zborul său a acoperit distanța de 36 metri timp de 12 secunde. Acest zbor, încununat de succes, a fost imortalizat în cea mai faimoasă fotografie, de un secol încoace.

De-a lungul zilei de 17 decembrie, fiecare frate, a realizat câte două zboruri cu FLYER-ul, acumulând primele 98 de secunde pe răbojul zborului mecanic. Despre această ispravă au menționat doar trei ziare, din toată America...!

Timp de doi ani, frații Wright au lucrat la perfecționarea unui nou aparat, realizând pe 15 septembrie 1904 primul viraj reușit, iar la 20 septembrie primul circuit închis. Pe 5 octombrie 1905 reușesc un zbor de 38,95 km pe circuit închis, pe o durată de 38 minute și 3 secunde. La sfârșitul anului 1905, știrea despre zborul a doi americani cu un aparat mai greu decât aerul, a ajuns în Europa. În Franța, căpitanul Ferber, era angajat în tratative de cumpărare a aparatului fraților Wright, pentru ministerul de război. S-au născut polemici la adresa performanțelor celor doi aviatori, iar misiunea militară franceză, trimisă în America, nu obținuse nimic. Ca urmare, cei doi frați au fost făcuți impostori.

La 16 martie 1908, frații Wright execută trei zboruri la bordul unui aparat perfecționat, aparat cumpărat de ministerul de război american la suma de 125000 Fr. iar Lazare Weiller propune cumpărarea brevetului pentru suma de 500000 fr, dar cu condiția ca aparatul să execute două zboruri, în aceiași săptămână, în Franța, pe distanță de 60 km timp de o oră cu un pasager la bord. Wilbur sosește în Franța, cu aparatul său, și de la 8 august 1908 va realiza mai multe zboruri, fiecare zbor fiind un record.

Afacerea a fost încheiată, Wilbur Wright era primul mare aviator al lumii. Din păcate, fratele său Orville, n-a apucat să se bucure de acest triumf, decedând pe 18 septembrie 1908, după o cădere de la 40 metri, având ca pasager, (decedat și el 48 ore mai târziu) pe It. Selfridge.