ARMELE SECRETE JAPONEZE YOKOSUKA D4Y4 SUISEI JUDY" DE PE PORTAVIOANELE RAPIDE KUGISHO Florin Manea

Unul dintre veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, plecați dintre noi demult spre alte țărmuri, dl. It. cdr. Dinu Sturza printre ai cărui prieteni am avut cinstea să mă număr povestea prin 1980 ceea ce i se întâmplase unui camarad, ofițer pe monitor care, fiind luat abuziv, ca prizonier la 5 septembrie 1944 a fost trimis într-un lagăr de ofițeri în Siberia Orientală. Alături, în același curte era un lagăr de soldați japonezi. În fiecare dimineață, soldații japonezi, care nu știau că noi întorsesem armele salutau ceremonios ofițerii aliați (românii) spre disperarea NKVD-iștilor care rupeau pe ei lopeți și paturi de pușcă. După aceea se ridica pavilionul roșu etc... invariabil. Ofițerilor români li se umpleau ochii de lacrimi... Vârsta, emotivitatea specifică, dorul de casă...sau.....

Imaginea l-a urmărit toată viața și pe la adânci bătrâneți a reușit să-i înțeleagă. Erau dintr-o altă lume, aceea în care onoarea deja pierdută în acceptul lor prin faptul că erau prizonieri, mai putea fi salvată, chiar dacă ar fi murit pentru ea. Ei erau oxigenul de care aveau nevoie...

Un JUDY în picaj sinucigaș asupra crucișătorului american USS COLUMBIA la 6 ianuarie 1945. Era un Yokosuka D4Y4 echipat special pentru un astfel de atac cu o bombă de 800 kg.

Jos: Baza de la Tinian înainte de a fi abandonată în septembrie 1944. Mecanicii verifică un aparat din Kokutai 523.

Cristian Crăciunoiu

Arma secretă teribilă utilizată de japonezi a fost KAMIKADZE, Vântul Divin. Trebuie să înțelegem mentalitatea unui popor venit pe atunci forțat din ierarhiile sociale și spirituale ale Evului Mediu într-un capitalism indus forțat, indiferent de consecințe. Desigur, Japonia de astăzi este cu totul altceva, este un model de civilizația a Mileniului 3 dar pe atunci...

Credem în convingerile noastre spirituale și puterea morală de a putea balansa superioritatea dvs. materială și științifică. Nu considerăm atacurile noastre sinucigașe. Piloții nu au plecat mereu în misiune în ideea de a se sinucide sau inoculați cu o stare de disperare. S-a considerat o bombă zburătoare care ar putea distruge o parte din flota inamică... murind fericit pentru că a contribuit la victoria finală" sunt declarațiile prizonierului general It. Torashiro Kawabe. Interesant și atunci și astăzi este faptul că voluntarii aveau 18-20 de ani și că majoritatea șefilor nu erau la fel de influențați de propagandă ca tinerii aspiranți sau locotenenti. Propaganda prin radio și presă a fost foarte puternică, în modul specific adaptat zonei... Era oare necesar sacrificiul suprem când Japonia s-a dovedit după război a fi unul dintre titanii economiei mondiale?

Dar, să revenim la subiectul nostru.

Aflați sub influența presiunilor germane de a inventa și aplica arme minune care să schimbe radical cursul războiului, japonezii au făcut și ei ce au putut.

Una dintre aceste arme a fost bombardierul în picaj Yokosuka D4Y4, ce urma să fie transportat la bordul unor portavioane mici dar rapide în zonele de activitate ale flotei americane. Odată detectată ținta, avionul care putea transporta o bombă de 800 kg se lansa într-un picaj prelungit accelerat cu ajutorul a 4 rachete montate în fuselaj în partea posterior-inferioară. Au fost construite în total 2038 aparate, majoritatea la uzinele Aichi Kokuchi din Nagoya. Prima misiune de luptă adevărată a fost efectuată de 2 aparate de la bordul portavionului SORYU la Midway. Au participat apoi la misiuni de luptă de pe portavioanele CHITOSE, CHIYODA, HIYO, JUNYO, SHINYO, SHOKAKU, TAIYO, UNRYU, UNIYO, și ZUIKAKU, dar și de la baze de pe uscat.

Principalele defecte au constat în lipsa blindajelor de protecție a cabinei dar și a rezervoarelor ceea ce făceau din JUDY o țintă sigură în fața vânătorilor aliați. Principalele calități au constat în marea rază de acțiune și capacitatea de transport a bombelor mari. Ultima misiune a COMETELOR D4Y4 a fost o zi înainte de capitularea Japoniei, când o forță kamikaze de 11 avioane condusă de viceamiralul Ugachi Matome nu au reușit să-și găsească țintele.

Scurt Istoric

În 1938, Marina Imperială a achiziționat licența pentru a construi bombardierul în picaj german Heinkel He-118 (noi nu l-am avut și pe ăsta!) și un avion pentru teste. Atingând circa 418 km/h cu un motor Daimler Benz DB 60 1A de 1175 CP, bombardierul a impresionat favorabil specialiștii Marinei Imperiale Japoneze (IJN) și a fost rapid adaptat pentru a fi operațional și de pe portavion. În Germania He 118 s-a dezintegrat pur și simplu cu însuși generalul Ernst Udet la manșă și Ju 87 a fost declarat câștigătorul comenzilor Luftwaffe... Asul din primul război Udet a supraviețuit accidentului, comanda fermă, nu.

La Arsenalul din Yokosuka inginerul șef Yamana Masao, responsabil de proiect, a modificat aparatul german, nu numai pentru a-l adapta operațional pe portavion ci și aerodinamic și structural. Anvergura a ajuns comparabilă cu cea a faimosului vânător ZERO.

Prototipul japonez a efectuat primele zboruri în 1940. Rezultatele au depășit așteptările IJN și imediat au fost terminate încă 4 aparate.

Primele comenzi ale IJN au fost pentru varianta avion de recunoaștere rapidă. Primele două aparate din preseria de producție au fost pierdute la Midway odată cu portavionul SORYU.

Există o paralelă interesantă prin coincidențe între acest aparat și cunoscutul bombardier îmbarcat american AVENGER.

Primele variante de succes ca bombardier în picaj îmbarcat au fost realizate în martie 1943. Cu o rază de acțiune de 1575 km și 3890 km fără retur, era mai mult decât atractiv și pentru bazele terestre. Mecanicii nu erau entuziasmați de motorul răcit cu lichid iar echipajele criticau lipsa de blindaje. Dar, performanțele au fost remarcabile iar avionul foarte frumos ca impresie generală.

În iunie 1944, forțele IJN aflate sub comanda viceamiralului Jisaburo Ozawa care îi făcuse un studiu psihologic complex amiralului american Halsey și îl va folosi cu succes în Golful Leyte, primele trei Divizioane de Portavioane aveau la bord 141 de bombardiere în picaj D4Y4. Acestea au participat la Bătălia Marianelor, în zona insulei Saipan. Au fost masacrate fiind impropriu utilizate, dar și datorită lipsei de protecție. US Navy numește lupta Marea Vânătoare de Curcani din Mariane". Lt. Vraciu a doborât 5 aparate în acea zi.

Deși varianta finală a ajuns la 550 km/h, aparatele participante la Bătălia Filipinelor au fost decimate. Motoarele răcite cu lichid au generat nenumărate necazuri. Înlocuirea cu un nou tip de motor Saiun a dus la rezultate excelente, dar era târziu. Deja începuse bătălia pentru Okinawa.

Au început să apară și primele succese: două bombe lansate de SUISEI au scos din luptă portavionul FRANKLIN la 19 martie 1945, grav avariat și cu 724 de morți la bord!

În ultima parte a războiului a fost folosit ca avion pentru operațiuni kamikaze. Întrucât operatorul radio nu mai avea ce căuta la bord, s-a transformat în monoloc. Au fost introduse trusele de câte 4 rachete de accelerare RATO și bomba de 820 kg.

CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

Constructor: Dai Ichi Kaigun Koku Gijitshuso (Primul Arsenal Naval) Yokosuka la uzinele Aichi Kokuki Tipul: Bombardier în picaj îmbarcat (tipul C, recunoaștere, vânător de noapte tipul S) Lungime fuselaj: 10,22 m Anvergura: 11,5 m Înălțimea: 3,67 m Greutatea gol: 2440 kg operațional: 3650 kg Suprafața alară: 23,6 m² Plafon max.: 9900 m Viteza max.: 552 km/h la 4750 m Viteza de croazieră: 426 km/h la 3000 m Rază de acțiune: 3890 km Armament: 2 mitraliere de 7,7 mm, 560 kg bombe, 4 rachete de accelerare Motor: 1 x Aichi AE1P, 12 cilindri răcit cu lichid

BOMBARDIERUL DE ATAC ÎN PICAJ "COMETA" (D4Y4)

CĂLIN STEFANIU

Diverse fotografii ale acestui avion, în misiune sau în zboruri de antrenament de la baze terestre ale IJN (Imperial Japanese Navy). Este interesant faptul că din cele câteva sute de fotografii existente mai puțin de 20 provin de la bordul portavioanelor unde acestea au fost utilizate.

O căutare pe internet vă poate furniza nenumărate date suplimentare, inclusiv fotografii ale tuturor variantelor constructive. Nu același lucru îl putem spune despre Heinkel-ul ce a servit ca model inițial pentru dezvoltare.