MONITORUL ION C. BRĂTIANU

Revenim asupra monitoarelor românești din clasa „Kogălniceanu" care au fost prezentate sumar în numărul 2/1985 (7). Completarea setului de documentație existent prin primirea unor documente originale de la arhivele din Viena, cît și entuziasmul lui Mihai Georgescu ne permit să vă prezentăm în acest număr prima variantă constructivă a monitoarelor de acest tip. Toate planurile originale ale șantierului San Marco, unde au fost comandate în schimbul sumei de 12 500 000 lei aur, poartă mențiunea „Battelli per servizio di Polizia Nro 371-374", adică „Nave pentru serviciu de poliție No. 371-374". Nicăieri în documentația originală nu apare denumirea de monitor. Explicația este simplă: legată de România prin tratatul secret de alianță din 1883, Viena considera că aceste patru unități vor fi întrebuințate contra Rusiei țariste în caz de război.

Echipa de proiectanți era în mare parte aceeași care participase la construcția monitoarelor austro-ungare de până atunci și care va realiza modernizările și construcțiile ulterioare (Temes-Bodrog 1904, Enns-Inn 1915, Bosna-Sava 1916). Acest fapt nu a împiedicat după război pe foștii comandanți ai escadrei de Dunăre austro-ungare să sublinieze superioritatea constructivă a monitoarelor românești. Aceasta provine în principal din concepția caietului de sarcini transmis constructorului de către Statul Major al Marinei Militare Române. Un grup de ofițeri, tacticieni și ingineri cu înaltă competență profesională au elaborat caietul de sarcini al acestor construcții. Povestea este foarte interesantă și este pe larg descrisă de către contraamiralul Nicolae Negrescu în manuscrisul său „Istoria Marinei Militare". Conform acesteia, un grup de tineri ofițeri de marină, animați de ideile curentului inovator „Jeune École" din Franța și indignați de atitudinea guvernului față de marină, dar și de inactivitatea conducerii acesteia, se constituie într-o asociație de propagandă pentru marină la 4 octombrie 1896, care din august 1897 a început să publice revista „Marina" ziar pentru marina militară, comercială și de plăcere.

Primul care s-a exprimat public pentru necesitatea construcției unor monitoare la Dunăre este inginerul Nicolae Alexandreanu, directorul Arsenalului Marinei. În ședința din 8 mai 1898 a Camerei se votează suma de 4 milioane lei pentru modernizarea marinei, din cele 10 milioane alocate oștirii. Discuțiile fără rezultat de mai bine de un an duc la retragerea fondurilor și alocarea lor în alte direcții.

Prima variantă consideră potrivit intereselor românești la Dunăre tipul brazilian Parana, cu un deplasament de 470 tone, fiind elaborat un caiet de sarcini asemănător. În 1900, contraamiralul Ion Murgescu împreună cu lt.-comandor Bălescu și inginerul Cupșa propun ministerului un proiect de monitor asemănător cu cel comandat în 1906. Este adoptat ca tip oficial încă din 1898 și în 1900 se cer oferte din străinătate pentru construcție. Creditul este din nou amânat și abia în 1906 la demersurile comandorului Petre Demetriade, directorul marinei, se transmite comanda fermă șantierelor navale „Stabilimento Technico Triestino" din Triest. Cele patru unități sînt construite aici, apoi dezasamblate și transportate la Galați.

La 15 august 1907 este asamblat și lansat la apă „Lascăr Catargiu", iar la 17 septembrie 1907 „Ion Brătianu". Acum are loc botezul oficial al monitoarelor, celelalte devenind „Alexandru Lahovari" și „Mihail Kogălniceanu". Vor rămâne în dotare peste o jumătate de secol, suferind patru modernizări majore. (va urma)

CRISTIAN CRĂCIUNOIU