Captură de război

UN ENGLEZ LA CURTEA ȚARULUI ROȘU Valeria Man

Prin bunăvoința dl. Jean Louis Roba, prietenul și colaboratorul nostru vă prezentăm câteva fotografii pentru modeliști.

Reluarea aparițiilor, la inițiativa Directorului Muzeului Militar Național, domnul locotenent colonel Dr. Vasile Popa, în colecția „DOROBANȚUL", cu lucrarea „TRUPELE BLINDATE ÎN ARMATA ROMÂNĂ", datorată fraților Cornel și Ioan Scafes, precum și lui Horia Șerbănescu, este un motiv de satisfacție pentru cei pasionați de istoria militară a românilor, printre care se numără, sperăm noi, și majoritatea modeliștilor.

Nu ne propunem o analiză a studiului, dar vom încerca să prezentăm pentru cititorii revistei „MODELISM INTERNATIONAL" aspecte de interes, ce pot fi folosite pentru realizarea unor modele care să amintească de zilele pline de glorie, dar și de tragediile luptelor pe care le-au purtat tanchiștii români și despre care se cunoaște atât de puțin.

În paginile referitoare la participarea Diviziei 1 Blindate la Bătălia de la Stalingrad, am descoperit cu interes o fotografie a unui tanc de captură T26B2, ce a fost reparat, înmatriculat și folosit probabil pentru a întări, cel puțin numeric, dotarea precară a acestei mari unități.

Istoria tancului T26 este foarte interesantă, ceea ce oferă machetiștilor posibilitatea de a-l realiza în diferite variante de construcție și înmatriculare, mai ales că pe piață se găsesc KIT-uri din plastic, atât la scară 1/35, cât și la scară 1/72.

La începutul anilor '30 (din secolul trecut), analizând și dându-și seama că nu are rost să inventeze roata, sovieticii, profitând și de schimbarea atitudinii față de URSS manifestată de țările vestice, au hotărât să nu se mai chinuie cu elaborarea unor proiecte de bază pentru tancurile pe care doreau să le producă, mai ales că proprii ingineri erau încă lipsiți de experiență și, cu sprijinul agenților de spionaj care începeau să împânzească globul, au contactat mai mulți producători de gen din Occident sau din SUA.

Așa l-au descoperit în New Jersey pe genialul WALTER CHRISTIE și au putut dezvolta seria tancurilor rapide BT, și apoi celebrele T34.

În luna februarie 1931 Consiliul Revoluționar al URSS decidea începerea producției tancului T26. Bazat pe proiectul tancului britanic ușor (6 tone) VICKERS AMSTRONG, a cărui licență de fabricație a fost cumpărată de la compania VICKERS în 1930 și care permitea dezvoltarea acestuia, T26 a fost fabricat în peste 12.000 de exemplare până în 1941, când producția va înceta.

Conceput ca un tanc menit să sprijine infanteria în adâncime, după străpungerea apărării inamice, proiectul de bază a suferit numeroase modificări fiind produse variante cu una sau două turele, cu înarmări diferite, începând cu mitraliere și terminând cu aruncătoare de flăcări.

Aparent erau puține modificări vizibile între tancul britanic de 6 tone VICKERS și T26 model 1931, cum ar fi înlocuirea mitralierei VICKERS răcită cu apă cu cea sovietică D.T. răcită cu aer.

Rapid tancul a fost armat și cu un tun de 37 mm, inițial fiind folosit tunul B-3 (proiectat de RHEINMETALL și uzina KALININ a fost și baza tunului german de 3,7 cm PAK 36) înlocuit cu tunul PS-1 copia sovietică a tunului francez HOTCHKISS. Cu o incredibilă viteză, proiectanții sovietici au creat zeci de variante, iar producția creștea de la an la an.

Atașații militari străini remarcau cu uimire sutele de tancuri ce defilau de 1 Mai sau de 7 Noiembrie prin Piața Roșie, iar din vârful mausoleului lui Lenin „tătucul" STALIN își mângâia cu șiretenie mustața.

În ciuda numeroaselor probleme ridicate de motor și de trenul de rulare, blindatul a fost bine primit la nivelul unităților.

Puterea de foc a crescut prin adaptarea tunului de 45 mm antitanc model 1932, care l-a transformat pe T26 în unul dintre cele mai redutabile tancuri ale perioadei interbelice.

Debutul pe câmpul de luptă s-a produs în 1936 în Spania, Stalin venind în ajutorul guvernului republican prin vânzarea, la un preț simbolic, a 207 tancuri T26, care se adăugau câtorva sute de alte blindate printre care și tancuri BT5.

Cu toate că acestea erau net superioare tancurilor germane PANTZER 1, înarmate numai cu mitraliere, sau tanchetelor italiene trimise de Hitler și Mussolini în sprijinul naționaliștilor lui Franco, tactica adoptată și mai ales lipsa de coordonare și slaba conducere a trupelor ce caracterizau pe republicani, au avut ca rezultat o eficiență redusă în luptă și chiar mai mult, zeci de blindate au fost capturate intacte și folosite de tanchiști. În rândul acestora s-a declanșat o adevărată vânătoare, oferindu-se recompense importante pentru capturarea unui tanc „roșu", luptătorii mauri, de un curaj și o ferocitate rară, specializându-se în astfel de acțiuni.

La parada victoriei din 1939, prin fața generalisimului Franco au defilat, alături de cavaleria maură, numeroase T26 vopsite în culori naționaliste, iar în muzeele din Spania, dedicate fără patimă sau dorință de revanșă ambelor tabere ce au participat la sângerosul război civil, pot fi admirate și astăzi câteva T26, unele fiind chiar funcționale.

Au urmat apoi confruntările din extremul orient cu japonezii, dar mai ales războiul din iarna anilor 1939-1940 cu finlandezii, în ambele confruntări T26 jucând un rol important, dar pierderile suferite erau foarte mari.

După atacul asupra Finlandei și insuccesele din prima fază a acestui război, zeci de tancuri T26 au căzut în capcanele întinse de schiorii finlandezi, fiind reparate și apoi refolosite peste 2-3 ani când Finlanda s-a alăturat Germaniei.

După 1945 diversele tancuri sovietice capturate au continuat să rămână în dotarea armatei finlandeze, deși aceasta capitulase și, conform obiceiului, rușii își recuperau armamentul, dar Finlanda nu era România, ei știuseră unde să se oprească.

Muzeul militar din PAROLA Finlanda deține o colecție de tancuri de captură, inclusiv câteva T26.

Înainte de atacul Axei din 22 iunie 1941, T26 a avut parte însă și de marșuri „triumfale", vorbind aici de campania din Polonia în 1939, când tancurile sovietice nu au întâmpinat decât o slabă rezistență din partea trupelor poloneze îngenunchiate deja de germani. Apoi, în 1940 au intrat „glorioase" în Chișinăul părăsit în grabă de armata română ce gonea spre Prut pentru a îndeplini condițiile ultimatumului sovietic.

Testarea pe câmpul de luptă a condus la concluzii puțin favorabile folosirii în continuare a acestui tanc, constatându-se fragilitatea blindajului frontal de 15 mm ce-l face vulnerabil chiar la loviturile tunului antitanc de 37 mm și defecțiuni majore ale motorului care nu rezistă la solicitări îndelungate, majoritatea tancurilor realizate în primii ani având astfel de probleme.

În uzinele care încă îl mai produceau s-au efectuat modificări care au vizat în principal sporirea protecției prin întărirea blindajului, turela fiind modificată în mai multe rânduri, ajungându-se la cea tronconică care a echipat ultimele serii de T26, greutatea tancului depășind 11 tone.

La declanșarea ostilităților de către Germania și aliații săi în iunie 1941, diviziile sovietice de tancuri aveau în dotare peste 4000 de tancuri T26, majoritatea fiind distruse în primele luni de conflict.

Tanc T 26B 2 capturat de români și repus în funcțiune, este înmatriculat cu Crucea lui Mihai pe laterale și insemne de aviație română de sus. Ar fi o machetă excelentă. Foto din lucrarea Trupele Blindate din Armata Română de Cornel Scafes, Horia VI.Șerbănescu și Ioan Scafes.

Trupele române, în campaniile din Basarabia, la Odessa și în Crimeea, s-au confruntat în dese rânduri cu aceste blindate ce puteau fi anihilate cu armamentul antitanc din dotare. O parte din tancurile capturate au fost aduse în țară și folosite pentru instrucția trupelor, iar tunurile de 45 mm au fost recuperate și refolosite pentru transformarea tancurilor franceze R-35 în vânătoare de tancuri.

În lucrarea sus amintită este prezentat un T26 model 1939 cu înmatriculare atipică românească, în sensul că pe flancul și pe părțile de deasupra, crucile regelui Mihai sunt foarte mari pentru a fi vizibile și pentru a nu crea confuzii aviației proprii.

continuare în pag. 46