SEMISENILATELE GERMANE

Arcadie ȘENILEVSCHI

În anul 1926, Departamentul German de înzestrare, a efectuat mai multe teste pentru a decide care este vehiculul ideal pentru a fi folosit ca tractor de artilerie. Caietul de sarcini era pretențios: vehiculul trebuia să aibă performanțe foarte bune pe teren neamenajat, ceea ce sugera întrebuințarea unor șenile, dar concomitent, lupta pe teritoriul european presupunea viteză mare și caracteristici manevriere bune pe șosele.

Companiile Daimler și Benz au făcut teste cu vehicule semișenilate în timpul Primului Război Mondial, ba chiar au și livrat astfel de mașini. Avantajul principal al semișenilatelor consta în simplitatea sistemului de direcție, mult mai simplu decât adevăratele agregate utilizate pe vremea aceea la afetele șenilate. Printr-o proiectare judicioasă, se putea face captușirea șenilelor cu bucăți de cauciuc, ceea ce ducea la silențiozitate și mărirea vitezei. Galeții puteau fi montați pe rulmenți cu ace. Astfel aceste vehicule puteau atinge viteza celor pe roți pe drumuri pietruite sau asfaltate și aveau avantajul deplasării facile pe teren accidentat. Dezavantajul principal care se va manifesta dureros tot timpul războiului, consta în complexitatea constructivă destul de mare.

Primele specificații au cerut proiectarea a trei clase de vehicule: ușoare, medii și grele. Primul prototip al clasei medii a fost gata în 1932. Ulterior destinațiile clasei au fost marcate prin tonajul piesei ce trebuia tractate. Clasa ușoară a primit indicativul 5 tone, cea medie 8 tone, iar cea grea 12 tone.

Dezvoltarea generală a fost realizată de către Bussing-NAG, Krauss-Maffei și Daimler-Benz. În timp ce exclusiv Daimler-Benz s-a ocupat de seriile de 12 tone, producând și prototipuri, și modele de producție, Bussing-NAG a experimentat cu seriile de 5 tone, iar Krauss-Maffei cele de 8 tone.

În 1934 fiecare din clasele selectate au fost date unui producător, care și-a asociat numele cu clasa. A existat și o variantă de 1 tonă a firmei DEMAG AG, dar și una de 3 tone a firmei Hansa Lloyd und Goliath AG, care ulterior a căpătat cea mai mare răspândire.

În 1936, Fahrezeug und Motoren GMBH (Famo) a realizat un remorcher pentru tancuri și salvare de vehicule avariate. Un astfel de vehicul se găsește și în Muzeul Militar Național din București.

Toate aceste vehicule erau în producție de serie la începutul războiului. De-a lungul războiului au fost realizate numeroase variante îmbunătățite ce au fost folosite ca remorchere pentru piese de artilerie, aruncătoare de flăcări, rachete, sau tunuri grele, transportoare de trupe, vehicule de asalt, afete auto propulsate pentru tunuri medii și ușoare, mașini de comandament etc. Ar fi greu să găsim un domeniu unde nu au fost folosite.

Desene explicative din Manualul vehiculului de 1 tonă, utilizat ca afet mobil pentru Pak-ul (tunul de 3,7 cm) a cărui fabricație a început în anul 1937, la Compania Demag AG, motorul era un Maybach de 100 cp.

Desenele au fost extrase din Manualul original. La fel cele de la pag. 14.

Fotografia color de pe pagina de titlu, este a modelului realizat de firma Forces of Valour la scara 1/32 și prezintă o variantă cu 4 țevi, utilizată și la apărarea Ploieștiului. Astfel de machete sunt printre cele mai solicitate de modeliști.