Cele două perechi de aripi adiacente în jurul unui ax vertical construit din 3 tuburi concentrice, dintre care cel interior are adgliere și servește mai pentru transmiterea regulii la perechea de aripi alterior, transmite cursele de rotație del trecă de la angrenaj la perechea de aripi de sus foarte prin 2 brațe ce e terial is fusuri pentru partea alterior.

Mișcarea oscilatoree a aripilor, iar tubul cel din far transmite în sens invers angrenajul de reglat de la alt la perechea de aripi din jos prin cu ajutorul a două brațe terminate în fu cu ajutorul lagerelor - permit cursarea oscilatoree a acestei perechi de aripi.

Desfind o al vertical coast din 3 tuburi concentrice, atît perechea de aripi de sus cît ea de jos sunt perforate în așa fel ca prin două derivații ai cuprind în mijloc al vertical platând i un joc între aceste derivații în care se permite oscilatoree. În punctele de derivate ale brațelor iar la lege care de cal flestra derivațiile de o parte i de alta alui vertical sunt plasate prin intermediul unor plăci fie rotitele de rulare care transmite de la galetele excentrics cursarea.

Roata la clar del alatene de aripi este transmisă motor la axele verticale în angrenaje lateral e verres rotat în - gre elistealae a axelor laturi iar de aici în roți frontale, la partea de jos astfel se află cabina pilotului un bil pentru deplasarea la ante pentru pentru reglarea centrală de greutate în anal necesar abolical resin la parte inferior pentru roți ugoare actor seatre nu este propria e altă els suportarea pe loc în de la inceteaterfalls co trusted sate pentru toate pile construite din lemn simplu u polu petale potrivit lunar ves distanța de abur și înălțur. Ale migel între ele cu ajutorul galerelor din lemn sunt construite din plăci infotable în format debit. Patru dal de atestație al de calcul coeficientul de 0,02 rotat de 300 ture pentru mus după ince floare cu un aparat astfel aripilor la aparatul call fiind a depresă total de 150 kg. din încurile cu mache to putinje brutală este de atestare este de 1/11, dând astfel utente de 11 out în the bout și necesită pentru aparatul sallat un motor doo. Vila de înaintare va fi în jurul 100 km/oră contul date de curent de ter ut favorabil rates total paratului calculat pentru exemplul înaintat este de 30-120 Kg. beście. Centrul de greutate aparatului but în orice moment betral de susținere.

Din planul la care 10 Plan plângele vedere din față plângele 5, 6, 7, 8. Te sere lateral să stue în cabină plângele Nr. 9, 10, 11, 12.

Revendicarea de invenție extinde pe sistemul de reglare a peste normale aripilor pentru nigerarea versatilor de cursă oscilatoree pentru orice site nig c de la cei verticali, aplicat antigasen cont rotație în cineva last tip regular se face prin palpele reglabile centre, excentre att de acest ax vertical transmittal ale ne rotița de rulare rille ratelor de aripi la cele două alatone de aripioare galetelor dag onder mass face prin fringe condițe prin taurus sein internetal.

Astfel fiind line întregul complex este noul.

PARTENIE CRISAN ROMANIA

Brevetul și revendicările au fost găsite în arhivele OSIM de către ing. Ion BUIU.

Sc. 1:10