**ARTILERIA ANTIAERIANĂ**

**ÎNCEPUTURILE**

> Vasile BELEA

Primul curs de întrebuințare tactică a Aeronauticei al It. col Haralambie Giossanu, erou al Primului Război Mondial, pilot de elită și ulterior Director al Școalelor de Aviație definea aeronautica și arăta că ea are în compunere:

- Aviația, care întrebuințează aparate mai grele ca aerul avioanele. Ea observă, bombardează și duce lupta aeriană (R.M.U. art. 29 al. 1 și 2); - Aerostația, ce întrebuințează aparate mai ușoare ca aerul - baloanele captive. Acestea construiesc observatoare aeriene ce lucrează în folosul Comandamentului, infanteriei și artileriei (R.M.U. art. 32 al. 1, 2 și 4); - Apărarea contra Aeronavelor - în Franța această a treia subdiviziune a făcut parte din Aeronautică până la 15 Ianuarie 1922, când, din motive greu justificabile, a fost trecută din punct de vedere al întrebuințării tactice rămânând mai departe atașată la Aeronautică, făcând parte din Brigăzile Mixte Aeronatice.

Serviciul Istoric al Statului Major al Armatei Terestre din cadrul Ministerului Apărării din Franța a editat în urmă cu 5 ani un studiu de circa 1100 pagini realizat de Jean-Noel Grandhomme privind "Generalul Berthelot și acțiunile Franței în Romania și Rusia Meridională. La pagina 333 începe studiul dedicat "Războiului Aerian din România 1916".

"Aeronautica este arma combatantă al cărei teren de operații este aerul." Lt. col. av. Giossanu Haralambie 1922

Sus: Tun antiaerian francez de 75 mm montat pe un afet antiaerian sistem col. Negrei în cadrul fortului Jilava în noiembrie 1916. Frumos subiect de dioramă. Jos: Tun de marină francez de 75 mm, md. 1904 capturat și montat la capul de pod Turtucaia (Tutakran) în 1916. Improvizația este clară.

**Tunul și atelajul francez de 75 mm, model 1897**

**CARACTERISTICI:** Calibru: 75 mm Lungimea țevii: 2,58 m Greutate în baterie: 1140 kg - în marș: 1970 kg Câmp de tir vertical: -110 la +180 Viteză inițială proiectil: 575 m/s Bătaie maximă: 11.000 m Greutatea obuzului: 6,195 kg

Iată începutul: "Populația română a fost confruntată încă de la începutul războiului cu bombardamentele aeriene. În seara zilei de 28 august 1916, două aeroplane germane venite de la Varna au aruncat circa 40 de bombe mici asupra Cadrilaterului. Doi morți și numeroși răniți. Capitala devine o țintă perpetuă a celor denumiți de ziaristul român Archibald în volumul Porcii din 1921, "Vânătorii de Oameni". Regulat, "PORUMBEII (Taube) vin să-și lase ouăle" cum spunea aviatorul român Bernard Florian. În noaptea 28-29 august un dirijabil de tip Parceval bombardează Bucureștiul dărâmând clădiri într-un oraș inconștient, unde toate luminile erau aprinse ca în timp de pace. Totul este "o lamentabilă inconștiență a noilor noștri Aliați" raportează căpitanul de fregată Beloy, ofițer cu dublă subordonare în Serviciile Franceze. A doua zi, atașatul naval arăta că bateriile AA erau formate din tunuri vechi de 75 mm și că nici o lovitură nu a explodat la mai puțin de 1500 m de țintă. Cât despre metodele de tir, acestea nu existau. Încurajați de riposta slabă a românilor, aviatorii germani încep să atace și ziua. Avioanele noastre se ridicau dar, nu erau înarmate. Eroism inutil.

Ceea ce este revoltător este faptul că francezii care ne criticau în rapoarte plătite suplimentar de serviciile de informații, nu informau Marele Cartier General Român că și ei pățiseră la fel deasupra Parisului în 1914! Și francezii ieșeau la inamic cu avioane înarmate cu carabine de vânătoare, și ei trăgeau alandala cu tunurile și ei le amplasaseră prost. Presa și opinia publică făcuseră ordine și acolo și la noi.

Era ușor să îi critici pe cei la fel de proști ca tine, doi ani după aceea. Doar că nu îi informaseră pe românii aliați naivi și nici nu făcuseră nici un efort de a preveni astfel de surprize. Încasaseră banii pentru avioane și pentru tunuri. Asta era important, pentru restul, plătiți din nou. Mai mult, îi ordonaseră generalului Sarrail la Salonique să păstreze în noiembrie avioanele destinate României: 7 Nieuport, 4 Caudron G4 și 4 M. Farman.

Apărarea antiaeriană a Bucureștiului era organizată de Serviciul Apărării Capitalei Contra Aeronavelor, comandat de căpitanul Gheorghe Ciurea. Dotarea consta din 20 de tunuri de 75 mm adaptate pentru trageri antiaeriene (tunuri de câmp model 1880) și două piese de artilerie de 57 mm sistem "Negrei" la care se adăugau 16 mitraliere antiaeriene și 8 secții de proiectoare de 60 și 90 cm.

Bucureștiul este bombardat de zeppeline. Fără o instruire minimă cu privire la protejarea împotriva atacurilor aeriene mii de civili ies în stradă să vadă dirijabilul ca la un spectacol; se înregistrează aproape 100 de victime. Efectul moral al bombardamentului este devastator. Politicienii dau vina pe aviatorii români. Ziarele denumesc "Artileria antiaeriană" cu apelativul "Artileria Antivaleriană" unde valeriană este un medicament pentru cardiacii în criză!!!

Aviatorii fac imposibilul; atacă inamicul cum pot: îl bombardează cu cărămizi trăgând în avioanele acestuia cu pistoale cu butoi și carabine luate cu ei clandestin. Cei care comandaseră avioanele nu le puseseră în contract condiția de a fi înarmate, pentru a face un alt contract, alte comisioane... După război vor fi judecați și...achitați. Tradiție.

Francezii, și ei în plină criză ne trimit "legendarul tun de 75 mm" bun la orice, inclusiv antiaerian. Serviciile creează în jurul acestei arme un mit, se fac cântece, este declarat ca arma războiului etc.

Între timp, în locul montajelor de manevră din lemn masiv, ce necesitau câte 20 de soldați pentru manevre, apar noile tunuri cu afet adaptat tragerilor antiaeriene (foto dreapta). Apar aparatele de tir, cu calculatoare analogice și ofițeri special instruiți în acest scop.

Americanii sosiți în Europa, adaptează imediat tunul francez de 75 pe vehicule și astfel la încoronarea de la Alba Iulia defilează tunuri românești AA pe camioane Berliet.

Primul erou al armei este sg. tunar Scipione Popescu care doboară în 1916 un Zepplin deasupra Bucureștiului.

Bateria antiaeriană de la fortul Jilava este perfecționată continuu. Aici ea are cele 4 tunuri francuzești noi de 75 mm, cu afete modernizate, dar tot din lemn și chiar camuflate. Fiind situate în sudul capitalei, avioanele și Zepellinele sosite de lângă Rusciuk (Ruse) treceau obligatoriu peste ele.

Tehnicieni ai Comisiei de Recepție verifică un tun antiaerian în curtea Arsenalului de la Uranus, București 1919. Un exemplar s-a păstrat în colecția Muzeului Militar Național. Chiar și cu acest nou afet, Artileria Antiaeriană era încă la începuturi. Ulterior, tunurile au fost folosite pentru protejarea aeroportului Băneasa.