Cabellerul SULINA 1932

Pe vremea României Mari, SMR, Serviciul Maritim Român a solicitat construcția unor nave de cabotaj maritim care să facă legătura între porturile litoralului românesc lungit și porturile bulgărești, turcești sau sovietice din Marea Neagră. Proiectele s-au tot tărăgănat, trei coci au început să fie construite la Șantierul Fernic din Galați și așa le-a prins sfârșitul războiului. Cargouri au fost terminate în 1950 la Șantierul Naval Turnu Severin în 1950 și au funcționat inițial în compania mixtă româno-sovietică SOVROM TRANSPORT. Au trecut apoi la NAVROM și au fost casate în 1990. Au fost aduse ca fier vechi în 1991 pe Canalul Măcin, după ce au zăcut mai bine de un an în portul Constanța.

Venind pe canal cu prietenul Friederich Prasky din Viena, modelist și istoric naval, specialistul nr. 1 în lume în istoria navelor Kuk, nu mică ne-a fost surpriza de a regăsi aici NR SULINA.

Prin 1996, bunul meu prieten și coleg Radu Câlțea din Turnu Severin a ținut să mă invite la el acasă la Severin, unde am fost excepțional primit de tatăl său, distinsul dr. Câlțea. Datorită prietenilor acestuia am putut ajunge în arhiva Șantierului Naval unde se mai păstrau planuri de nave de peste 100 de ani. Am copiat câte ceva, între care și planul general al navei SOVROM SULINA: îl găsiți pe spatele calendarului așa cum există și astăzi, un calc impecabil copiat la un heliograf amărât.

SULINA Cristian CRĂCIUNOIU

Am cumpărat bomboane de ciocolată, dulceață pentru a trata cerberul arhivei vechi, o doamnă înaintea de pensionare. Era deci, de neîndupleoat. Se pare că în acele două zile Dumnezeul istoriei tehnice nu prea a vorbit românește.

Un an după aceea, toate documentele vechi, planuri schițe de nave cu aburi și chiar cu vele au fost aruncate! Autoclavele cantinei de deasupra, lăsate nesupravegheate au deversat și au transformat sertarele cu calcuri pe pânză și pulbere fină de două veacuri într-un conglomerat ce nu putea fi decât aruncat. Și uite așa noi românii nu ne putem mândri cu tradiția ingineriei navale decât din epoca comunistă și puțin înainte. Unde sunt operele inginerului Ștefan Bedreag sau Mihai Niculescu? La gunoi și odată cu ele tradiția noastră. Unde sunt planurile flotei din anii socialismului? Tot așa și atunci putem spune că există o tradiție și o preocupare continuă de distrugere a tradițiilor tehnice românești.

Poate aveți dumneavoastră mai multe date despre SULINA. Sau poate fotografii...

CARACTERISTICI PRINCIPALE:

Lungimea: 58,60 m Lățimea: 8 m Pescaj: 4 m Lansare: 1.09.1950 Șantier: Drobeta Turnu Severin Motor: Diesel Sulzer 1942 Puterea max.: 600 CP Viteza de croazieră: 10 noduri Deplasament navă goală: 549 t Capacitate transport: 676 t Echipaj: 15

Stânga: O fotografie de concurs: ing. Prasky în fața navei pusă pe uscat de cotele apelor Dunării în vara anului 1990. Foto Cristian Crăciunoiu.