YAK-18
YAK - 18 Dănuț VLAD
La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în Uniunea Sovietică a apărut necesitatea realizării unui avion de antrenament destinat să înlocuiască în serviciu aparatele UT-2 și care să corespundă noilor cerințe de formare a piloților militari și civili.
Prototipul noului avion denumit Iak-18 a efectuat primul zbor: 6 mai 1946 pilotat de G.S.Klimuskin. A fost introdus în producție de serie din 21 martie 1947 în fabricile (GAZ) nr. 272 (Leningrad), 135(Harkov) și 116 (Arseniev).
Au fost fabricate 3752 avioane, din care 3043 la GAZ-116. Un număr de 379 avioane a fost produs sub licența în R. P. Chineză.
A fost utilizat pentru echiparea școlilor de pilotaj din întreaga Uniune Sovietică și din țările socialiste frățești, dar a fost exportat și în Austria. În nomenclatorul NATO avionul a fost denumit Max.
Prima variantă a Iak-18 avea caracteristic trenul de aterizare cu roată de coadă și capota motorului conformă cu suprafața celor 5 cilindri.
Din Iak-18 a derivat Iak-18U echipat cu tren de aterizare triciclu, din care a derivat Iak-18A (primul zbor în 1957), echipat cu motor AI-14, cu capota de formă cilindrică.
În anii '70, prin îmbinarea soluției constructive a Iak-50 (construcție integral metalică) cu cea a Iak-18A a rezultat Iak-52 care a efectuat primul zbor în data de 8 august 1974. Avionul a fost fabricat în Romania de către I.Av.Bacău (în prezent AEROSTAR SA) în peste 1800 exemplare.
Iak-18 în România
În România a fost în serviciu doar prima variantă de serie a Iak-18. Avionul a intrat în dotarea aviației militare la începutul anilor '50. A rămas în serviciu ca avion de Faza 1-a până în 1974, când a fost înlocuit de IAR-823 (iar acesta a fost înlocuit după 1985 de Iak-52).
La nivelul anului 1970, avionul era folosit de o escadrilă la Bobocu (cca.18 avioane).
Aviația sportivă a avut în dotare cca 11 aparate Iak-18, primele trei (cu numerele de fabricație 5638, 5439, respectiv 6086, înmatriculate YR-IKA, YR-IKB respectiv YR-IKC) au intrat în dotare în 1956. Alte patru au intrat în dotare în 1958, două în 1964 și două în 1966. Primele 9 aparate au fost radiate în 1967, ultimele două abia în 1997!
Deținătorul avioanelor a fost la început AVSAP (Asociația Voluntarilor pentru Sprijinirea Apărării Patriei), iar după 1960 UFCS (Uniunea de Cultură Fizică și Sport).
La bordul Iak-18, pilotul Octavian Bacanu a doborât trei recorduri de viteză în anul 1957, la clasa FAI C1b: - viteza pe bază de 3km-248,815 km/h - viteza pe bază de 20 km-238,815 km/h - viteza pe circuit închis de 500 km - 187,5
DATE TEHNICE: Motor: M-11 FR cu 5 cilindri în stea de 160 CP Lungime: 8, 03 m Anvergura: 10,6 m Suprafața portantă: 17 mp Masă maximă la decolare: 1124 kg Masă avion gol: 820 kg Viteza maximă: 245 km/h Viteza de aterizare: 87 km/h Plafon: 4100 m Distanța maximă de zbor: 1250 km Rulaj decolare: 205 m Rulaj aterizare: 250 m
Poză la Muzeul Aviației Otopeni în octombrie 1993. Nu cunosc starea prezentă a avionului, nu l-am mai văzut de când muzeul a fost mutat pe Băneasa în 1995.
Stimată Redacție,
Conform solicitării dumneavoastră și promisiunii făcute de mine, vă redau mai jos, ce am putut afla despre cariera lui Iak-18 în România:
- nu am avut în înzestrarea aviației militare decât varianta Iak-18 de bază, cu bechie de coadă și cu motor M-11 cu 5 cilindri în stea.
- avioanele au intrat în dotarea armatei în 1954 (am auzit asta de la un colonel pensionar la ARPIA), pe aerodromul Tecuci unde era una din școli (alte surse indică drept an al intrării în dotare mult mai devreme, 1949 sau 1952, surse rusești indică începutul anilor '50). A rămas în serviciu ca avion de Faza 1-a până în 1974, când a fost înlocuit de IAR-823 (iar acesta a fost înlocuit după 1985, de Iak-52).
La nivelul anului 1970, avionul era folosit de o escadrilă la Bobocu (cca. 18 avioane).
O poză cu avionul militar o găsiți în Istoria Aviației Române, la pag. 378, avionul are nr. 80.
Iak-18 nu a avut nimic de-a face cu industria aeronautică națională, poate doar reparația.
- Conform scriptelor, aviația sportivă a avut în dotare cca. 11 aparate Iak-18, primele trei (cu numerele de fabricație 5638, 5439, respectiv 6086, înmatriculate YR-IKA, YR-IKB, respectiv YR-IKC), au intrat în dotare în 1956. Alte patru au intrat în dotare în 1958, două în 1964 și două în 1966. Primele 9 aparate au fost radiate în 1967, ultimele două abia în 1997!!
Nu știu ce variantă au fost acestea, dar, dat fiind anul intrării în dotare a primelor avioane, se pare că au fost tot varianta inițială. Iak-18A a efectuat primul zbor abia în 1957.
Deținătorul avioanelor a fost la început AVSAP (Asociația Voluntarilor pentru Sprijinirea Apărării Patriei), iar după 1960 UFCS (Uniunea de Cultură Fizică și Sport).
La bordul Iak-18, pilotul Octavian Băcanu a doborât trei recorduri de viteză în anul 1957, la clasa FAI C1b: -viteza pe bază de 3km- 248,815 km/h -viteza pe bază de 20 km-238,815 km/h -viteza pe circuit închis de 500 km - 187,5 km/h (Istoria Aviației Române, pag. 491).
Din câte am văzut pe net, macheta Trumpeter e pentru Iak-18 varianta de bază: http://www.skywriters.net/reviews/yak18.htm
Max
Desene din manualul original al avionului