RACHETA TITAN III-E

Racheta Titan III este considerată „calul de povară spațial" și este utilizată atât în misiuni cu caracter militar, cât și civil, dovedind posibilități de lansare de mare frecvență pentru o largă gamă de încărcături utile, care variază între 15 875 kg în orbită terestră joasă la 3 175 kg în misiuni planetare. Firma Martin Marietta construiește structura treptelor ce utilizează combustibil lichid, furnizează sistemele de control al zborului și asigură instalațiile și operațiile de lansare la Cape Canaveral. Firma Aerojet General produce motoarele cu combustibil lichid, iar firma United Technology Center - Chemical System Division produce busterele cu combustibil solid utilizate la modelele mai puternice.

Sistemele de ghidaj ale rachetelor Titan III-C și -D sunt produse de General Motors Corporation's Delco Division și respectiv de Western Electric.

Partea centrală a rachetei Titan III este alcătuită din componente cu un mare grad de asemănare în toate configurațiile de construcție (racheta fiind fabricată în mai multe modele curente: Titan I-B, C, D, E, L, M, Titan 34-D) și cuprinde două trepte buster și un etaj superior cunoscut în limbaj tehnic sub denumirea de Transtage, care poate funcționa atât în faza de zbor spre orbita stabilită după largarea primelor trepte, cât și ca motor de inserție pe orbită sau schimbare a orbitei, având posibilitatea de a fi pornit oprit în repetate rânduri. Toate treptele părții centrale utilizează combustibili lichizi și au camerele de ardere ale motoarelor rachetă montate pe o articulație care prin orientare diferită controlează traiectoria.

Racheta Titan III-C este formată din secțiunea centrală, incluzând etajul superior (Transtage) și două motoare rachetă cu combustibil solid acrošate de o parte și de alta a acesteia, funcționând ca trepte buster înaintea aprinderii motoarelor principale, asigurând 1.300 tf la start. Etajul superior are o tracțiune de 7,2 tf, durata de funcționare 400 s, cu reaprinderi multiple. Titan I-C/ Agena este o versiune obținută prin înlocuirea treptei superioare cu o rachetă Agena. Poate plasa 3,85 t pe orbite joase.

Încărcăturile transportate în spațiu sunt fie militare, fie civile, științifice, cuprinzând lansări de sateliți de comunicații incluzând aproape 80% din lansările de sateliți geosincroni pe orbite ecuatoriale.

Titan I-D este similară cu III-C, având însă doar două trepte cu combustibil solid în zona centrală (fără Transtage) și utilizând ghidaj radio în locul ghidajului inerțial. Acestei rachete i se pot adapta o gamă largă de etaje superioare cu încărcătură utilă și poate scoate 7 t în orbită geostaționară.

Prima treaptă a secțiunii centrale are o lungime de 22,25 m și un diametru de 3,05 m. Motoarele sale utilizează un amestec de hidrazină și dimetilhidrazină disimetrică drept combustibil și tetraoxid de azot ca oxidant, cu un raport de expansiune de 15:1, fiind aprinse la altitudine, unde eficiența este crescută, furnizând o forță de tracțiune în vid de 230 000 kg. Treapta a doua are 7,1 m lungime 3,05 m diametru, utilizând același combustibil. Etajul superior folosit la Titan III-C are 4,57 m lungime și 3,05 m diametru, având același combustibil ca primele două trepte.

Motorul cu două camere de ardere produce o forță de tracțiune de 7 500 kg și oferă posibilitatea unor porniri și opriri repetate, permițând manevre variate cum sunt: schimbări de plan, schimbări de orbită și transfer pe orbite adânci pentru misiunile planetare. Acest etaj cuprinde și modulul de control pentru întreaga rachetă, incluzând sisteme de ghidaj și control al zborului și sisteme de siguranță.

Busterele cu combustibil solid au o lungime de 25,91 m și 3,05 m diametru. Fiecare motor este format din 5 segmente și furnizează o forță de împingere de 520 000 kg. Treapta buster este dirijată de un sistem de control al vectorului tracțiune care injectează tetraoxid de azot în ajutajul motorului.

Titan -E/Centaur este derivată din I-D cu un etaj criogenic, reamorsabil și treapta Centaur. Este cea mai puternică rachetă purtătoare americană după Saturn V, utilizată în zborul spre Lună. Poate plasa 17 t pe orbită circumterestră la 185 km, 6,8 t pe orbită de transfer sincron, 3,2 t pe orbită geostaționară și 3,6 t pe traiectorie spre Marte, în tir de la Cape Canaveral, 28,5°. Racheta Titan II-E/Centaur a fost utilizată la lansările sondelor spațiale automate din programul „Voyager lansări de la Cape Canaveral, Complex 41 Kennedy Space Center. Caracteristici: 48,8 m lungime, 3,05 m diametru, 641,2 t masa la start. Cele două bustere laterale au lungimea de 25,8, diametrul 3,05 și masa de 250 t fiecare. Racheta Titan II-E/Centaur este prezentată mai detaliat în desenele alăturate.

Începând cu anul 1981 este folosită o nouă rachetă, Titan 34-D, la care se utilizează un nou motor de inserție pe orbită (Boeing Inertial Upper Stage), acesta fiind utilizat și pe naveta spațială pentru lansarea sateliților din compartimentul cargo.

Rachetele Titan au transportat aproape trei sferturi din totalul încărcăturilor spațiale și aproape trei sferturi din totalul sateliților plasați de Statele Unite în orbită geosincronă. Cu un asemenea palmares își merită pe deplin denumirea de „cal de povară spațial".

GABRIEL GHEORGHIU