UN AVIATOR UITAT: TASE ROTARU

Încă din primele zile a angajării României în cea dintâi conflagrație mondială, aviația română începuse a-și asuma un rol tot mai activ în operațiile de pe front, executând misiuni de recunoaștere, de observare, de luptă, de atac și de interceptare, de susținere directă și operativă a mișcării trupelor terestre sau numai de hărțuire a inamicului, dovedindu-se tot mai eficace.

Alături de ceilalți aviatori, ATANASE (TASE) ROTARU, prin faptele sale de vitejie, în cutezătoare misiuni din care, de fiecare dată, cu avionul ciuruit de gloanțe și chiar mușcat de schije de proiectil, revenea la baza aeriană a Grupului 2 Aeronautic de la Tecuci, de care aparținea.

Tase Rotaru și-a început viața militară ca simplu soldat și, prin bravură, meritele ostășești și calitățile sale de zburător, a urcat în ierarhia militară până la gradul de locotenent-colonel. Brevetat ca pilot aviator la 6 iulie 1916, a fost unul dintre întâi piloți de război din lume care a întreprins zboruri de noapte.

Memoria luptătorului de pe front este mai prodigioasă decât cel mai valoros jurnal de război; de câte ori a avut de povestit fragmente din acei ani petrecuți în încleștarea războiului, Tase Rotaru le reda cu fidelitatea și încărcătura emoțională a celui care le-a trăit.

Dar dacă despre actele de bravură și de dăruire de pe front s-a vorbit, iar istoria a consemnat numeroasele fapte de vitejie și de abnegație de la ostaș la general- despre unele acțiuni, așa zisele fapte din umbră ale războiului secret, nu s-a prea vorbit, ele fiind mai puțin cunoscute.

Astfel, pe frontul de la Mărășești și nu numai, au acționat și așa-zișii „țărani cercetași", împreună cu aceștia, aviatorii îndeplinind misiuni de mare însemnătate pentru acțiunile militare de pe câmpul de luptă.

Acești cercetași, ofițeri sau subofițeri, în modul cel mai discret, erau transportați în spatele liniilor inamice de unde, culegeau și transmiteau date despre adversar, îndeosebi privitor la trupele și armamentul ce afluia spre linia frontului.

Respectivii cercetași, deghizați în straie țărănești, luau cu ei și o cușcă cu porumbei, transformați apoi în „curieri" ai informațiilor scrise mărunt pe bilețelele ce li se legau de câte un picior.

Astfel în „Epopeea Mărășeștilor", la terminarea operațiilor, stațiile columbofile din Tecuci, de la care cercetașii erau aprovizionați cu porumbei, au primit 29 din 30 de porumbei pe care-i eliberaseră. Unul singur, fulgerat de vreun glonte sau prăbușit de istovire, n-a mai revenit.

Iar din cei șase cercetași trimiși în misiune, cinci au revenit în liniile noastre: patru au fost readuși de către piloții care i-au depus, unul a făcut calea întoarsă pe jos, strecurându-se cu abilitate printre liniile inamice, iar altul -într-un nobil anonimat- a căzut la datoria de onoare ce-i fusese încredințată de patrie.

Unul dintre piloții frecvent folosiți în „misiunile speciale" menționate a fost și Tase Rotaru, ale cărui fapte de arme nu erau izolate și nici întâmplătoare.

Neînfricat, ingenios și cu o nestrămutată voință și dăruire, Tase Rotaru găsise soluții noi pentru a-și duce la bun sfârșit misiunile primite.

Astfel, însoțit de observatorul său, între alții și de sublocotenentul Traian Burduloiu, într-un zbor de reglare la niște trageri de artilerie și neavând t.f.f. la bordul avionului, a inițiat un mijloc ingenios de comunicare cu cei de la sol, înscris apoi drept întâia reglare a unui tir de artilerie prin acest mijloc: folosise viraje pe care le-a executat la înălțimea convenită, într-un anume cod stabilit.

Făcând parte din Escadrila Farman 40, comandată de căpitanul aviator Haralambie Giossanu, alături de camarazii săi, plutonierul Tase Rotaru s-a remarcat prin reușite recunoașteri, fotografii asupra pozițiilor inamice, reglarea tirului artileriei, legături cu infanteria și bombardamente.

În fierbințile zile ale luptelor de la Mărășești, din vara anului 1917, avându-l ca observator pe locotenentul Ermil Gheorghiu a executat frecvente zboruri în folosul Corpului 8 armată rus, îndeplinind misiuni de identificarea și supravegherea bateriilor de artilerie inamice, a grupărilor și mișcărilor de trupe, a parcurilor cu tehnică de luptă, precum și a lucrărilor genistice de pe linia frontului.

Într-una din zile, în zona Focșani, fiind angajat într-o misiune de recunoaștere cu executarea de fotografii, Farman-ul lui Tase Rotaru a fost atacat de un avion german. Ținându-l tot timpul sub tirul armelor sale de bord, echipajul român și-a obligat adversarul să abandoneze lupta. Dar aviatorul german, alarmându-și colegii, alte două avioane de vânătoare inamice au decolat de pe aerodromul de la Focșani și au atacat aparatul pilotat de Tase Rotaru. Prin manevre abile, acesta a reușit a se sustrage atacului aviatorilor germani și, cu mai bine de 15 gloanțe în aripi și fuzelaj, a revenit pe aerodromul de pe care decolase. Toate clișeele luate la bord fusese folosite, Tase Rotaru și observatorul acestuia Ermil Gheorghiu, realizând integral fotografiile așteptate de către comandamentele terestre.

Dar dacă din această misiune se înapoiase fără să fi fost răniți, într-un alt zbor, de recunoaștere și de legătură cu infanteria, Farman-ul lui Tase Rotaru a fost atacat atât aerian cât și de la sol, primind 26 de gloanțe și schije, dintre care una l-a rănit pe observator iar alte cinci i-au lovit motorul care s-a oprit brusc.

Dovedind stăpânire de sine și un înalt profesionalism, prin judicioase manevre, într-un zbor planat, Tase Rotaru a reușit să revină în liniile proprii, aterizând forțat în apropiere de comuna Cosmești.

Depănat de către o echipă tehnică, după căderea nopții Tase Rotaru a adus avionul în zbor pe aerodromul de la Tecuci.

În anii de după război, ca și alți aviatori, promovat în rândul ofițerilor, Tase Rotaru a contribuit la dezvoltarea aviației, îndeosebi a aviației sportive, în anul 1936, cu gradul de căpitan, găsindu-l șef al Școlii de zbor cu motor, înființată de Asociația Aviatică C.F.R., pe aerodromul de la Băneasa.

Ulterior, în aceeași funcție, dar cu gradul de locotenent-colonel, Tase Rotaru a fost numit comandantul Școlii de pilotaj de la Strejnic-Ploiești înființată de Aeroclubul Prahova pentru ca, mutat apoi la Brașov, la Școala de zbor cu motor a Aeroclubului „Mircea Zorileanu", să îndeplinească funcția de șef de pilotaj.

Și tot la Brașov, în anii 1943-1944, în cadrul aceleeași școli, pe aerodromul de la Ghimbav, Tase Rotaru a fost numit șeful acesteia.

Un timp, între anii 1945 și 1948, activitatea sportivă aeronautică trenând, practic școlile de zbor cu și fără motor nemaifuncționând, Tase Rotaru nu și-a mai găsit locul în noile structuri ale aviației române de după cel de-al doilea război mondial. Depășise deja 50 de ani de viață și era considerat ca fiind prea în vârstă pentru o astfel de activitate.

Astăzi, după mai bine de 60 de ani, cine își mai amintește de aviatorul TASE ROTARU, de actele lui de bravură de pe frontul de la Mărășești și de abnegația cu care, ulterior, a contribuit la formarea a noi generații de aviatori.

Comandor aviator (r) Constantin Iordache