ŠKODA LT-35, R-2 CORNEL SCAFES

După încheierea primului război mondial când pe câmpurile de luptă își făcuseră apariția cu succes primele tancuri, cercetările în domeniul perfecționării blindatelor au continuat în ritm susținut.

Au apărut noi tipuri de tancuri: amfibii, lansatoare de gaze de luptă, aruncătoare de flăcări, antiaeriene, antitanc, radiotelegrafice, portpoduri, curățitoare de mine, produse în Anglia, Franța, S.U.A., U.R.S.S., Germania, Italia, Cehoslovacia și Polonia. Noile mașini de luptă aveau motoarele mai puternice, folosind drept carburant benzina, dar și motorina, blindaj mai rezistent, șenile perfectionate, care au contribuit la sporirea rezistenței de rulare la peste 3000 km, la creșterea vitezei, mărirea demarajului și frinările bruste. Totodată, s-a îmbunătățit și sistemul de direcție prin folosirea comenzilor pneumatice și frinelor hidraulice. Suspensia a cunoscut modificări notabile: s-a mărit diametrul galeților de rulare - o noutate în acest sens se datorează americanilor în construcția tancului „Christie", iar pentru ridicarea vitezei și diminuarea zgomotului s-a aplicat peste galeți un bandaj de cauciuc.

Alte îmbunătățiri s-au oprit asupra vizoarelor prin montarea unor stroboscoape, episcope, periscope sau geamuri din sticlă incasabilă, care au sporit gradul de protejare a echipajelor (în primul război mondial multe din pierderile umane ale acestei noi arme s-au datorat loviturilor primite prin vizoarele deschise). Toate aceste perfecționări au făcut ca tancul să devină o mașină de luptă rapidă, cu un armament puternic, capabilă să desfășoare acțiuni de luptă pe o rază mare. În 1937 locotenent-colonelul Radu Davidescu, pledând pentru sporirea numărului de blindate în armata română, ajungea la concluzia că tancul devenise „mai ușor de condus, rapid, mobil, puternic armat", cu o bună suspenție; alte avantaje decurgeau din faptul că era „mai bine amenajat în interior, ventilat uneori electric la carele grele, unele se închid ermetic împotriva gazelor, pot naviga prin ceață și fum, dispun de radiotelegrafie sau telefonie".

Importanța tancurilor nu a mai putut fi contestată. Toți autorii militari arătau importanța lui în lupta ofensivă. Discuțiile se duceau asupra modului lui de folosire. Generalul Estienne și colonelul Charles de Gaulle, în Franța, colonelul Heinz Guderian, în Germania, erau pentru folosirea masivă a tancurilor în cooperare cu aviația. Mari unități și unități blindate au luat ființă în Franța, Anglia, Germania, U.R.S.S., Italia.

În armata română, deși existau specialiști ca col. G. Vizante, lt.-col. Ioan Vitzu, care cereau crearea unor mari unități de blindate, totuși Marele Stat Major român nu a acceptat soluția aceasta decât în preajma celui de-al doilea război mondial. Din această cauză și dotarea s-a subordonat concepției conducerii militare române: subordonarea batalioanelor de tancuri diviziilor de infanterie, adică câte un regiment pentru fiecare armată.

Deoarece tancurile Renault FT-17 intrate în dotarea armatei române în anul 1919 aveau o concepție tehnică depășită, în 1935 Ministerul de Război de la București a luat hotărârea să le înlocuiască cu mașini noi. După o încercare nereușită de a încheia un contract cu uzinele de tancuri din Marea Britanie s-a apelat la uzinele cehoslovace și franceze.

Contractul cu uzinele cehoslovace s-a semnat în 1937, pe lângă livrarea de tancuri uzinele „Českomoravská Kolben-Daněk" („Škoda") arătându-se dispuse să livreze utilajul pentru echiparea unei secții destinate asamblării de tancuri și autoblindate. Militarii români care apreciau că „soluția cehoslovacă prezintă câteva caracteristici care sunt tot atâtea calități: bună protecție, armament puternic și o mare mobilitate. Protecția carelor cehoslovace își datorează calitatea elaborării oțelurilor și sistemelor de tratare termică a feței expuse loviturilor (cementare)" au optat pentru modelul „Škoda R-2", un tip perfecționat, realizat în 1935, al tancului T-11" (10,5 t) creat în 1930. El a intrat în producție în 1936 și a început să fie livrat armatei cehoslovace în 1937.

Echipa de specialiști militari trimisă la uzinele „Škoda" pentru a urmări livrarea comenzii a cerut, după încercările de rigoare, o serie de modificări. Conform observațiilor - studiul și experimentările au durat aproape jumătate de an -, exprimate prin vocea căpitanului Constantin Ghiulai, responsabilul tehnic al comisiei române, atenția a fost îndreptată îndeosebi spre perfecționarea motorului. În cooperare cu specialiștii uzinei motorul tancului a cunoscut o serie de modificări prin care se urmărea să dea un randament mai bun în condițiile climatice ale României. În ce au constat ele?

Pentru a se putea folosi benzina de 60 CO, folosită de armata română, raportul de comprimare al cilindrilor a fost micșorat de la 6 la 5,75. Scăderea puterii motorului cu 20 CP rezultată din această modificare a fost compensată de reproiectarea arborelui cu came care a redat motorului puterea inițială. A mai fost îmbunătățit sistemul de răcire a motorului, a lagărului arborelui cotit și sistemul de răcire a uleiului, ultima perfecționare realizându-se prin cuplarea suplimentară a două sisteme de concepție originală care contribuiau la diminuarea temperaturii cu 20° C. A mai fost studiată diagrama de distribuție a carburantului și avansul la aprindere.

În total, datorită studiilor comisiei române, tancul „Škoda R-2" destinat României a cunoscut aproximativ 60 de corecturi și îmbunătățiri, perfecționări care au fost însușite de fabricanți și, ulterior, aplicate în construcția blindatelor livrate armatei cehoslovace.

Datele tehnice generale ale tancului „Škoda R-2", introdus în fabricație în a doua parte a anului 1937, erau următoarele: - lungimea 5 m - lățimea 2,15 m - înălțimea 2,25 m - greutatea (echipat de luptă) 11 t - grosimea blindajului varia între 25 mm (partea din față a tancului și turelei), 16 mm (spatele turelei și părțile laterale) și 12 mm (la pantele inclinate peste 30°) - motorul cu benzină, în 4 timpi, cu răcire cu apă, era de tip „Škoda T-11", cu o putere de 120 CP, dezvoltată de cei 6 cilindri în linie cu o capacitate de 6 700 cm³, la 1 800 rotații/min - pentru manevrarea motorului, conducătorul dispunea de 6 viteze mers înainte și 6 viteze mers înapoi - comenzile tancului erau pneumatice - suspensia era pe arcuri foaie - armamentul se compunea dintr-un tun Škoda de calibrul 37,2 mm și 2 mitraliere „ZB" de calibrul 7,92 mm (una montată în turelă, cealaltă alături de conductor) - rezerva de muniții era formată din 78 proiectile de tun și 2 550 cartușe de mitralieră

Performanțele sale erau: o viteză de 40 km/h pe căile rutiere și în jur de 15 km/h în câmp; trecea vaduri cu o adâncime de 80 cm, tranșee late de 2 m și obstacole înalte de 80 cm. Tancul avea un echipaj format din 4 oameni (conductorul și mitraliorul în față, operatorul radio și comandantul în turelă).

Din cauza modificărilor efectuate și testării noilor repere, livrările pentru armata română au întârziat destul de mult. În noiembrie 1937 se raporta conducerii militare românești că „materialul [Škoda] R 2 se află în curs de soluționare a litigiilor tehnice. Se fac experimente asupra prototipurilor, în curs de fabricare, a diverselor organe. Nici unul din ele nu este montat. Din comanda făcută doar 15 care se găsesc în țară". În anul 1938 și primele luni ale anului 1939 Cehoslovacia a fost ocupată de trupele germane - în martie 1939 - comanda însă a fost onorată. După acest an, uzinele „Škoda", sub conducere germană, au continuat producția tipului „R-2" care a fost introdus în dotarea Wehrmacht-ului sub denumirea „Pzkpfw 35". Cu el a fost înarmată Divizia 6 blindată germană care a folosit tancurile cehoslovace la luptele pentru ocuparea Franței din 1940. Germanii le-au utilizat până în 1942 când pe șasiurile „Škoda R-2" au montat tunuri de calibru mare, transformându-le în autotunuri.

În 1940, armata română dispunea de 126 „Škoda R-2", număr redus dacă se aveau în vedere necesitățile ei (în 1939 Ministerul de Război preconiza să achiziționeze încă 382 tancuri de acest tip însă evenimentele militare și politice au împiedicat realizarea proiectului). În paralel au mai fost importate 76 tanchete „Škoda AH" (C.K.D. Praha) de 3,8 t, tip folosit pentru recunoașteri, înarmat cu 2 mitraliere și 75 tancuri franceze „Renault-35", de 10 t, asociere de tipuri, despre care se remarca: „între sistemul francez și cel cehoslovac există o mare apropiere: carele lor noi de luptă sunt bine protejate și puternic înarmate. Armamentul anticar al adversarului comun, Germania, impune soluții asemănătoare".

Acest material a rămas în dotarea trupelor române în tot timpul celui de-al doilea război mondial, constituind, alături de tancurile „Renault-35", baza înzestrării celor 2 regimente de care blindate. Treptat, datorită pierderilor suferite - Regimentul 1 care de luptă, din cauza marilor pierderi suferite, a cedat restul de material celui de-al doilea regiment, încetându-și practic existența - dotarea a fost modificată prin introducerea unor noi tipuri achiziționate de la aliați sau capturate.

La sfârșitul lui aprilie 1945, un raport al comandantului Regimentului 2 care de luptă caracteriza materialul din înzestrare ca fiind „în majoritate de tip vechi, nerevizuite și deci cu nevoi de reparații [...], cu totul inferioare ca blindaj, armament, viteză și fără transmisiuni radio, în comparație cu carele inamice Tigru, Pantera și Tigru Royal" cu care regimentul s-a confruntat în luptele de pe Morava pentru cucerirea localităților Hohenruppesdorf, Srik, Mistelbach, Tzisterdorf și Aibestal din Austria. După aceste confruntări doar un singur tanc „Škoda R-2" s-a mai aflat în stare de funcționare deoarece, după cum reieșea din același document, tancurile avariate „nu s-au mai putut repara din lipsa totală a pieselor de schimb". Acest lucru a avut însă o importanță minoră în ultimele zile de război, până atunci Regimentul 2 care de luptă evidențiindu-se în repetate rânduri ca factor decisiv în îndeplinirea misiunilor trupelor române, la materializarea planurilor de comandament, aducându-și contribuția la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial.

BIBLIOGRAFIE

Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 948, dosar nr. 893.

Cartier, Raymond, La seconde guerre mondiale. Paris. 1965.

Davidescu, Lt.-colonel Radu, Carul de luptă și mecanizarea în armatele moderne. Problema noastră, București /1937/. Eimannsberger, Războiul carelor de luptă, București, 1937.

Gaulle, Col. Charles de, Vers l'armée de métier, Paris, 1935.

Ghiulai, Colonel (r) ing. Constantin, Contribuția inginerilor români la dotarea armatei cu tehnică de tancuri și automobile între primul și al doilea război mondial, în „Buletinul tehnicii de tancuri și auto", nr. 3/1968.

Guderian, Oberst Heinz, Achtung Panzer, Berlin, 1936.

Talpeș, Locotenent Ioan, Preocupări pe linia înzestrării armatei române cu tancuri în anii 1935-1939, în „File din istoria militară a poporului român", vol. 1, Editura Militară, București, 1973.

Tank Data, Aberdeen proving grounds series, published by We Inc. Old Greenwich, Conn., f.a.

The Illustrated Encyclopedia of the World's Tanks and Fighting Vehicles. A technical directory of major combat vehicles from World War I to the present day, London, 1977.

Tudor, Colonel dr. Gheorghe, Forța de șoc, Editura Militară, București, 1982.