Campionatul Național de Machete din 1984, la Muzeul Tehnic din București. De la dreapta la stânga: Giorgio Michelini, Cristina Crăciunoiu și Cristian Crăciunoiu cu modelul său "Caic Brâncovenesc", astăzi în patrimoniul Muzeului Marinei Române din Constanța.

Giorgio, invitat la concurs împreună cu o echipă de machetiști italieni era fascinat de reprezentările de nave din bisericile românești. În ciuda vârstei era de un entuziast incorigibil. Tot timpul zâmbitor, bonom, gurmand, zgomotos și mai presus de orice supercompetent în arhitectura navală reconstructivă. Un adept declarat al ambarcațiunilor mici din lemn.

LEUDA nava pentru transportul vinului

Participanții la concursurile de machete de nave sunt niște modeliști de o factură deosebită. Ei au legile lor: - un model trebuie să fie cât mai apropiat de nava reală, dar trebuie să pară a fi, nu să fie; - un plan bun este indispensabil. Fără el muncești degeaba. Cu el poți face prostii, dar sunt scuzabile; - ești mai aproape de un creator, decât de un meșteșugar; - vopsitul poate ridica o epavă la nivel de navă sau poate distruge munca unui artist și de aceea este cea mai importantă fază în realizarea modelului.

Participarea la un camponat european sau mondial înseamnă pentru un modelist consacrarea, dar și preluarea unui volum uriaș de învățăminte.

În toată această lume, mereu se face remarcată echipa Italiei, ce se distinge prin artă, fantezie și mai ales creativitate. Nemții sunt foarte exacți, britanicii tradiționaliști, chinezii furnicuțe, toți au calitățile lor, dar italienii au și entuziasm! Cum poți să te entuziasmi în fața unor machete cu vele aproape transparent de subțiri? Sau în fața unui cargou ruginit, sau a unui pescator dat cu odorizant de pește și alge verzi pe cocă? Un model necomentat cu poante comice nu este un model. Imaginați-vă un domn prezentabil, italian total, care știe despre România mai mult decât mulți români, care știe aproape totul despre ambarcațiunile de lemn ale Mediteranei și care pe drept cuvânt le clasează și pe cele din Marea Neagră în aceeași categorie. Era Giorgio Michelini, arbitru Naviga, autor de articole în Franța, Spania și desigur în Italia. I-a plăcut revista noastră de Modelism și ne-a oferit câteva planuri spre publicare. Veteranii revistei țin minte Boutre de Madagascar și acum am regăsit studiul său și al prietenului Berti despre LEUDA. Planurile au fost desenate cu mâna liberă și au servit reconstituirilor ulterioare, dar sincer nu am mai văzut pe nimeni desenând ca el, în timp ce ținea o adevărată dizertații despre subiect!

Despre leude există o literatură relativ restrânsă, ca să nu spunem discretă. Sunt specifice Liguriei și porturilor ei, dispărând în primul sfert al secolului XX. Cel mai vechi document este de origine catalană și menționează termenul "laut" prin 1249. Este urmat în sec. XIV de "leut" în 1354 și în 1357 chiar de o formă latinizată "laudus". Acest termen îl găsim și în Orient. De fapt, oriunde se producea vin! Manuscrisul genovez "Fabrica de Galere" de pe la 1415 menționează "leute". Statul navigației emis de Genova în 1441, de Officium Gazariae prevede că o navă de tip cocca, trebuie să aibă 950 tone metrice și o barcă de tipul "barcha" sau "leudo". Laudo trebuia să aibă catarg, vele și rame. Un document din 1445 definește leuda, ce trebuia să aibă 11,6 m lungime, bănci pentru rame. Originea numelui pare a fi arabă "al-ud" = lemn, dar specialiștii italieni nu prea sunt de acord.

Cert este că ambarcațiunile de acest tip aveau două utilizări: nave de servitute pentru mari unități sau cabotaj. În celebrul său manual de pe la 1600, Pantero Pantero la descrie ca fiind ambarcațiuni cu un catarg și două vele, cea latină și un foc. Există numeroase alte citări, dar în fine Dicționarul de Marină al lui Roding de la sfârșitul lui 1700 spune: "Leuda este o mică ambarcațiune ce are 2 vele și câte cinci rame în fiecare bord."

Leudele din Liguria aveau 15-16 m lungime cu circa 5 m lățime. Raportul antic lungime lățime, tipic mediteraneean era respectat perfect. Majoritatea comercianților mari, aveau propriile leude pentru a livra marfa direct, în Franța și chiar în Germania. Era specializate în transportul butoaielor de vin și uneori ulei de măsline sau al brânzeturilor, cu amenajări interioare potrivite arrimajului mărfii. Nu erau totuși foarte răspândite, datorită specializării. Din 2677 ambarcațiuni înregistrate pe coasta de vest a Italiei, numai 5 erau leude în 1865. Numărul lor crește rapid în valoare absolută în secolul XIX.

Leuda prezentată este TREI FRAȚI (TRE FRATELLI) construită la Sestri Levante pentru armatorul Tomasso Castagnola. Corpul se mai găsea în stare de abandon în 1966 la Portoferraio! Aici a fost identificată de Sergio Spina, măsurată și desenată. Michelini și Berti au făcut și ei cercetări și au identificat și alte epave abandonate. Problema principală după cum povesteau a fost reconstituirea detaliilor de la bord și trebuie să fim de acord că toți au făcut o muncă excepțională! Față de planurile lor, modelele tip kit sunt simplificări la 50%!

În o carte poștală cu portul Sulina, de pe la 1900 se pot identifica cel puțin două ambarcațiuni de acest tip. Cum la noi arhivele căpităniilor doar accidental mai au ceva documente mai vechi de 25 de ani, și alea pentru pensii, este exclus ca arhivele vechi de la Sulina să fi scăpat de două războaie mondiale, campanie sistematică a pionierilor și UTC-iștilor de predare a hârtiei vechi și una fortuită a piraților de după 1989, este exclus să identificăm proprietarii.

Se observă butoaiele de la bord, ceea ce pentru modeliști este mare lucru. Și totuși, în șantierele maragonzilor din Tulcea se construiau astfel de ambarcațiuni chiar și în timpul primului război mondial.

Un studiu al Universității din Istanbul arăta, că și în condițiile actuale, prețul de cost per tonă transportată de ambarcațiunile costiere din lemn, fie și cu motor auxiliar este mult mai mic decât cel obținut de ambarcațiunile metalice, fără a socoti investiția inițială.

Asta în Est am spune noi, unde drumurile terestre sunt în ceață prafonică...

1 chiglia 2 tórello 3 paramezzale 4 scassa 5 madiere 6 serretta di camminamento 7 fasciame 8 ginocchio 9 serrette 10 dormiente e sottodormiente 11 cinta 12 trincarino 13 bottazzo 14 bordo o falchetta 15 baglia 16 fasciame di coperta 17 fasciame rinforzato della mastra 18 rinforzo interno della mastra 19 scalmotto

Vedere din portul Sulina pe la 1900. Locul de ancorare era în aval de hotelul Camberi, ce există încă. În amonte, pe atunci, ancorau navele militare. Ambarcațiunile mai mici serveau la pescuit, iar cele mai mari la transportul costier (cabotaj). Vela latina necesita maximum 2 marinare la manevră, iar focul unul. Remarcabilă este lungimea antenelor (verga prinsă cu un palane pe catarg). Câte oare dintre ambarcațiuni or fi avut armatori români? Am convingerea că există rătăcite cine știe unde prin Europa și aceste documente.

dr.ing. Cristian CRĂCIUNOIU