FIGHTING OF WORLD WARS SHIPS AND SUBMARINES OF WORLD WAR TWO 150 lei Kenneth Poolman

ALLIED SUBMARINES OF WORLD WAR TWO Richard Humble

Jean MOULIN René BAIL Jean MOULIN 1978

LES CROISEURS DE GRASSE et COLBERT 100 lei

L'Exploration du LUSITANIA ROBERT D.BALLARD 100 lei

histoire de la guerre sur mer 250 lei René BAIL

LE PORTE-AVIONS 1942 ARROMANCHES 100 lei

The Encyclopedia of the World's WARSHIPS of major fighting 1900 SKEPPET I BILD EN NAUTISK HISTORIA 200 lei

ABENTEUER LE COURS DE STORE 100 lei

THE DAMS RAID RAUMFAHRT Expeditionen ins All BUZZ ALDRIN 100

THROUGH THE LENS

Cărți disponibile la redacția Modelism. Stoc limitat, verificați telefonic la redacție înainte de a face comanda. Taxe poştale 7 lei.

Sublocotenent artilerie antiaeriană Constantin APOSTOLESCU

Eroii sunt pentru un neam, ceea ce sunt apostolii pentru biserică!

Să ai 19 ani, să fii proaspăt absolvent al liceului de Artilerie Antiaeriană, patriot până în măduva oaselor, de la învățătorul din sat care ținea lecții de istorie a neamului așteptate de toți... chiar și de cei ce luau linii la palme. Mai presus de orice să fii comandantul apărării antiaeriene (cu două tunuri Rheinmetal de 37 de la Reșița) pe cel mai apropiat aeroport de Stalingrad: Karpovka. Aici se găsea fala aviației române de vânătoare, GRUPUL 7, sub noua comandă a eroului, eroilor și idolului cpt. Av. Alexandru Șerbănescu, fost ofițer de vânători de munte. Alături de el toți eroii aviației de vânătoare, aceia care în 1944 ieșeau 12 la 400 de americani!

Ofensiva sovietică își propunea între altele și ocuparea ultimului aerodrom controlat de axă, Karpovka. Așa că, pe 24 noiembrie, la -40 de grade Celsius aeroportul a fost luat cu asalt de tancuri și infanterie sovietică. Tancurile, despărțite de o viroagă și un rambleu de cale ferată au început să tragă, ca la un carnaval. Urgent Șerbănescu a dat ordinul de pregătire și decolare a avioanelor de pe pista răvășită de explozii. Cele avariate au fost ridicate cu coada mai sus și cu tunurile lor se trăgea asupra tancurilor. Echipajele acestora nu știau ce au în față așa că s-au oprit. Au decolat Bf-uri cu 2 sau chiar trei oameni la bord, lucru nemaivăzut nici chiar de nemți!

Apostolescu a primit ordin să tragă la maximum și atunci... a dispărut câteva secunde și a apărut cu o mare cămașă albă, la fel ca Mihai Viteazul strigând: "Băieți sunt alături de voi! Murim sau scăpăm." Însuflețiți de exemplul șefului, servanții, simpli țărani români au tras de se înroșeau țevile. Au distrus câteva zeci de tancuri sovietice cu echipajele încă nedumerite... Pe vremea aceea tancurile sovietice nu aveau legături radio, iar noaptea nu se pot urmări semnalele cu steagulețe așa că fiecare comandant de tanc credea ce dorea el... cu atât mai mult cu cât nu se mai trăsese contra lor cu arme automate!

Către ora 5 de dimineață, Apostolescu și-a strâns oamenii, a legat tunurile la remorca camioanelor și a plecat spre vest, ca leader de convoi.

A rămas în viață până după război, dar nicio cătană nu l-a propus la ordinul Mihai Viteazul! După lovitura de stat am văzut ținând conferințe marii eroi ai artileriei antiaeriene, de fapt generali care datorau totul comunismului! Toți au fost unanimi în a spune că Guvernul burghezo-moșieresc a văzut că a rămas în viață. Deci nu era erou!

Și atunci fraților, "Mihai Viteazul" cu cămașa lui albă din minunata poezie a lui Coșbuc, nu era nici el eroul tuturor românilor!

Nu știm cu ce partid ar fi fost, dar probabil că nici acum nu s-a schimbat nimic pentru un Apostol numit Apostolescu.

A sosit T-90

Mult anunțatul și așteptatul T-90, MBT-ul rusesc a apărut, chiar și în iubita și frumoasa noastră țărișoară. Nu vă speriați, n-a ajuns cum au ajuns, în 1968 T-55-urile la Praga, deocamdată a venit la cutie, sub forma machetei Zvezda la scara 1/35. Spre deosebire de alte situații, așteptarea a fost cu folos, Zvezda reușind să realizeze o machetă de excepție, la nivelul anului 2012, ce poate concura, din aproape toate punctele de vedere, cu mai titrații săi competitori.

Macheta, ca și tancul de altfel, este impresionantă, dar până o vom prezenta să vedem totuși cine este T-90.

La mijlocul anilor '60 din secolul trecut proiectanții sovietici erau preocupați pentru dezvoltarea unei generații de tancuri menite să înlocuiască seria T-54, T-55, T-62, ca răspuns la noile tancuri ale alianței Nord Atlantice (M-60, AMX30, Leopard A1). Acesta a fost denumit T-64, un tanc mai puțin cunoscut, inclusiv în lumea machetelor (pe piață s-a găsit o machetă la scara 1/35 de o calitate modestă a firmei SCIF, dar Trumpeter a anunțat că va lansa o nouă versiune în acest an). Explicația e simplă, noutățile cu care era dotat T-64 erau ultrasecrete, iar tancul a fost numai în dotarea armatei sovietice.

Spre deosebire de familia T-55, T-64 are postul de conducere plasat la mijloc, oferind o vizibilitate mai bună și posibilitatea de orientare îmbunătățită pentru mecanicul conductor. Echipajul este redus la trei, comandantul în dreapta tunului din turelă, iar ochitorul încărcător în stânga. Tunul de 125 mm era cel mai puternic dintre tunurile instalate pe tancuri la nivel mondial în acea perioada în orice armată.

Și trenul de rulare este deosebit față de celebrul sistem Christie adoptat pentru tancurile sovietice încă din anii '30, având 6 galeți mai mici, montați pe brațe hidropneumatice și 4 role de susținere deasupra.

Dar T-64 a făcut doi pui... În 1970 a apărut primul, T-72, iar cinci ani mai târziu T-80. T-72, o variantă simplificată a lui T-64, era destinat în principal armatelor "prietene" din Tratatul de la Varșovia. Producția de masă a început în 1974, iar T-72 a devenit un adevărat "tanc planetar" pentru că pur și simplu a invadat planeta fiind exportat în peste 30 de țări, numai Australia și America de Nord fiind continentele fără T-72.

T-72 a cunoscut numeroase variante, tancurile oferite la export diferind de cele din dotarea armatei sovietice. Dacă beneficiarii din Orientul mijlociu nu s-au arătat deranjați de acest fapt, alții l-au modernizat pe cont propriu, cum sunt sârbii și croații (M-84), cehii (T-72 Cz), polonezii (P-91) sau chiar, surpriză, românii (TR-125). Anul trecut mai supraviețuise cel puțin un TR-125 din cele 5 prototipuri. Poate că mai marii armatei se gândesc să-l expună, alături de T-72, la Muzeul Militar Național Regele Ferdinand. Sau poate că deja conaționalii noștri din Strehaia și-au mai luat un "merțan" din afacerile cu fier vechi.

Sovieticii au continuat perfecționarea lui T-72, Biroul de cercetare de la cunoscuta uzină de tancuri din Nijni Tagil denumită în continuare fabrica de vagoane, realizând experimental, în 1985, pe T-72 B care se deosebea, printre altele, de predecesorul său printr-un blindaj reactiv nou, Contact 5, eficace împotriva loviturilor cumulative și prin adaptarea dispozitivului de ghidare a rachetei 9K 120 Svit, care era lansată prin țeava lisă a tunului de 125 mm. Îmbunătățirile aduse fiind tot mai numeroase, au creat de fapt un nou tanc, pe planșete el fiind denumit, după moda sovietică, Obiectiv 188. Tancul a primit un nou motor de 12 cilindri V-84 MS capabil să funcționeze cu gaz sau cu kerosen, protecția antinucleară a echipajului a fost sporită, iar sistemele electronice updatate.

Inițial tancul urma să fie lansat sub numele de T-72 BU, dar evenimentele din Golf din 1991, când T-72-urile irakiene au fost distruse în masă, i-au determinat pe ruși să prefere o altă denumire, T-90. O mică remarcă, T 72-urile irakiene nu dispuneau de sistemele de protecție și tir moderne, fiind de prima generație, o pradă ușoară pentru tancurile și elicopterele de atac ale coaliției, mai ales că nu aveau nici protecție aeriană. Operațiunea Desert Storm din 1991 a fost o lecție dură pentru proiectanții și inginerii sovietici. Sistemele SALCOS (Semi Active Command to Line of Sight) ce ghidau rachetele TOW sau cele ghidate prin laser, Hellfire au demonstrat cât de vulnerabil este T-72 la acest tip de arme. Încă din 1985 se luaseseră unele măsuri de contracarare, o parte fiind introduse pe T-80, cum ar fi noul blindaj reactiv Kontakt 5 Era. În 1988 era operabil sistemul defensiv laser Shtora 1.

NECUNOSCUTUL DE LA VIENA

Unul din primii constructori de elicoptere din România, ne referim la cei care au depășit faza proiectelor și au trecut la faza mult mai dificilă - a realizărilor practice, este "Necunoscutul de la Viena". El a fost prezentat pentru prima dată într-o teză de doctorat și apoi publicat, în 1981, în cartea "Începuturile creației tehnice aeronautice românești 1880-1918", pe baza unui text descoperit de autor, istoricul Matei Oroveanu într-o valoroasă lucrare de cuprins general asupra aeronauticii, apărută în 1911, la Viena (Oroveanu M.I. "Începuturile creației tehnice aeronautice românești". Ed. Militară, București, 1981, p. 171-173).

Informația inițială a mai fost îmbogățită cu câteva elemente noi prin corespondența dintre M. Oroveanu și prof. dr. H. L. Mikoletsky, directorul general al arhivelor de stat austriece, în 1972.

În contextul unei încercări de strângere a datelor pentru o istorie a zborului vertical românesc, importanța inventatorului semnalat este mult mai mare decât în contextul acelei lucrări consacrate istoriei aeronauticii în general, iar continuarea investigațiilor, credem noi, este nu numai de dorit sau indicată, ci chiar obligatorie.

Ca un prim pas, am considerat utilă reluarea textului inițial, încă și acum singurul text cunoscut, referitor la acel inventator și constructor de elicoptere, pe care M. Oroveanu l-a denumit, cât se poate de nimerit: "Necunoscutul de la Viena" și pentru că lucrarea cu pricina este într-adevăr o raritate bibliofilă, aproape imposibil de găsit, am reprodus în cele ce urmează atât în original cât și o traducere, considerată de noi competentă, textul referitor la "Necunoscutul de la Viena" din lucrarea: Herman Hoernes "Buch des Fluges", Edit. G. Szelinschi, K. K. Universitats-Buchhandlung, Wien 1911. Vol. 1, pag. 670 -671, cap.: "Aeronautiche Erfinder und Erfinderelend de K. und K. Rat Dr. Friedrich Wächter.

Traducerea în limba română (de ing. Gh. Rado, 1991): "Inventator aeronautic și mizerie de inventator", de consilier imperial și regal Dr. Friedrich Wächter.

... Și acum un al treilea inventator. Un român din apropiere de București. El a venit la Viena și a avut deosebitul noroc să găsească oameni care s-au interesat de problema lui și aveau suficienți bani pentru a putea face încercări. Era vorba de un aparat de zbor cu elice. Cu toate că simpatizez puțin cu acest sistem, este totuși datoria mea să încerc tot ce este posibil pentru o încercare. Nu era un aparat complet ci, deocamdată numai un element izolat al acestuia, o elice verticală de felul căreia urmau să fie folosite mai multe.

Noi am făcut o întreagă serie de încercări care au răpit destul de mult timp. Apoi s-a hotărât ca realizarea, deocamdată cu lipsuri și primitivă, să fie executată în mod competent într-o fabrică de mașini. În acest fel am scăpat pentru câteva luni cel puțin de această invenție și am plecat în concediu.

Vacanța mea nu a durat însă mult timp. Într-o zi a apărut o mașină și din ea au coborât inventatorul cu cei doi capitaliști ai săi.

Inventatorul român cu însoțitorii lui doreau diferite informații de la mine și noi am luat loc pe o verandă. Soția mea stătea nu departe de acolo, în grădină.

După ce convorbirea noastră dura deja de mult timp, întâmplător m-am uitat spre soția mea și am observat că ea îmi face niște semne energice pe care însă eu, din păcate, nu le-am înțeles. Am crezut că ar însemna să întrerupem convorbirea pentru a oferi domnilor o gustare. Între timp unul dintre capitaliști mi-a pus o întrebare hotărâtoare. Eu am răspuns, bineînțeles, conform adevărului. Asta a dat lovitura. Capitalistul s-a ridicat de pe scaun cu cuvintele: "În acest caz problema are chiar mult mai puține perspective decât am crezut până acum".

Cu asta ședința s-a terminat și soarta bietului inventator pecetluită. S-au sistat experimentările în continuare, el nu a mai primit bani și s-a întors în patria sa.

Soția mea mi-a făcut puternice reproșuri: "Nu ai văzut că bietul om a devenit din ce în ce mai palid pe măsură ce vorbeai? Nu este nevoie să fi atât de sincer. Ești crud", mi-a spus ea, când domnii au plecat.

Iarna am întâlnit pe unul din cei doi capitaliști pe o stradă din Viena și l-am întrebat: "Ce mai face acum dl. X. Inventatorul ?", "A, el este deja mort de două luni, s-a împușcat", a fost răspunsul oarecum indiferent.

Această veste nu m-a lăsat chiar așa de rece și deși nu am făcut nicio nedreptate, am simțit-o ca o grea vină. Desigur nu este o misiune plăcută să trebuiască să răpești speranța a sute de inventatori nenorociți, adesea singura și ultima lor speranță.

Având textul original și traducerea acestuia, ne putem permite câteva completări, respectiv corecturi față de cele prezentate de M. Oroveanu în "Începuturile creației tehnice aeronautice românești 1880 - 1918":

Din textul german nu rezultă că inventatorul ar fi vrut să breveteze proiectul său. El a dorit să obțină ajutor pentru efectuarea unor încercări și realizarea aparatului. De altfel începând cu anul 1906 se putea breveta proiectul și la București. Și este de presupus că inventatorul știa acest lucru, de vreme ce cunoștea faptul că secțiunea IV a Comitetului tehnic militar, de pe lângă Ministerul de război al Imperiului austro-ungar "începând din 1908..... anunțase că se interesează îndeosebi de aeronave cu decolare verticală și cu posibilități de aterizare în teren variat" (Mikoletsky, prof. dr. H.L., "Scrisoare către Matei I. Oroveanu" Viena, nr. 21.229/72, 16.03.1972, 2p.).

"Necunoscutul" a sosit la Viena cu ideea și chiar concepția "unui aparat de zbor cu elice" (Schraubenflieger). Deocamdată avea realizat și a adus cu el doar un element izolat al acestuia, o elice verticală. Ni se pare firesc că inventatorul a luat cu el numai o elice a aparatului. Aproape sigur doar atât a reușit să facă în țară. Se poate presupune apoi că dacă ar fi reușit să facă mai mult, fără ajutor extern, nu ar mai fi plecat în străinătate.

Aparatul urma să aibă mai multe elici de felul acelui adus de inventator. Deci era vorba de un elicopter multirotor, având mai mult de două rotoare de sustenție.

Plecarea în concediu a consilierului dr. Wächter s-a făcut numai după ce au fost efectuate "o serie întreagă de încercări, care au răpit destul de mult timp" și după ce "s-a hotărât ca realizarea, deocamdată cu lipsuri și primitivă, să fie executată în mod competent într-o fabrică de mașini" și nu a constituit o "piedică" în calea realizării aparatului. Nu rezultă nici că dr. Wächter s-ar fi "enervat de faptul că era deranjat în timpul concediului" și nici că din acest motiv ar fi declarat că nu crede într-un rezultat pozitiv al proiectului. La întrebarea "hotărâtoare" a celor care finanțau lucrările "Eu am răspuns, bineînțeles, conform adevărului" și am putea adăuga poate, "conform convingerii", pe care o avea consilierul și în niciun caz sub stare de enervare.

Afirmația istoricului M. Oroveanu: "Dar mai presus de orice simplul fapt al elaborării de către un român a unei elici portante de elicopter, înainte de 1911, merită pe deplin o adâncire ....", trebuie să fie corectată după cum urmează: "Dar mai presus de orice informația conform căruia un român a elaborat proiectul unui aparat de zbor cu aripi rotitoare, multirotor, a executat (fie și rudimentar), unul din rotoarele aparatului și a reușit să efectueze o serie de încercări cu acest rotor, înainte de 1911, merită pe deplin o adâncire ... etc.".

Cu toate că se știe că numărul invențiilor europene în domeniul elicopterelor, în perioada 1907 1918, este mare (mult mai mare decât cel găsit de istoricul Matei Oroveanu), ar fi fost de dorit ca investigațiile pentru invenția "Necunoscutului de la Viena" să continue.

Acesta "păcălea" rachetele TOW ghidate prin SALCOS, semnalând că ținta se află mai sus sau mai jos de poziția sa reală.

Producția lui T-90 a demarat în 1994, numai pentru armata rusă. Exportul a început cu un client fidel al Moscovei în materie de blindate India, care dispune de 600 T-90. De asemenea Algeria, Tailanda și Cipru au lansat comenzi pentru acest tanc. Și Gadafi s-a arătat interesat dar n-a mai apucat.

Concluzia specialiștilor este că T-90 reprezintă un pas intermediar spre tancul rusesc al secolului XXI - Vulturul negru aflat încă în faza de testare și cuprinde, pe un șasiu îmbunătățit de T-72 toate elementele de noutate apărute inițial pe T-80 și perfecționate la nivelul anilor 2000.

Majoritatea pasionaților care au văzut sau chiar au început să monteze macheta Zvezda a lui T-90, lansată în februarie 2012 la Nuremberg, disponibilă la magazinul Modelism, au numai cuvinte de laudă, chiar dacă, dat fiind întârzierea cu care ea a apărut, fiind anunțată încă din 2010, mulți se îndoiau de capacitatea celor de la Zvezda de a realiza un produs de nivelul celor de la Dragon sau Tamiya. Într-o cutie solidă, numai bună s-o trimiți prin poștă fără teamă că se va turti, veți descoperi, turnate într-un plastic gri, la un nivel ridicat, și ambalate cu grijă, culile cu piesele principale și una cu piesele transparente (culia D ce cuprinde trenul de rulare este dublă). Corpul este cu totul nou și nu are legătură cu cel realizat de Zvezda, Dragon, pentru T-72. Tunul este turnat în două părți, un punct în minus, și este nevoie de mai multă atenție la montat.

Punctul forte al machetei este turela, majoritatea componentelor fiind conținute în culia F (peste 150 de piese).

Părțile mici sunt fin turnate și pot fi desprinse cu ușurință de pe culi. Detaliile turelei, inclusiv cele de interior, permit montarea cupolei comandantului și a încărcătorului deschise, iar părțile transparente sunt de o bună calitate.

Instrucțiunile sunt clare, de regulă în partea din stânga, fiind prezentată montarea subansamblelor, iar în dreapta cea a părților mari și poziționarea subansamblelor. Șenilele sunt bucată cu bucată și pe secțiuni și se montează aparent ușor, dar trebuie avută mare atenție la poziționarea pe galeți și pe roțile motoare.

Atenție și la montarea galeților de corp, brațele hidropneumatice fiind foarte subțiri.

Vopsirea recomandată este în trei culori de camuflaj specific pentru blindatele sovietice, sau în verdele rusesc abordat la parade. Decalul cuprinde sigla unităților de gardă și numere. Prima divizie de tancuri rusă dotată cu T-90 a fost Divizia de gardă TAMAN, urmașa celei care, în 1944, a străpuns apărarea germano-română în Crimeea.

Concluzia machetiștilor băștinași este că dacă nu vă grăbiți o să alergați prin China sau Germania după T-90.

În numărul următor vom prezenta și vopsirea machetei.