Drama remorcherului dragor "BASARABIA" Însemnări din jurnalul de bord al comandantului, iulie-august 1944 - Constanța Lt. c-dor Romeo HAGIAC, veteran de război

Pe data de 25 iulie 1944, am fost numit comandant al remorcherului dragor BASARABIA. Pentru un tânăr ofițer, la nici 25 de ani, era o promovare deosebită. Pe de altă parte, plecarea mea, de la distrugătorul N.M.S. "REGINA MARIA", nu mă încânta. Trăisem, la bordul navei, frumoase şi palpitante zile: peste 60 de misiuni de război, retragerea din Crimeea, atacuri inamice, naufragii, furtuni... Grea despărțire de camarazii mei...

Remorcherul BASARABIA (fost N.F. Nr.3) este de construcție italiană, lansat în anul 1917, la Castelmare şi a fost folosit, în Primul Război Mondial, ca vânător de submarine. Caracteristici: maşină cu aburi, viteza 18 noduri, deplasament 230 TDW, adaptat în anul 1944 pentru efectuarea de dragaj magnetic. Acesta aparținuse armatorului Spiru Dumitru din Brăila. A fost construit în 1917, în Italia, la şantierul din portul Castelmare şi folosit în Primul Război Mondial, ca vânător de submarine, aproape identic cu RD 42 din Regia Marina. Dezvolta o viteză mare pentru un remorcher: 18 noduri (1 nod-una milă/oră; 1 milă marină 1852 metri), fiind dotat cu o maşină alternativă cu abur cu triplă expansiune, de 750 C.P., funcționând cu păcură ce alimenta cele două căldări de producere a aburului. Avea corpul şi puntea metalică. Dimensiuni: lungime - 35,45 m; lățimea maximă - 5,80 m; pescaj - 2,02 m; deplasament peste 230 tone.

Remorcherul a fost rechiziționat în 1941 şi înarmat cu un tun de 37 mm, mitralieră MG şi grenade antisubmarine. Inițial a fost folosit la remorcaje în lungul litoralului, între Sulina şi Odesa. În aprilie 1944 a efectuat transporturi de evacuare de la Odesa şi Bugaz, comandant fiind asp. Ion Fulgeanu.

La 3 aprilie, remorcherul se afla la Sulina în aşteptarea îmbunătățirii vremii. Între 9 şi 16 aprilie, a remorcat pe rând, la Sulina un slep cu muniții şi un feribot. La 15 aprilie, noaptea, a urcat pe brațul Sulina, cu o remorcă de 400 metri, cuprinzând toate materialele şi efectivele batalionului român de pontonieri, de la Bugaz. A doua zi a continuat drumul în amonte până la Tulcea, de unde s-a întors la mila 35, spre a lua feribotul avariat, aflat la remorca lui ARLON. Remorcherul BASARABIA s-a întors apoi la Sulina, operațiile de evacuare fiind încheiate. În această situație, nava a fost trimisă la Brăila, la şantierul naval pentru a i se instala dotările necesare pentru a efectua dragajul minelor magnetice. Lucrările au ținut peste o lună şi astfel BASARABIA, în noua ei postură, ajunge la Constanța, la jumătatea lunii iunie. Dispozitivul montat cuprindea un agreagat-generator de curent continuu care trecea printr-un cablu (draga propriu-zisă) lăsat la apă în formă de spiră, susținut de flotoare. Câmpul magnetic indus în jurul spirei, acționa declanşând amorsele minei care era astfel explodată. Echipajul a fost completat cu 9 militari şi 12 civili marinari.

Până la 11 iulie, remorcherul a efectuat veghe antisubmarină la capetele barajului. La 7 iulie a însoțit, împreună cu V.S.3, micul vas cu emigranții evrei, KASBEK. Dragajul magnetic a început după iulie, când au fost semnalate minări, cu mine magnetice în fața portului, de către aviația sovietică. La 20 iulie 1944 asp. Fulgeanu Ion predă comanda asp. Hagiac Romeo.

Preiau comanda de la asp. Fulgeanu Ion care îmi prezintă echipajul: 9 marinari militari şi 12 marinari civili proveniți din marina comercială; impresie foarte bună, dar nu ştiam atunci cât de bravi vor fi în zilele ce au urmat.

Pe 30 iulie am început dragajul minelor magnetice lansate noaptea de aviația sovietică. Misiunea prevedea trase repetate pe drumul "verde" (V14-V16) între portul Constanța și Capul Midia ținând seama că minele au mai multe siguranțe în trepte. Operațiile de dragaj au durat 11 zile, cu întreruperi din cauza vremii rele. Pe 10 iulie am dragat prima mină magnetică, în fața plajei de la Modern, în punctul lat-44011', 3 şi long-28043',3. Explozia s-a produs în mijlocul buclei cablului spirei magnetice, din fericire, fără să avarieze instalația remorcată. Deflagrația a ucis un delfin pe care marinarii l-au recuperat şi ulterior l-au făcut săpun, astfel că ulterior toate rufele miroseau a peşte. După ce am acostat, comandantul nemţ al şalupei R care ne făcea siguranța, a venit să ne felicite, ținând de gât ca un trofeu în dar: o rață sălbatică "vânată de explozie". A doua zi, remorcherul a fost urcat pe doc pentru reparații și modificarea cârmei pentru navigația pe mare, reparații terminate la 18 august. În seara de 19 august, am invitat la cină pe camarazii mei cei mai apropiați de la distrugătorul N.M.S. REGINA MARIA, o cină bogată, pregătită de bucătarul bordului, recrutat special de mine. Lucrase la Capşa şi pregătea pentru echipaj cea mai gustoasă masă din tot portul. Pe la ora 22.30, avem parte de primul bombardament sovietic fără urmări, dar care anunța dramaticele evenimente din zilele următoare.

Totul a început duminică. Reproduc extrase din jurnalul meu de bord: "În jurul orei 10.00 se dă alarma. Începe asupra Constanței cel mai greu bombardament pe care l-a suferit portul de la începutul războiului şi până astăzi [...] Sunt lovite docurile plutitoare, nave, depozite de muniție şi combustibil. După primul val se ridică nori groşi de fum şi flăcări. Muniția sare în aer în depozite, zgomotul este infernal.

La vapor, la mine, am luat măsurile necesare. Trimit oamenii la adăpost şi opresc la bord tunarii, secundul şi pe şeful mecanic III (civil). Începe al doilea atac. Bateriile trag cu furie. Câteva nave mici ies din port. Eu nu sunt gata. Alte explozii, alt fum. Urmăresc avioanele. Trei aparate venind dinspre sud se lasă în picaj exact pe locul unde suntem noi. Strig la echipaj să se culce. Secundul şi un om de la mitralieră coboară de la comandă prin babord. Celălalt om, de la mitralieră, prin tribord. Eu mă culc pe punte în tribord. Totul durează câteva secunde. Din fericire bombele cad între vapoare fără să lovească nici una în plin. În schimb schijele produc avarii. DACIA are bordajul din babord făcut sită. Oamenii de la tunul din prova sunt majoritatea răniți. De asemenea, este rănit şi comandantul (civil). ARDEAL e ciuruit dar nu are victime. În prova s-a declarat un incendiu.

La mine toți oamenii aflaţi în bordul exploziilor sunt răniţi, afară de unul singur. Nava nu are avarii, în schimb s-a aprins lemnul lăzilor de muniții precum şi tenda de pânză a platformei tunului de 20 mm, ameninţând să ia foc şi bărcile. Eu, fiind în bordul opus, am scăpat neatins. Dispun evacuarea răniților la gara maritimă. Cer ajutor să sting focul. În jurul meu nu e nimeni! Bombardamentul continuă. Mă urc la tun şi încerc să rup tenda cu mâinile. Îi strig sergentului major Pencea, uşor rănit la picior: Poți merge? Hai să stingem focul!... Nu a răspuns nimic şi a plecat după un ghiordel (găleată). Nu am decât un singur gând: să sting focul... Restul, bombardamentul, nu mai contează pentru mine. Pencea vine cu ghiordelul de jos şi mi-l dă mie la tun. Torn apa mai întâi pe lăzi şi cu primele flăcări stinse îmi vine şi inima la loc. Cu câteva găleți de apă focul s-a potolit. Ordon oamenilor mei întorşi între timp de la adăpost să care muniţia la mal devenită inutilă cu tunul avariat. Chiar şi moş Gheorghe, fochistul (are 60 de ani), munceşte de zor. Greul a trecut [...]. Se dă iar alarma. Trimit oamenii la adăpost. De sub comandă privesc portul. Ce pierderi om avea? Alarma trece fără bombe. Chem oamenii de la adăpost şi iau măsuri pentru ca remorcherul să fie, cât mai repede, gata de plecare. Se aprind focurile la cazane. Fac apelul şi aflu că am răniți dintre cei mai buni oameni din echipaj: secundul Tănase, mecanicul II Zaharia, sold. Ştefan Marin, serg. major Pencea Ioan. Singurul gradat care mi-a rămas e Radu Gheorghe.

Primesc ordin de la FORȚĂ să plec în bazinul mare să dau ajutor distrugătorului REGELE FERDINAND. Intru în bazinul docului. M.F.P.-uri germane (navă de debarcare pe plaje, PTA în marina noastră), acostate aici, au fost lovite în plin şi sunt în flăcări. Barăcile de pe mal au ars până la cală. Docul mare, adus de nemți de la Nicolaev, a fost lovit şi arde. Docul mic s-a scufundat. Pe cala şantierului, două vedete rapide S, ard ca nişte torţe. O şalupă germană îmi aruncă o remorcă pentru a scoate M.F.P-urile afară din port. Focul ajunge însă la muniţia lor care începe să sară în aer punându-mă în pericol. Mă depărtez în viteză.

Un K.F.K. românesc (VS 3), care încercă să scoată nişte şalupe, se defectează şi vântul îl împinge către focul de la vedetele de pe cală. Un alt VS (VS1) care caută să scape, intră în estacadă. Încerc să întorc în bazin, dar locul e strâmt şi îmi trebuie zece minute ca să fac rondoul. Tocmai când veneam cu pupa ca să iau remorca lor, VS3 şi VS1 reuşesc să se degajeze şi să scape. Distrugătorul REGELE FERDINAND nu are nevoie de noi, dar este grav avariat. O bombă a explodat în spatele comenzii, un catarg e rupt, coşul mare a dispărut, o căldare e aruncată afară. Lângă doc s-a scufundat şi torpilorul NĂLUCA. Revin la dana 11, în fața gării maritime ca să primesc ordine. Distrugătorul REGINA MARIA, ca de obicei, nu a pățit nimic. Celelalte vase ies în dispersare în rada portului.

După amiaza, sunt trimis în mare să duc la nave oamenii rămaşi (pe uscat) la adăpost. Seara, la întoarcere, sunt trimis din nou să duc provizii şi la alți oameni din echipaje la DACIA. Fiind prea târziu ca să mai intrăm în port, rămân în larg. Mă găsesc cu remorcherul aproape de Eforie. Pe deasupra zboară un avion inamic de recunoaştere. Cum s-a lăsat noaptea, dinspre Tuzla, apar alte avioane sovietice şi lansează paraşute luminoase. Navighez cu viteză redusă. Siajul fosforescent ne-ar putea trăda. Alte avioane inamice aruncă bombe. Mențin remorcherul în preajma distrugătorului N.M.S. REGINA MARIA. Îi copiez mişcările şi rondourile. La miezul nopții ancorează. Ordon şi eu - fund ancora. Suntem pe 15 m fund. Noaptea trece fără incidente.

21 AUGUST La răsăritul soarelui ridicăm ancora şi plecăm spre port. Acolo primesc ordin să continui aprovizionarea navelor dispersate. Iau la bord o parte din provizii, precum şi alți marinari şi ofiţeri rămaşi la mal. Cum ieşim din port se dă alarma. Navele din mare sunt iar atacate de aviația inamică. Rămân cu remorcherul în gura portului şi manevrez în rondouri, evitând zonele periculoase. Suntem totuşi şi noi mitraliați. Proiectilele lovesc apa la câţiva metri de bordaj. Nu putem riposta, tunul A.A. este avariat de ieri, iar mitraliera trage foc cu foc. Ordon oamenilor să se culce pe punte. Nu e nimeni rănit. Atacul a trecut; am mai scăpat o dată.

Reiau marşul cu toată viteza spre REGINA MARIA. Acostez şi las oamenii şi proviziile. Primesc ordin să mă duc la DACIA și să-i dau ajutor, fiind avariată de recentul bombardament. În drum iau răniții lor, pe care îi coborâseră într-o barcă de salvare. Manevră dificilă, totuşi reuşesc să o fac. Spectacolul e dureros şi ţi se strânge inima. Sunt loviți, unii foarte grav. Aceia nici măcar nu gem; alți răniți mai uşor, se vaită [...] Îmbarc de asemenea arhiva navei, hărți, coduri şi jurnalul de bord. Fără să mai trec pe la celelalte nave ca să le duc proviziile, plec cu viteză maximă spre port. DACIA este în stare critică: la pupa un incendiu. Bomba a lovit stația TFS. Alte bombe au căzut în borduri şi la pupa. Pluteşte totuşi şi-i merg maşinile. În drum întâlnim patru remorchere care vin să-i dea ajutor. Debarc răniții la gara maritimă după care plec iar în mare continuând misiunea de aprovizionare. E complet întuneric când revin în port.

22 AUGUST Din nou în mare. Iar alarme. Fac curse şi dimineața şi după-amiaza, trecând pe la toate navele, las provizii, muniție şi poştă. Sunt aşteptat ca un salvator - singura legătură cu uscatul.

23 AUGUST Curse de aprovizionare, inclusiv ALBA LULIA şi ARDEAL. Primele vești de la răniții mei. Secundul şi un marinar au ajuns în spitalul CĂLĂRAŞI, iar restul au fost evacuați în com. Ferdinand, lângă Constanța. Spre seară acostez la dana 11, în fața gării maritime; frânt de oboseală mă culc şi adorm bustean.

24 AUGUST Marinarii mei mi-au respectat somnul, aşa că despre armistițiul încheiat cu URSS şi Națiunile Unite, anunțat aseară prin proclamația regală, aflu tocmai dimineața. Vestea aceasta o primesc cu mult scepticism... O astfel de pace nu ne promite nimic bun. Ce diferență faţă de anul trecut! Mulți însă, se bucură şi îşi imaginează planuri de plecare acasă. În port se fac pregătiri să se aprindă luminile. Nemții, până ieri aliații noştri, ne privesc cu ochi în care citesc întrebarea? Ce ați făcut? Se pune acum problema plecării lor, unde?

Primim ordin să ne pregătim pentru o eventuală operație germană împotriva noastră. Consemnez echipajul la bord, armez oamenii şi întăresc veghea. De asemenea, strâng echipajul la front, le expun situația actuală şi le ordon să fie pregătiți de luptă ca şi pentru eventuala abandonare a navei, aşa cum primisem ordinele.

25 AUGUST 1944 - vineri În ziua aceasta am fost ocrotinți de soartă printr-un noroc nesperat căci am trecut la un pas de moarte. Nu mă aşteptam să mai fim atacați de forţele ruseşti. Şi totuşi... La ora 10.00 avioane sovietice, ce urmăreau câteva R-boot-uri germane cu trupe evacuate de la Sulina, aruncă bombe asupra lor în bazinul gării maritime unde acestea se pregăteau de acostare. Una din bombe loveşte, în plin, remorcheul BASARABIA, în tancul de păcură din babord. În momentul exploziei nava s-a cutremurat violent şi hublourile s-au făcut țăndări. Ies rapid din cabina mea. Puntea este plină de păcură. Ordon ca toți oamenii să iasă imediat afară, la adăpost, ceea ce şi fac. Eu rămân să văd dacă nava mai pluteşte. Ionescu, fochistul, îmi spune: D-le comandant, să salvăm ceva lucruri, căci remorcherul se scufundă.

Mă iau după el, cobor în cabină, marinarul îmi ia geamantanul, eu radioul şi câteva cărți (în emoția trăită am uitat de bani, pistol, aparat foto, ceas, etc). Când apar pe punte, remorcheul era înclinat mult în babord. Strig din nou la toți să părăsească nava, unii sărind în apă sau urcând cu greu pe chei. Era şi timpul: vaporul s-a răsturnat în babord, comanda şi catargul s-au sprijinit pe remorcherul NEGOIUL şi s-au frânt. Drama scufundării remorcherului BASARABIA a durat cel mult două minute.... Mai aveam o datorie: echipajul. Fac apelul, unul câte unul răspunde şi fiecare şovăie, îmi dă emoții. Răsuflu uşurat: nicio pierdere, niciun rănit. În schimb, au pierdut tot, sunt sumar îmbrăcați şi majoritatea desculți. Iau măsuri, telefoane şi reuşesc să-i trimit cu un camion la baza navală pentru reechipare.

Anunț la Forță pierderea remorcherului. O jertfă inutilă datorită duplicității comandamentelor sovietice ce precede pierderea, peste puține zile, a întregii noastre flote, deşi exista o înțelegere de armistițiu. În după-amiaza aceleiaşi zile (ora 14.45) nemții au părăsit portul pe navele lor plecând spre Varna. Nu au fost provocate nici un fel de incidente, nici o distrugere în port. La plecare, echipajele aliniate pe punte, s-au salutat reciproc - la front - şi nu puțini au lăcrimat la despărțire. Ce să faci! Trei ani, cot-la-cot, în lupte grele, chiar dacă lupta a fost inutilă, nu-i puțin şi nu se va uita niciodată.

La 28 august am primit comanda remorcherului OVIDIU pe care voi fi îmbarcat până la 7 septembrie, dată la care navele noastre au fost preluate, în mod laş, de forţele armatei sovietice."

În anul 1956, epava remorcherului dragor Basarabia a fost scoasă la suprafață.

Tunul AA de 20 mm RHEINMETAL - BORSIG

Mai mulți cititori ne-au solicitat planurile tunurilor antiaeriene (AA) utilizate de marina română în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Le punem la dispoziție planurile originale din fostele manuale ale acestor arme, produse în licență și la Uzinele Mecanice din Reşiţa. Manuale originale au fost achiziționate la kilogram de la chioscul de colectare a hârtiei de la Gara de Nord prin 1976. Acum regret că nu le-am cumpărat decât pe cele cu afet naval. Originalele pot fi văzute şi fotografiate la Muzeul Militar Național și la Muzeul Marinei din Constanța sau ca monumente în fața diverselor primării săteşti din județul Prahova.

Caracteristici principale ale tunului: - Lungimea totală: 2300 mm (2260 mm fără paraflama) - Lungimea tunului singur: 1300 mm - Greutate totală: 56,5 kg - Greutatea țevii: 17 kg - Lungimea camerei: 121,5 mm - Volumul camerei: 0,048 l - Presiunea max. a gazului: 2800 kg/cm² - Forța reculului: 250 kgf - Numărul de ghintui: 8/dreapta - Durata de viață a unui tun: 20 000 lovituri - Greutatea unui încărcător gol: 20 lovituri 10,1 kg - Bătaie orizontală: 4700 m - Bătaie verticală: 3700 m