AVIOANE CELEBRE DIN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

VICKERS SUPERMARINE SPITFIRE Mk.Ia

Șerban Ionescu

Iulie 1940, efectivele aeriene germane aliniate contra Marii Britanii erau: 1.200 bombardiere mijlocii, 280 Stuka, 755 avioane vânătoare monomotoare, 225 avioane de vânătoare bimotoare și 79 avioane de recunoaștere.

Aceeași dată. Efectivele aviației de vânătoare britanice: 450 de Hurricane și 250 de Spitfire.

„Popor englez, sosim... pregătiți-vă bagajele, așa ca să le aveți la îndemână când vom ajunge acolo... sosim." (Din emisiunile zilnice ale postului de radio Berlin, 1940.)

Bătălia pentru Anglia va începe. „Membri ai forțelor aeriene britanice, fiți conștienți că soarta generațiilor viitoare se află în mâinile voastre." (Din ordinul de zi al RAF din 8 august 1940)

Avionul de vânătoare Supermarine Spitfire a fost creat de inginerul Reginald Mitchell. Prototipul a fost prezentat în zbor la Hendon la 27 iunie 1936. Avea seria 5054. La 11 iunie 1937, la 42 de ani Reginald Mitchell moare. Era grav bolnav și refuzase să se odihnească.

Dimineața zilei de 21 iulie este frumoasă. Fighter Command-ul efectuează 571 de misiuni, în cursul cărora pierde șase aparate și distruge șapte.

În jurul mesei din Operations'room, personalul din W.A.A.F.S. este ocupat să deplaseze cu riglele piesele reprezentând escadrilele trimise la luptă deasupra Mării Mânecii, iar în acea zi contactul prin radio cu piloții făcându-se direct. Războiul și moartea năvălesc deodată în camera închisă. Zgomotul vocilor cade literal din cer, umplând toată încăperea. Sunt ordine strigăte în fonie, înjurături, gâfâituri de spaimă. Vacarmul se rostogolește dintr-un zid în celălalt. Deodată, în prezența auxiliarelor feminine, strânse în jachetele uniformelor albastre ale Forțelor aeriene britanice, plăcile gigantici partide de ruletă, în care ele joacă rolul de croupieri, capătă forma a tot ceea ce este mai șocant în expresia omenească: insulta și strigătul. Pentru prima dată ele aud cum se moare. Ofițeri superiori se agită. Acolo sus, băieții spun niște lucruri teribile atunci când moartea se agață de umerii lor și-i cuprinde furia și spaima. Se propune ca fetele să fie înlocuite. Ele refuză însă. Riglele alunecă pe masă: „Faceți jocurile, vă rog, nimic nu mai cade!" Miza este de fiecare dată o viață omenească. Iar strigătele continuă." (MARCEL JULLIAN, „BĂTĂLIA ANGLIEI")

Prototipul Spitfire era un monoplan cu aripa joasă, metalic, echipat cu motor Rolls-Royce Goshawk V12 cu răcire evaporativă. Era înarmat cu 8 mitraliere Browning de 7,7 mm. Trenul de aterizare, destul de îngust, se escamota spre exterior.

„Prima dată când am pilotat un Spit, mi-a rămas adânc întipărit în memorie... M-am urcat în carlinga și, fiind destul de voinic, am avut impresia că sunt strivit de strâmtoarea lui. Când m-am așezat pe parașută, brațele îmi atârnau greoaie de o parte și de cealaltă a carlingii. - Nu-i puțin cam îngust la umeri pentru mine? - Ai să te obișnuiești repede, a replicat instructorul. Este surprinzător cât de mic poți deveni atunci când ai în coadă pe una din acele brute cu botul galben! Vei vedea cum ai să ții atunci capul ascuns și ai să ai și gâtul înțepenit tot privind înapoi. Dacă nu, mult timp nu reziști!" (JOHNNY JOHNSON, pilot în RAF)

Primele 78 de Spitfire aveau elice de lemn în două pale cu pas fix. Următoarele, până la 174, erau echipate cu elice tripală de Havilland cu pas variabil. Motorul, până la aparatul 174 inclusiv, era un Rolls-Royce Merlin II. Următoarele Spitfire au fost echipate cu motoare Merlin III la care se puteau monta atât elicea tripală de Havilland, cât și elicea tripală metalică Rotol.

Spitfire a fost ameliorat succesiv: o cupolă bombată ce asigura un plus de confort pentru piloții de talie mare, un blindaj dorsal și un parbriz blindat.

Lt. Ted Graham comanda escadrila 72. Înlocuiește pe A.E. Collins, expert fotograf și strălucit jucător de squash, care, fiindcă nu mai pilotase vreodată un Spit, era să-și piardă cu curaj viața în timpul misiunilor la care a participat. Graham s-a întâlnit deja cu K.G. 26, care, sub comanda lui Klein, venise să-i caute ceartă deasupra lui Firth of Forth în decembrie 1939. El începu să transmită ordinele cu ușoara bâlbâială care îl caracteriza. La comenzile Spitfire-ului său Deacon Elliott, care de data aceasta avea branșată teava de aducere a oxigenului, le recepționează. Deodată, la fața lui, deasupra mării, se înfățișează un spectacol teribil, care-ți lua ochii: „Cel puțin două sute de aparate inamice. Toate tipurile cunoscute. În frunte bombardiere Heinkel 111 și Junkers 88, urmate de un șir lung de Messerschmitt-uri 110. Niciodată vreunul dintre noi nu văzuse în același timp un număr atât de mare de avioane pe cer. În fața mărimii formației inamice, Graham, care nu dispunea decât de douăsprezece Spitfire, șovăi. Când se decise să ordone un atac prin dreapta, germanii erau deja pe el. Exista un spațiu de ocupat între bombardiere și 110-explica Deacon Elliott-și ne-am strecurat acolo. Cred că la început nici nu ne-au văzut. Imediat ce ne-au reperat și-au aruncat bombele. Era fantastic. Puteau fi văzute cum ies din aparate și cad cu sutele în mare..."

„A fost o încleștare îngrozitoare. Am văzut două avioane germane literalmente dezintegrându-se. Mai târziu am aflat că erau acelea care se năpustiseră asupra lui F/Lt. Hiram Smith și F/O Desmond Sheen. - Frumos a mai reușit Sheen să ochească în după-amiaza aceea! A provocat explozia unui Ju 88 și străbătând apoi ploaia de sfăramături s-a dus să dea foc unui Messerschmitt 110. Din acel moment formația germană se dezorganiza. Unele bombardiere aruncaseră bombele în mare și se îndreptau spre Norvegia, zburând aproape de valuri. Apa era presărată cu mari pete verzi datorate fluorescenței echipamentelor de salvare germane, destinate să înlesnească descoperirea naufragiaților. Altele se încăpățânau; dintre acestea unele își continuau zborul spre valea lui Clyde, iar celelalte spre Newcastle. Speram să punem mâna pe ele la întoarcere. Dar nu am reușit. Escadrila avea un bilanț de vânătoare admirabil: unsprezece victorii confirmate, trei probabile și nici o pierdere." (MARCEL JULLIAN, „BĂTĂLIA ANGLIEI")

În funcție de armamentul lor, Spitfire-le au fost: Spitfire Ia (8 mitraliere Browning de 7,7), Ib (4 mitraliere Browning + 2 tunuri Hispano-Suiza de 20 mm), Ic, Id - aparate de recunoaștere aeriană.

Prima unitate care a fost înarmată cu Spitfire a fost Squadron 19, bazată la Duxford.

„Trageți numai atunci când vedeți niturile!" (Wing commander-ul Blake)

„Trebuie să te avinți din toată inima... ca la rugby! Tocmai atunci când șovăi de frica unei lovituri o și încasezi." (Pilotul Glasser din escadrila 65).

„Eram istoviți. Nu ne mai puteam nici îmbăta. N-am văzut niciodată un pilot beat." (Pilotul francez Perrin)

„În popote atmosfera era sinistră. Sacrificați acestui dulău nesățios care devenise bătălia pentru Anglia, cei mai buni piloți ai noștri dispăreau unul după altul. În fiecare zi, un nou loc rămânea liber la masa comună. Puteam socoti pe cele 10 degete șansele noastre de a supraviețui: elementar și implacabil, calculul probabilităților permitea fiecăruia să prevadă data la care, la rândul lui, va fi dat dispărut deasupra Angliei." (Adolf Galland, as german din bătălia Angliei)

„Disting trei faze succesive: Prima este dominată de o intensă surexcitare. Atunci arzi de nerăbdare să înfrunți dușmanul și să-l faci praf. Ea durează până în clipa când s-a tras în tine prea de aproape sau ai fost doborât. A doua începe imediat după o întâmplare ca acelea de mai sus... capăți o filozofie sănătoasă. Nu ești departe de a gândi că discreția este cea mai bună dovadă a valorii. Nu mai cauți decât să rămâi în viață. A treia vine de la sine. Fără îndoială că, fiind tot timpul precaut, sfârșești prin a-ți da seama că această atitudine nu servește la mare lucru. Atunci începe să nu te mai preocupe decât un singur gând: dacă vei supraviețui sau nu. Îți faci datoria. Ai devenit un pilot de vânătoare." (DEACON ELLIOT, pilot în RAF)

Caracteristicile tactice ale tipului Spitfire Mk I a erau: viteza maximă 587 km/h, viteza ascensională 770 m/min, autonomia 635 km, plafonul 9.600 m, armamentul 8 mitraliere Browning de 7,7 mm cu 300 de lovituri fiecare.

Piloții cu răni și arsuri grave erau trimiși la Spitalul Regina Victoria. Aici doctorul MacIndoe le „sculpta" alte fețe. Metoda era cea a mai multor operații succesive combinate cu baia în apă sărată:

„Îmi amintesc prima oară când am băgat pe cineva în baie. Băiatul suferise arsuri groaznice, o adevărată nenorocire! Maestrul (așa-l numeau bolnavii) cusese deja la loc o fisie și ne-a spus să-l băgăm în apă pe nefericit, ca să-l răcorim. A fost ceva înfiorător! Băiatul și-a închipuit, fără îndoială, că era o baie fierbinte. S-a zbătut să ne scape și am auzit cât se poate de limpede cum îi plesneau cusăturile operației." (TAFFY, infirmierul doctorului MacIndoe)

„După trei zile, pansamentul pe care-l aveam sub nas începu să miroasă atât de tare, încât mă stropeam din abundență cu colonie. De atunci, mi-e greu să evit o senzație de greață când întâlnesc mirosul acestei colonii în cursul unei recepții sau în societate." Și mai departe: „Josef, cobai cu țesuturile nasului care creșteau din cele ale frunții, cu oribilele lui ciozvârte de brațe și cu ochii plini de o încredere idiotă; omul care, la drept vorbind, nu mai avea obraz, ci numai ochi, incapabil să vorbească normal, dar era interesant, o, da, deosebit de interesant..." (RICHARD HILLARY, pilot în RAF)

Pierderile în timpul Bătăliei Angliei au fost: - Pentru englezi: 406 morți, 13 dispăruți și 295 răniți. - Pentru germani: 1.449 morți, 1.914 dispăruți și 530 răniți.

Air Chief Marshal sir Hugh Dowding, comandantul vânătorilor britanice, a primit titlul de Lord Dowding of Bentley Priory și a fost înlocuit.

Hermann Göring, comandantul Luftwaffe, s-a sinucis în timpul procesului de la Nurnberg. Fusese condamnat la moarte prin spânzurătoare.

„În Marea Britanie crește goana după vechile aparate de tipul Hurricane și Spitfire. În 1945 erau cumpărate numai pentru benzina care mai era în rezervoarele lor. Astăzi, în stare bună, aceste aparate ating 25.000 de lire sterline. Și prețul lor continuă să urce!" (Revista PARIS MATCH, 1970: „Un plasament sigur, SPITFIRE", la rubrica „Diverse")

CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

ANVERGURA: 11,22 m LUNGIMEA: 9,10 m ÎNĂLȚIMEA: 2,68 m SUPRAFAȚA PORTANTĂ: 22,47 m² GREUTATEA: 2.812 kg VITEZA MAXIMĂ: 587 km/h VITEZA ASCENSIONALĂ: 770 m/min DISTANȚA LA DECOLARE: 300 m DISTANȚA LA ATERIZARE: 215 m AUTONOMIE: 635 km PLAFON: 9.600 m ARMAMENT: 8 MITRALIERE BROWNING DE 7,69 mm (PE FIECARE ARIPĂ) CU 300 PROIECTILE FIECARE