BALONUL CAPTIV DE OBSERVAȚIE SISTEM „SIEGSFIELD – PARCEVAL" 1916

Primul balon Siegsfeld-Parceval (Drachen) a fost cumpărat în 1903. În 1913 România achiziționează alte 3 baloane zmeu și ia ființă prima companie (secție) de aerostație. Aerostatul, împreună cu trăsurile speciale, era fabricat de casa germană SCHUKAERT.

Acest tip de balon a servit primul război mondial, în prima parte a campaniei, în 1917 fiind înlocuit cu material francez, respectiv balonul CAQUOT, mai modern. Drachen-ul a fost și în serviciul armatelor germană și austro-ungară. La francezi el a purtat denumirea de balon tip H.

Aerostatul era destinat recunoașterilor și reglajelor tragerilor de artilerie prin observarea loviturilor. Înălțimea maximă la care putea urca era de 800 m, cu un observator în nacelă și pe timp liniștit (vânt sub 10 m/s). Uzual, observarea se făcea de la 600 m, în acest caz recunoașterea tactică putând fi făcută pe o adâncime de 10 km, înapoia primei linii a inamicului.

Sursele franceze menționează ca viteză limită a vântului 16 m/s.

Forța ascensională a Drachen-ului era de aproximativ 190 kg, forță asigurată de cei 650 mc de hidrogen cu care era umplut balonul.

Balonul se compunea din următoarele părți: balonul propriu-zis; nacela; cablul; fringhiile; accesoriile.

BALONUL PROPRIU-ZIS, confecționat din pânză cauciucată, avea forma cilindrică terminată la capete prin două jumătăți de sferă. Era împărțit de un perete mobil de pânză A, în două părți: camera de gaz G, care se umplea cu hidrogen, și balonetul B, care se umfla cu aer. Tot din balonul propriu-zis făcea parte sacul cârmă S, care, umflat cu aer, asigura stabilitatea aerostatului în poziția cu vântul în față. Aerul pătrundea în balonet și sacul cârmă prin supapele (deschiderile). Prin aceste supape trecea din balonet în sacul cârmă și ieșea apoi prin deschiderea M de debit mic, ceea ce asigura umflarea balonetului și sacului cârmă.

Peretele mobil A acționa automat supapa principală K în modul următor: Volumul hidrogenului crește cu înălțimea, creând pericolul de explozie a camerei de gaze. În această situație, peretele A este împins în jos și trage cu el coarda F, care deschide supapa K, eliminând surplusul de hidrogen.

În situația în care aerostatul, scăpat de sub control (rupere de cablu) trebuie dezumflat rapid, se comandă deschiderea supapei principale K prin coarda care merge la nacelă. Dacă sistemul nu funcționează, se trage coarda segmentului de rupere (un triunghi de pânză cusut mai slab care se rupe, permitând ieșirea hidrogenului în cantitate mare).

NACELA. Este locașul observatorului. În ea se așază aeronautul. Nacela are forma unui coș și este făcută din împletituri de răchită pe niște trestii de mare. Pe dinăuntru nacela este căptușită cu pâslă groasă.

Dimensiunile nacelei sunt: 1,10 m înălțime; 0,96 m lungime; 0,75 m lățime, iar greutatea ei este de 24 kg. La acest balon se pot lega și nacele cu dimensiuni mai mari și anume: 1,10 m înălțime, 1 m lățime și 1 m lungime, iar greutatea la o astfel de nacelă este de 29 kg (din Manualul provizoriu de aerostație, 1916).

Interesant este inventarul unei nacele (după același manual): - un binoclu mărind de 18 ori și unul mărind de 5 ori; - o busolă pentru punctele cardinale; - un anemometru pentru măsurat iuteala vântului; - un barometru de înălțime pentru măsurat înălțimi până la 3 600 m; - două fanioane pentru semnalizare (unul roșu și altul albastru); - zece tuburi metalice pentru corespondență și pentru aruncat crochiurile jos; - hărți pentru orientare; - un mic săculet pentru confetti; - un carnet de campanie; - o centură de siguranță pentru observator; - saci de nisip după puterea balonului; - o stațiune microtelefonică; - un briceag

Sistemul de suspensie al nacelei se vede bine pe desen.

CABLUL era confecționat din oțel galvanizat și avea lungimea de 1 000 m, iar diametrul de 8 mm. Cablul se prindea cu un capăt de trăsura macarale, iar cu celălalt capăt era legat de gura balonului. Cablul mai putea fi ancorat și la pământ de o bornă sau chiar de un pom prin intermediul unui odgon gros și al unei cleme de legătură K.

Gura balonului era formată din 6 brațe (cabluri) articulate, concepută să asigure aerostatului o poziție fixă în aer.

CENTURA ȘI FRINGHIILE BALONULUI

Centura era o fâșie de pânză lată de 20 cm, cusută pe balon și de care era cusută rețeaua de corzi.

CORZILE (FRINGHIILE) erau colorate diferit, fiecare culoare desemnând o grupă funcțională: - corzile roșii care susțineau nacela; - corzile albe, care legau balonul de cablul de manevră; - corzile albastre, care legau sacul cârmă de balon; - coarda supapei principale era tricoloră.

ACCESORIILE (amintim câteva mai importante): - sacii de nisip (de lest); - scripetele de manevră articulat; - fringhiile de manevră (legături de câte 6 fringhii cu carabiniere la capăt).

Pentru manevra cu cablul acționat de echipa de servanți prin intermediul scripetului de manevră se cuplau, cu carabinierele, la scripetele de manevră 6 legături a câte 6 fringhii. Deci echipa era formată din 36 de militari.

Corzile de înălțare erau 12 și cu ajutorul lor balonul era ținut până se făceau pregătirile de ascensiune.

Fringhiile de transport erau 3, de 25, 50 sau 70 m lungime. Se prindeau cu carabiniere de scripetele mic, în locul cablului. De capetele lor se legau câte 2 legături de fringhii pe manevră.

În afară de balon, secția de aerostație dispunea de o serie de trăsuri. Amintim aici că lungimea coloanei de marș a unei secții de aerostație cu toate trăsurile ei era de 211 m trupa și 18 m trenul regimental.

Principalele trăsuri ale companiei de aerostație erau: - trăsura generator (în care se producea hidrogenul); - trăsura spălător (în care hidrogenul se răcea și se spăla de impurități); - trăsura compresor (în care hidrogenul se îmbutelia în tuburi); - trăsura motor (care antrena compresorul); - 10 trăsuri pentru transportul siliciului și sodei caustice (în total, hidrogenul fiind obținut prin descompunerea apei în prezența sodei caustice și siliciului); - 15 trăsuri pentru transportul tuburilor de hidrogen; - 1 trăsură pentru transportul balonului; - 1 trăsură pentru transportul nacelei și accesoriilor.

CULOAREA balonului era galbenă (cromat neutru de plumb).

CULOAREA nacelei varia între un galben deschis și un maro deschis, după cum era mai nouă sau mai veche.

Balonul înălțat mai e vulnerabil din partea aeroplanelor care pot arunca bombe și săgeți asupra lui. Având în vedere iuteala aeroplanelor și ținta mică pe care o prezintă balonul, posibilitatea de a fi lovit este mică (Manualul provizoriu de aerostație, 1916).

Distrugerea Drachen-ului cerea multă știință și curaj, spune Pierre Weis. În aviație preocuparea de ordin tehnic influențează întotdeauna. Pilotul care se hazarda într-un picaj lung de Nieuport evita la joase altitudini pe noul său SPAD... din contra, un altul, eliberat de teama înecării motorului din cauza excesului de benzină, frecvent la motorul rotativ, îndrăznea pe SPAD plonjonuri pe care nu le-ar fi încercat pe Nieuport-ul său.

Poziția norilor și soarelui intervenea de asemenea în aceste dueluri.

Din cumulus în cumulus, se ajungea la verticala troliului până ce, între doi bulgări de zăpadă, apărea, la distanța potrivită, oul galben legănându-se încet sub firele de aur ale cordajelor sale.

Trebuia să se evite ca (atacatorul) să se arate prea devreme și să urmărească Drachen-ul până la 100 m de sol, căci ținta era energic adusă pe pământ.

În 1918, cu cele 2 mitraliere ale SPAD-ului și cu gloanțele de 11 mm, (Drachen-ul) lua foc de fiecare dată... (Edmond Blanc, Toute L'aviation, Paris, 1930).

Așa vedeau dușmanii lui, din aer....

Text și reconstituire ȘERBAN IONESCU

AEROSTAȚIA ROMÂNĂ ÎN RĂZBOIUL DE REÎNTREGIRE NAȚIONALĂ

În anii primului război mondial, în încleștările crâncene cu dușmanul, observatorii aerostieri au săvârșit fapte de bărbăție și eroism exemplare. Eroicul personal al aerostației române, alături de aviatori, însufletiți de simțul datoriei și patriotismului, de dorința fierbinte de a-și vedea patria eliberată și întregită, nu și-au precupețit nici energia și nici sângele. În ascensiunile aeriene luptându-se de multe ori cu avioanele de vânătoare inamice.

La 15 august 1916, aerostația română era formată dintr-o companie comandată de căpitanul Ion Iarca și dispunea de 5 baloane vechi tip Drachen având, fiecare, o capacitate de 630 mc.

Companiile de aerostație au fost de un real folos în prima perioadă a campaniei, observatorii au supravegheat îndeaproape mișcările trupelor inamice la Orșova, în Transilvania sau Dobrogea. Locotenentul (r) observator Constantin Tutunaru descoperă un monitor pe Dunăre și dirijează atât de bine tragerea încât vasul inamic este lovit și avariat, părăsind lupta.

În ianuarie 1917, întreaga aerostație se găsește la Iași în refacere. Se înființează o școală de observatori din balon la care iau parte 30 de ofițeri activi din aerostație și 30 din artilerie. Acești ofițeri, împărțiți pe trei serii, au făcut practica pentru dirijarea tragerilor de artilerie. În același timp, compania de aerostație este scoasă din cadrul Batalionului de specialități și transformată în Corpul de aerostație, ce era subordonat din punct de vedere administrativ Direcției munițiilor din Ministerul de Război.

Ordinea de bătălie a Corpului de aerostație era următoarea: căpitan (mr.) Ion Iarca - comandant al corpului, locotenent Traian Petrov - comandantul companiei I, locotenent Gh. Vasiliu - comandantul companiei a II-a, locotenent Scarlat Rădulescu - comandantul companiei a III-a, locotenent Cezar Orășeanu - comandantul companiei a IV-a. Uzina de hidrogen era sub comanda locotenent ing. Henri Oțeteleșanu. În februarie 1917 se înființează compania V-a sub comanda locotenentului Vasile Ionescu. Aerostația este dotată cu material nou - baloane de fabricație franceză tip Caquot, umplute fiecare cu 900 mc de hidrogen, care aveau o bună stabilitate. Cu un singur observator în nacelă, balonul se ridica până la 1800 m, iar cu doi până la 1 200 m. Observatorul din nacelă era dotat cu telefon, parașută și pușcă mitralieră.

Aerostația română și-a câștigat un nume glorios în zilele pregătirii ofensive de la Namoloasa. Prin neobositele observații ale celor 5 baloane înălțate s-a reglat tragerea artileriei de câmp și a celei grele.

În ziua de 22 iunie 1917, după ascensiunea balonului companiei a II-a pe frontul de la Namoloasa, la puțin timp după ridicarea acestuia în aer, un avion inamic de vânătoare tip Fokker E.III atacă aerostatul în care se afla sublocotenentul observator Demostene Rally. Lupta durează 10 minute și balonul este incendiat. Observatorul se aruncă cu parașuta, fiind primul ofițer român care a realizat o lansare cu parașuta în analele armatei române. În ziua de 21 august 1917 își salvează viața sărind a doua oară cu parașuta. În raportul comandantului său prin care cerea decorarea viteazului observator se arată: Pe lângă meritul celor două gesturi eroice, acest brav ofițer are o activitate extrem de elogioasă: 88 ore de ascensiune în aer, 32 de reglaje de artilerie, descoperirea a 16 baterii inamice. Pentru aceste fapte de arme, sublt. Demostene Rally a fost decorat prin Înaltul Decret nr. 1451 din 3 octombrie 1917 cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. În ianuarie 1918 pleacă în Franța și obține brevetul militar de pilot nr. 10245, fiind repartizat în escadrila de vânătoare SPA-92, unde luptă până la sfârșitul războiului. A fost decorat de guvernul francez cu Ordinul „Croix de la guerre" cu două stele.

Precizia dirijării tragerilor artileriei române a determinat comandamentele inamice să mobilizeze importante forțe de aviație împotriva baloanelor românești. Astfel, în ziua de 7 iulie 1917, balonul companiei a III-a este atacat, la ora 8 dimineața, de șase ori fără rezultat. Gonite cu rafale de mitralieră, avioanele inamice atacă balonul companiei a V-a. Locotenentul observator Aurel Secărescu, aflat de serviciu în nacelă, se luptă eroic până când gloanțele îi incendiază balonul. Sare cu parașuta și coboară la pământ în bune condiții. Primind un balon nou, viteazul ofițer într-o oră se află din nou în aer, reluându-și misiunea în entuziasmul de nedescris al trupelor române, care urmăriseră cu încordare luptele cu avioanele inamice se arată într-un document militar al vremii. Tot în această zi, către seară, balonul companiei a IV-a, în care se afla de serviciu locotenentul observator Dan Bădărău, este atacat cu rafale de mitralieră de un avion german. Cablul de susținere al balonului este tăiat de gloanțe și aerostatul, devenit liber, se înalță în curând la peste 1 500 m. Locotenentul Bădărău, dându-și seama că în nacelă se găsesc însemnări ce ar putea folosi inamicului, fără șovăire, sare cu segmentul de rupere în mână, cu riscul de a rămâne agățat, umbrela de salvare se deschide, prin fapta sa a împiedicat balonul de a trece în liniile inamice, se arată în I.D. nr. 1272 din 30 octombrie 1917 prin care temerarul observator era decorat cu ordinul Steaua României cu spade în gradul de cavaler.

La 9 iulie, balonul companiei a III-a care se găsea la înălțimea de 400 m, este atacat de un avion inamic. Observatorul locotenent Aurel Cristescu, deschide un foc viu cu mitraliera, silind avionul să se retragă. Balonul, deși lovit, nu ia foc. Este coborât, reparat imediat și se înalță iar cu observatorul. Pentru temeritatea și curajul în luptă, Aurel Cristescu este avansat la gradul de căpitan și decorat prin I.D. nr. 903 din 16 aprilie 1918 cu Ordinul Steaua României cu spade în grad de cavaler și panglică de Virtute militară. În document se arată că „în timpul operațiunilor de la Mărășești a stat 12 ore într-o zi în aer sub focul avioanelor inamice și a artileriei A.A.".

În dimineața zilei de 10 iulie, balonul companiei a II-a este atacat de avioanele inamice venite de la Focșani. Observatorul locotenent Mihail Mihalcea a rămas în balon, ripostind până la ultimul cartuș avioanelor inamice ce atacau continuu și neîntrebuințând umbrela de salvare (parașuta) decât după ce balonul se afla în flăcări, se preciza în I.D. nr. 1272 din 30 octombrie prin care viteazul observator aerostier era decorat cu Steaua României cu spade în gradul de cavaler.

Cele cinci companii de aerostație execută în ziua de 11 iulie 1917 numeroase reglări pentru artileria grea și cea de câmp. Compania a III-a descoperă 7 baterii inamice și reduce la tăcere prin dirijarea tragerilor trei din ele.

Prin schimbarea frontului de la Namoloasa la Mărășești, și companiile de aerostație au executat un marș greu și rapid spre nord. La 19 iulie, compania a V-a se instalează la 2-3 km sud-vest de Tecuci pentru a conlucra cu trupele din sectorul Doaga-Străjescu. La 20 iulie compania a III-a se instalează lângă pădurea Creanga Babei, pentru a ajuta trupele din zona Cosmești și Panciu.

La 21 iulie 1917 aerostația intră definitiv în comandamentul aeronautic al Armatei I, nou creat sub denumirea de Grupul II aeronautic (comandant-maior aviator Andrei Popovici). Datorită unui comandament aeronautic comun, aerostația a avut o mai bună protecție de la aviația de vânătoare, escadrilele N. 3 și N. 11 primind misiunea să le protejeze.

În perioada marilor încleștări de la Mărășești, personalul aerostației, prin observări directe întreprinse ziua și noaptea, a supravegheat continuu frontul, fiind în legătură permanentă cu trupele terestre și transmițând prin T.F.F. tot ceea ce vedeau. Vrednici și neobositși, observatorii celor patru companii de aerostație (compania a II-a fusese trecută în rezerva la Iași) descoperă și transmit pozițiile bateriilor inamice, contra cărora artileria noastră își îndreaptă tragerea.

În noaptea de 24 iulie, satul Tudor Vladimirescu, în care cantona compania a IV-a, a fost puternic bombardat cu artileria grea. Ostașii balonului n-au avut atunci decât doi răniți, deoarece își pregătiseră din timp tranșee pentru a se putea adăposti.

Balonul companiei a III-a semnalează, la 25 iulie, transporturi de trupe în camioane automobile pe șoseaua Focșani-Ciușlea. Observatorii aerostieri îndreptă apoi tirul artileriei noastre, care se dezlănțuie și nimerește în plin coloana care are mari pierderi. În zilele următoare, baloanele românești, prin manevrări iscusite, întrebuințând trăsura macarale, tot timpul înhămată, prin scăderi și urcări de înălțime, au fost ferite din calea proiectilelor fără să se întrerupă observațiile, care semnalau necontenit mișcările de trupe sau locul bateriilor inamice.

La 1 august, baloanele companiilor I și IV comunică însemnate mișcări de trupe aflate în marș de la Ciorăști la Mărășești și în fața Cosmestilor. Locotenentul Petrov și Rădulescu din compania a III-a execută la 3 august cu succes o misiune de noapte, descoperind baterii noi și mișcări de trupe inamice în zona frontului, date care au fost transmise comandamentului Armatei române. Pe 8 august observatorii acestei companii semnalează mișcări mari de coloane pe șoseaua Faurei-Focșani, iar noaptea au surprins importante semnalizări între trupele inamice din Parapani și Drăgănești.

La 13 august, balonul companiei I face însemnate comunicări; balonul companiei a IV-a este înlocuit, fiind rupt de schije de șrapnel, balonul companiei a V-a execută numeroase reglări și semnalează bateriile inamice în acțiune, lucrări noi de tranșee și fortificații, precum și un convoi de autocamioane spre Bizighești. Spre seară, sublocotenentul observator Constantin Baziliade (compania a V-a) intră de serviciu și este atacat de un avion inamic. Balonul a fost atins de mai multe gloanțe. Bun ochitor, ofițerul român deschide focul cu pușca mitralieră și atinge avionul dușman, care, avariat, părăsește lupta. Balonul dezumflat aterizează cu bine fără ca observatorul să folosească parașuta. Prin I.D. nr. 3865 din 5 septembrie 1919 viteazul ofițer a fost decorat cu Ordinul Coroana României cu spade în grad de cavaler și panglica de Virtute militară.

În ziua de 16 august 1917, plutonierii T.R. aerostier Constantin Sturdza, pe când se afla ca observator în nacela unui balon (al companiei a IV-a) văzând că se apropie două avioane inamice, a cerut să nu fie coborât și a luptat cu pușca mitralieră până ce a fost rănit de un glonț, se arată în Înaltul Decret nr. 117 din 27 septembrie 1917 prin care temerarul observator a fost decorat cu Virtutea militară de război clasa a II-a.

Unul din cei mai tenace observatori aerostieri a fost locotenentul Mihail Vitzu. A luptat în compania a II-a și a executat 26 de reglaje de artilerie în perioada pregătirii ofensivei de la Namoloasa. S-a distins între 10-12 iulie 1917 descoperind din balonul său 7 baterii inamice reglând tragerea bateriilor românești și care au distrus 6 baterii de 150 mm și una de 201 mm, se arată în I.D. nr. 341 din 18 februarie 1918 prin care temerarul observator a fost decorat cu Ordinul Steaua României cu spade în gradul de cavaler.

În ziua de 7 septembrie 1917, locotenentul Vitzu, în timp ce se afla în nacela balonului și executa un reglaj, este atacat de un Fokker german. Lupta durează aproape un sfert de oră și viteazul aerostier a reușit să lovească avionul inamic, pilotul, locotenentul major Otto Muller, grav rănit, s-a prăbușit cu aparatul în flăcări lângă Focșani. Locotenentul Mihail Vitzu este singurul ofițer aerostier, pe baza documentelor militare cercetate, care a reușit performanța să doboare un avion de vânătoare inamic din balon. Pentru strălucita sa faptă de arme a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.

Sprijinul considerabil pe care l-a primit armata română în anii războiului de eliberare și de reîntregire a patriei de la aerostație s-a materializat prin: 1 703 ore de ascensiune a baloanelor, 410 reglări de artilerie, 281 baterii inamice surprinse în activitate și bombardate de artileria și aviația noastră.

Inamicul a atacat de 46 de ori baloanele, de 18 ori le-a bombardat cu artileria și mitraliat cu aviația, a incendiat două. Bravii noștri observ