"Addenda et corrigenda" la istoria reconstruirii avionului IAR-80

ing. Silviu MORARIU

Iulie 1988 - O fotografie istorică la ICA Brașov. A fost reconstituit după planurile și cu piesele originale disponibile vânătorul IAR 80. Colectivul ing. Traian Tomescu de la ICA Brașov și un grup de veterani au lucrat și au produs această replică ce poate fi și astăzi vizionată la Muzeul Militar. Inutil să vă spunem că sufletul construcției a fost inginera stagiară din fotografie, parcă Manuela...

Autorul prezentelor rânduri, a lucrat 33 de ani în industria de aviație și anume la întreprinderea de Avioane București, de la Băneasa; aceasta schimbând multe nume de-a lungul timpului, la ieșirea mea la pensie în 1998, se numea ROMAERO.

Deși am fost inițiatorul și antrenorul echipei de navomodelism al Asociației Sportive Aeronautica din această întreprindere, sufletește și profesional, am fost tot atât de "aeronautic" ca și ceilalți angajați ai acesteia. Am fost și sunt încă!

Îmi aduc aminte cu ce entuziasm am primit vestea că Muzeul Militar Central dorea ca întreprinderea noastră să reconstruiască o copie a celui mai cunoscut avion românesc: IAR-80. Motoare de IAR-80, 81 se mai găseau și se încropiseră de bine de rău și un set de planuri ale acestui avion celebru.

Aeromodeliștii de la A.S. Aeronautica (căci exista și o secție de aeromodelism), în frunte cu Răzvan Bujor și Manea Ion, se oferiseră să lucreze voluntar după program, la realizarea duplicatului de IAR-80. Planurile refăcute de arhitectul Mihai Andrei urmau să stea la baza reconstrucției.

Din păcate și spre dezamăgirea noastră, suma oferită de Muzeul Militar Central pentru construirea replicii avionului IAR-80, nu acoperea nici costul materialelor. După multe tratative, directorul col. ing. Gugui Nicolae, un susținător al modelismului de orice fel, cu părere de rău, a trebuit să anuleze comanda Muzeului Militar Central, care însă a fost acceptată de întreprinderea de Avioane de la Ghimbav - Brașov.

Aceasta primind documentația originală de execuție a avionului IAR-80 din partea muzeului, a purces la refacerea detaliată a planurilor generale și de ansamblu ale avionului.

Evident, la un moment dat, grupul de entuziaști ingineri, tehnicieni și muncitori (pardon, operatori!) de la IAR Ghimbav, însărcinați cu reconstituirea lui IAR-80, au solicitat și părerea arhitectului Mihai Andrei, care și-a cheltuit ani buni cu reconstituirea cât mai corectă a planurilor acestui avion. După ce a vizitat Ghimbavul, Mihai Andrei nemulțumit de ceea ce realizaseră cei de acolo, nu a mai vrut să colaboreze, sau cel puțin așa a declarat.

În sfârșit, avionul IAR-80 replică, refăcut în cele mai mici amănunte, având și un motor original și o elice originală, a fost livrat Muzeului Militar Central cu surle și trâmbițe. Nefiind recalculat element cu element, era doar o replică statică, nici pomeneală un avion apt pentru zbor. Dar, pe bună dreptate a devenit vedeta colecției de avioane a Muzeului Militar Central. Presa vremii a comentat pe larg evenimentul și lumea aviatică din România a sărbătorit cu mic cu mare acest IAR-80, pasărea Phoenix renăscută din propria-i cenușă.

Noi, cei de la Băneasa, ne bucuram, deși ne durea sufletul că avionul nu a fost realizat la noi. Chiar și directorul col. Gugui Nicolae era trist, dar mi-a explicat pe un ton amărât: "mă Morariule, noi eram strânși cu ușa din punct de vedere financiar și suma oferită de muzeu era prea mică".

Desigur era adevărat, dar parcă totuși...

Ei și acum urmează "addenda corrigenda" la toată povestea.

Nici presa vremii, nici cei de la Ghimbav în interviurile date, nici arh. Mihai Andrei, nici Muzeul Militar Central, nu au pomenit un fapt esențial, fără de care, planurile avionului IAR-80 nu s-ar fi putut reface în veci; și anume, Mihai Andrei, într-un amplu articol din publicația "Top Gun" din anii de după revoluție, menționează în treacăt, că un oarecare tehnician de la Întreprinderea de Avioane București - Băneasa, a găsit din întâmplare niște planuri de execuție ale avionului și le-a donat Muzeului Militar Central și că acestea au ajutat la refacerea planurilor de către cei de la Ghimbav.

Nimeni, dar nimeni, nicăieri nu a pomenit măcar numele acestui om de suflet și nici despre amploarea donației sale.

De aceea acest articol "Addenda et corrigenda", care ca idee a luat naștere în urma unei discuții ocazionale despre replica lui IAR-80, între autorul acestor rânduri și dl. Cristian Crăciunoiu, trebuia să vadă odată și odată lumina tiparului, deoarece faptele cu pricina fac parte din patrimoniul istoric al aviației române. Deci "Addenda et corigenda" să fie!

Ca să se știe, ilustrul tehnician oarecare și necunoscut se numește Scarlat Iordanide, cunoscut între prieteni și ca Didi Iordanide.

În fiecare întreprindere au existat și vor exista oameni de bază, ingineri, tehnicieni și muncitori, profesioniști adevărați, oameni capabili, care pot da în plus de la ei pentru ceilalți, pentru societate.

Un astfel de om era Didi Iordanide, care a fost șeful compartimentului plan de la întreprinderea de Avioane București, până la ieșirea sa la pensie. Era pe post de inginer, deși era doar tehnician. Și evident era un om al aviației, unul adevărat, dedicat cu trup și suflet. Ei bine, după un prost obicei românesc, atunci când se desființează o întreprindere, o instituție, un serviciu sau încetează o activitate, toată documentația tehnică, în loc să se trieze și să se păstreze esențialul necesar ca material documentar, muzeistic, era făcută morman într-un colț de curte și după ce zăcea săptămâni în șir era stropită cu petrol și i se dădea foc, sau în cel mai bun caz era trimisă la topit la o fabrică de hârtie. Doamne, câte asemenea cazuri nu am văzut în viața mea de inginer. Am auzit că însăși Biblioteca Centrală a făcut la fel cu colecțiile sale mai vechi.

Așa s-a întâmplat și când IAR-80, 81, 37, 38, 39, au ieșit din dotarea aviației militare românești. Toată documentația a fost distrusă. Dar Didi Iordanide a strâns aproape toate desenele tehnice de execuție ale avionului IAR-80 și o mulțime de cataloage de piese de schimb ale avioanelor IAR-80, 81, 37 etc., le-a dus rând pe rând acasă, cu mare risc, și le-a depozitat cu grijă, în condiții bune. Nu a spus la nimeni și asta decenii întregi.

Din când în când mai dăruia câte un catalog de piese de schimb IAR câte unei persoane pe care-o considera el demnă de un asemenea cadou. Așa a primit un asemenea catalog IAR-80, inginerul Ionescu - Turcule Teodor, șeful compartimentului proiectare, iar acesta l-a dăruit la rândul său arhitectului Mihai Andrei, văzând că acesta lucrează la reconstituirea planurilor avionului IAR-80.

În final, când a apărut ideea reconstituirii avionului IAR-80, tehnicianul oarecare Scarlat Iordanide, a încărcat documentația avionului, păstrată cu atâta grijă, într-o mașină, s-a înfățișat cu ea la fabrică și a întrebat: "O vreți?, că eu o donez gratuit!"

S-au făcut rapid 3 copii, ce au ajuns în diverse locuri ??? Neculai Moghior și Constantin Costache au preluat planurile cu aprobarea lui Ilie Ceaușescu sosită retro!

Acesta este adevărul și zic eu că se cade să se știe. Să mai spunem câte ceva despre Scarlat Didi Iordanide:

- ca sportiv el a fost un rugbist de mare clasă, apoi a fost antrenorul echipei de rugby A.S. Aeronautica, care a ajuns în divizia B a României;

- subsemnatul, ca președinte al A.S. Aeronautica, am organizat opt saloane de modelism, mari manifestări naționale la care se expuneau anual cele mai frumoase și mai reprezentative machete de nave, avioane, trenuri, automobile. Aceste saloane de modelism, erau cu participare internațională din Italia, Polonia, Germania, Ungaria, Cehoslovacia, etc. Nimeni nu știa din întreprindere sau din asociația sportivă că șeful planului și rugbystul Iordanide are hobby-ul machetelor de avioane din plastic. Evident la insistențele mele Didi s-a înscris la secția de aeromodelism al A.S. Aeronautica și a prezentat la Salonul de Modelism o bună parte din colecția sa. Dar din păcate s-a clasificat pe ultimul loc și încă detașat. Machetele sale provenite de la cele mai selecte firme occidentale, arătau jalnic. Nu montajul era de vină, ci culorile, care erau REVEL, dar foarte crude. Lângă capodoperele unor Botezatu Ion, Moisescu Mihai, Bujor Răzvan etc. care făcuseră din realizarea machetelor de avioane din plastic din vopsirea acestora o veritabilă artă, cu cele mai detaliate și mai frumos executate camuflaje și înmatriculări.

Îmi făceam singur reproșuri de ce l-am convins pe Didi să intre în concurs fără să-i văd machetele? Desigur dezamăgirea lui trebuia să fie foarte mare și nu o merita. Mai ales un om ca Didi nu o merita. Dar Didi departe de a fi dezamăgit, m-a rugat insistent să-i fac cunoștință cu maestrul acestor modeliști. L-am prezentat și recomandat pilotului șef de BAC 111, domnul Botezatu Ion. Au discutat mult și rezultatul a fost că s-au împrietenit, iar Didi, după concurs, a urmat săptămâni în șir un veritabil curs practic de vopsire și îmbunătățire a micilor machetelede avioane. Și-a distrus întreaga colecție (nu știu dacă a putut recupera ceva din vechile machete), dar la următorul Salon de Modelism, Didi Iordanide, școlarizat de Ion Botezatu a apărut cu 10 machete noi executate și vopsite a la Botezatu - Moisescu, între care trona un Boeing B-52, mare cât o zi de post.

Ar mai fi multe de spus despre acest "tehnician oarecare" Scarlat Iordanide zis Didi, dar ce-am amintit până acum, sper să constituie o veritabilă ADDENDA și mai ales CORRIGENDA la povestea cu refacerea planurilor avionului IAR-80, această fală a industriei aeronautice române.

(urmarea în nr. viitor)

Avionul reconstituit pentru Muzeul Aviației tot la Brașov, pe atunci cu ing. Manuela.... șef de secție și ca de obicei "motorul" realizării. Nu trebuie neglijat nici efortul depus de directorul întreprinderii de atunci, ing. Ioan Banea de arh. Constantin Costache și cor. Paul Sandachi.