Idolul unei generații „FACHIRUL"

DOBRAN ION general de flotilă aeriană (r)

S-a născut la 5 februarie 1919, în comuna Văleni Podgoria, județul Argeş.

De tânăr a cunoscut rigorile vieții cazoane, mai întâi ca elev al Liceului militar de la Târgu Mureş apoi, tot ca elev, la Școala de Ofiţeri de Aviație de la Cotroceni pe care, la 10 mai 1941 a promovat-o cu gradul de sublocotenent aviator.

Dovedind apreciabile calități de pilot, până în octombrie 1941 a făcut specializarea la Ghimbav, în fapt trecerea pe avionul de vânătoare LA.R.-80 după care, în vara anului 1942, odată cu înființarea Grupului 9 Vânătoare, a fost repartizat în cadrul acestuia, ca pilot în Escadrila 48 al cărei comandant era locotenentul aviator Bozero Ion.

JURNALUL LOCOTENENTULUI DOBRAN

După ce Grupul 9 Vânătoare a executat protecția teritoriului, de pe aerodromul Pipera, în primăvara anului 1943 a primit însărcinarea de a se pregăti în vederea plecării pe front. În martie 1943, Grupul s-a deplasat la Tiraspol unde şi-a continuat programul de zbor început în țară, respectiv trecerea piloților pe avionul Messerschmitt Bf.109 E şi Bf.109 G.

La 14 august 1943, având programul de zbor terminat, sublocotenentul aviator Dobran Ion împreună cu alți 9 piloți a fost trimis să întărească Grupul 7 Vânătoare care, aflat pe front, a avut pierderi mari.

Pe noul aerodrom, la Kramatorskaia, la cca.16 km. de front, încă din a doua zi de la sosire, sublocotenentul Dobran Ion a și primit botezul focului executând o primă misiune de vânătoare liberă cu sublocotenentul aviator Naghirneac Nicolae.

Puteți achiziționa de la redacție cd-ul „Albumul locotenentului Ion Dobran", ce conține atât cartea apărută la editura noastră „Jurnalul locotenentului Dobran", care s-a epuizat, cât şi o colecție de fotografii aparținând generalului Ion Dobran, contra sumei de 30 (300.000) lei +2,5 (25.000) lei taxe poştale

Profile color realizate de Bogdan Pătraşcu

IAR-ul 80 nr. 137 a aparţinut sublocotenentului Ion Dobran, din Grupul 9, Escadrila 48, comandant It. Ion Bozero, aprilie 1942.

Bf 109 G4 nr. 22 a aparținut sublocotenentului Ion Dobran, din Grupul 7, Escadrila 57, comandant It. Băzu Cantacuzino, primăvara anului 1943. A fost doborât la 6 iunie 1944 de Lightning-urile americane la Bolgrad.

La 24 octombrie 1943, Grupul 7 Vânătoare plecând în ţară, a fost înlocuit de către Grupul 9 Vânătoare. În acest context, Slt. Dobran Ion a revenit în vechea sa subunitate, respectiv Escadrila 48, pe care n-a mai părăsit-o până la terminarea războiului şi căreia, către sfârşitul anului 1944, i-a fost şi comandant.

Începând de la 15 august 1943 şi până la 9 mai 1945, Dobran Ion a luptat efectiv, zi de zi, atât în campania din Est cât şi în campania din Vest, iar în vara anului 1944 şi în apărarea teritoriului, mai întâi împotriva anglo-americanilor iar apoi după 23 august 1944, şi împotriva aviației germane dezlănțuite contra Bucureştiului, executând 340 misiuni de război în care a susținut 74 de lupte aeriene soldate cu doborarea a 10 avioane inamice în aer şi un al 11-lea avion distrus în atac la sol pe aerodromul de la Someşeni-Cluj.

Prima victorie aeriană Slt. Dobran Ion a repurtat-o la 8 septembrie 1943, doborând un avion de asalt IL 2, iar la scurt timp, respectiv la 25 septembrie 1943, doborând un avion de vânătoare IAK 3.

Iată cum descrie Dobran prima sa victorie, în notițele zilnice care, în 1998, s-au constituit într-o interesantă lucrare intitulată „JURNALUL LOCOTENENTULUI DOBRAN", apărută în editura Modelism International din Bucureşti:

„În câteva minute ajung 7 avioane IL 2-uri din cele care atacaseră în ultimul val. Atac clasic de sub burtă, de dedesubt, deși și ele zburau destul de jos, trag şi degajez lateral. Mitraliorii de pe Il. 2-uri trag şi ei, văd trasoarele roşii pe lângă mine dar mai atac o dată și încă o dată, cu un ochi mai sus la vânătoarea lor. Sunt acolo 6 La 5-uri și încă, de la al doilea atac observ cum două se desprind și pică pentru a interveni. Dar socotesc că mai am timp. Virez şi trag o ultimă rafală, tunul și mitralierele mele fulgeră şi din avionul din față văd fasnind flăcări. Intuitiv simt că am ceva în spate, degajez într-un viraj scurt peste umăr, aşa de scurt că nu mai văd nimic în fața ochilor din cauza valului de sânge care fuge din cap spre picioare, apoi zările se limpezesc şi pe lângă mine, lateral, văd trecând La-ul care mă atacase... El fiind lansat are viteza prea mare şi nu poate strânge destul virajul aşa că nu are ce să-mi facă, deşi vin şi ceilalți. Sunt acum şase sau şapte, treisprezece vânători și eu singur, dar lupta aeriană se termină cu o singură doborâre".

Cea de-a doua victorie aeriană, prin doborarea la 25 septembrie 1943 a unui avion IAK 3, Dobran ne-o prezintă astfel:

„Celula din fața mea atacă, urmez şi eu. atent şi la ei și la Stukasuri (pe care le proteja), dar tot mă trezesc cu trasoare pe lângă mine, dau picior şi înclin degajând într-o glisadă virată şi văd în spate IAK-ul care a tras în mine... Trag în sus cu motorul în plin (mai mult ca o virgulă) şi cad în spatele altui IAK, de data asta trag eu în el. Din a doua rafală de tun văd cu satisfacție cum sare o bucată din planul lui drept, urmăresc atent şi îl văd cum se întoarce pe spate și intră într-o vrie neregulată... după aproape 2.000 metri se sfârâmă de pământ făcând explozie".

Ultima sa victorie aeriană (la 20 august 1944), Dobran ne-o descrie astfel:

„Sunt în celulă cu Băzu (Cantacuzino). În total în ieşirea aceasta avem trei lupte aeriene... Găsim două IAK-uri pe la 3.000 metri care se plimbau în formație de luptă ca la ei acasă. Coechipierul, rămas puţin mai în urmă este doborât de Băzu care se apropiase din spate şi îl surprinde fără ca şeful de celulă să vadă ceva. Cel rămas singur zboară în S-uri largi căutându-şi coechipierul, pe care îl va găsi până la urmă... Băzu care e un gentleman mă lasă pe mine să manevrez. Din câteva viraje largi, sunt în spatele lui. Prietenul nu bănuiește nimic... şi chiar dacă nu va muri aşa cum ii doresc, trebuie să ştie că a merge drept mai mult de câteva secunde înseamnă moarte sigură şi el merge în aşa fel de parcă ar fi singur pe tot cerul. Pic sub el, apoi în urcare pe dedesubt ii plasez în față o rafală, scurtă. Imediat, ca într-o explozie, scoate un fum negru, se înclină şi intră în vrie spre pământ".

Zi de zi, executând mai multe ieşiri pe zi cu câte 3 şi chiar 5 lupte aeriene, Slt.Dobran Ion a participat la numeroasele misiuni de protecție a altor categorii de aviație, însoţindu-le până la obiectivele atacate de către acestea, misiuni de patrulare în zonă, de vânătoare liberă şi de chiar cercetare şi de atac asupra concentrărilor de tehnică şi trupe inamice.

Dificultățile terenurilor de zbor, uneori excesiv de desfundate, ceața ori viscolul și ploaia, nu l-au făcut pe Slt. Dobran a precupeți nici un efort, mereu prezent în cele mai îndrăznețe misiuni.

Cu spărturi în planuri şi fuselaj, ba chiar şi la motor, cauzate fie de proiectilele artileriei antiaeriene ori ale vânătorilor inamici, adesea în limită de benzină şi în zboruri la rasul solului, Dobran îşi aducea avionul la aerodrom, rareori fiind nevoit a ateriza forţat. Au fost însă şi trei situații limită, în care, la rându-i, a fost doborât, de fiecare dată reuşind însă a supraviețui.

Fiind observator al realităţilor acțiunilor de luptă, jurnalul lui Dobran se constituie într-o netăgăduitoare mărturie a acelor zile în care aviatorii români au înscris nemuritorare pagini de glorie, de un eroism fără limite, de cele mai multe ori în condiții dramatice şi frustrări inimaginabile.

Ion Dobran, general de flotilă aeriană (r)

Ca urmare a situației de pe front, la 5 aprilie 1944, Grupul 9 Vânătoare a fost retras în țară, respectiv pe aerodromul de la Tecuci de unde, a continuat a acționa în sprijinul frontului, iar de la 6 iunie şi în apărarea teritoriului împotriva avioanelor americane.

După 23 august 1944, când Grupul 9 Vânătoare s-a întrecut pe sine în luptele aeriene pentru interzicerea acțiunilor aviației germane împotriva Bucureştilor, fără un cât de mic răgaz, a fost transferat pe frontul de Vest. Nici n-a apucat a se instala, cât de cât, pe aerodromul de la Sibiu, unde au aterizat la 8 septembrie 1944, pentru ca începând de la 10 septembrie să şi intre, mai precis să reintre, în vâltoarea acțiunilor de luptă. Cu tot timpul nepropriu zborurilor, misiunile de aviație s-au succedat alert, întreg personalul fiind animat de dorința de a elibera cât mai repede Ardealul de Nord.

Din nou misiuni de însoțire, de apărare a propriilor trupe şi de îndârjite lupte aeriene, cu satisfacția reuşitelor dar şi cu durerea pierderii unor camarazi dragi.

Ca o recunoaştere a meritelor tânărului locotenent Dobran (a fost avansat la 23 martie 1944) stau mărturie citarea pe Ordinele de zi ale Corpului Aerian dar şi ale Armatei sovietice, cu acordarea mai multor decorații româneşti şi străine.

Curând au urmat luptele pentru eliberarea Ungariei şi apoi a Cehoslovaciei, cu capitularea Germaniei la 9 mai 1945.

Zeita Fortuna il protejase pe Dobran, ultima sa misiune, a 340-a, fiind de patrulare în celulă cu Cpt. Băzu Cantacuzino, în chiar aceeaşi zi de 9 mai 1945.

Și deşi războiul se încheiase, revenirea în ţară s-a făcut abia la 31 iulie 1945 când, aterizând pe aerodromul de la Popeşti Leordeni, incredibil, ei, eroii de pe front, nu erau aşteptați de către nimeni. Patria care le datora atât de mult, deturnată pe alte făgașe socio-politice, aproape că-i şi uitase.

La 13 martie 1946, Dobran a fost avansat la gradul de căpitan pentru ca, numai peste 3 zile, la 16 martie 1946, pentru excepționala activitate aeriană din anii 1943-1946, să i se acorde şi Cupa Hubert.

În anul 1950 a fost avansat la gradul de locotenent-comandor (maior) pentru ca, în aprilie 1952, să fie trecut în rezervă.

Un timp a lucrat la uzina „Timpuri noi", el - vânătorul de elită - recalificându-se ca strungar. Apoi a fost promovat ca normator și tehnolog la aceeaşi uzină pentru ca, începând din 1964 - timp de 10 ani - să fie încadrat ca pilot în aviația civilă.

Înpătimit zburător, în aviația civilă Dobran şi-a început activitatea ca pilot comandant de aeronavă în aviația utilitară pentru ca, treptat, să ajungă pilot de linie la TAROM pilot instructor, comandantul Detaşamentului de avioane clasice, pilot recepționer, pilot inspector în Departamentul Aviației Civile, pensionându-se în anul 1973.

Pentru activitatea de pe front, Lt. Cdorul Dobran Ion a fost distins cu: ordinul „Virtutea Aeronautică" clasa Crucea de Aur cu două barete şi panglică de „Virtute Militară", „Coroana României" clasa a V-a, „Steaua României" clasa a V-a, ordinul „Virtutea Aeronautică" clasa Cavaler cu două barete, ordinul „Virtutea Aeronautică" clasa ofițer, „Leul Alb" cehoslovac, medalia „Victoria" sovietică, medalia „Eliberarea de sub jugul fascist".

Și cine credeți că, de curând, la o întrunire a membrilor ARPIA din Bucureşti, auzindu-l pe cineva exclamând: „Uitel pe Fachirul!", a reacționat incredibil de voios? Era el, acum Comandor (r) aviator DOBRAN ION, suplu şi negricios, cu un surâs ce trăda satisfacția pentru reîntâlnirea cu cel ce-i apelase astfel, un vechi camarad din vremurile când amândoi zburau Messerschmitt-ul 109 G.

Deşi destul de tardiv, recunoscându-i-se meritele, la 1 decembrie 2000, Dobran Ion a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană în retragere.