UN PLANOR INEDIT CONSTRUIT LA NOI 1895-1905

UN PLANOR INEDIT CONSTRUIT LA NOI 1895-1905

În cursul lunii noiembrie 1983 muzeograful Ioan Scafes de la Muzeul militar central din București avea să semnaleze existența unei fotografii 45x30 cm cu imaginea unui planor puternic afectat în construcție de mimetismul specific aeronauticii secolului al XIX-lea ce purta în dreapta jos inscripția "Stolnici 1905" și niște inițiale cursive: CBS.

S-a căutat în dicționarul enciclopedic și Stolnici s-a arătat a fi un sat de la limita vestică a județului Argeș. Imediat am avut ideea să facem o deplasare la fața locului pentru a identifica, cu sprijinul bătrânilor satului, cel puțin unul dintre cele cinci personaje. Nu a mai fost nevoie. Printr-o șansă, CBS este identificat de către istoricul Nicolae Koslinski ca fiind Constantin Balaceanu Stolnici și de aici până la dr. Constantin Balaceanu-Stolnici, nepotul direct, nu a mai fost decât un pas, o biografie a inventatorului și încă șase diapozitive pe sticlă.

Constantin Balaceanu Stolnici (1849-1934) face parte dintre inventatorii ale căror preocupări au rămas necunoscute publicului larg, datorită lipsei de interes pentru publicitate, lucru care a împiedicat asupra priorităților în domeniile cercetate, extinse la studii asupra submarinelor, planoarelor și exploatărilor petrolifere.

Fire practică, înclinat spre cercetarea aplicativă, continuator al bunicului său, banul Constantin Balaceanu (1764-1831), fost efor al școlilor, organizator al învățământului superior în limba română ce spunea "cer să vă însușiți aceste științe nu numai în teorie, dar și în practică; un matematician perfect trebuie să fie și inginer, un geograf bun trebuie să facă hărți și planuri... În geometrie intră și măsurarea terenurilor, cursurilor râurilor...", Constantin Balaceanu își face studiile la Viena și apoi la Paris, participă, împreună cu fratele său Ion Balaceanu, la războiul de independență (1877-1878) ca voluntar, luând parte la luptele de la Plevna. Tatăl său, Ion Balaceanu Stolnici, făcuse studii de matematică, inginerie și apoi de drept.

După terminarea războiului din 1877, Constantin Balaceanu își începe cercetările și experiențele din domeniul realizării submarinului pornind de la documentația pe care o avea cu submarinul lui David Bushnell (The Turtle), nereușind însă să rezolve problemele legate de aparatul propulsor și de alimentarea cu aer a echipajului.

Fire energică și plină de inițiativă, observând că în urma unui cutremur de pământ la Stolnici a țâșnit petrol, încearcă să foreze cu mijloace proprii. Își construiește singur instalațiile și participă nemijlocit la lucrări, fără succes însă, deoarece punga de petrol s-a dovedit a fi la o adâncime mai mare decât posibilitățile lui de foraj. Pânzele de apă freatică s-au dovedit și ele a constitui un obstacol de netrecut, astfel că abandonează forajul.

Frecventând încă din timpul studiilor cercurile de oameni de știință amatori, pe atunci foarte la modă mai ales în Franța, Constantin Balaceanu era preocupat și de problemele aviației. După 1890 începe să facă experiențe cu modele de planoare construite și experimentate la Stolnici.

Deoarece notițele sale tehnice, schițele și corespondența cu marii pionieri ai aviației de exemplu Otto Lilenthal, de la care avea o fotografie cu autograf, Clement Ader etc. s-au pierdut odată cu întreaga bibliotecă de la Stolnici, singurele dovezi ale preocupărilor sale sunt cele șase clișee pe sticlă și fotografia pe carton format mare în două exemplare identice (inclusiv inscripțiile).

Sursele biografice și cele privind activitatea sa de precursor al aviației noastre sunt memorialistice, bazate pe amintirile nepotului său, și pot fi considerate discutabile, dar fotografiile sunt o probă de necontestat și în mod indiscutabil cele mai vechi dovezi asupra celui mai vechi aparat de zbor construit la noi în țară, în sensul mărturiei de netăgăduit și nu de tipul "se spune, se pare, x a spus, y a văzut, în lucrarea z se spune că w" etc.

De la început Constantin Balaceanu a fost adeptul aparatelor mai grele decât aerul, cu structură rigidă, fiind convins că soluția viitorului va fi aceasta. În epoca sa existau soluții mai ușor ca aerul, cu zeci și zeci de baloane și dirijabile deja realizate, soluția vehiculelor cu aripi bătante, asemănătoare păsărilor, aceea a elicopterelor cu elice de sustenție și aceea a aparatelor cu aripi fixe inițiată la începutul secolului al XIX-lea.

Primele încercări de zbor cu modele de planoare au fost efectuate în cursul anului 1895 cu un model de tip canard, cu sistemul de dirijare și echilibrare în față. Sistemul s-a dovedit a fi foarte fragil, mai ales la aterizare, necesitând reparații după fiecare zbor. Ulterior s-a construit o variantă asemănătoare modelului reprezentat în fotografii, care avea o roată pentru aterizare. Planorul are o anvergură de 3,5 m, fiind realizat din lonjeroane de trestie matisate cu sfoară și o traversă transversală din lemn de brad de care sunt prinse nervurile. Fuzelajul este extraplat, cu ambele capete răsfrânte, fiind menținute în această poziție cu ajutorul unor cabluri ancorate de doi ponții superiori. Direcția era montată în partea inferioară a fuzelajului, fiind protejată de o structură rigidă în forma de paralelogram ce o proteja la aterizare, preluând șocurile. Lansarea se făcea de pe o colină, asemănător lansărilor de deltaplane din zilele noastre. Resturile unui planor ulterior se mai găseau la Stolnici în anii 30 și este interesant de remarcat faptul că pentru aterizare această variantă avea o roată din lemn.

Pe fotografia de format mare apare, alături de Constantin Balaceanu, mecanicul său, care și-a adus o contribuție directă la realizările practice și care efectua și lansările. Din păcate, tot ce știm despre el este faptul că se numea Ion, era șofer, mecanic auto, pasionat de tehnică și atât. În stânga este un văr al constructorului, venit în vizită de la Viena, iar în dreapta doi săteni ce ajutau la recuperarea modelului, deocamdată neidentificați.

Dacă ținem seama că Traian Vuia s-a ridicat de la sol în martie 1906 și că fotografiile avionului lui Aurel Vlaicu sunt considerate cele mai vechi documente cu o mașina de zburat construită la noi în țară, atunci trebuie să acordăm importanța cuvenită acestui precursor modelist, inventator și experimentator: Constantin Balaceanu Stolnici.

Prezentăm cititorilor noștri ceea ce, conform cunoștințelor actuale, ar putea fi cel mai vechi obiect zburător mai greu decât aerul, construit și atestat prin imagini de necontestat pe teritoriul românesc. Este vorba de un planor cu anvergura de aproximativ 3,5 m, de la care, printr-o șansă extraordinară, ni s-au păstrat o fotografie și șase diapozitive alb-negru stereoscopice pe sticlă. Trei dintre acestea înfățișează planorul în zbor.

Pe lângă ineditul absolut al imaginilor, cât și al calității lor, trebuie să subliniem asemănarea soluțiilor constructive cu cele din Europa vremii respective și prin aceasta participarea și includerea inventatorilor români la circuitul marilor valori internaționale.

CRISTIAN CRĂCIUNOIU