Cum să construim o locomotivă PACIFIC?
Cum să construim o locomotivă „PACIFIC"?
În primul rând trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare și să avem cunoștințe de lăcătușerie, tinichigerie și, ceea ce este cel mai important, să cunoaștem funcționarea și alcătuirea acestei minunate invenții a omenirii care este locomotiva cu aburi.
Din „arsenalul" modelistului feroviar nu trebuie să lipsească: scule de tot felul (pile diverse, ciocane, dorn, ac de trasat, spirale de diferite dimensiuni, ciocan de repit etc.), precum și unele utilaje mai costisitoare (strung, mașină de găurit, freză), dar fără de care nu este posibilă realizarea modelului.
Recomandăm celor care doresc să realizeze modelul unei locomotive cu abur să înceapă construcția cu roțile. Realizarea acestora va constitui o confirmare (sau nu...) a calităților modelistului, precum și o condiție esențială a continuării lucrărilor. În schițele alăturate am căutat să prezint piesele mai importante care intră în componența unui model de locomotivă cu abur, precum și unele soluții constructive pentru realizarea acestora. Asamblarea pieselor între ele se poate face prin diferite procedee (lipire, cositorire, nituire, sudură etc.), în funcție de posibilitățile și preferințele fiecărui modelist. Restul pieselor mai mărunte (robineți, țevărie, etc.) se vor realiza după desenul de ansamblu (vezi „Modelism" nr. 3/1988).
Modelul se pretează a fi realizat și de începători, într-o variantă simplificată, încadrându-se în categoria A.2 clasa 1.
Pentru cei care doresc să superdetalieze acest model, le recomand să consulte și un manual de specialitate și să studieze unul din exemplarele reale ale locomotivei „Pacific", care se află păstrate la Depoul C.F.R.-Buzău și București-Călători.
Autorul stă la dispoziția celor interesați, prin intermediul redacției, cu schițe și informații suplimentare privind realizarea acestui model care a fost prezentat și la Salonul Național de Modelism, București, octombrie 1988.
IOAN LUTA Arad
LISTA SCHIȚELOR
1. Ușa camerei de fum - 1 buc. - tablă 1 mm 2. Semifabricat cazan orizontal - 1 - țeavă sau tablă 1 mm 3. Cazan orizontal - 1 4. Perete lateral cutie de foc - 2 - tablă 1,5 mm 5, 7. Perete cutie de foc - 1 - tablă 1 mm 6. Placă frontală cutie de foc - 1 - tablă 1,5 mm 8. Amplasarea barei de susținere pe cazanul orizontal 9. Inel bară de susținere - 14 - sârmă 1,5 mm 10. Roată alergătoare - 2 11. Roată purtătoare - 4 12. Roată motoare - 2 (aceeași pentru toate roțile) 13. Roată cuplare - 2 14. Osie - 10 15. Amplasarea cilindrilor și sertarelor 16. Bielă motoare - 2 17. Bielă cuplare - 2 18. Marchiză - 1 - tablă 1 mm 19. Cutie osie roți alergătoare - 1 - tablă 1 mm 20. Cutie osie roți purtătoare și motoare - 2 - tablă 1 mm 21. Boghiu alergător - 2 22. Traversă intermediară boghiu alergător - 8 - tablă 0,5 mm 23. Glisieră boghiu alergător - 8 24. Suport suspensor arc - 4 25. Suspensor arc - 4 - tablă 0,5 x 5,5 x lung. 26. Șurub M3 fixare foi arc - 4 - foi 27. Arc foi boghiu alergător - 4 - tablă 0,5 mm 28. Legătură arc - 2 29. Traversă intermediară ram - 2 - platbandă 40 x 3 mm 30. Lonjerón - 1 - tablă 2 mm 31. Ansamblu ram - 1 - tablă 1 mm 32. Traversă crapodinã pentru boghiu alergător - 1 33. Traversă frontală - 1 34. Dom aburi - 2 - tablă 2 mm 35. Epurator - 1 36. Coș - 1 37. Lonjerón tender - tenderul se execută din tablă de grosime 1-1,5 mm 38. Tender vedere de sus 39. Tender vedere laterală 40. Tender - vedere din spate