NIEUPORT 24

Cele mai mari succese în dezvoltarea aviației de vânătoare în anii primului război mondial le-a înregistrat firma franceză Nieuport, înființată de piloții și constructorii frații Eduard și Charles Nieuport. Morți într-un accident de aviație pe când încercau un monoplan, cu puțin înaintea izbucnirii războiului, conducerea firmei a fost preluată de văduva lui Eduard Nieuport, iar proiectarea noilor aparate a fost încredințată unui talentat constructor de avioane, inginerul Gustave Delage. Sub conducerea acestuia, în anul 1915, a fost creat un aparat nou, original, care a fost denumit Nieuport 9. Caracteristicile avionului au fost foarte bune, acest tip a reprezentat punctul de plecare pentru întreaga familie de avioane biplane de vânătoare: Nieuport 11, 17, 21, 23.

Avioane de vânătoare de acest tip (N. 11, 17) au fost construite în licență în Anglia, Italia și Rusia.

O reușită a reprezentat-o avionul Nieuport 24, cu varianta sa N. 24 bis. Prezentăm caracteristicile principale ale acestui aparat care a intrat în dotarea aviației române în anii 1918/1919.

Fuzelajul lui Nieuport 24 bis era format din 4 lonjeroane din lemn de frasin. Rigiditatea sa era dată de forma tip cocă. Această secțiune rotundă a fuzelajului s-a format printr-o ușoară aplatizare a formelor din lemn de frasin și foilor ușoare de placaj. Căptușeala părți exterioare și capotei motorului a fost confecționată din foi de aluminiu, partea posterioară a fost acoperită cu pânză.

Aripile, construite din lemn, erau acoperite cu pânză. Aripa superioară avea 2 lonjeroane fără transversal cu unghi neînsemnat de atac. Eleroanele erau dispuse numai la aripile superioare. Aripile inferioare erau căptușite tot cu pânză fixată cu ajutorul cuișoarelor.

Ampenajul posterior era construit din tuburi de oțel cu profil subțire, plat și îmbrăcăminte din pânză. La Nieuport 24 bis s-a renunțat la derivă, revenind-se la stabilizatorul tradițional de dimensiuni mari.

Trenul de aterizare era compus din tuburi de oțel sudate, terminate cu două roți prevăzute cu pneuri, cu amortizoare și frâne. Bechia, formată dintr-un suport cu patină, montat în coada avionului, constituia cel de-al treilea punct de sprijin al avionului pe sol în momentul luării contactului cu pământul, în timpul rulajului la aterizare și la decolare, precum și în timpul stationării avionului la sol.

Avionul era dotat cu un motor rotativ tip „Le Rhône" de 120 CP. Elicea era din lemn cu pas fix. Armamentul era compus dintr-o mitralieră Vickers, fixată în fața carlingii, ce trăgea prin câmpul elicei. Se putea monta a doua mitralieră pe aripa superioară (mitraliera tip Lewis), care trăgea în afara câmpului elicei. La nevoie, piloții luau la bord și bombe de calibru mic ce se aruncau manual. Din fotografiile pe care le deținem, culoarea este de obicei argintie. Unele exemplare au fost vopsite și în kaki.

Printre piloții care au zburat pe acest tip de aparat amintim pe lt. Ștefan Sănătescu și lt. Dumitru Bădulescu.

VALERIU AVRAM Desene de ȘERBAN IONESCU

În grupul aeronautic de la Tecuci, alături de escadrila Nieuport 11, au rămas în dotare până în preajma anului 1925 și un număr încă neprecizat de avioane Nieuport 24. Mai multe fotografii din arhiva Muzeului Militar din București prezintă acest avion sub culorile de înmatriculare ale armatei române. Printre ele o fotografie deosebită, unde pe fuzelaj a fost desenat un cap de mort. Nu se știe cui a aparținut avionul și în acest sens o contribuție a cititorilor revistei noastre ar fi binevenită.

DATE TEHNICE Constructor: Société Anonyme des Etablissements Nieuport Motor: Le Rhône rotativ de 120 CP Anvergura: 8,15 m Lungimea: 6,4 m Suprafața portantă: 15 m² Greutatea: 567 kg la decolare Viteza: 170 km/ora Timpul necesar atingerii altitudinii de 3 000 m: 9,4 min Altitudinea maximă: 6 800 m Autonomie de zbor: 1,7 ore Armament: 1-2 mitraliere