La cererea cititorilor

Escadronul AUTOBLINDATE

Raymond STĂNESCU

Avem tot timpul plăcerea de a găsi, uneori întâmplător, noi și noi imagini cu nave, avioane sau blindate românești.

De această dată toate meritele aparțin brașoveanului Horia Stoica, ce ne-a pus la dispoziție imagini inedite cu autoblindate Austin.

Iată de ce l-am solicitat pe domnul amiral Raymond Stănescu, ce a copilărit în curtea unității respective, jucându-se cu autoblindatele, să-și amintească câte ceva:

Ciudat lucru este și memoria omenească. În registrează, arhivează și păstrează, mai abil decât arhivele securității, evenimente, fapte, personaje, pe care le ascunde apoi dăruindu-ți aparent uitarea. Apoi un fapt minor declanșează mecanismul, care readuce la suprafață frânturi de viață ce păreau pierdute în negura timpului. Așa mi s-a întâmplat recent, când am văzut o fotografie reprezentând o poziție de familie a oamenilor ce formau Escadronul de autoblindate și o alta în care apar câteva din aceste mașini de luptă, amintiri ale primului război mondial.

Escadronul era comandat, după câte îmi amintesc, de cpt. Bălteanu, prieten de familie cu părinții mei, tata fiind tot ofițer, și care locuiau în același pavilion, într-una din fostele cazărmi ridicate de austro-ungari, pe drumul ce ducea spre Răşinari. Și avea călărețul o fată cam de vârsta mea și eram buni prieteni.

Escadronul aparținea de R.11 cavalerie și era pus la dispoziția școlii de aplicație a cavaleriei pentru pregătirea sublocotenenților la gradul de locotenenți.

Trăiau în cazarmă copii cât să organizezi un pluton, toți de o apă și toți purtând gena meseriei de militar.

Cazarma era foarte aproape de câmpul de instrucție, o vastă întindere de teren către Selimbar, unde se vedea în zare și Movila lui Mihai Viteazu. Acela era și locul nostru de joacă, unde aproape zilnic veneam și ne drogam cu spectacolul fascinant al luptelor, în care cărăitorile țineau loc de mitraliere, ici colo exploda o petardă și soldații atacau cu baioneta la armă, strigând ura și înțepând niște momâi de paie.

Într-o zi au apărut câteva automobile blindate. Nu mai văzusem așa ceva. Păreau a fi niște monștri vopsiți în culori de camuflaj, dominând cu statura lor pigmeii de infanteriști care se țineau pe urma lor. Acasă, căzut în extaz, mi-am exprimat dorința să merg cu ele. Nu a fost greu căci cpt. Bălteanu și el familist și care ne mai ajutase și cu alte chestii, precum manejul cu cai cuminți, unde călăream la coarda. Un sergent major ne nea Gheorghe îi spuneam, nu-mi mai amintesc alt nume, a luat în primire pe câțiva, precum: Titi Tălpeș, Mircea Bădulescu, subsemnatul, (toți viitori ofițeri) și iată-ne pe câmpul de instrucție. Excitați la culme, ne-am urmărit mentorul, care la rândul său, ne-a dat în primire plutonierilor comandanți de mașini.

Și acum câteva cuvinte despre aceste mașini. Armata română nu a avut așa ceva în timpul campaniilor 1916-1917, în schimb aliații noștri roșii, rușii, aveau și le foloseau, se pare cu destul succes ca însoțitoare ale infanteriei, în acțiuni de cercetare și urmărire.

Nu este clar cum au ajuns la noi. Cel mai probabil au fost capturate de la trupele rusești bolșevizate, care părăseau frontul, retrăgându-se în dezordine din Moldova și Basarabia, dedându-se la acte de vandalism. Erau probabil de fabricație engleză, cu motor Austin. Păreau mari și fioroase. În realitate era o cutie blindată contra focului de infanterie, cu spațiu destul de limitat pentru cei 6 care deserva mașina (un subofițer comandant și cinci servanți) și unde se înghesuiau canistre cu apă, benzina, lopeți, nisip, pârghii de lemn, etc. În partea din față, imediat după locașul conducătorului și șefului mașinii, erau fixate două turele rotative care adăposteau câte o mitralieră Maxim, cu răcire cu apă, și cutiile cu benzile de cartușe.

Totul era așezat pe un șasiu cu patru roți motrice, prevăzute cu cauciucuri pline.

Entuziasmul scădea progresiv. Totul era unsuros și domnea un miros specific de fier încins, ulei, efecte militare și corpuri încinse. Era o fațetă a eroismului pe care am înregistrat-o prea devreme.

pentru planuri vezi revista Modelism nr. 2/1985