MACCHI SUPER *CACCIATORI" ITALIENI MACCHI 202-205

Aparat tip Veltro 205 aparținând asului Luchino Visconti, escadrila 86 din Stormo 1.4 mitraliere de 12,7 Breda Safat în bot, plus 2 de 7,7 mm în planuri.

Dacă există o familie de vânători italieni din cel de al Doilea Război Mondial demnă de admirație aceasta este fără îndoială seria realizată de inginerul Mario Castoldi la firma Macchi Aeronautica în anii 1937-1943.

Italienii au fost cei care au stabilit bazele strategiei de utilizare a aviației în război prin lucrările lui L. Duhet, din păcate folosite și astăzi în anumite țări.

În plină modernizare forțele aeriene italiene au trecut la realizarea unor avioane de avangardă încă din 1935 când zboară pentru prima dată prototipul Macchi 200. Perfecționat va fi avizat pentru producție abia la sfârșitul lui 1937. Robustețea și manevrabilitatea se vor dovedi excepționale în confruntările ulterioare cu avioane mai bine înarmate. "SAETTA" așa cum a fost denumit noul vânător va fi folosit pentru dezvoltarea unor alte concepte mai evoluate. Primele erau modificări aerodinamice ale acestuia, cu aceeași structură. Planurile, ampenajele, trenul de aterizare și o bună parte din fuzelaj au rămas neschimbate. Planul drept avea o lungime și o suprafață ușor redusă față de cel stânga pentru a compensa efectele nedorite date de cuplul elicei.

Bordul de atac al planurilor era mobil. Bordul de fugă era în totalitate ocupat de voleți de hipersustentație și eleroane compensate aerodinamic. Ampenajul de formă sensibil eliptică și o structură metalică. Elementele ce determinau incidența planului orizontal puteau fi reglate în zbor. Castoldi a inventat elemente de compensare a vibrațiilor pe care le-a montat pe varianta 205. Soliditatea fuzelajului era dată de 4 lonjeroane în formă de U cu numeroase lise longitudinale și 19 compartimente interne parafoc. Fuzelajele 202 și 205 aveau o aerodinamică superioară cu cabina rabatabilă în lateral și cu posibilitatea de largare în caz de pericol. Trenul de aterizare foarte robust, cu acționare oleo-pneumatică și cu un ecartament mare, ce permitea utilizarea unor suprafețe sumar amenajate avea totuși un defect mare: nu avea un sistem mecanic de acționare în cazul pierderii de presiune prin avarie.

Ca motor de bază seria a primit FIAT-ul A74 RC 38 cu 14 cilindrii în dublă stea, echipat cu un compresor centrifugal. De la 202 acest motor este înlocuit cu Daimler Benz DB 601-A mult mai modern. Cu 12 cilindrii în V inversat a fost fabricat sub licență de FIAT. 205 a fost echipat cu DB 605 A1 ce antrena o elice Piagio P 2001 tripală cu viteză constantă și un diametru de 3,05 m.

Activitatea operațională a variantei C 200 constituie subiectul a zeci de cărți, ajungând și în România cu faimoșii frați Ruspolli. Dar, asta este o altă poveste ce ca atâtea altele trebuie elucidată.

Varianta 202 FOLGORE a sosit la unități în Libia în 1941 și din cele 23 555 misiuni ale piloților italieni în 1942, o treime au fost executate pe 202.

C 205 V în culorile Republicii Italiene.

unele întârzieri cu realizarea în licență a motoarelor Daimler-Benz (RA150RC.58 Tifone, construite de Fiat). Din această cauză avionul devine operațional abia în vara anului 1943, prima acțiune fiind cunoscută la începutul lunii iulie, când a însoțit bombardierele torpiloare, în cursul atacării forțelor navale Aliate în Sicilia. La încheierea păcii cu Aliații, Regia Aeronautică avea un total de 66... ogari!

Din păcate, puterea economică limitată a industriei italiene din acele timpuri nu a putut susține realizarea unui număr suficient de aparate cerute pe teatrele de operațiuni, din această cauză numărul avioanelor livrate escadrilelor a fost insuficient pentru a influența în vreun fel copleșitoarea supremație aeriană a Aliaților.

După armistițiu producția a continuat, fiind realizate în total 265 aparate.

A existat și un prototip interceptor de mare altitudine, MC.205N-1, cu aripa mărită și înarmat cu un tun de 20 mm, prin motor și patru mitraliere de 12,7 mm, montate în fuselaj. A mai existat o variantă, MC.205N-2, ce diferea de prima doar în privința puterii de foc: trei tunuri de 20 mm și două mitraliere de 12,7 mm.

Deoarece MC.205 a fost singurul avion capabil să stea în fața unui P-51 Mustang, o serie de aparate au fost folosite de Luftwaffe într-o singură "Gruppe", Stafell II/Jagdgescwader 77, Lonate Pozolo, octombrie 1943.

DATE TEHNICE Scara: 1/72 Producător: Italeri Cod cutie: 1227 Set fotoincizii Eduard cod 72369

Este o dezvoltare a predecesorului său Macchi 200 și a fost considerat cel mai bun avion de vânătoare al Forțelor Aeriene Italiene în timpul WW II. A zburat prima dată la 19 aprilie 1942 și, având un motor Daimler-Benz de 1475 c.p. fabricat în licență la uzinele Fiat, a oferit o excelentă manevrabilitate și o bună viteză dar, din păcate, s-a dovedit insuficient înarmat. Ulterior, puterea de foc i-a fost crescută prin adăugarea a două tunuri de 20 mm. Deși a fost introdus în producție imediat, au fost

Motor: Fiat RA.1050 RC.58 Tifone, 12 cilindri în "V" inversat, 1475 cp. Viteza maximă: 642 km/h la 7200 m Viteza de croazieră: 500 km/h Altitudine maximă: 16370 m Autonomie: 1040 km Greutate maximă la decolare: 3408 kg Anvergura: 10,58 m Lungime: 8,58 m Înălțime: 3,04 m Armament: două mitraliere de 12,7 mm sub capota motorului și două mitraliere de 7,7 mm în aripi înlocuite ulterior cu două tunuri de 20 mm.

Kit-ul

Injectat în plastic de calitate, de culoare gri, piesele fiind dispuse pe trei culée, plus una transparentă. Injecția este precisă, foarte puține bavuri, centrată. Gravarea este atât în pozitiv cât și în negativ, cu detalii foarte fine și corecte. Cocpitul cuprinde multe detalii, dar plansa de bord este fără evidențierea aparaturii, pentru aceasta existând un decal. Macheta este în scară, corectă în formă și detalii. Minus: „dopurile" de evacuare erau prezente în cele mai neașteptate locuri; detaliile din cocpit, jambe, voleți baie tren aterizare! Părțile transparente, parbrizul și cupola, sunt date separat, sunt clare, dar puțin cam groase.

Macheta poate fi realizată foarte bine direct din cutie, fără să fie neapărat nevoie de fotoincizii sau alte detalii suplimentare.

Decalurile sunt date pentru trei înmatriculări.

Fotoincizii Eduard cod 72369. Setul, care de fapt este pentru Macchi 202, cuprinde detalii pentru cocpit (planșa de bord cu filmul aferent, podea, paloniere, ranforsările laterale, accelerație, curele), baia trenului de aterizare, flapsuri, voleții băii trenului de aterizare, radiatorul pentru apă, etc.

Construcția

S-a început cu... freza și cuțitul. S-au îndepărtat detaliile de pe lateralele cocpitului, baia trenului de aterizare și flapsurile. S-a degroșat marginea băii trenului de aterizare, de pe intradosul aripii, era exagerat de groasă!

Următorul pas a fost lipirea fotoinciziilor pe lateralele fuselajului, asamblarea "podelei" cocpitului și a palonierelor, asamblarea băii trenului de aterizare (la care, pe lângă cele existente, s-au mai adăugat ceva "țevi") și a jambelor ("foarfece" și conducte frână), a radiatorului de apă și a flapsurilor. De asemenea a fost corectat scaunul, la care s-au adăugat "ranforsările" laterale. S-au realizat buteliile de aer și regulatorul de oxigen.

În continuare s-au vopsit aceste detalii după cum urmează: - lateralele cocpitului, podeaua, interiorul flapsurilor cu MM1734 urmat de un washing discret cu Tamiya X19 și drybrushing cu MM1728. - bordul cu un amestec de 1p Revell 9 + 1parte RLM70 (set Revell). După uscare a fost pulverizat lac semimat. - scaunul, palonierele, cutia accelerației/control pas elice, manșa au fost vopsite cu MM1781 - cutie de distribuție electrică în negru și drybrushing cu MM1728. - butelia de oxigen și aer în MM1402 - baia trenului de aterizare, jambele, jențile, interiorul voleților băii trenului de aterizare cu un amestec de 3 părți MM2071 + 2 părți MM1728 + 1 parte MM1712 urmat de un washing discret cu Tamiya X19

S-a trecut apoi, nu fără emoții la asamblarea celor două componente: aripile cu baia trenului și fuselajul. Din fericire nu au fost probleme, cu toate că fotoinciziile erau destinate kit-ului Hasegawa. După asamblarea aripilor au fost gravate capacele de acces la muniție și cele de inspecție, pe extrados și găurile de evacuare a tuburilor trase, pe intrados. De asemenea pe fuselaj au fost gravate cele câteva capace lipsă. A urmat asamblarea fuselajului cu aripile: surpriză, la rădăcina aripii era un spațiu de un milimetru! Treaba s-a rezolvat cu un straif de plastic și puțin chit! După uscare, locul a fost șlefuit la umed și regravat.

O altă problemă a fost cu radiatoarele de ulei: lăcașul de fixare era inadecvat, așa că a trebuit corectat.

Vopsirea

Am ales varianta de inmatriculare pentru "Grupo Caccia; Italian Republican A.F.; 1944". În primăvara anului 1944, Germania emite o specificație prin care cere ca toate avioanele Aeronauticii Italiene să fie vopsite în conformitate cu schemele de camuflare și culorile Luftwaffe pentru vânători și anume RLM74/RLM75 pe extrados și RLM76 pe intrados, acest lucru urmărind încetarea folosirii vechilor tipuri de camuflaje tradiționale ale "Aeronautica Republicana". Consultând o serie de profile, am constatat că schema de camuflare respecta destul de puțin desenul Luftwaffe, ba mai mult, aceasta diferea de la o unitate la alta sau chiar în cadrul aceleiași unități.

Ca atare, macheta s-a vopsit cu MM2084(RLM74)/MM2085(RLM75) pe extrados și RLM76 pe intrados și lateralele fuselajului, cu pete de RLM75 și RLM74.

S-a vopsit inițial banda albă de identificare de pe coada fuselajului, apoi s-a mascat. Pe aripi s-au folosit măști iar restul a fost vopsit din mână.

Decalurile s-au așezat foarte bine, fără silvering. Interesantă este greșeala (mă așteptam să fie făcută de alte neamuri, nu de italieni!!) cu drapelul: în desenul de pe capacul cutiei, drapelul este pus cu roșul în față pe fuselaj și cu verdele în față pe derivă, pe lateralele capacului cutiei, cu roșu în față pe fuselaj și derivă iar pe spatele cutiei cu verdele în față! Corect este cu verdele înspre direcția de zbor.

S-a montat apoi trenul de aterizare (verinul de acționare al trenului a fost realizat din ac de seringă de 0,6mm și fir de oțel de 0,33mm), voleții trenului, tubul Pitot (ac de seringă 0,5mm), bechia, tunurile (țevile au fost înlocuite cu ace de seringă de 0,5mm).

A urmat un drybrushing cu ulei siena naturală pe intrados pentru evidențierea panourilor, puțin fum și scăpări de ulei (Tamiya X19) iar pe extrados fum la țevile de escapament extins pe fuselaj și rădăcina aripii, la țevile mitralierelor (Tamiya X-19) și evidențierea panourilor (Tamiya X-19, pulverizat cu aerograful). Vopseaua sărită a fost simulată prin procedeul descris cu altă ocazie. În final, un strat de lac Maimerii, amestec semimat.

După uscarea lacului s-a montat parbrizul și cupola (scăldate în Future) în poziția deschis.

Alexandru Kanca

Denumirea machetei: Macchi MC 205 Veltro (Ogarul)