Mulți cititori ai revistei noastre au solicitat detalii și planuri ale submarinului francez SURCOUF, atrași probabil de atmosfera de mister cu care este acesta prezentat în lucrarea lui Zborul, Apostol și Sorin Ștefănescu, apărută în cursul anului 1985.

Submarinul-crucișător SURCOUF a dispărut la începutul anului 1942 (și nu în 1945, cum se afirmă prin vestul Triunghiului), pe când se îndrepta spre Canalul Panama. Cel mai mare submarin din lume în timpul celui de-al doilea război mondial (220 de tone din echipaj, lansat în 1934), SURCOUF avea o rază de acțiune de 12 000 mile marine și dispunea de un armament impresionant: 2 tunuri grele de 203 mm, 2 tunuri AA de 75 mm, 12 tuburi lansatoare de 600 mm și un mic hidroavion. În 1940, după capitularea Franței, comandantul său a trecut cu nava de partea Forțelor Franceze Libere ale generalului de Gaulle, SURCOUF devenind într-un scurt timp un adversar redutabil pentru flotele Axei. Or, este cel puțin surprinzător ca o navă care luase parte, timp de aproape cinci ani, la lupte grele să dispară cu echipajul său de veterani, fără să transmită un mesaj radio, fără să lase măcar o urmă, mai ales că în zonă nu fuseseră semnalate submarine sau vase de suprafață germane. Ipoteza scufundării submarinului crucișător de către aviațiile sau marinele aliate dintr-o eroare nu poate fi acceptată, pentru că silueta sa era inconfundabilă și nimeni nu a raportat un atac împotriva unei nave de asemenea dimensiuni.

Să stabilim adevărul în acest caz de dispariție în mult pomenitul Triunghi al Bermudelor, lăsând pe cititori să aprecieze unde poate duce goana după senzațional.

Pentru a obține datele tehnico-tactice ale submarinului, să consultăm anuarul francez "Les Flottes de Combat", ediția 1938, pagina 36:

„Submarin de croazieră SURCOUF (1929)

Deplasament: 2 880 / 4 304 t Lungime: 110 m Lățime: 9 m

Șantier: Cherbourg. Pe cală: 1927. În serviciu: 1934. Putere: 7 600/3 400 CP. Viteză: 18/10 noduri. Motoare: 2 diesel-Sulzer de 3 800 CP, 2 motoare electrice de 1700 CP. Rază de acțiune: 12 000 mile marine la o viteză de 10 noduri. Echipaj: 150 oameni. Armament: 2 tunuri de 203 mm, 2 tunuri antiaeriene de 37 mm, 4 mitraliere, 10 tuburi lansatoare de 550 mm, 1 hidroavion.

Observații: Intră în categoria celor 3 submarine de 2 800 t (2 845 metrice) autorizate de articolul 7, alineatul 2, din partea doua a Tratatului de la Londra (1930). În prezent cel mai mare submarin din lume. Și-a terminat încercările printr-un raid de 2 500 mile, parcurs de la Conakry la Cherbourg cu viteza de 14 noduri. Imersiune atinsă: 80 m.

Notă: Deplasamentul și viteza au fost indicate la suprafață și în imersiune"

Să menționăm că SURCOUF era în acel moment cel mai mare submarin din lume, dar nu și cel mai mare submarin utilizat în cel de-al doilea război mondial, acest titlu revenind tipului japonez I 400, cu un deplasament de 5 223/6 560 t.

Muzeul Marinei Franceze din Paris editează și comercializează o broșură conținând notița istorică a acestui submarin, alături de notița tehnică și planurile constructive. Datele tehnice sunt mai detaliate și precizează, între altele, că cele 10 tuburi lansatoare sunt de diverse tipuri după cum urmează: 4 tuburi fixe de 550 mm în provă, 2 grupuri de câte 3 tuburi orientabile de 400 mm, stocul de torpile la bord fiind de 14 torpile de 550 mm și 8 de 400 mm. Echipajul menționat aici este cel din urmă și se compunea din: 8 ofițeri, 5 maiștri militari clasa 1, 21 maiștri și contramaiștri, 85 subofițeri și marinari, deci un total de 119, plus comandantul.

Iată un extras din notița sa istorică:

Cel de-al treilea SURCOUF (a treia navă cu acest nume) este un submarin. Această navă remarcabilă marchează un moment important în evoluția submarinelor.

În 1922, Franța a oferit spre studiu tehnicienilor de la Departamentul Construcțiilor Navale o temă de cercetare pentru un crucișător-submarin de mare tonaj, apt de a face război de cursă contra traficului comercial inamic și de a bombarda de la mare distanță ținte terestre sau marine. Acest submarin, care a primit indicativul Q5, a fost studiat și proiectat de un colectiv condus de inginerul Roquebert.

O FALSĂ ENIGMĂ

La 31 decembrie 1926 ordinul de punere în construcție este transmis șantierelor din Cherbourg.

La 18 noiembrie 1929, SURCOUF este lansat, probele începând în 1931 și terminându-se în 1935, datorită soluțiilor constructive absolut noi. Turela dublă de 203 mm în special a cerut o punere la punct foarte minuțioasă, efectuată de arsenalul din Brest în 1935. Calitatea și anduranța subansamblurilor ies în evidență cu ocazia unui raid efectuat sub comanda căpitanului de fregată Belot, când SURCOUF trece pe la Casablanca, Conakry, Dakar și retur la Cherbourg.

În 1935 probele sunt terminate și SURCOUF este considerat ca pus la punct perfect, efectuând o croazieră în Antile sub comanda căpitanului de fregată Derrien, iar apoi este atașat Escadrilei 5 submarine, cu baza la Brest.

Între 1 martie și 1 iulie 1938 întreprinde o croazieră de 16 000 mile, efectuând vizite în Antile și în Africa.

În 1939 este din nou în croazieră, declararea războiului găsindu-l în Marea Sargaselor, de unde se îndreaptă spre Fort-de-France, sosind la 4 septembrie. Participă apoi la escorta de convoaie în Atlantic și se găsește la Brest pentru carenaj în momentul ofensivei germane din iunie 1940. Pleacă precipitat din Brest, fiind la un pas de capturare sau autosabordare alături de alte unități ale flotei, cu mai puțină șansă. Sosește la Plymouth pe 20 iunie și este internat.

Rearmat în octombrie 1940, merge în Scotia pentru antrenamentul echipajului și este atașat pe lângă a II-a Flotilă britanică de submarine, la Holy Loch. În 1941 își reia activitatea de escortor al convoaielor din Atlantic. Muncă obscură și greu suportabilă în furtunile din Atlanticul de Nord și sub bombele aviației germane, în porturile de sud ale Marii Britanii. La 14 iunie ancorează în Bermuda de unde pleacă la 30 iunie în patrulă contra raiderilor germani; se întoarce la 26 iulie. Pe 27 intră în arsenalul de Portsmouth (New Hampshire, S.U.A.) pentru carenaj.

La 5 noiembrie face probă sub ordinele căpitanului Blaison care până atunci îndeplinea funcția de secund.

După o altă escală la Halifax, SURCOUF ancorează la Saint-Pierre et Miquelon în ianuarie 1942 apoi din nou se întoarce la Halifax, de unde pleacă spre Bermude, ajungând la 1 februarie.

Desemnat pentru teatrul Pacific contra japonezilor, pleacă din Bermude cu destinația prin Canalul Panama la 12 februarie. În noaptea de 18 spre 19 februarie, navigând cu luminile mascate, este abordat și scufundat de către un cargo american, la 70 mile nord-nord-est de Cristobal. SURCOUF s-a scufundat rapid. Nu au fost supraviețuitori.

CITAREA PE ORDIN DE ZI PE CORP DE ARMATĂ A SUBMARINULUI SURCOUF:

Afectat la începutul lui 1941 protejării convoaielor din Atlantic contra navelor de suprafață germane, într-o epocă deosebit de critică datorită raidurilor navelor de suprafață și aviației germane.

În timpul unei traversări în aprilie 1941, a contribuit în zona portului Davenport la respingerea unui atac în timpul căruia a avut un mort și 80 de răniți. A fost obiectul unor remarci oficiale de mulțumire pe această temă.

Afectat în cele din urmă apărării Bermudelor, a efectuat numeroase patrulări în această zonă, fiind apoi trimis să supravegheze apele teritoriale canadiene din Atlanticul de Nord.

La 18 februarie 1942, în timp ce se îndrepta spre zona de operații din Pacific, a dispărut în urma unei coliziuni în Golful Mexic, antrenând cu el statul său major și întregul echipaj.

Să remarcăm că la sfârșitul anului 1945 (ca și acum), căpitanul Blaison și ceilalți 119 tovarăși ai săi se odihnesc în pace pe fundul Golfului Mexic la 70 mile nord-nord-est de Cristobal în casa de oțel ce fusese submarinul SURCOUF.

Am fi tentați să credem că elementele din "Zborul 19" privind submarinul SURCOUF se datorează unei informări greșite, dar apariția în ilustrația cu titlul "Nave dispărute în Triunghiul Bermudelor" a cuirasatului britanic DREADNOUGHT (vândut la fier vechi și demontat în 1922 - în ilustrație este de fapt un crucișător de bătălie din clasa INVINCIBLE) și a portavionului ARK ROYAL (scufundat de către submarinul U-81 la 14 noiembrie 1941 lângă Gibraltar) ne face să credem că motivul real este goana după senzațional.

Revenind la modelism, să menționăm că în ultima perioadă de activitate, nava a fost colorată ca în desenele ce însoțesc articolul. Recomandăm construcția modelului pentru machetele C1 sau C3 într-o prezentare convențională sau pentru clasa națională ES (submarine).

Pe lângă bibliografia menționată, această notă istorică a submarinului SURCOUF se regăsește în "The Encyclopedia of the World's Warships", Salamander Books Ltd, London, 1978, "Submarines", Weidenfeld & Nicolson, London, 1977 și "Histoire de la Guerre Sous-marine" de Richard Humble, publicată la Editura Elsevier din Bruxelles în 1981.

Prima dintre acestea menționează un lucru suplimentar: SURCOUF a fost primul submarin care a "încasat" o rachetă lansată de pe un avion, din nefericire de la un avion aliat și din fericire fără victime. Toate lucrările menționatesebaseză pe versiunea oficială, rezultat al verdictului curții maritime de la Philadelphia din 15 martie 1942.

La mai bine de 40 de ani de la tragica întâmplare, revista britanică "Sunday Times Magazine", în numărul ei din 27 noiembrie 1983, reia problema sub un titlu șocant: "L-au scufundat aliații pe Surcouf?"

Articolul prezintă pe scurt datele cunoscute și versiunea oficială conform căreia SURCOUF a fost abordat la ora 22.30 în 18 februarie de către nava de transport militară americană "Thompson Lykes". Acest cargobot a fost grav avariat având prova distrusă. La câteva zeci de secunde după abordaj, echipajul a auzit o puternică explozie sub navă. Căutările în zonă au durat până a doua zi 19 februarie la ora 08.30, dar fără nici un alt rezultat decât găsirea unor pete de ulei. Locul exact al abordajului este 10°40' latitudine nordică și 79°30' longitudine vestică.

În continuare sunt pentru prima dată publicate evenimente de la bordul submarinului, ce nu au fost cunoscute, din motive lesne de înțeles, după cum vom vedea.

După sosirea acestuia în Marea Britanie pentru a continua lupta împotriva fasciștilor, este imediat trimis la Davenport. Două săptămâni mai târziu au loc două grave incidente:

Pe 3 iulie la ora 3 p.m. o echipă înarmată britanică încearcă să preia controlul submarinului. Incidentul se termină cu împușcarea a 4 membri ai echipei de abordaj britanice și înjunghierea unui ofițer francez.

În aceeași zi, în cursul după-amiezii, la Mers-el-Kebir, bază navală franceză din Algeria, flota britanică somează navele din radă să i se alăture sau să se predea și deschid focul. Mor 1300 de marinari francezi și sunt distruse mai multe nave.

Șocul acestor două evenimente a fost paralizant pentru echipajul submarinului și numai 14 din 150 vor să continue lupta în Marea Britanie. Ceilalți au sabotat echipamentele și au distrus piese importante de pe submarin. Britanicii i-au internat într-un lagăr de prizonieri din Liverpool și au format un nou echipaj din marinari francezi ai forțelor generalului de Gaulle. A rămas la bord în calitate de secund comandantul Louis Blaison. La bord sunt îmbarcați și trei britanici, un ofițer de legătură și doi semnalizatori-telegrafiști.

Urmează misiunile prezentate anterior în cursul cărora echipajul suferă o puternică influență antibritanică, mai ales în Canada. Nava are accident după accident, fiind tot mai des în șantier pentru reparații. Se arde până și statorul unui motor electric principal, ceea ce ar fi necesitat luni de reparații. Pare a fi sabotaj.

De aici încep supozițiile:

Ofițerul de legătură britanic Roger Burney raportează situația de la bord și arată că echipajul este atras de mirajul inactivității forțelor navale fidele guvernului profascist de la Vichy, în timp ce ei sunt puși în situația de a lupta în condiții grele. Înainte de a pleca pe ultimul drum i-ar fi spus unui ofițer canadian prieten: "Ai ocazia să strângi mâna unui om mort".

Ultimul mesaj ce ar fi fost trimis de SURCOUF a fost recepționat de cumnatul marinarului telegrafist britanic Bernard Gough, ce se afla la o stație de recepție din zonă, și spunea: "Sunt încuiat în cabina radio. Am un revolver. Ai grijă de soție și copii".

Un raport secret al șefului F.B.I., Edgar Hoover, arată că echipajul s-a răsculat, atras de mirajul bazei franceze din Martinica, și ar fi încercat să ajungă acolo.

Soția și fiica fostului comandant al submarinului au întâmpinat refuzul oficialităților franceze în elucidarea situației și, mai mult, au primit tot felul de scrisori și vizite în lipsa lor la domiciliu, ultima scrisoare găsită în fața ușii stabilind că: "nu există documente în acest apartament. Ele sunt bine puse la păstrare în S.U.A."

Iată și concluzia articolului: "Se pare că cercurile oficiale de pe ambele părți ale Canalului au încă motive serioase de a nu dori elucidarea misterului".

Și așa am ajuns de la OZN-uri la o problemă politică din cursul celui de-al doilea război mondial, dar, indiferent de concluzii, SURCOUF rămâne un submarin cu performanțe tehnice deosebite.

CRISTIAN CRĂCIUNOIU