ARUNCAȚI CABINA, DOMNULE COMANDOR!

Comandor (r) aviator Constantin IORDACHE

Încep scurta prezentare a Comandorului aviator Romanescu Mihai, cu ziua de 6 iulie 1945, zi în care Romanescu împreună cu sublocotenentul aviator Milu Ion, au fost personajele unei întâmplări emoționante.

Pe aerodromul de lucru al Grupului 7 din Flotila 1 Vânătoare, în timp ce piloții își primiseră deja sectorul și misiunea, tehnicienii desăvârșeau pregătirea avioanelor.

Pe aerodrom se afla însuși comandantul flotilei, Comandorul aviator Romanescu Mihai-Leu care, ca de obicei, el însuși urma să execute o misiune de vânătoare liberă, alegându-și drept coechiper pe Sublocotenentul aviator Milu Ion cel care, în cele aproape 300 misiuni de război, culesese toate distincțiile care se pot așeza pe pieptul unui viteaz.

Comandorul aviator Romanescu Mihai, cu un trup bine legat și un cap falnic cu profilul de leu, își iubea subordoații și le purta de grijă, nu numai ca un vrednic comandant, ci ca un părinte. În pofida renumelui de "Leu", la rândul său se bucura de aceeași iubire din partea subordonaților, care-l stimau și apreciau, simțindu-l mereu alături de ei.

În acea zi, la înălțimea de 1.000 metri, se aflau deja în apropierea frontului, când la bordul avionului comandant s-a produs un incendiu. Pasul elicei se micșorase, turajul a crescut și avionul a început să fumege.

Milu a văzut fumul care începuse să se scurgă din avionul comandorului, și și-a avertizat șeful: - Domnule Comandor, iese fum! - Mi-e cabina plină, nu mai văd și mă îneacă... - Aruncați cabina, domnule Comandor!

Dialogul acesta s-a produs cu viteză uluitoare și, în casca lui, Milu parcă începuse să-și simtă comandantul sufocându-se...

Fumul creștea, cabina devenea irespirabilă, iar pilotul nu-și mai putea controla poziția. Poate era pe spate, sau acum se prăbușea? Nu mai vedea nimic. Tot ce putea era să-și controleze voința într-un efort suprem ca să nu-și ia mâinile de pe comenzi și să poată fi atent la Milu, care-l dirija prin radio...

- Împingeți ușor de manșă, așa... acum fiți atent să-l puneți pe burtă, reduceți, așa... acum trageți manșa...

Milu evolua în jurul avionului care se așternuse bine pe pământ, pe o viroagă pe care o găsise ca fiind mai netedă, și-și ștergea broboanele de sudoare... - Doamne, bine că a scăpat domnul Comandor!

Însă avionul începuse să ardă și din el, Romanescu nu ieșea... Într-o clipă Milu a avut imaginea altui camarad, sublocotenentul Enescu Dumitru care, după o aprigă luptă aeriană, a ars cu avionul cu care reușise să aterizeze forțat.

- "Dacă și domnul Comandor este amețit ca Melat Enescu?"

Și Milu nu s-a mai gândit la nimic, a împins avionul într-un picaj până a luat pantă, și l-a așezat cu 300 km la oră, în viroaga unde flăcările cuprinsese avionul comandantului.

A sărit din carlingă, împiedicându-se în mușuroaiele de pământ, a căzut, s-a ridicat și - cu sufletul la gură - s-a avântat la avionul incendiat. O flacără l-a pălmuit ușor dar fără a o băga în seamă, și-a adunat toată puterea, a sfărâmat plexiglasul cabinei și și-a scos comandantul amețit, afumat și mușcat deja de limbile perfide ale focului.

"Leu" și-a revenit și comandantul dintru-nsul a privit în jur, parcă ar fi vrut să aprecieze amănunțit performanța coechipierului său. A văzut terenul pe care nimeni nu s-ar fi încumetat - în mod normal - să aterizeze fără să-și primejduiască viața; apoi l-a văzut pe Milu care-l privea fericit, în ochii acestuia parcă mai stăruind imaginea flăcărilor din cabina din care l-a salvat.

Cuvintele erau de prisos încât, Leu, cuprinzându-i mâinile, i le-a strâns bărbătește.

Pe Romanescu Mihai, implicarea României în cea de-a doua conflagrație mondială, l-a găsit la comanda Flotilei 1 Vânătoare, cu gradul de Căpitan-Comandor aviator.

Prezent pe front din chiar primele zile, după căderea în luptă a Locotenentului-comandor Popișteanu Alexandru, la 21.08.1941, la Odessa, concomitent cu comanda flotilei, Comandorul Romanescu Mihai a preluat și comanda Grupului 7 Vânătoare pe care a deținut-o până la sfârșitul lunii octombrie 1941, deci până după căderea Odessei.

Grupul 7 Vânătoare, în vederea refacerii, a fost readus în țară, la comanda acestuia fiind numit locotenent-comandorul aviator Crihană Grigore.

În primăvara și vara anului 1944, Comandorul Romanescu Mihai și-a angajat piloții flotilei și în apărarea teritoriului. Superioritatea numerică a avioanelor americane ce se abăteau asupra României, dar și superioritatea tehnică a avioanelor lor de vânătoare, raportate la numărul tot mai mic al avioanelor noastre, dar și la uzura acestora - după cei trei ani de front - l-au determinat pe Romanescu ca, destul de îngrijorat, să le recomande subordonaților mai multă prudență în angajarea lor în luptă.

După 25 august 1944, îndeosebi capitala fiind ținta agresiunilor foștilor aliați germani, Romanescu a luat cele mai chibzuite măsuri, limitând și chiar interzicând atacurile acestora, multe avioane germane fiind doborâte.

Dar Romanescu Mihai, avansat ulterior general de escadră aeriană, a avut merite și în acțiunile aviației de vânătoare pe Frontul de vest. Indiscutabil că prestanța pe care o dovedea, vis-a-vis de experiența acumulată în decursul activității ca pilot militar, brevetat la 6 septembrie 1923, pe când era abia locotenent, cu parcurgerea și promovarea cu brio atât în grad dar și în diferitele funcții, îi conferea o reală autoritate profesională de care se bucura în rândul aviatorilor.

În anul 1945, generalul Romanescu a fost numit director al înzestrării aviației pentru ca, în anul 1949, să fie promovat comandant al aviației militare, a ceea ce mai rămăsese din aviația română, după numeroasele pierderi din timpul abia încheiatei conflagrații, precum și a nedreptelor condiții de armistițiu și a jafului exercitat de către ruși după 23 august 1944.

Romanescu nefiind de acord cu samavolnicele ce aveau loc și necunoscând, de altfel ca și mulți alții, nimic despre "târgul" de la Ialta, a sperat și a crezut în promisiunile de intervenție ale anglo-americanilor, străduindu-se în a-i "ajuta".

Dar nici englezii și nici americanii nu aveau de gând să se "certe cu aliatul lor rus și aceasta cu atât mai mult cu cât căzuseră la bună învoială. Despre târgul încheiat nu știau nici chiar serviciile de spionaj ale acestora, așa încât reprezentanții lor, disimulați în membri ai Misiunii militare aliate, nu numai că și-au reactivat vechile rețele din România dar au recrutat și noi agenți, tratând cu toată seriozitatea obținerea a cât mai valoroase informații utile unei "preconizate" intervenții.

În această plasă au căzut și destui români care, ignorând pericolele la care se expuneau, au plătit nu numai cu libertatea dar, unii, chiar și cu viața. Generalul Romanescu Mihai s-a numărat printre aceștia, furnizând englezului Bowden unele informații și documente.

Bowden cunoștea bine limba română, anterior războiului fiind unul dintre "funcționarii" societății petroliere "Unirea" din Ploiești. După 23 august 1944, Bowden a revenit în România ca membru al Misiunii militare engleze, în realitate reprezentant al serviciului de spionaj cunoscut mai târziu sub denumirea de "Intelligence Service".

Dat fiind vederile cât și starea de spirit, atât ale lui Romanescu cât și ale altor cadre militare, Bowden a găsit la acesta o largă audiență și sprijin. Probabil ca prea puțin s-a gândit că această colaborare i-ar putea fi fatală. Și în timp ce, în neputința de a-l ajuta, Bowden a părăsit în grabă România, Romanescu a fost arestat, judecat pentru trădare și condamnat la pedeapsa capitală, sentința executată către sfârșitul lunii august 1950.

Din nefericire, despre cel ce a fost generalul de aviație Romanescu Mihai se cunoaște foarte puțin și s-a scris și mai puțin deși, în constelația aviației militare române, acesta ar trebui socotit și venerat printre stelele de primă mărime.

Școala de pilotaj Tecuci, instructor locotenent Mihai Romanescu Leu, 1925.