continuare din pag.34

la vârf balansinele respective acționate și ele de vinciul bigii. Gaiurile erau acționate manual. Această instalație de încărcare cu coloane, făcea ca nava să fie mai lentă, respectiv mai puțin dură pe timp de furtună, dar necesita atenție deosebită la întocmirea cargoplanului și practic la încărcarea navei.

Despre instalațiile generale ale acestor nave s-ar putea scrie foarte multe, cu date, precizări și comentarii, dar instalațiile fiind numeroase, clasice și specifice tuturor navelor maritime și având în vedere și spațiul limitat din revistă, nu vor fi menționate decât dacă au ceva deosebit sau dacă constituie o noutate remarcabilă. Se va insista însă asupra caracteristicilor generale, care nu sunt identice cu cele din proiect, ci sunt cele realizate efectiv și trecute în actele navelor, cu mici diferențe. S-au construit 18 unități:

IAȘI 1, SUCEAVA și BRĂILA în 1963, BACĂU, DEVA, VICTORIA, CRAIOVA în 1964, BAIA MARE, CLUJ, SIBIU în 1965, TÂRGOVIȘTE, TIMIȘOARA, TÂRGU MUREȘ în 1966, IAȘI 2, CRAIOVA, CLUJ în 1967 și VASLUI.

Revenind la cargoul Galați, ca navă prototip și deschizător de drumuri în industria navală românească, merită a fi reamintite cel puțin următoarele aspecte și persoane:

După mai multe variante preliminare, elaborate de Institutul de Proiectări Navale (IPRONAV) înființat la București în 1951, se alege varianta de proiect preliminar al acestui tip de navă și se trece la elaborarea proiectului tehnic cu șeful de proiect ing. M. Bartolomeu.

În 1957, IPRONAV este mutat la Galați în cadrul Sectorului de proiectări al S.N. Galați unde se definitivează proiectul tehnic și se trece la realizarea proiectului de execuție având ca șef de proiect pe ing. Anghel Flaviu. La începutul anului 1959 sunt puse în construcție primele 4 cargouri, din care prototipul, cargoul Galați este livrat efectiv la finele anului 1960, după un ciclu de fabricație mai mic de 2 ani.

Comandant al acestei nave a fost numit Căpitanul de Cursă Lungă Constantin Odobaș.

Menționez, de asemenea, că într-o duminică din toamna anului 1960, după terminarea probelor de casă ale cargoului Galați, Șantierul Naval, pentru a sublinia importanta realizare, care într-adevăr era deosebită și premieră națională din mai multe puncte de vedere, a invitat la o plimbare cu nava pe Dunăre pe Șeful Statului de atunci și alte câteva persoane importante ale momentului, care au contribuit sau au avut legătură cu realizarea navei.

Dintre aceștia îmi amintesc de Gheorghe Gheorghiu-Dej care a venit cu fiica sa, Lica Gheorghiu și logodnicul acesteia Dumitru Rădoi, dir. gen. Uzinelor Tractorul Brașov, ministrul industriei metalurgice Carol Loncear și alții demnitari. Din parte SN Galați au participat, dir. ing. P. Melissaratos, dir. tehnic ing. M. Marinescu, prorap.navă ing David Craiu și din partea beneficiarului CLC și Ofițerul mec. 1, ing. Sergiu Filipescu. După o vizită detaliată, în care invitaților li s-a prezentat pe îndelete nava, s-a făcut o plimbare foarte reușită și plăcută de la Galați la Brăila, vremea fiind neobișnuit de frumoasă pentru acea dată. După elogioase aprecieri la adresa constructorilor și a navei, musafirii au debarcat la Brăila și au plecat cu mașinile la București.

În peste 30 de ani de exploatare aceste nave au generat nu numai pâine albă pentru familiile celor peste 600 de marinari îmbarcați în fiecare moment, ci și nenumărate întâmplări, povești și chiar superstiții - legende. Una singură este tristă și s-a dovedit a fi perpetua și în cazul acestei clase. Este vorba de numele fatidic al flotei, în Marina Română : IAȘI. Primul cargou cu acest nume s-a scufundat în Primul Război Mondial.

A urmat IAȘI 1, ce nu a ținut seama de mafioții italieni din domeniul imobiliar construcții ciment și a cărat fără avizul acestora (zic veteranii) ciment românesc la Ancona. Acolo a sărit în aer și ars în port, fără victime. Cu banii de la asigurări, s-a construit IAȘI 2 ce prin 1982-83 a avut aventuri în Libanul aflat în război intern, fiind capturat piratereşte cu AKM-urile în mână, de o facțiune locală ce spera să captureze armamentul transportat, etc. A fost avariat, echipajul s-a călugărit la o mânăstire de taici ș.a.m.d. ca în toate povestirile marinărești.

Ei au furnizat cel mai mare număr de contrabandişti de covoare "răpirea din serai", cafea și blugi, turnați de "prietini" etc. stau mărturie dosarele din arhiva securității din Constanța. Ce grozavă ar fi o carte pe această temă ! Protagoniștii există și pot furniza date excepționale. Citiți o parte dintre ele pe portalul MARINARII.ro, fondat și pilotat cu multă competență de marinarul Cristian MUNTEANU.

Copii ale planurile originale, pregătite pentru navomodele la scara 1/100. Există ambele variante, A și B. Prețul unui set de copii: 100 lei. Întrucât originale pe ozalid s-au deteriorat, ele au fost recopiate în tuș Rotring.

MOSON MODEL SHOW 2012 Fotoreportaj de Mihai CIANU

Sus: Bună de luat de coamne! Jos: Bune de luat acasă! Dreapta sus: Un cruciat de la stânga la dreapta. Dreapta jos: Nu seamănă cu tataie ?

Jos: Macheta ideală, se face numai din greșeală!