STALINGRAD

Doamne, ce frumos vorbești tu românește!

Tatăl meu a fost la Stalingrad. Nu a fost din cine știe ce fanatism, ci pentru că pe el, simplu băiat de la țară, acolo l-a dus "Țara" și Regele. Când a început războiul era militar în termen. Când a trecut Prutul și au găsit de o parte și alta a drumului soldați ruși îngropiți până la subțiori în pământ, cu mitralierele și munița în față, și-au dat seama că asta va fi un altfel de război. Mai târziu a realizat că din el s-au îmbogățit bancherii, care i-au finanțat și pe unii și pe alții, indiferent de ideologie.

A defilat în Chișinăul eliberat strigând cu băieții lui "Mâine la Budapesta!", pentru Ardealul ocupat, deși erau olteni de pe malul Dunării. Aliații germani au fost șocați și noi nu am mai primit armament nou de la ei în anul următor.

El m-a lămurit că după Pactul Ribentrop Molotov și Diktatul de la Viena, noi eram practic în război și cu unii și cu alții, dar singuri, abandonați de aliații tradiționali la care ne-am închinat pe atunci: Franța, Anglia și SUA.

Locotenentul lui era învățător, se numea Cioroianu și a rămas pentru el o icoană a românismului. Astăzi poate că nu...

Avea respect pentru ruși ca luptători și îi considera băieții cumseceade. Îi fanatizase Stalin și îi împușcau din spate cei de la NKVD.

Dar cum puteai să vezi lumea la 19-20 de ani, altfel decât alb-negru. La vârsta aceea nu existau nuanțele de gri...

Tot el spunea, că cei ce s-au fofilat atunci se vor fofila mereu, că nu trebuie să îl judeci pe militar, deși nu era militar de profesie, ci pe politicianul ce a profitat de pe urma lor.

A parcurs pe jos distanța Chilia-Stanlingrad și s-a întors cam tot așa, până la București.

A venit cu ideea fixă ca urmașii lui să știe să conducă automobilul și să înoate. Fiecare dintre acestea este legată de o situație sau mai multe de război. Retragerea de la Stalingrad ca supraviețuitori ai Armatei a III-a, General Dumitrescu l-a făcut să aibă peste ani un adevărat cult pentru PGB-uri, Punctele Gospodărești de Bucătărie. Putea să aibă rușii și bombă atomică, dacă mâncau gunoaie (adică hrișcă sau ce o fi aia).

Raționamentul este valabil și astăzi. Dacă ai tăi nu au ce mânca, restul sunt pură propagandă de prost gust.

Uneori și eu și fratele meu Florin îl ascultam pe el. A întrebat care sunt de la munte și i-a pus pe ei să facă poteca pentru ceilalți. Pe drumuri ocolite, cu provizii abandonate de nemți s-au retras 3 zile, mergând numai noaptea. Au picat peste o companie de nemți care i-au primit de parcă erau Mântuitorul. Știau că românii se descurcă în situații critice. La ei, dacă nu era "befel" (ordin), nu era nimic.

Locotenentul neamț, un băiat de 20 de ani și el era fericit. Știa că dacă au venit românii vor scăpa. Atunci tata și-a dat seama că erau două civilizații creștine, dar care încă nu se înțelegeau una pe alta.

Românii aveau țigări și un optimism debordant în orice situație. Se închinau spunând "Mulțumescu-ți ție Doamne că nu este mai rău!". Se înțelegeau cu rușii din satele pustite de parcă se cunoșteau de mult.

Nemții aveau rații zilnice, ciocolată, sendvișuri cu o felie de Kaiser de 15 mm, cu două felii transparente de pâine și o chestie nemțească, pe care ar fi furat-o toți românii: un cilindru demontabil la mijloc în care puneau orice combustibil peste o sită de platină. Odată aprins el producea căldură câteva ore bune. Soldații își încălzeau cu el mâinile, subțiurile contra degerăturilor. Erau folosit de toată compania germană și grupa de români. Deși erau în subzistența nemților, românii îi disprețuiau: ditamai bărbații mănâncă ciocolata pe care ei o strângeau să o ducă acasă copiilor. Kaiser-ul ăla ar fi fost bun cu o pâine întreagă, nu cu două felii transparente. Dar, asta era. Nemții care îi priveau cu un aer superior erau acum miei, supuși, docili și gata să primească ordine numai să scape din infernul de gheață.

Le dădeau țigări și îi învățau imnul "M-a făcut mama oltean!".

La o săptămână de suferințe a sosit fericirea. Au nimerit peste o mare unitate românească care i-a luat imediat în subzistență și care era chiar fericită că scăpaseră din încercuire.

La bucătăria de companie, trasă de doi cai, păzită cu pușca cu glontele pe țeavă de o santinelă românească, pentru a nu fi mâncați de nemți au primit câte o minunată ciorbă de varză acră cu pete de grăsime provenite de la niște ligamente de vită uitate prin zeama fierbinte. Dar, mai presus de orice, băieții de la țară, simpli fii de țărani ce iubeau ciorba la fel de mult ca tricolorul, au primit câte o pâine mare de căciulă, firbinte, mirosind a grâu de Bărăgan și plină de aburi la -20 C !!!

Nemții, șocați de românii ce mâncau varză împuțită, nu au rezistat mirosului de pâine proaspătă și au mâncat și ei câte o pâine fierbinte, cu felia lor de Kaiser.

Două civilizații diferite !?! Nici pomeneală. Aceeași dragoste de viață. Difereau condițiile locale.

dr. ing. Cristian CRĂCIUNOIU Sergentul Nicolae Crăciunoiu la Stalingrad, departe de țară și ai lui.

Nemții au fost șocați când românii au scotocit prin saci și au scos fiecare câte o lingură de lemn. Apoi, au descoperit că spre deosebire de cea din metal acestea îți permitea să mănânci ciorba caldă la acele temperaturi polare.

O căciulă românească de blană bătea orice bonetă germană din postav, dacă nu ca frumusețe, ca eficiență.

După retragerea aceea, tata a început să îi vadă altfel și pe nemți, dar și pe ruși. Avea un respect deosebit pentru ruși ca luptători, dar îi era milă de ei că încăpuseră pe mâna politrucilor. Ne povestea cum lăsau sticle de coniac când se retrăgeau și găseau sticle de vodcă când înaintau. Ei aveau coniac Segarcea la 3/4 l și rușii vodcă, la sticle grosolane de 2 l. Se săturaseră și unii și alții și mai făceau schimb când puteau. Trebuiau să trăiască și unii și alții... Cu căștile Hadrian pline de zeamă fierbinte, cu protecția de piele sub manta, pentru că altfel înghețau și nu mai puteau folosi, mâncau fără să vorbească și românii și nemții. Apoi când burțile dădeau pe afară au început să filozofeze...

Primul gând ce i-a trecut prin minte privind pustiul acela de gheață și frig a fost: "Doamne! Ce frumos vorbești tu românește!"

Nemții căpătau țigări Naționale la liber, mirați că nu trebuie să mai îngâne "Frunzuliță magheran măi, m-a făcut mama oltean" pe post de parolă...

După o gură de șnaps de-al nostru nu s-au putut abține și tot cântau imnul oltenesc, de această dată și cu un Lili Marlen de al lor.

Bătrânul meu, pro-american mai zicea la sfârșit versurile în românește: "Undeva odată, un soldat scria Versuri de iubire pentru draga sa!"

Am căutat peste tot, am găsit Lili Marlene în germană cu Lale Andersen, în engleză cu Marlene Dietrich, în rusește, în italiană, în maghiară, dar nu în românește! Este suficient să căutați pe Internet și puteți descărca orice variantă, chiar și în japoneză...

Om fi fost noi atât de slugoi să distrugem un disc cu un cântec de dragoste ce la fel ca Tipperary se cânta peste tot? Posibil, foarte posibil.

Bucătărie germană la care nu prea dă nimeni năvală. Or fi fost băieții sătuți și luau suplimentul, sau era bucătarul debutant?

Una dintre cele mai frumoase fotografii de război pe care le-am văzut este cea din dreapta, minunat subiect de dioramă. Reprezintă o bucătărie de front, improvizată pe un camion ce pare a fi un ZIS 5 de captură. În prim plan un soldat din Luftwaffe ce nu are 20 de ani cu un pui de cățel, mascota "aparatului". Este poate cel mai optimist din grup. Pe atunci nu era la modă mâncarea chinezească...

În planul doi, de la stânga la dreapta un caporal german, tot din aviație, fumător, dar fără centura reglementară, mai copt și cu un aer de șef bucătar. Are o bandă de decorație pe tunică și pare a fi șeful. "Tatuca Stalin" ce privește majestuos în zare, proaspăt tipărit, portret într-o ureche. Drumul către zare pleacă din oloiul de terci și trece peste ligheanul de ciorbă, ca în realitate. Ce fac armatele nemâncate? Pierd războiul.

În camion un alt soldat, probabil șeful ce era la desert sau care poate inventaria rațiile rămase pentru a doua zi, într-un catastif ce se păstrează la arhivele naționale germane, în modul cel mai sigur.

În dreapta un soldat mai bătrân, care dacă îl judecăm după haine nu este neamț, dar după curățenie, tunsoare și barba rasă alături de cizmele făcute este neamț. Fumează cu țigaret și ne putem întreba știau sau nu imnul "M-a făcut mama oltean".

P.S. Parcă mai frumoasă ar fi o bucătărie românească, cu coadă mare, cu o pâine de căciulă și cu mămăligă. Da: mămăligă cu pâine!