FARMAN 40-12M CORPUL AERIAN ROMÂN 1915-1919

Corpul de aviație român (înființat la 10 august 1915) dispunea la decretarea mobilizării de 44 de avioane de producție franceză: 12 Maurice Farman-M.F. 7, 2 Caudron G.3; 6 Morane Saulnier; 8 Voisin și 6 Blériot. Dintre acestea numai 28 erau apte de zbor, restul fiind uzate.

Față de avioanele aflate în serviciu în țările beligerante, avioanele din înzestrarea armatei române erau depășite sub aspectul caracteristicilor tehnice și militare. Cu aceste avioane și cu echipajele instruite, Marele Cartier General a organizat trei escadrile pentru fiecare armată, în total 12 avioane, 10 piloți și 9 observatori. Restul echipajelor și avioanelor au constituit un grup de rezervă sub comanda căpitanului aviator Constantin Beroniade.

Faptul că cele 28 de avioane erau răspândite pe un front imens, la care se mai adăuga procesul de indisponibilitate normal de 1/3 din efectiv, ne conduce la observarea slăbiciunii cantitative a aviației noastre comparativ cu a inamicului, care pe lângă experiența acumulată timp de doi ani, era sprijinit de o puternică industrie aeronautică.

Până la începutul lunii octombrie 1916 aviația română a folosit următoarele tipuri de aparate:

Avionul Maurice Farman-M.F.7 era un biplan, biloc, pentru recunoașteri. Avea carlinga în față și motorul în spate, de tip Renault, răcit cu apă, ce avea o putere de 80 CP. Aparatul avea o anvergură de 15 m și o lungime de 7,50 m. Dezvolta o viteză de 115 km/h și urca până la 2 500-3000 m înălțime, dispunând de o autonomie de zbor de 2 ore.

Avionul Caudron G.3 era un biplan, biloc, cu motorul în față de tip Gnome rotativ, răcit cu aer, de 80 CP, și dezvolta o viteză de 110 km/h. Avea o greutate de 732 kg, o anvergură de 13,4 m și o lungime de 6,4 m. Era folosit pentru misiuni de observare și urca până la 4 000 m, autonomia de zbor era de 2 ore.

Avionul Voisin-8, biplan, biloc, cu carlinga în față și motorul în spate, era folosit în misiuni de recunoaștere. Avea anvergura de 13,8 m, lungime de 10 m. Motorul, de tip Canton Unn de 130 CP, răcit cu apă, dezvolta o viteză de 100 km/h. Aparatul urca până la 2 000 m și avea o autonomie de zbor de 2 ore. Cântărea 520 kg. În 1914 i s-a adăugat un motor nou de 150 CP.

Avionul Morane-Saulnier, monoplan, monoloc, cu anvergura de 9,30 m și lungimea de 6,35 m, era un avion de recunoaștere dotat cu un motor Gnome rotativ, răcit cu aer, de 80 CP, dezvolta o viteză de 115 km/h și urca până la 2000 m. Avea o autonomie de zbor de 1,45 ore.

Avionul Blériot, monoplan, monoloc, era un aparat de școală. Avea anvergura de 8,9 m, lungimea de 7,80 m. Dotat cu motor Anzani sau Gnome de 50 CP, dezvolta o viteză de 60-100 km/h. Avea o greutate de 265 kg și o autonomie de zbor de 1,30 ore.

Toate aceste aparate nu erau înarmată cu mitraliere, piloții plecau în misiuni înarmați cu pistoale sau carabine.

În campania din toamna anului 1916 aviația a îndeplinit misiuni de recunoaștere și observare. Misiunile de bombardament au fost puține, deoarece armata română nu dispunea de avioane de bombardament, dar cele care s-au executat au fost bine pregătite, lovind cu precizie obiectivele inamice.

Începând cu mijlocul lunii octombrie 1916, situația aviației române s-a îmbunătățit, sosind în țară până la sfârșitul anului circa 100 de avioane: 41 de avioane Nieuport B.B, 38 Farman 40, 18 avioane Breguet Michelin și 3 Henri Farman, împreună cu piesele de schimb necesare, armamentul automat, materialul fotografic și de radiotelegrafie. Aceste aparate vor duce tot greul campaniei din vara anului 1917.

Avionul Farman 40, biplan, biloc, avea carlinga în față și motorul în spate, anvergura de 15 m și lungimea de 12 m. Înzestrat cu un motor Renault de 130 CP, răcit cu apă, dezvolta o viteză de 135 km/h. Aparatul îndeplinea misiuni de recunoaștere și observare, putând zbura până la 4500 m. Era înarmat cu o mitralieră de tip Hotchkiss de 8 mm, autonomia de zbor fiind de aproape 3 ore. Aparatul putea lua la bord 8 bombe de calibru 75-90, lansătoarele erau montate sub aripi. Dispunea de instalație T.F.F.

Avionul Caudron G.4 a fost primul aparat bimotor, biloc, de recunoaștere îndepărtată, din înzestrarea armatei române. Dispunea de două motoare Gnome-Rhone de 80 CP fiecare și dezvolta o viteză de 130 km/h. Înarmat cu două mitraliere Hotchkiss, zbura până la 4000 m altitudine, având autonomia de acțiune de 3 ore. Putea lua la bord o încărcătură de 113-200 kg bombe.

Avionul Nieuport B.B., biplan, monoloc, era un aparat de vânătoare înzestrat cu un motor Gnome-Rhône, răcit cu aer, de 80 CP și dezvolta o viteză de 155 km/h. Urca până la 5 000 m. În dotarea armatei române au fost tipurile Nieuport 11 și 13, ultimul fiind mai perfecționat. Anvergura era de 7,55 m, lungimea de 5,8 m. Autonomia de zbor era de 2,30 ore. Pe planul superior avea montată o mitralieră Lewis de calibru 7,7, tamburul dispunea de 47 de cartușe. La tipul N.13 s-a montat a doua mitralieră ce trăgea prin câmpul elicei. Aparatul era foarte maniabil, făcând față cu succes aparatelor germane de vânătoare ce erau superioare ca viteză și putere de foc.

Avionul Breguet Michelin, biplan, biloc, înzestrat cu un motor Renault de 220 CP, dezvolta o viteză de 130 km/h. Este primul bombardier din dotarea aviației române și putea lua o încărcătură de 200 kg bombe (între 18 și 32 kg fiecare bombă). Înarmat cu două mitraliere, zbura la o altitudine maximă de 3 000 m, având o autonomie de zbor de aproape 3 ore.

Aeronautica română a fost dotată și cu baloane captive de tip Caquot, de fabricație franceză. Aveau o mare stabilitate în aer în timpul ascensiunii. Cu un observator în nacelă puteau fi ridicate la 1 800 m. Cablul de serviciu avea o grosime de 7 mm. Erau umplute cu 900 m³ de hidrogen. Foloseau pentru reglarea tragerilor de artilerie și pentru observarea pozițiilor inamice. Observatorul era dotat cu o pușcă mitralieră și cu parașuta, fapt deosebit de important întrucât piloții de pe toate tipurile de avioane nu aveau parașute.

În iarna anului 1917, aviația română a cunoscut un amplu proces de înnoire. S-au constituit trei grupuri aeronautice, două escadrile independente și cinci companii de aerostație. S-au constituit un parc central cu materiale de aviație și o rezervă generală de aviație (R.G.A.), cu sediul la Iași.

Noua organizare a cuprins escadrile omogene formate din avioane de același tip, cu aceeași destinație: de observare (escadrile Farman), de vânătoare (escadrile Nieuport), de bombardament (escadrile Breguet Michelin). Această concepție a dus la mărirea randamentului unităților de aviație, la delimitarea spațiului aerian afectat fiecărui grup.

Dotarea escadrilelor cu avioane s-a făcut pe măsura sosirii acestora din Franța și montării lor la Iași în atelierele rezervei generale a aviației. La sfârșitul lui ianuarie 1917, aviația română dispunea de 53 de avioane în stare bună de funcționare.

Bataliile din vara anului 1917 au scos în evidență importanța aviației. Marile victorii obținute cu atâtea sacrificii de armata română la Mărăști, Mărășești și Oituz nu erau posibile fără activitatea aviației. Liniile inamice au fost fotografiate de avioanele Farman 40, bombardate de bombardierele Breguet Michelin, iar apărarea spațiului aerian a fost asigurată de avioanele de vânătoare Nieuport și Spad.

Au continuat să sosească în țară avioane din străinătate, România primind în tot cursul războiului un număr de 322 de avioane. Între 1 aprilie 1917 și 1 ianuarie 1918 s-au primit 88 de aparate noi, printre care aparate de vânătoare Spad și aparate de recunoaștere Sopwith de producție engleză.

Avionul Spad, monoloc, biplan, de vânătoare, avea un motor Hispano-Suiza de 150 CP, anvergura era de 7,8 m și lungimea de 8 m. Era foarte mobil, atingând o viteză de 190 km/h, urca la o altitudine de 5 000 m. Înarmat cu două mitraliere Vickers, ce trăgeau prin câmpul elicei, dispunea de benzi de 100 de cartușe. Autonomia de zbor era de 2,15 ore.

Avionul Sopwith, biplan, biloc, de recunoaștere, dispunea de un motor de 110 CP tip Clerget sau Rhône, dezvoltând o viteză de 170 km/h. Zbura la 4 600-5 000 m și avea o autonomie de zbor de 4 ore. Anvergura de 10,21 m, lungimea de 7,69 m îi asigurau o mare mobilitate încât făcea față luptelor cu avioane de vânătoare inamice. Lua la bord 110 kg bombe, fiind înarmat cu două mitraliere Vickers sau Lewis.

Cu aceste tipuri de avioane, aviatorii români au făcut dovada în timpul campaniei dintre anii 1916-1918 unor înalte virtuți ostășești, au totalizat un număr de 8 800 de ore de zbor, au dus 560 de lupte aeriene, au lansat 61 871 kg bombe și au doborât în luptele aeriene 31 de avioane dușmane. Nici un avion românesc nu a fost doborât în luptele aeriene. La aceste prestigioase victorii mai adăugăm și cele 10 avioane inamice doborâte de artileria antiaeriană românească.

VALERIU AVRAM Desene de ȘERBAN IONESCU