TITANIC

Foarte mulți cititori au cerut redacției să publice la rubrica „Nave celebre" planurile și notiță istorică a TITANIC-ului. Pentru a nu repeta ceea ce s-a publicat deja în presa noastră, vom încerca să facem o fișă sintetică a cazului TITANIC:

Nava a fost construită de către șantierele Harland & Wolff pentru compania de navigație White Star Line. Chila a fost pusă la 31 martie 1909, lansarea și botezul având loc la 31 mai 1911. În paralel, șantierul a construit și lansat o navă identică ce a fost botezată OLYMPIC. Datorită unor modificări operate în urma probelor efectuate cu OLYMPIC-ul, TITANIC a devenit la data completării și recepționării sale, deci la 2 aprilie 1912, cea mai mare navă de transport a momentului. Avea 269 m lungime, 28 m lățime, o înălțime de la vârful catargului la chilă de 53 m și un deplasament de 46 328 t. Sistemul de propulsie era mixt: două mașini alternative pentru cele două elice din borduri și o turbină pentru elicea din centru. În acest mod putea fi obținută o viteză de croazieră de 22,5 noduri (peste 42 km/oră) în condiții de maximă economicitate.

TITANIC-ul a trecut neobservat până la plecarea în cursa inaugurală datorită OLYMPIC-ului. Cele câteva traversări efectuate de acesta au stârnit largi comentarii în presă, unanime aprecieri la adresa companiei White Star și a constructorilor, a confortului de la bord, a luxului și a securității totale pe care o oferea nava pasagerilor.

Pentru marele public OLYMPIC este numele unei nave ca oricare alta. Puțini sunt aceia care știu că este nava geamănă a celebrului TITANIC. După peste treizeci de ani de activitate intensă, OLYMPIC-ul a ajuns la fiare vechi și în mod sigur aceasta ar fi fost și soarta navei-soră dacă nu ar fi fost un concurs de împrejurări și un... aisberg.

Pentru a atrage pasagerii pe aceste ultime două minuni ale tehnicii compania White Star a susținut o puternică campanie publicitară, având ca principale teme confortul și securitatea. Navele erau împărțite în câte 15 compartimente etanșe, proiectul inițial asigurând flotabilitatea navei în cazul inundării complete a oricăreia dintre ele. Pereții etanși se înălțau pe nivelul a 5 punți inferioare, fără însă a atinge nivelul punții principale. Izolarea compartimentelor se putea comanda automat sau manual prin simpla apăsare a unui buton de pe puntea de comandă.

Pentru a conferi navelor o siluetă echilibrată conform conceptelor de arhitectură navală ale epocii, s-a prevăzut și construit câte un coș suplimentar, cel din pupa, identic cu celelalte trei.

Bărcile și plutele de salvare de la bord aveau o capacitate de 1 178 locuri. În cursa inaugurală pe bord se îmbarcaseră 2 206 persoane (pasageri plătitori și membri ai echipajului), deși capacitatea maximă a navei era de 3 300 (2 440 pasageri și 860 membri ai echipajului).

Recordul de viteză la traversarea Atlanticului la acea dată (trofeul Panglica albastră) era deținut de transatlanticul MAURETANIA al companiei Cunard: 26,06 noduri în 4 zile, 10 ore și 41 de minute, cu sosirea în New York la 15 septembrie 1910. TITANIC-ul nu putea atinge această viteză cu cei 46 000 CP instalați.

Prima cursă a TITANIC-ului nu s-a terminat niciodată. De la plecarea în voiaj până la dispariția de pe suprafața oceanului au trecut 4 zile, 15 ore și 20 de minute. De la armarea completă a navei trecuseră numai 13 zile.

Plecarea în cursă s-a făcut la 10 aprilie 1912, ora 13, din Southampton. S-a trecut prin portul francez Cherbourg și apoi prin Queenstown în Irlanda. Pe 14 aprilie, în jurul orei 23, pachebotul intra în zona unui câmp de gheață la circa 400 de mile de Newfoundland. O navă din apropiere, CALIFORNIAN, îi transmite o avertizare și închide postul de radio. La 23,40, Frederick Fleet, marinarul de cart în postul de observație de pe catargul prova, semnalează ofițerului de pe comandă un aisberg în prova. Acesta ordonă mașinile pe drum înapoi și cârma la tribord. În inerție, TITANIC-ul lovește muntele de gheață cu tribordul, deschizându-se ca o cutie de conserve pe o porțiune de circa 90 m. În câteva minute apa a atins un nivel de 2 m în primele cinci compartimente etanșe ale navei.

Dacă primele patru ar fi fost inundate complet, TITANIC-ul ar fi putut rămâne în stare de plutire. Fiind însă inundat și al cincilea, apa, după ce îl va umple complet, se va scurge peste punți în cel de-al șaselea, apoi în al șaptelea și așa mai departe, până la scufundare. Aceasta s-a produs la 15 aprilie 1912, ora 2.20 a.m. Cele două anchete oficiale (britanică și americană) au dat 711, și respectiv, 703 supraviețuitori în bărcile de salvare.

Sinistrul TITANIC-ului stabilea un nou trist record în pierderea de vieți pe mare: peste 1 500 de victime. Răsunetul în epocă și după aceea a fost imens: mii de articole în presă, zeci de cărți, filme și chiar un serial TV. Efectul cel mai important a fost adoptarea unei noi legislații în domeniul salvării vieților pe mare, modificarea normelor de securitate și supraveghere a construcțiilor navale.

Cei care au făcut să se amplifice continuu știrile contradictorii și să prolifereze enigmele legate de naufragiu au fost vânătorii de comori. Deși nu s-a dat publicității nici o știre oficială în legătură cu conținutul seifurilor navei, majoritatea articolelor estimează valoarea transportului de devize la o sumă cuprinsă între 100 de milioane și 2 miliarde de dolari S.U.A.

Găsirea TITANIC-ului a suscitat un interes deosebit din partea publicului larg, dar și a specialiștilor. Au fost înființate încă de atunci mai multe cluburi TITANIC, ce își propuneau să găsească o soluție pentru ridicarea navei de la circa 4 000 m adâncime. Au fost lansate o mulțime de ipoteze și teorii îndrăznețe, unele fiind însoțite de încercări pe machete. Toate tentativele de descoperire a epavei au eșuat fie din lipsa unei dotări tehnice corespunzătoare, fie din simplu... ghinion.

La 1 septembrie 1985, ora 1.05 a.m., camerele de luat vederi ale robotului submarin de cercetare Argo transmit după 73 de ani primele imagini ale unui obiect scufundat odată cu TITANIC-ul: unul dintre imensele cazane de aburi. Câteva ore mai târziu era localizată secțiunea prova a unei epave rupte în trei bucăți și se făceau primele din cele câteva zeci de mii de fotografii. Era încununarea unor ani de pregătiri și de eforturi. Expediția mixtă franco-americană, utilizând navele de cercetări Le Surolt, Knorr și cele mai moderne mijloace de detecție submarină utilizate până în prezent, își începuse activitatea la 28 iunie 1985.

În 1986 membrii acestei expediții au revenit pentru a cerceta epava în condiții optime. Au găsit nava ruptă în trei bucăți de dimensiuni respectabile, înconjurate de mii și mii de obiecte de diverse forme și utilități răspândite pe o fâșie de aproape 2 km cu o lățime maximă de 300 m. Părțile din navă care s-au păstrat au fost reprezentate pe planul anexat cu linii de culoare roșie.

Printre miile de sfârimături și resturi inspectate cu această ocazie se găsește și un seif cu ușa blindată în sus. Membrii expediției susțin că nu a putut fi deschis (!!!).

Vopseaua de pe borduri a fost în mare parte îndepărtată de apă și mai ales de către timp. Microorganismele marine transformă fierul în oxizi ce formează excrescențe asemănătoare stalactitelor. După ce ating dimensiuni respectabile, acestea se rup sub propria greutate și cad. Epava este corodată puțin câte puțin, dar sigur...

Majoritatea celor ce construiesc modele statice doresc ca rezultatul muncii lor să fie o piesă deosebită și dacă nu întotdeauna acest lucru este posibil din punct de vedere calitativ, de cele mai multe ori este suficient ca acesta să reprezinte o navă celebră. Iată o calitate pe care o satisface pe deplin macheta ce v-o propunem spre realizare. Planul navei este dat la o scară ce permite realizarea practică chiar și modeliștilor începători. Corpul poate fi obținut prin decuparea directă dintr-un bloc de tel sau prin lipirea suprapusă a unor straturi ajustate corespunzător. Nu excludem posibilitatea simplă și expeditivă de a realiza întreaga machetă din carton prespan de 0,15-0,30 mm. Deoarece nava este reprezentată numai în porțiunea de deasupra apei (opera moartă), modelul trebuie completat prin realizarea unui cadru corespunzător: în plină viteză pe suprafața mării (ce poate fi făcută din ipsos pictat sau pur și simplu dintr-o bucată de oglindă), în momentul ciocnirii cu aisbergul, în timpul scufundării sau chiar după, într-o dioramă adecvată. Și din acest punct de vedere, TITANIC-ul este un subiect generos. Schema de colorare a modelului poate fi obținută din studiul ilustrației color ce însoțește articolul.

Celor ce doresc să obțină fotografii și date suplimentare asupra istoriei și activității acestei nave le recomandăm colecția revistei „Viața militară" care începând din numărul 3/1986 prezintă un serial detaliat pe această temă, sub titlul „TITANIC-ul, enigmă peste timp".

Pentru elaborarea acestui plan au fost folosite desenele publicate în revista „Modellbau Heute", R.D.G.