1. Cauciuc roată 2. Janta roată 3. Bucsa janta 4. Șalba 5. Pinion planetar solidar cu janta 2 6. Ax ghidare satelit 7. Carcasa diferențialului 8. Pinion antrenare diferențial 9. Ax punte spate 10. Bucsa ax punte spate 11. Șurub fixare pinion antrenare carcasă diferențial 12. Pinion planetar 13. Pinion satelit solidar cu carcasa diferențialului prin intermediul axului de ghidare 6.

După înțelegerea principiului de funcționare al diferențialului, enunțat mai sus, nu ne va fi greu să înțelegem modul cum sunt așezate piesele și cum participă ele atât la realizarea egalizării turației roților, cât și la obligația uneia dintre ele de a se roti mai repede.

Vă recomandăm urmărirea cu strictețe a tuturor cotelor de execuție, abaterile de la acestea ducând la nereușită, insatisfacții, muncă în zadar.

Reperele 2, 4, 10 și 11 se vor realiza din duraluminiu, 1, 3, 5, 6 din oțel C 15, 7 și 12 din materiale antifricțiune. Rulmentul pe role 8 se poate înlocui cu o bucșa din bronz, ea trebuind înlocuită însă la un interval de timp care depinde de numărul de ore de funcționare, de cuplul și turația motorului utilizat și, nu în ultimul rând, de stilul de abordare a virajelor. Piesele 2 și 4 asigură reglarea funcționării diferențialului, de la una foarte ușoară până la completa sa blocare chiar, în funcție de natura pistei și particularitățile traseului de urmat.

SUCCES!

FANEL FAUR, maestru al sportului

1, 5. Axe planetare 2, 4. Piese reglare diferențial 3. Bucșa 6. Șalbe pinioanele planetare 7, 12. Șaibă 8. Rulment pe role 9. Rulment pe bile 10. Roata dintată diferențial 11. Roata dintată ax intermediar 13. Siguranță 14. Șurub M3 cu cap îngropat 15. Bile-pinioane satelit

După Modellbau heute

DIFERENȚIAL cu BILE pentru clasele de automodele RC F1,2,3

CIRCUIT MULTIFUNCȚIONAL PENTRU NAVOMODELE

Această schemă, pe care am realizat-o practic, este foarte utilă navomodeliștilor, dar și automodeliștilor amatori de radiocomandă.

Schema se poate adapta la stația de telecomandă PILOT 4, sau orice stație care la receptor posedă relee, și permite comanda turației și schimbarea sensului de rotație a motorului electric de propulsie, ca și acționarea unei sirene, concomitent cu comanda STOP.

Sunt folosite două din cele patru canale ale stației de telecomandă, simbolizate în schemă prin comutatoarele K1 și K2, care sunt contactele releelor respective din receptorul stației.

Schema cuprinde următoarele blocuri funcționale:

1. Variatorul de turație, realizat cu T1-T5, alimentează motorul în impulsuri cu factor de umplere variabil, obținând astfel un maxim de randament în folosirea energiei bateriilor sau acumulatoarelor, și o putere disipată minimă pe tranzistorul serie T1. Tranzistoarele T1 și T2 funcționează în regim de comutație, turația motorului fiind proporțională cu durata impulsurilor, generate de T3 și T4, care alcătuiesc un multivibrator. Factorul de umplere poate fi reglat între 0 și 100% prin variația potențialului pe colectorul lui T5. Am folosit un motor de 6V/4A, tranzistorul T1 fiind montat pe un mic radiator.

2. Dispozitivul de comandă a variatorului cuprinde un numărător de decadă CDB 4040. La fiecare impuls primit de la emițător, se acționează contactul K1 al releului de pe receptor. Cele două porți ȘI-NU alcătuiesc un formator de impulsuri TTL, eliminând impulsurile parazite ce pot proveni din vibrația armaturii releului. La ieșirile B și C ale numărătorului se obțin succesiv 4 stări diferite, corespunzând la 4 comenzi date variatorului de turație: - 00: STOP - 01: RALANTI - 10: CROAZIERĂ - 11: MAXIM

Rezistențele R10 și R11 se ajustează experimental pentru a obține cele 3 turații dorite la motor.

Prin acționarea contactului K2, al celuilalt releu al stației, se inversează sensul de rotație al motorului, motorul mergând la turația maximă. Inversarea e posibilă numai când ieșirea A a numărătorului e în zero, ceea ce se întâmplă când motorul e pe STOP sau RALANTI, pentru a preveni inversarea sensului când motorul e turat, ceea ce ar duce la șocuri și curenți excesivi.

3. Sirena cu dispozitiv de acționare temporizată

Sirena e construită cu T8 și T10 și generează un sunet asemănător celor de pe vapoare, reglajul tonului făcându-se din semiajustabilul de 50 kΩ. Sirena e acționată prin blocarea tranzistorului T9, când apare zero logic la ieșirea trigger-ului Schmitt alcătuit din două porți ȘI-NU.

Aceasta se întâmplă când ambele ieșiri B și C sunt în zero (poziția STOP) și condensatorul C3 se va încărca prin R17 și R18. Durata de acționare a sirenei se reglează din R18. Acționarea sirenei permite recunoașterea poziției STOP când navomodelul e în larg și observația directă e mai grea.

Valorile pieselor nu sunt critice. Releul „Rel", de 9-12 V, cu două perechi de contacte, care vor trebui să suporte curentul consumat de motor, se poate eventual confecționa, sau se poate rebobina un releu de 24 V.

Bibliografie: 1. Sport și tehnică nr. 6/1973 2. Colecția revistei „Tehnium"

Ing. FLORIN DUTA

Continuăm seria de noțiuni referitoare la tehnicile de modelare-mulaje, ilustrându-le cu două teme aplicative ce redau în miniatură secvențe actualizate din inventarul unei corăbii de odinioară. Pentru început ne propunem să realizăm silueta unuia din reprezentanții faunei acvatice, atât de cunoscutul călut-de-mare.

Pe jumătatea unei coli de format A4 desenăm, la o scară redusă, vederea din profil a exemplarului. Același desen va fi redat într-o proiecție frontală. Uzând de sistemul rețelei caroyate, obținem coordonarea vederilor desenate. Acestea se transpun separat pe două folii transparente. Imaginea b reprezintă, în două vederi, contururi și detalii din lucrarea propusă, exprimând în esență conținutul acesteia. Realizarea ca atare a piesei în volum va conține toate trecerile de la proiecția laterală spre cea din profil sau invers.

Pentru oricare altă lucrare de aceeași complexitate, tehnica de lucru, materialele și instrumentele vor fi similare. Sunt necesare deci: folie transparentă degresată cu alcool, tuș negru, toc și peniță topografică, de asemenea un echer gradat și o foarfecă. Când toate liniile care alcătuiesc desenul au fost reproduse pe foliile respective, trasăm mai întâi, imaginar, traseul de inserție al viitoarei armături. Aceasta, confecționată din sârmă, a cărei grosime se stabilește în raport de scara machetei, nu va depăși contururile desenate în cele două vederi. Pentru lucrări a căror cotă maximă este cuprinsă între 30-40 mm armătura corespunzătoare acesteia va avea Ø1 mm. Dimensiunilor cuprinse între 40 și 80 mm le revin grosimi de 1,5 mm și Ø2 mm pentru lucrări care nu depășesc 120 mm.

De asemenea se pot combina două grosimi cu astfel de structuri de rezistență la piesele configurate detaliat. Imaginea d exemplifică rigidizarea armaturii prin texturarea acesteia cu ață 0,2-0,3 mm. Textura respectivă va ocupa pe cât posibil un spațiu cât mai mare în contururile exterioare.

Pentru protejarea contururilor trasate în tuș, rotim cu 180° spre stânga proiecția foliei laterale. Înscriem structura de rezistență în spațiul respectiv și, conform imaginii f, depunem cu spatula ipsos preparat în mai multe etape, ghidând foarte atent conturul de pe folia transparentă. Alternăm poziția volumului modelat și de asemenea utilizarea celor două folii de ghidare cu care probăm permanent exactitatea modelajului. După un număr de astfel de secvențe volumul construit începe să se contureze ca piesă. Înainte de a prepara următoarele amestecuri de ipsos, degrosăm excesul de material, măsurăm și marcăm după desene, atât din profil cât și frontal, spațiile rămase necompletate. Forma proiectată fiind în curs de fasonare, ajustările și depunerile de ipsos vor fi deosebit de frecvente. Pentru ca succesiunea acestora să mențină un ritm continuu se vor utiliza mai multe vase de preparare, de mici dimensiuni. Fiecare va conține ipsos și apă, nemaiavând timp să se întărească.

GEORGE MĂLUȘEL