CEA MAI MARE NAVĂ DE RĂZBOI SUB PAVILION ROMÂNESC

Mihai GEORGESCU

Motto: "Guvernul Român nu vrea să se înjosească întratât încât să facă slujbe de polițist la cererea Țarului întregii Rusii, procedând ca guvernul unei națiuni care se respectă". V. I. LENIN! Asta până când Guvernul României l-a acuzat și pe el de crime!

Timp de 24 de ore în perioada 25-26 iunie 1905, tricolorul românesc a fluturat pe catargul cuirasatului rus Kneaz Potemkin Tavricevski. A rămas nava de război cu cel mai mare deplasament sub pavilion românesc și astăzi!

Mai în glumă, mai în serios așa este! Deși pentru un timp scurt sub pavilion românesc, Guvernul român a răspuns unui sentiment de demnitate națională, acordând azil politic marinarilor ruși de pe Cuirasatul Potemkin, care se răsculaseră. Neavând sprijinul celorlalte nave din Flota Rusă, nava a venit la Constanța, unde echipajul ei s-a predat, nava intrând în dotarea Marinei Române. Ulterior, după 24 de ore a fost înapoiată Marinei Ruse.

N-a fost să fie o plescă!

CUIRASATUL POTEMKIN PĂCAT OARE SAU NU?!

Cuirasatul Potemkin la Constanța Nava Diviziei de Mare, Crucișătorul Elisabeta și bricul Mircea, se aflau la Constanța. Elisabeta fusese la Galați pentru reparații în docul plutitor.

La 19 iunie, 1905 navele se aflau în port unde venise și nava rusească Psesuape. Căpitanul Teodorescu, comandatul canonierei Grivița, a telegrafiat de la Sulina la Constanța Diviziei de Mare, că pe la ora 9,00 dimineața, o navă de război cu 3 coșuri și 2 arbori, își făcuse provizii de apă la Gara Sulinei, luând apoi direcția spre sud.

După semnalmente s-a putut deduce că era Cuirasatul rusesc Potemkin, la bordul căruia se produsese o răscoală, după cum spuneau telegramele comunicate și care a avut ca urmară asasinarea tuturor ofițerilor. Un comitet a declarat revoluția, arborând pavilionul roșu. Comandantul Diviziei, Căpitan-comandorul Bălescu, primind telegrama la ora 13.00, a dat ordin plutonierului Tonegaru, să se urce în gabia Crucișătorului Elisabeta și de acolo cu ocheanul să cerceteze orizontul și să anunțe îndată ce se va vedea o navă cu 3 coșuri și 2 arbori. Plutonierul așteptând în gabie la ora 17.00 a văzut un fum la orizont spre NE, iar la ora 17.30 a deosebit bine că era nava cu 3 coșuri și 2 arbori și a mers să-l anunțe pe comandant. La ora 18.00 Cuirasatul rus Potemkin, însoțit de Torpilorul Flag sosește în rada portului Constanța și ancorează în același loc unde altă dată (2-7 iulie 1901), ancorase Cuirasatul rus Rostislav.

Îndată după ancorare, a fost ridicat un pavilion roșu la arborele mare și Cuirasatul Potemkin a salutat cu 21 salve de artilerie, dar cărora nu li s-a răspuns, din cauză că nu ridicase pavilionul român, după cum era obiceiul maritim.

S-a anunțat acest caz ministrului de război și ministrului afacerilor străine. Căpitanul portului, locotenent-comandorul Negru, în urma salutului a mers la bordul cuirasatului, cercând să vorbească cu comandantul navei, dar i s-a răspuns că nu e niciun comandant și niciun ofițer și că nava este comandată de un comitet.

Apoi a fost invitat în salon, unde i s-au făcut cunoscute toate evenimentele ce s-au petrecut la bordul navei. După aceasta i s-a cerut permisiunea să se aprovizioneze. Căpitanul portului i-a cerut o listă pentru a o aduce la cunoștința autorităților locale. Tot de la ei a aflat că comandantul și toți ofițerii au fost suprimați, iar din telegramele publicate și din spusele marinarilor, s-au descoperit detalii înspăimântătoare. Un ofițer și secundul au fost asasinați de Matușenko, șeful de echipaj, care se afla în legătură cu revoluționarii de la Odessa. La urmă comandantul și 8 ofițeri din 22, au avut soarta celor dintâi, transformând bastimentul într-un abator de oameni, celorlalți li s-a dat voie să se arunce în mare. Aceasta s-a petrecut în radă la Odessa.

S-a instituit apoi un comitet de 10 marinari însărcinat cu menținerea ordinii și disciplinei la bord, având puteri discreționare, iar pentru îndeplinirea ordinelor o gardă de 50 de oameni înarmați zi și noapte. Și astfel o mână de oameni țineau sub stăpânirea lor 700 de marinari, din care 95% nu împărtășeau deloc felul de a vedea al comitetului revoluționar.

Ulterior a venit la bord căpitanul de fregată Nikolai de Banov, comandantul bastimentului rus Psesuape, crezând că cuirasatul se găsește în condiții normale, venise să se prezinte. Uimirea lui nu a fost mică când a aflat că bastimentul se află în stăpânirea revoluționarilor, care l-au invitat să-l urmeze. Comandantul a răspuns liniștit că va expune cazul ofițerilor și echipajul și le va da rezultatul fără întârziere, după care a plecat și a venit direct la bordul Crucișătorului Elisabeta, unde l-a pus pe comandant la curent cu evenimentele.

Căpitanul-comandor Bălescu l-a sfătuit pe comandantul rus să intre în portul mic, unde s-ar fi aflat la adăpost, ceea ce s-a făcut la ora 2.00 noaptea.

Sosirea Cuirasatului rus la Constanța, cererea de provizii și nehotărârea administrației de a le satisface cererea, neliniștise întratât lumea, încât mulți în nesiguranța împrejurărilor, temându-se de un deznodam și fatal, provocat de starea în care se găsea echipajul cuirasatului și nemulțumit de neîndeplinirea cererii lui pentru provizii, au rămas toată noaptea pe bulevard pândind luminile care se schimbau la bordul bastimentului rus și așteptând dintr-un momentul într-altul începerea bombardării orașului; unii și-au luat familiile și s-au instalat la Anadolchioi; cei ce veniseră pentru sezonul băilor s-au grăbit să golească hotelurile și cu bagajele în gară au așteptat toată noaptea plecarea celui dintâi tren pentru a-i duce departe de Constanța producătoare de emoții. Foarte puțini s-au culcat în liniște cu încrederea că în acest echipaj de 700 de oameni se va găsi un om care să știe că o singură lovitură de tun trasă asupra unui bastiment și mai ales asupra unui pământ străin ar atrage după ea spânzurarea întregului echipaj tratat ca pirați și că dacă noi nu aveam mijloacele pentru a pedepsi insulta sau crima, am fi găsit ajutorul întregii Europe. Majoritatea populației era foarte abătută.

S-a anunțat Ministerului de Război pretextele Cuirasatului Potemkin și pentru orice împrejurare administrația așteptând aprobarea Guvernului s-a ocupat de strângerea proviziilor pentru cazul că s-ar fi primit autorizarea trimiterii lor.

A doua zi, la 20 iunie, la ora 5,00 dimineața, la scara cheului de sud aștepta o salupă de pe Potemkin, în care se afla șeful comitetului revoluționar Matușenko. Tot aici se afla și șalupa de la Elisabeta. Matușenko a ieșit pe chei și a întrebat dacă i se va da proviziile. Unii i-au răspuns că probabil i se vor da, mai ales că nimeni nu s-a opus la aceasta, moment în care a apărut căpitanul portului, care i-a comunicat că Guvernul a hotărât să nu li se dea nimic. Matușenko la auzul acestei vești s-a făcut roșu de mânie, strângând pumnul de necaz, l-a insultat pe consulul rus, care se afla și el acolo și după ce a adresat o imprecație, însoțită de un gest obscen, s-a îndreptat spre salupă, în care a intrat și a făcut semn să se întoarcă.

Șalupa s-a îndreptat către crucișătorul Elisabeta. Atunci el uitându-se la marinarii din șalupă, a constatat că se află în șalupa crucișătorului Elisabeta. Atunci s-a ridicat în picioare și dintr-o mișcare, a vrut să se dezbrace și să se arunce în mare, dar șeful șalupei l-a liniștit, asigurându-l că e mai bine să meargă la bordul crucișătorului Elisabeta, unde se afla comandantul Diviziei cu care poate să se înțeleagă asupra cererii sale. Aceste cuvinte l-au liniștit și Matușenko a venit la bord, urmat și de șalupa lui Potemkin. Aici după ce Matușenko a expus toate peripețiile prin care a trecut, comandantul l-a întrebat: "Și acum ce aveți de gând să faceți?". Matușenko dându-și bereta pe ceafă și apoi cu mâinile în șolduri și privind fix în jos a răspuns: "Acum nu știm." După aceasta i s-a comunicat ordinul Ministerului de Război, că li se permite debarcarea pe pământul românesc, însă fără arme și muniții și lăsând bun și nevătămat cuirasatul. Echipajul va fi liber de a rămâne pe pământul românesc, sau să plece unde va dori. Matușenko a răspuns: "Nu!" și a plecat la bordul lui Potemkin.

În același timp comandantul Diviziei de Mare a primit de la Ministerul de Război ordinul "de a întrebuința toate forțele de care dispune pentru a împiedica debarcarea forțată sau vreo atingere a drepturilor noastre."

Încă din ajun bastimentele noastre erau la posturile de luptă cu tot echipajul la bord și ofițerii în timpul nopții culcați la postul lor de luptă.

În urma neacordării proviziilor cerute, toată lumea se aștepta, după plecarea lui Matușenko, la aspre represalii, mai ales judecând după slaba noastră marină, în care Ministerul de Război, cu toate acestea își pusese toată speranța pentru reprimarea unei insulte eventuale din partea unor oameni afară de lege, cum putea fi socotit echipajul Cuirasatului Potemkin.

Încă din timpul nopții de 19 spre 20 iunie, comandantul bastimentului rus Psesuape, a făcut cunoscut comandantului crucișătorului Elisabeta, că a fost somat de Potemkin să îmbrățișeze cauza lor ori îl aruncă în aer.

După întoarcerea de bord a lui Matușenko, pe la ora 8,30, torpilorul Flag, ce îl însoțea pe Potemkin, s-a îndreptat spre intrarea portului. La far un semnal din codul internațional P.W., care însemna: "nu încercați să intrați în port", în afară de aceasta o șalupă cu aburi aflată în afara portului, la intrare, avea consemnul de a preveni pe oricine ar fi vrut să intre, că intrarea este oprită bastimentelor.

Torpilorul Flag nu a vrut să ia în seamă semnalul ridicat, nu a ascultat avertismentul șalupei și s-a îndreptat spre port. La intrare însă a fost întâmpinat de o lovitură de tun fără obuz, dar torpilorul a continuat să înainteze. Comandantul crucișătorului Elisabeta a dat ordin cu obuz la suprafața apei, înaintea torpilorului. Această lovitură a fost hotărâtoare; torpilorul a pus motorul înapoi, apoi s-a întors pe loc și a ieșit din port ancorând în spatele Cuirasatului Potemkin.

În primul moment mulți au criticat conduita comandantului, judecând-o ca lipsită de tact și capabilă de a-i întârâta pe cei răzvrătiți și de a-i împinge la acte ostile contra navelor românești și a orașului.

Din fericire aceste suflete slabe au trebuit să recunoască la urmă, după ce au judecat cu mintea limpede și să admire tactul, hotărârea și măsurile energice luate de comandantul Bălescu, care și în 1892, în incidentul cu vaporul rus Olga, n-a stat niciun moment la îndoială când a fost în joc onoarea țării.

Bubuitul tunului a avut un efect de alarmă asupra populației orașului Constanța. Mulțime de lume s-a îndreptat spre a afla ce se întâmplase și dacă într-adevăr cuirasatul rus a început bombardarea orașului. Efectul produs asupra marinarilor ruși a fost convingător, căci aceștia văzând conduita energică și hotărâtă a comandantului român, s-au sfătuit și la ora 10.00 o șalupă în care se afla Matușenko a mers la bordul crucișătorului Elisabeta pentru a prezenta scuze și a explica că intrarea torpilorului în port n-avea alt scop decât pentru a se adăposti de mare și că ei n-au avut niciun scop ostil.

Momentul suprem a fost însă la ora 1.25, când cuirasatul a ridicat ancora și s-a îndreptat spre NE, paralel cu bulevardul. Chiar și cei mai optimiști se așteptau de astă dată ca orașul și bastimentele să fie bombardate. Neliniștea acestei lumi era legitimă, dar îngrijorarea populației s-a risipit când au văzut că Potemkin s-a îndreptat spre est.

Cele 19 ore cât cuirasatul a stat în raza portului Constanța, a ținut cercurile oficiale în încordare, iar populația în neliniște.

Pentru aceasta comandantul marinei și comandantul ad-interim al Corpului II de armată veniseră în Constanța în ziua de 20 iunie însă cuirasatul plecase deja, totul intrând în liniște. Aceasta însă n-a durat mult, căci în noaptea de 24 iunie, către ora 23,30 șeful de cart din gabia Elisabetei, a descoperit la orizont un bastiment, care după depărtarea felinarelor de drum semăna cu Cuirasatul Potemkin. Anunțându-se comandantul, acesta a dat ordin ca nava să fie cercetată cu proiectorul. La lumina lui s-a putut vedea clar că era cuirasatul în chestiune, iar la prova marinarii îngrămădiți salutau cu bonetele lor pe cei care-i luminau.

Proiectorul Elisabetei a ținut lumina lui pe Potemkin, până ce acesta a ancorat în radă. Comandantul Crucișătorului Elisabeta a trimis pe plt. Tonegaru la primul-ministru G. Cantacuzino, care se afla în Constanța, ca să-l anunțe că Potemkin a ancorat în radă. Primul ministru la această veste a suras și a scos din buzunarul redingotei o telegramă pe care o primise cu o oră mai înainte prin care se spunea că Cuirasatul Potemkin fusese scufundat în apropiere de Sevastopol.

Plutonierul însă a repetat că Potemkin se află la ancoră în port. Domnul Cantacuzino i-a mulțumit și a răspuns comandantului să urmeze instrucțiunile pe care le are pentru astfel de cazuri.

În acest timp o șalupă de la Potemkin a venit în port, în ea aflându-se Matușenko, șeful răzvrătiților. Pe străzile vecine portului s-au concentrat trupe pentru orice împrejurări. Generalul Anghelescu, comandantul Diviziei IX, se afla în port la sosirea șalupei cu Matușenko.

Doi marinari din șalupă au sărit pe chei și au dezertat. De la aceștia s-a putut afla că era mare neînțelegere la bordul cuirasatului, unde o parte din echipaj era hotărât să debarce la Constanța, căci auziseră că în Marea Neagră nu mai este nicio țară unde să poată obține adăpost nesupărați de nimeni. Căci, ziceau ei, dacă ar debarca la bulgari, aceștia i-ar da Rusiei la cel dintâi semn, iar dacă ar debarca la turci ar fi și mai rău, ei considerând că lupta împotriva sistemului de guvernământ, putând fi considerați ca dezertori sau ca revoluționari, așa că doar într-o țară ca România ar putea avea scăpare.

O altă parte din echipaj era hotărâtă să nu debarce, aceștia fiind partizanii lui Matușenko, care vroiau să lupte până la capăt și că acum încercau să obțină provizii, căci totul era pe sfârșite la bordul navei: carnea, pâinea, legumele și chiar și cărbunele. Matușenko a întrebat dacă li se vor da provizii. Generalul i-a răspuns că nu, dar că guvernul le va permite să debarce liniștit fără arme și îi va lăsa liberi să se ducă unde vor vrea, sau să rămână în țară unde vor fi tratați în aceleași condiții, cum erau tratați dezertorii ruși. Matușenko a răspuns că se vor mai gândi și apoi s-a întors la bordul Cuirasatului Potemkin.

A doua zi la ora 9,00 dimineața o șalupă de la Potemkin s-a îndreptat către Crucișătorul Elisabeta. În ea se afla Matușenko cu doi membri din comitetul revoluționar. Ajunși la bordul Elisabetei ei au cerut să vorbească cu comandantul, care auzind că aceștia continuau să ceară provizii, i-a introdus la comandantul Marinei, căruia Matușenko i-a reînnoit cererea de a li se permite să se aprovizioneze, iar în caz de debarcare, ce soartă va avea echipajul cuirasatului?

Comandantul Marinei, de față cu prefectul județului Constanța, col. Capșa și Comandantul Diviziei IX, gen. Anghelescu, a declarat că potrivit instrucțiunilor ce le are, echipajul Cuirasatului va putea debarca, pe teritoriul românesc, numai cu obiectele și efectele lor de îmbrăcăminte, lăsând armele și munițiile la bord, Cuirasatul trecând în stăpânirea Marinei Române.

Matușenko mulțumit de această asigurare a răspuns că are deplină încredere în onoarea lui și că este hotărât să debarce, echipajul cerând să i se trimită un pilot pentru a intra nava în port, la ora 12.30.

La ora indicată căpitanul portului, însoțit de pilot, a condus Cuirasatul în port, la ora 13.15, unde a fost ancorat și amarat în dreptul scării a-2-a de la cheiul de Nord-Sud.

Apoi un detașament compus din lt. comandor Iorgulescu, care a luat comanda navei; căpitanul Ciulin, secunda și comandant al companiei; lt. Dan Zaharia, cu detaliatul; sublt. Manolescu, cu magaziile de muniții; mecanic cu clasa a-II-a Iordănescu, șef mecanic și un echipaj de 150 de mecanici și marinari, având ca șef de echipaj pe sub-ofițerul plt. Tonegaru.

Echipajul rus de pe Potemkin a fost debarcat cu remorcherele construcției portului, iar când cel din urmă detașament părăsea bordul navei, garda română adunată sub arme, a salutat ridicarea pavilionului românesc și coborârea celui rusesc. De atunci Potemkin era sub protecția pavilionului românesc și tratat ca teritoriu românesc.

Luându-se în primire bastimentul, s-a găsit o dezordine cumplită; toate cabinele ofițerilor erau devastate, toate obiectele erau aruncate în neregulă, prezentând imaginea ce se vede după stingerea unui incendiu, aici un epolet, dincolo hârtii de corespondență, cămăși pătate de sânge, geamuri sparte, scaune rupte, uși sfărâmate, găuri de glonțe, lăzi de pesmeți goale, toate aruncate în grabă; hamacele unele peste altele, desfăcute, haine vechi de marinar aruncate deasupra unui rastel de arme; toate armele răspândite fără ordine și unele din ele încărcate, stupilile (dispozitive de aprindere a încărcăturii de pulbere la tunurile vechi) de artilerie, aruncate în toate părțile, tunurile cu tragere rapidă încărcate cu proiectile; la magazii grăunțe de pulbere aruncată, amenința cu grave nenorociri, din care cauză au fost stropite cu apă de mare și apoi măturate; o haină albă de preot pătată de sânge; într-o cabină de ofițer s-a găsit un deget învinerțit de om. Într-un vraf de haine și obiecte s-a găsit o bucată de carne omenească. Afară de icoane, nimic n-a fost respectat.

Echipajul Potemkin a provocat asemenea dezordine când fiecare a căutat să ia ceva ce i-ar fi putut aduce un beneficiu material. Gradații au luat lucruri de o valoare mai mare precum cronometre, sextante, diferite instrumente nautice, obiecte de artă din cabinele ofițerilor, pe care apoi le-au vândut pe prețuri ridicule în Constanța, București și aiurea. Marinarii au vândut panglici, epoleți vechi, nasturi ofițerești, fotografii pe care lumea le-a cumpărat ca amintiri a acestui eveniment.

În afară de câteva lăzi cu pesmeți, ceai, făină, la bordul navei s-au mai găsit și doi boi vii.

Cercetând în toate părțile ofițerii noștri au găsit în magazia de muniții un marinar rus care neașteptându-se la această întâlnire, a început să se încurce în răspunsuri spunând la urmă că el vrea să rămână la bord. Răspunsurile sale devenind suspecte, comandantul l-a somat să debarce imediat. Astfel s-a luat în stăpânire deplină acest bastiment complet devastat de marinarii ruși.

Torpilorul Flag, a intrat și el în port fiind condus de un ofițer de marină în apropiere de Elisabeta. Când a început debarcarea echipajului de pe Potemkin, cel de pe Flag a declarat că nu se predă și că are provizii să plece la Sevastopol, deoarece fusese ținut până atunci cu forța de Potemkin. Pentru acest motiv era ținut sub observație de tunurile Elisabetei.

După terminarea debarcării echipajul Potemkin și arborarea pavilionului românesc, lt. Ionescu Zaharia a mers la bordul torpilorului Flag și l-a somat să se predea sau să plece fără întârziere din port, bineînțeles fără a se aștepta la provizii din Constanța.

La ora 18.15, torpilorul Flag a ieșit din port luând drumul spre Est.

La 26 iunie, la ora 9.00 dimineața, a sosit în rada portului Constanța o divizie navală rusă formată din două cuirasate și patru torpiloare, aflată sub comanda vice-amiralului Pisarevski. Imediat după ce au ancorat au ridicat pavilionul românesc la arborele mare și au salutat pământul românesc cu 21 lovituri de tun, la care i-a răspuns Crucișătorul Elisabeta, care apoi a salutat cu încă 15 lovituri pavilionul amiralului rus, salut care a fost întors imediat.

După aceasta un ofițer rus a fost trimis să-l complimenteze pe amiralul român, răspunzându-se imediat la această vizită. A urmat apoi vizitele Comandului Crucișătorului Elisabeta și a Comandantului Marinei Române, vizite care au fost salutate la plecare cu lovituri de tun.

Vice-amiralul Pisarevski, atât prin atașatul militar cât și prin ofițerul trimis spre a-l complimenta, a obiectat pentru ce s-a ridicat semnalul de a nu intra în port; la aceasta i s-a explicat că față de situația anormală a unuia din bastimentele rusești era nevoie de a se opri vasele ce sosesc la larg, până ce ofițerul trimis în întâmpinare cu salupa va fi recunoscut calitatea și intenția vaselor sosite, aceasta cu atât mai mult cu cât bastimentele ce veneau nu purtau semnalul stabilit cu câteva zile mai înainte de însuși reprezentantul Guvernului rus și apoi nici sosirea lor nu fusese anunțată.

Vice-amiralul Pisarevski a întors vizitele imediat, arătând imediat scopul venirii sale și anume acela de a lua în primire Cuirasatul Potemkin.

La ora 12.10, a sosit în port un grup de torpiloare românești sub comanda comandorului Eustatiu Sebastian, directorul arsenalului Marinei. Cele trei torpiloare tip Sborul, pe care le avea Marina Română, trebuiau să stea în continuu într-unul din porturile de la Marea Neagră, însă de astă dată ele erau în reparație, cazul Cuirasatului Potemkin grăbind plecarea lor.

Comunicându-se Ministerului de Război sosirea Diviziei Rusești la 26 iunie și însărcinarea ce avea vice-amiralul Pisarevski, ministrul de război a răspuns la ora 11.30: "Veți comunica ambasadorului rus că de ieri s-a telegrafiat la Petersburg, de către M.S. Regele României reunite, M.S. Țarului, în legătură cu Cuirasatul Potemkin. Cu aceste din urmă cuvinte veți formula remiterea vasului amiralului rus."

Făcându-se cunoscut vice-amiralului Pisarevski telegrama Ministrului de Război s-a hotărât ca predarea să se facă la ora 14.00. O gardă înarmată de 30 de marinari a fost destinată să dea onorurile la bord.

La ora 14.00 mai multe bărci ale Diviziei Ruse s-au îndreptat spre port aducând echipajul desemnat pentru Potemkin. Ofițerul însărcinat de amiralul rus pentru primirea Cuirasatului s-a urcat singur la bord și a arătat misiunea sa, apoi s-au urcat și ceilalți ofițeri. S-au făcut prezentările ofițerilor din cele două marine, după care echipajul rus s-a urcat la bord prin babord, iar garda română a trecut la tribord.

Comandantului Cuirasatului Potemkin, lt. comandor Iorgulescu, după ce a ordonat gărzii pentru onor, a declarat: "M.S. Regele României înapoiază M.S. Țarului, Cuirasatul Potemkin, care stăpânit de răzvrătiți a fost dezarmat de autoritățile române."

Apoi ofițerul rus a declarat că: "În numele M.S. Țarului primește Cuirasatul Potemkin." S-a procedat apoi la predarea detaliului. Apoi s-a comandat lăsarea pavilionului românesc în salutul gărzii și al gorniștuilor, a echipajelor român și rus și al ofițerilor din ambele marine. După aceasta un ofițer rus a comandat gărzii să-și ia armele, căci ei nu erau înarmați și