Armate cu mitraliere sau, mai rar, cu tunuri, mașinile blindate au fost întrebuințate încă de la apariția lor, în primul deceniu al secolului XX, ca mijloace rapide de recunoaștere și de susținere a trupelor, la început a unităților de cavalerie, apoi și a celor de infanterie.

Acest tip de autovehicule a fost folosit din primele zile ale celei dintâi conflagrații mondiale ca un mijloc de protecție a militarilor în operațiile ofensive și defensive de pe fronturile din Europa, Africa și Asia. El a constituit în anii 1914-1915 și prima jumătate a anului 1916 singurul sprijin eficace care permitea unităților să depășească barajele de foc ale infanterie ce dispunea de armament automat: mitraliere și puști-mitraliere. Ulterior, rolul lor a fost preluat de tancuri, vehicule mai puternice și mai rezistente în condițiile câmpurilor de luptă, a căror prima apariție se semnalează în septembrie 1916.

Conducerea militară de la București, permanent receptivă la noutățile în domeniul tehnicilor militare semnalate cu prilejul bătăliilor din anii 1914-1915, perioada când România a păstrat neutralitatea, a decis în primăvara anului 1916 importul din Franța al mai multor mașini blindate înarmate cu mitraliere. Ca urmare, armata română, intrată în război în august 1916 pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânire străină, a folosit încă din primele săptămâni ale campaniei 4 asemenea mijloace moderne de susținere a acțiunilor sale. Eficiența lor a determinat guvernul român să facă noi demersuri în străinătate pentru achiziționarea de noi autoblindate destinate înzestrării diviziilor de cavalerie. Ele urmau să intre în posesia trupelor române în cursul anului 1917. Din cauza evenimentelor politice și militare din Rusia - revoluția burghezo-democratică din primăvara anului 1917 și declanșarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie -, o parte din armamentul importat de România din Occident și care era transportat până la Iași pe teritoriul rusesc nu a mai sosit la destinație. Din această cauză, Marele Cartier General Român a propus generalului D. Scerbaciv, comandantul trupelor ruse pe frontul românesc - propunere la care a subscris și generalul H.M. Berthelot, șeful misiunii militare franceze în România, ca în schimbul armamentului întârziat pe traseu - deoarece necesitățile operative impuneau de urgență completarea înzestrării trupelor române - să i se cedeze din depozitele ruse aflate în apropierea frontului echivalentul armamentului și tehnicii de luptă reținute pe teritoriul Rusiei (puști, mitraliere, tunuri, obuziere, autoblindate, aerostate, avioane s.a.). Acest schimb a fost acceptat și armata română a beneficiat într-un timp relativ scurt de o anumită cantitate de armament model rusesc.

Cu acest prilej în dotarea trupelor române au intrat și câteva automobile blindate Austin Putilov. Acestea erau foarte noi, am putea spune că aproape nu aveau istoric, cele mai recente datând din 1915.

Cum s-a ajuns la producerea lor?

Armata rusă a dispus la începutul războiului, în 1914, de autoblindate Russo-Balt - primele produse de acest fel ale industriei ruse de armament, dar utilizarea lor în acțiunile militare a demonstrat că ele nu corespundeau necesităților, militarii reproșându-le blindajul slab și manevrabilitatea scăzută. Ca urmare au fost importate din Marea Britanie autoblindate "Austin" modele 1914 și 1915. Importurile au fost scăzute deoarece uzinele britanice nu au fost capabile să acopere în același timp nevoile armatei engleze și ale armatei ruse. Din această cauză guvernul de la Petersburg a decis să-și rezolve cu propriile mijloace nevoile de dotare.

Hotărârea a prins viață în a doua jumătate a anului 1915, când la uzinele "Putilov" și "Ijorsk" din Petersburg s-a început fabricarea în serie a automobilelor blindate tip "Austin".

Constructorii au folosit, la fel ca și cei britanici, ca bază în materializarea proiectului șasiul camionului "White" de 1,5 t. pe care au amenajat o caroserie concepută în cea mai mare parte de inginerii de la "Putilov". Ea se asemăna doar în partea din față cu modelul britanic, restul caroseriei având evidente elemente de originalitate. Forma specifică era conferită de cele două turele așezate în diagonală - la modelele englezești erau dispuse paralel - ceea ce contribuia la mărirea unghiului acoperit cu foc de armamentul de bord. Baza turelelor era mai coborâtă decât la "Austin"-urile model 1914 și 1915, de unde rezulta și o mai bună stabilitate a mașinii. Blindajul, fabricat în Rusia, era între 8 mm - frontal, lateral și în spate și 6 mm pe capotă.

În interior habitaclul era capitonat cu postav, pentru a proteja echipajul de șocurile pe drumurile accidentate. Vizoarele au fost micșorate, ceea ce a sporit securitatea echipajului, iar la ultimele serii fabricate au fost instalate vizoare din sticlă incasabilă. Sistemul de protecție al armamentului de bord - 2 mitraliere "Maxim" calibrul 7,62 mm - a rămas neschimbat, fiind format din plăci de blindaj de 7 mm dispuse de o parte și de cealaltă a fiecărei ambrazuri a turelelor. Deoarece mitralierele aveau sistemul de răcire cu lichid, constructorii au instalat în partea superioară a fiecărei turele câte un rezervor cu lichid de răcire, conectat printr-un furtun la radiatorul mitralierei.

Dotat cu un motor "Austin" de 50 CP, cu 4 cilindri, autoblindatul "Austin Putilov" dezvolta, ca și tipul englez fabricat în 1915, o viteză de 60 km/h. Autonomia era de 200 km. Pe lângă rezervorul principal, dispus în spatele automobilului, mai exista un rezervor suplimentar, instalat sub bord, de unde, printr-un sistem propriu mașinii, conducătorul putea introduce cantitatea de benzină suplimentară necesară pornirii motorului pe timp de iarnă.

Roțile erau prevăzute cu cauciucuri pline ce foloseau un material de producție proprie, fabricat după o rețetă originală, iar suspensia era asigurată de arcuri în foaie.

La fel ca și la modelul britanic, în spatele automobilului exista un al doilea post de pilotaj, care permitea manevrarea mașinii în situațiile dificile de pe câmpul de luptă. Constructorii au renunțat să mai instaleze apărătorile roților, apreciind că acestea influențau negativ capacitatea de manevră pe terenurile accidentate.

La tipurile de "Austin Putilov" fabricate în 1916 s-a instalat lumina interioară, iar pentru acțiunile de noapte câte 2 faruri în față și respectiv în spate.

Între anii 1915-1916 uzinele rusești au fabricat 200 de automobile blindate "Austin Putilov" ale căror calități le-au situat printre cele mai reușite mașini de acest gen fabricate în anii primei conflagrații mondiale.

Armata română a utilizat autoblindatele "Austin Putilov", alături de celelalte tipuri din dotare, până la mijlocul deceniului patru, când ele au fost înlocuite de modelele cehoslovace "Skoda" și "Tatra".

AUSTIN PUTILOV

Tipul de autoblindat: Austin md. 1914 - Greutate: 5,3 t, Lungime: 4,75 m, Lățime: 1,95 m, Înălțime: 2,4 m, Înălțime de la pământ: 0,40 m, Putere motor: 50 CP Austin, Armament: 2 mitraliere cal. 8 mm, Echipaj: 4-5, Blindaj (mm) - Față: 6, Lateral: 6, Sus: 6, Viteză (km/h): 50, Autonomie (km): 250

Austin md. 1915 - Greutate: 5,3 t, Lungime: 4,90 m, Lățime: 2,03 m, Înălțime: 2,4 m, Înălțime de la pământ: 0,40 m, Putere motor: 50 CP Austin, Armament: 2 mitraliere cal 8 mm, Echipaj: 5, Blindaj (mm) - Față: 5, Lateral: 5, Sus: 5, Viteză (km/h): 60, Autonomie (km): 200

Austin-Putilov - Greutate: 5,2 t, Lungime: 4,90 m, Lățime: 1,90 m, Înălțime: 2,4 m, Înălțime de la pământ: 0,25 m, Putere motor: 50 CP Austin, Armament: 2 mitraliere cal. 7,62 mm, Echipaj: 5, Blindaj (mm) - Față: 8, Lateral: 8, Sus: 6, Viteză (km/h): 60, Autonomie (km): 200

BIBLIOGRAFIE

BĂRZOTESCU, L. Automobilele blindate și întrebuințarea lor în războiul modern. 1916-1918. Contribut la istoria războiului nostru, în "România Militară" nr. 3, martie 1921.

CATOIU - col. St. Tracțiunea automobilă în războiul mondial, în "România Militară" nr. 3 martie 1921.

HEIGEL, FRITZ, Taschenbuch der Tanks, München, 1930.

COLECȚIA REVISTEI "Modelist Konstruktor".

The Illustrated Encyclopaedia of the World's Tanks and Fighting Vehicles, London, 1977.

TUDOR, colonel dr. Gh., Forța de șoc. Schiță istorică trupelor de tancuri din armata română. Editura Militară. București. 1982