CANONIERA FLUVIALĂ GERMANĂ OTTER 1878-1912

Motto: A man cannot say he has fully lived until he has built a model ship. Ronald Reagan

Mihai GEORGESCU

Nava SMS Otter (Vidra) a fost canonieră de clasa a II-a a Marinei Imperiale Germane care nu a ajuns niciodată să fie utilizată ca navă vânător de pirați în China. Datorită lipsei de navigabilitate nava n-a mai fost trimisă în Asia de Est, fiind utilizată doar în Marea Baltică.

În 1907 după radierea sa din lista navelor de luptă, numele de Otter a fost dat altei canoniere fluviale care a acționat în China.

Datorită proliferării activității piraților din Marea Chinei și a prădării de către ei a navei-bark Texas din Oldenburg, în 1857, Prusia a luat în considerare construirea unor nave pentru lupta contra pirateriei din Asia de Est. Experiența britanică a relevat că tradiționalele fregate și corvete nu puteau activa în apele puțin adânci sau a estuarelor unde operau joncile piraților chinezi.

Bazându-se pe această experiență, Amiralitatea Imperială, în 1876, a luat decizia protejării navelor comerciale germane în apele teritoriale chineze, prin construirea a cel puțin unei nave de luptă. Aceasta a fost construită de firma F. Schichau, care construise până atunci 56 nave transportatoare de mărfuri și pasageri, remorchere cu aburi precum și 21 de barje și șlepuri, dar Otter era prima navă de război construită de ea și proiectată chiar de Ferdinand Schichau.

Având numărul de construcție 11 nava a fost lansată la 7 iunie 1877 fiind prima navă germană de luptă împotriva piraților și a fost prima navă denumită oficial ca vânător de pirați. Referitor la acest aspect ziarul Zeitumg Illustrierte din 23 martie 1878 a scris că acest nou tip de navă are foarte puțin în comun cu navele flotei germane de până atunci. În timp ce acestea din urmă erau destinate exclusiv unor scopuri generale în toate mările, Otter era construit pentru o destinație specifică pentru a acționa pe Coasta Asiei de Est contra piraților.

Canoniera Otter a fost una din cele mai mici nave ale Marinei Imperiale Germane, deplasamentul său proiectat fiind de doar 130 t iar cel cu încărcătură plină era de 160 t. Nava avea o lungime totală de 31 m și de 29,1 m la linia de plutire. Lățimea sa era de 6,15 m, pescajul de 1,13 m la prova și de 1,63 m la pupa. Coca navei era din fier forjat și era împărțită în patru compartimente etanșe dar nu avea fund dublu și nici blindaj suplimentar. Bărcile, suprastructurile și punțile erau din lemn. Ca multe alte nave de luptă contemporane Otter a fost echipat cu un berbec de izbire în partea inferioară a etravei.

Echipajul navei era format dintr-un singur ofițer, comandantul și 42 marinari.

Nava avea o propulsie mixtă: motoare și velatură. Cele două motoare cu aburi având câte doi cilindri cu simplă expansiune, aveau împreună o putere de 142 CP transmisă celor două elici cu patru pale care ofereau navei o viteză de 10 noduri. Aburul necesar pentru acționarea motoarelor era furnizat de un cazan cilindric cu două arzătoare și cu o suprafață de încălzire de 59 mp, ceea ce dădea aburului o presiune de 5 atmosfere.

Magazia de combustibil putea lua 15 tone de cărbune oferind navei o autonomie de 1181 MN, la o viteză economică de 7 noduri. Nava avea și o splendidă velatură de scuner cu o suprafață de 325 mp, care asigura o propulsie independentă de motoare, asigurându-i o viteză de 7 noduri. Atunci când naviga numai cu velele, coșul de fum era rabatat spre prova, rezemat pe cabestan, pentru a nu obstrucționa manevrarea marginii de întinsură a velei trincă a arborelui trinchet.

Două ambarcațiuni de salvare de clasa I fiecare putând lua la bord câte 21 de membrii ai echipajului erau amplasate la pupa pe dunetă. Ca armament nava avea două tunuri rotative cu calibrul de 60 mm amplasate pe puntea dintre castel și dunetă în spatele unor saborduri de artilerie rabatabile. Mai târziu ele vor fi înlocuite cu două tunuri de 80 mm folosite pentru ceremonialele navale. În plus nava mai avea un impresionant tun de 120 mm, de asemenea, rotativ amplasat în etravă pe puntea de sub teugă în spatele a două saborduri rabatabile la prova și a câte unul în fiecare bord, tunul având posibilitatea să tragă aproape în orice direcție. Din nefericire tunul fiind prea mare, unda de șoc a tragerii provoca avarierea navei, din care cauză a fost debarcat.

Navigabilitatea navei a fost periclitată după instalarea tachelajului, lucru constatat după primele marșuri de probă când au rezultat erori de proiectare. Din cauza nivelului scăzut al proiectului nava n-ar fi putut efectua o croazieră în străinătate. La 19 iunie 1880 Otter a fost scos din serviciu.

În urma scufundării fregatei cuirasate Grosser Kurfurst, la 31 mai 1878 (vezi Modelism 121), Parlamentul german a criticat și lipsa de utilizare a canonierei Otter. Comandantul Amiralității Germane, Albrecht von Stosch a declarat că intenția inițială de a demonta nava în secțiuni pentru transport nu a putut fi realizată din cauza unor probleme tehnice insurmontabile.

Pentru a folosi totuși nava, Amiralitatea a decis utilizarea ei în apele de coastă ale Mării Baltice prin renunțarea la tachelaj (velatură, arboradă, greement), fiind folosită din 1880 până în 1886 ca navă-tender pentru aprovizionarea cu cărbuni a navelor școală de artilerie Renown și Mars, având un echipaj temporar îmbarcat doar când era necesar. Din 1886 nava a fost scoasă oficial din clasa navelor-tender.

După unele modificări la 1 septembrie 1887 nava va fi repusă în funcțiune rămânând în utilizarea activă timp de aproape 20 de ani.

În mai 1897 Otter a navigat pe canalul Kaiser Wilhelm pentru testare chiar înaintea deschiderii acestuia.

Din 1898 până în 1907 nava a fost folosită ca navă-școală de mine în zona maritimă de la Cuxhave.

În 27 mai 1907 Otter a fost scos din lista navelor de război și după utilizarea sa ca barjă de cărbuni în 1914, a fost achiziționat de compania Anschutz din Kiel și folosit ca navă de testare a busolelor.

În 1926 nava a fost dezmembrată.

În 1907 odată cu radierea de pe lista navelor de război o altă canonieră fluvială numită, de asemenea, Otter a fost construită fiind trimisă în China în 1909, unde de la 1 aprilie 1910 a funcționat ca navă de staționare pe fluviul Iangtse la Nanking. La 18 august 1914 nava a fost vândută firmei germane Munchen, apoi la 20 martie 1917 a fost rechiziționată de chinezi, care au folosit-o sub numele de Li-Tsieh până la 19 octombrie 1929 când a fost dezmembrată.

Vopsirea navei: roșu - opera vie; negru - opera moartă, ancorele și postamentele lor, cabestanul și tunurile; alb - partea interioară a parapetului navei, copastia, spiraiurile rufurilor, tambuchiurile, scările, bărcile de salvare; galben - coșul de fum, trombele de vânt și gruiele bărcilor de salvare; ocru-maroniu - arborada, bompresul, picul, ghiul și greementul; bronz auriu - ornamentele din prova și elicele; culoarea lemnului natural - punțile de lemn și interiorul bărcilor.