Record absolut TRAVERSAREA ATLANTICULUI Liviu Marinia FELIXTOVE F2

În 1911, tânărul locotenent John Cyril Porte a fost radiat din cadrele Marinei Regale pentru invaliditate. Atins de tuberculoză pulmonară, boală netratabilă pe atunci, știind că mai are de trăit destul de puțin, Porte nu s-a descurajat. Pasionat de aeroplane (își construise un planor în 1909) a reușit să obțină brevetul de pilot înainte de a părăsi marina. A fost emis de Aeroclubul Franței la 28 iunie 1911. În 1913 avea deja o foarte solidă reputație de pilot și astfel a fost angajat de către White & Thompson Company. Această căuta un bun pilot de încercare și l-a trimis la începutul lui 1914 în Statele Unite ale Americii pentru a lucra cu pionierul aviației mondiale Glenn Curtiss, specializat în hidroavioane. Această colaborare i-a permis să contribuie decisiv la dezvoltarea Aeronauticii Britanice.

La 1 aprilie 1913 (de ce oare 1 aprilie?) ziarul britanic DAILY MAIL oferă un premiu 10 000 lire sterline celui care va traversa Atlanticul în zbor, fără escală, în mai puțin de 62 de ore. În ciuda dificultăților uriașe pe care le ridica o astfel de realizare, mai mulți piloți și constructori au înfruntat sfidarea. Unul dintre candidați, Rodman Wanamaker i-a cerut lui Curtiss să proiecteze și realizeze un hidroavion capabil de a realiza acest deziderat. Astfel, John Porter a fost implicat în realizarea hidroavionului America, un biplan propulsat de două motoare Curtiss, tip V de 160 Cp ale cărui două prototipuri au fost imediat începute. Porter a fost desemnat ca pilotul ce va conduce primul prototip deasupra oceanului.

Dar, în Europa a început războiul și DAILY MAIL și-a retras oferta pe timpul ostilităților. Întorcându-se în Marea Britanie în august 1914, Porter și-a reluat serviciul în cadrul RNAS (Serviciul Aerian al Marinei Regale). Repartizat la baza Hendon, Porter i-a raportat despre experiența sa americană căpitanului (viitor amiral Sir) Murray Seuter, de la Departamentul Aviației Navale. Impresionat aceasta a hotărât achiziționarea a două prototipuri H 4 America, livrate prompt în noiembrie 1914 de către Curtiss. Porter a fost transferat în calitate de comandant, la baza aeronavală de la Felixtove unde se găseau aceste două hidroavioane. În 1915 au fost achiziționate 62 de aparate H-4 care erau echipate cu motoare cu motoare Curtiss de 90 Cp. Britanicii au avut surpriza să descopere că acestea furnizau în realitate numai 75 Cp și le-au înlocuit cu motoare Anzani de 100 Cp.

Promovat comandat al noii create RNAS cu baza la Felixtove, John Porterr, deja veteran al hidroavioanelor H-4, a evidențiat deficiențele acestora și mai ales tendința cocii de a avea o asietă pronunțată către prova la amerizare. Pentru compensare și evitarea accidentelor, a efectuat o lungă serie de experiențe, încununate de succes.

CARACTERISTICI TEHNICE Lungimea: 14,05 m Anvergură plan superior: 29,13 m Anvergură plan inferior: 20,86 m Înălțime: 5,33 m Greutare max.: 4.536 kg Viteză max.: 193 cm/h Anduranță: 6 ore Motoare: 2 Rolls Royce Eagle VIII de 345 CP Armament: 4 mitraliere Lewis 2 bombe de câte 150 kg, atârnate pe planul inferior.

De-a lungul a câtorva luni a testat mai multe tipuri de coci și nacele câștigând experiență și uneori chiar succese. Astfel a conceput și construit hidroavionului PORTER BABY (seria 9800), care în ciuda numelui oficial era pe atunci cel mai mare aparat de acest tip din lume. Avea 19,20 m lungime și anvergura de 37,78 m. Cele trei motoare Rolls Royce aveau 750 Cp. 20 exemplare de serie au fost comandate și împărțite între bazele de la Felixtowe și Killingholme. Unul dintre ele a participat la un experiment destinat creșterii autonomiei vânătorului Bristol Scout. Pentru asta, Bristol Scout 3028 a fost instalat pe aripa superioară unui Porter Baby.

Prima și singura încercare a avut loc pe 17 mai. Cele două aparate au urcat la 300 m altitudine. Vânătorul pilotat de It.av. M.J.Day s-a separat de Baby, pilotat de John Porter. În ciuda experienței încununate de succes urmarea va avea loc abia în cel de al Doilea Război Mondial, la sovietici și germani.

Înainte de a livra primul aparat Baby de serie, Porter a proiectat o nouă cocă, botezată Porter 1. Testată pe un H-4 modificat (no 3580) a fost rebotezată F.1 și a generat un nou tip de hidroavioane botezate Felixtove, ce au fost utilizate de RNAS și apoi de către Royal Air Force.

În iulie 1916 au sosit în Marea Britanie primele exemplare ale unui nou hidroavion Curtiss, H-8, mai mare decât H-4. Conceptul a fost imediat schimbat, motoarele de 160 CP au fost înlocuite cu motoare Rolls Rozce de 250 CP. Reclasat H-12, botezat "Large America" (H-4 fusese rebotezate "Small America"), H-8 s-a dovedit inadecvat pentru toate misiunile prevăzute. Porter a realizat o nouă cocă, denumită Porter II, pe care a "măritat-o" cu suprastructurile unui H-12. Sub denumirea de Felixtove F2, acest prototip prezenta performanțe ameliorate în toate privințele. Structura sa va servi pentru toate dezvoltările ulterioare.

Comandate în serie, F2A au apărut la unități către sfârșitul lui 1917. Un echipaj avea 4 persoane, avea două motoare Rolls Royce Eagle VIII de 350 CP, care le permiteau să zboare cu o viteză de croazieră de 153 km/h timp de 6 ore. Deși zbura destul de încet și era greoi la pilotaj, F 2A se angaja în luptă cu inamicul ajutat de cele 4-7 mitraliere cu o putere de foc redutabilă. Astfel, la 4 iunie 1918 patrula canadianului Robert Leckie compusă din 4 aparate F 2A și un H-12 s-a întâlnit cu o formație de 15 hidroavioane germane, doborând două și avariind alte patru. Cele 170 de F 2A livrate RNAS au fost utilizate pentru lupta antisubmarină, transportând câte 2 bombe de câte 104 kg sub aripa inferioară. Au fost de asemenea utilizate pentru apărarea coastelor și apelor teritoriale britanice, misiuni în care s-au dovedit foarte potrivite.

F3 a fost mai mare și mai performant ca F 2, cel puțin pe hârtie. A intrat și el în producție de serie, dar probele realizate cu prototipul în februarie 1917, au fost sub anumite aspecte, dezamăgitoare.

Intrarea în serviciu a fost întârziată de apariția ultimului model al lui Porter. F 5 au sosit prea târziu pentru a participa la lupte și au fost folosite de unitățile Pazei de Coastă ale RAF, în anii 20 (ca și echivalentele lor americane, F 5L ale US Navy).

Varianta cea mai perfecționată a fost "Felixtove Fury". Acesta era un triplan de mari dimensiuni, poreclit "Porter Super Baby" și denumit oficial Felixstove Fury.

Cu o anvergură de 37,48 m și un fuzelaj de 19,24 m, o înălțime de 9,74 m, era echipat cu cinci motoare Rolls Royce de 360 CP. Direcția era asistată de servomecanisme care s-au dovedit inutile la probe. Fury a naufragiat în portul Harwich la 11 august 1919 în timpul pregătirilor pentru un raid până în Africa de Sud. Abandonul lucrărilor de perfecționare au pus punct activităților lui Porter în domeniu. Și-a dat demisia din aviație cu gradul de Wing Commander și a devenit director al unei companii particulare, Gosport Aviation Company.

A murit în octombrie 1919 la Brighton.

Sus: Avionul nr. 4351, utilizat pentru patrulări antisubmarine. Odată detectate acestea erau atacate cu cele 2 bombe. Apărarea se făcea cu o mitralieră în bot, una în spate, și 2 în lateralele fuselajului.

Jos stânga: Machetă Roden la scara 1/72, câștigătoare a Salonului de la Sidney în 2003.

Jos dreapta: Cutia Machetei Roden, inspirată dintr-o fotografie de epocă și colorată conform mărturiilor veteranilor.