ÎNTÂLNIREA DE LA CÂȘLA-VĂDANEI

M. DIACONESCU, N. KOSLINSKI

CONSTANȚA, 29 august 1944, ora 9 dimineața. De patru zile unitățile navale germane fuseseră nevoite să părăsească portul, retrăgându-se spre Varna. De patru zile încetaseră bombardamentele aeriene. România se afla în stare de război cu Germania nazistă în urma declanșării, la 23 August 1944, a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă și navele Forței Navale Maritime, aflate toate la Constanța, așteptau sosirea flotei sovietice în vederea operațiunilor de cooperare viitoare.

Contactul se luase la Dunăre, navele românești de la Tulcea mergând încă de la 27 august la Ismail, la solicitarea Comandamentului sovietic de Dunăre. Acum, în această dimineață de 29 august, comandantul Flotei Mării Negre, amiralul Oktyabrski, transmitea cererea ca toate navele românești de la Constanța să meargă la Sulina. Comunicarea venise în jurul orei 7, printr-un ofițer român de la Sulina, debarcat de o vedetă sovietică la Capul Midia. Numeroase nave erau însă nedisponibile, cea mai mare parte în urma bombardamentelor aeriene dintre 20-25 august. În jurul orei 8,45, comandantul Forței Maritime, contraamiralul Horia Măcelaru, a întocmit un răspuns în acest sens, pe care a căutat să îl transmită la Sulina prin mijlocirea stației radio a monitorului "Brătianu" aflat la Ismail. A comunicat totodată că textul scris îl trimite grabnic cu două vedete torpiloare. Ulterior, la începutul după-amiezii, o nouă comunicare a amiralului sovietic avea să precizeze că navele românești să aștepte la Constanța sosirea flotei sovietice, căci vedetele destinate misiunii părăsiseră la acea oră portul.

Era vorba de două unități de tipul mai recent "Vosper", vedete de patrulare mici, înzestrate cu câte trei motoare Rolls Royce Merlin de aviație adaptate pentru nave, putând dezvolta o viteză de 36 noduri la maximum 3 000 rotații. Echipajul lor se compunea din 14 oameni: comandant, secund, maistru șef torpilor, doi maiștri mecanici și nouă marinari, doi timonieri, doi tunari, doi telegrafiști, un torpilor și doi mecanici.

Escadrila de vedete torpiloare își avea baza în bazinul Salvamarului. Număra șapte unități, din care patru se găseau în stare de marș: nr. 3 "Viscolul", nr. 4 "Vedenia", nr. 7 "Viforul" și nr. 8 "Vârtejul". Dintre celelalte trei, nr. 5 "Vântul" avea demontat unul din cuplajele elastice motor-ambrelor, rupt de două săptămâni; nr. 6 "Vijelia" avea motoarele scoase, iar nr. 9 "Vulcanul" își înlocuise cu o zi înainte elicele avariate cu prilejul bombardamentului aerian de la 20 august cu elice de alt tip, care trebuiau supuse probelor. Urmările puternicului bombardament se vedeau încă la tot pasul: zidul scrâjnit al clădirii cu etaj a Salvamarului, turela submarinului german U9 scufundat în bazin, coșurile și fundul torpilorului "Năluca", scufundat de asemenea lângă cheiul de sud dinspre bazinul docului unde fusese avariat de o bombă, și distrugătorul "Ferdinand".

Au fost desemnate vedetele nr. 4 "Vedenia" și nr. 7 "Viforul", care aveau plinul de combustibil făcut și cele de trebuință la bord în vederea unei misiuni anterioare contramandată. Conducerea secției a revenit comandantului secund al escadrilei, căpitanul Mircea Pappazoglu, de altfel comandant pe nr. 7 "Viforul"; pe nr. 4 "Vedenia" comanda a luat-o locotenentul Emil Apostolescu, al patrulea ofițer al escadrilei.

Echipajele au încheiat pregătirile de marș sub conducerea ofițerilor secunzi ai celor două nave, aspiranții Marcel Diaconescu (nr. 7) și Grigore Eftimie (nr. 4). La bord armamentul se găsea în stare de funcționare, ținând seama că se puteau întâlni în larg unități germane, submarine sau vedete torpiloare.

Către ora 10, "Viforul" și "Vedenia", plecând din bazinul Salvamarului, au trecut scurt timp la dana zero, unde o șalupă a adus la bord un căpitan delegat M.St.M., care cunoștea limba rusă și avea asupra sa răspunsul C.F.M. către amiralul Oktyabrski. Totodată s-au primit de la Comandamentul Forței Maritime și hărțile cu dispunerea barajelor de mine și a paselor din zona litoralului românesc. Apoi cele două vedete au ieșit din port îndreptându-se spre Capul Midia.

Era ca o plecare în necunoscut - își amintește contraamiralul (r) inginer Marcel Diaconescu - aveam încredere în comandantul meu pe care, sub înfățișarea de șef glumeț, îl știam capabil, curajos și ambițios. Echipajul era alcătuit din oameni vechi, ambarcați de doi ani pe vedetă, pe care îi cunoșteam bine (...) Vremea era însorită, dar marea se prezenta ușor agitată cu vânt de est-nord-est. Ceea ce ne-a obligat să reducem turația maximă adoptată inițial, elicele ieșind uneori din apă și ambalând motoarele. Am navigat astfel cu o viteză apreciată la 14-16 noduri, ceea ce ne dădea perspectiva unei întârzieri în ajungerea la Sulina. După ce am trecut de Capul Midia, marea s-a agitat însă mai mult, ajungând la gradul 4-5, și am ținut și mai greu turația.

În jurul orei 16, când ar fi trebuit să fi ajuns la Sulina, abia dublasem farul Olinka (la gura brațului Sfântu Gheorghe); am zărit atunci pe drumul nostru spre nord prova unei nave mici, dar cu o suprastructură mai înaltă decât aceea a unei vedete, care s-a dovedit a fi capul unei formații de 6 nave asemănătoare - motocanoniere ce se apropiau în linie de șir. Întâlnirea a avut loc în dreptul punctului de coastă denumit Câșla Vădanei. Vedetele noastre țineau țevile tunurilor la verticală, iar "Viforul" ridicase la catarg un pavilion de semnalizare alb, de parlamentare. Navele sovietice s-au apropiat și prima motocanoniera, la bordul căreia se afla comandantul formației, a venit la distanța de megafon. Am stopat rămânând cu motoarele în balans și prova în vânt. A urmat un schimb de întrebări și răspunsuri în legătură cu întârzierea noastră față de ora fixată, transmisă anterior la Sulina de unde plecaseră navele sovietice, iar apoi, cu destulă greutate, dată fiind starea mării, a avut loc o transbordare de personal: delegatul român al M.St.M., purtător al mesajului scris al Comandamentului Forței Maritime, a trecut la bordul motocanonieerei sovietice nava-comandant, în timp ce la noi la bord pe "Viforul", a trecut un ofițer superior sovietic, căpitanul de rangul II Kovel și un locotenent major translator pentru limba română.

Căpitanul de rangul II Kovel a cerut să se transmită vedetei nr. 4 "Vedenia" să continue drumul spre Sulina. Totodată a comunicat căpitanului Pappazoglu să treacă cu vedeta sa în prova navei comandant a formației la distanța de siguranță și să asigure navigația fără riscuri prin pasele barajelor de mine până în portul Constanța.

Am prezentat, la cerere, comandorului sovietic, hărțile barajului de mine pe lângă care urma să trecem - precizează Marcel Diaconescu. Ca ofițer secund și totodată ca ofițer cu navigația, resimțeam marea răspundere a misiunii care revenea vedetei noastre. Comandorul Kovel, cu care, nestăpânind la acea dată limba rusă, m-am înțeles și direct în limba engleză, mi s-a părut de la început un ofițer cult și foarte bine pregătit profesional. Mi-a spus că nu se îndoiește personal de conștiinciozitatea noastră în împlinirea misiunii pe care o primisem, dar că un eventual accident sau greșeală la trecerea pasei barajului ar pune sub semnul întrebării încrederea pe care o acordă colaborării noastre.

Gruparea de motocanoniere sovietice pilotată astfel de vedeta torpiloare nr. 7 "Viforul" și-a continuat drumul spre Constanța. Starea mării obliga la păstrarea unei viteze și mai reduse, cca 12-13 noduri, care a făcut ca gruparea să intre în noapte chiar în preajma zonei critice a drumului, pasa de nord a marelui baraj de mine ce se întindea în fața Constanței, între Midia și Tuzla. Farurile nu erau aprinse și nici nu se zărea lumina vreunei balize de semnalizare. Coasta se contura totuși vizibil pe orizontul amurgului, la circa o milă, dând un sentiment de siguranță asupra drumului urmat, așa cum s-a comunicat și comandorului Kovel.

Puțin timp înainte de a ne găsi la travers de Midia, am zărit nave românești ieșite din Constanța. Erau două canoniere ("Dumitrescu" și "Ghiculescu") trimise în întâmpinare de comandantul Forței Maritime, care au semnalizat luminos că au misiunea de a însoți formația până în port.

Comandantul Forței Maritime, contraamiralul Măcelaru, nu se afla chiar atunci pe chei. Participase în după-amiaza acelei zile dinainte, împreună cu autoritățile orașului, la primirea celor dintâi unități de uscat sovietice care, venind de la Isaccea, intraseră în Constanța și aștepta mai nainte venirea unităților navale. De îndată ce a fost anunțat, s-a înfățișat în întâmpinarea comandanților de marină sovietici, contraamiralul Azarov și căpitanul de rangul II Derevenko, care se găsiseră la bordul motocanonieerei din capul formației.

După salutul comandantului român și câteva comunicări reciproce prin translatori, cei doi amirali au plecat cu mașina la comandamentele din oraș. Căpitanul de rangul II Kovel, însoțit de ofițerul său translator, exprimându-și mulțumirea pentru marșul pe întuneric corect executat, își luase mai dinainte rămas bun de la bordul vedetei, ducându-se la grupul ofițerilor comandanți. Către dimineață, "Viforul" s-a putut întoarce la escadrila sa din bazinul Salvamarului cu misiunea îndeplinită.

Cea dintâi operațiune de cooperare între forțele maritime sovietică și română în războiul antifascist a avut astfel loc în seara și noaptea de 29 și 30 august 1944 și a rămas vie în memoria participanților. Ani de zile după război, amiralul Kovel avea să se intereseze de comandantul vedetei românești care a pilotat primele nave sovietice intrate în 1944 în Constanța și să-și exprime printr-o scrisoare adresată locotenent comandorului (r) Pappazoglu amintirea cordială a reușitei acelei operațiuni.

Vedeta tip Vosper, din primele trei achiziționate de marina română în 1940 din Anglia

Către amiaza în cadrul ordinului inițial de deplasare a Forței Maritime la Sulina, s-au pregătit de marș și celelalte două vedete torpiloare disponibile nr. 3 "Viscolul" (căpitan I. Măinescu, aspirant T. Margelatu) și nr. 8 "Vârtejul" (N. Milu, aspirant M. Romano), dar au rămas pe loc, ordinul fiind revocat.

Denumirea în marina sovietică: „SKA" (nava ușoară de patrulare).

Echivalentul de atunci în marina militară română al gradului căpitan rangul II era acela de căpitan comandor.

Sub comanda comandantului grupului de canoniere lt. comandor R. Constantinide.

Vedeta nr. 4 "Vedenia" a ajuns în seara de 29 august la Sulina, așa cum avea să comunice comandantul ei, locotenentul Apostolescu, printr-o scrisoare transmisă prietenos de o vedetă torpiloare sovietică la 31 august. Personalul vedetei nr. 4 avea să se întoarcă în 16 septembrie la Constanța.