Acest vehicul militar, ce s-a reintors acolo unde îi este locul, adică în cazărmi și pe câmpul de instrucție, s-a impus în memoria poporului român ca o pavăză împotriva celor ce atentează la cuceririle tinerei noastre revoluții. Toți cei ce au trecut prin zonele, fierbinți încă, ale Capitalei, respectiv Piața Victoriei, Televiziune etc., au văzut acest tip de vehicul apărând, cu corpul său masiv de metal, punctele vitale ale revoluției. Credem că foarte mulți dintre tinerii ce s-au perindat pe lângă aceste mașini de luptă și-au pus întrebarea: ce tip de vehicule sunt, la ce folosesc și ce performanțe au?, iar dintre aceștia cei înrăviți cu pasiunea machetelor au încercat să afle câte ceva de la cei care le conduceau.

Vom încerca în articolul ce urmează să le satisfacem curiozitatea tuturor acestor tineri și pentru aceasta trebuie să plecăm de la scopul pentru care au fost construite aceste vehicule de luptă.

În conformitate cu concepția privind apărarea patriei, subunitățile de luptători trebuie să se deplaseze cu repeziciune de la un loc la altul, indiferent de natura reliefului și de existența rețelei rutiere, să fie protejați pe timpul deplasării de focul elementelor inamice dispersate, executat cu armamentul individual, și să permită sprijinirea cu foc a infanteriștilor în cazul contactului direct cu inamicul.

Plecând de la aceste cerințe, inginerii militari au asimilat, modernizat și, în prezent, produc în țară TRANSPORTORUL AMFIBIU BLINDAT, prescurtat TAB.

Pentru a răspunde imperativului ca TAB-ul să asigure protecția subunității de infanterie pe care o transportă, carcasa acestuia este confecționată din plăci metalice de grosimi diferite, asamblate prin sudură, sub diferite unghiuri, care nu este penetrată de către gloanțele armamentului ușor al infanteriei inamice. Carcasa blindată este compartimentată în trei părți distincte, și anume camera de conducere, în care se găsesc mecanicul conductor și comandantul vehiculului, și care este legată cu camera de luptă, în care se găsesc pe lângă trăgătorul la mitralieră, și ceilalți infanteriști transportați ce pot executa foc cu armamentul din dotare prin ambrazurile dispuse în pereții laterali.

A treia cameră a transportorului, care este despărțită printr-un perete etanș de celelalte două, este camera energetică. În aceasta se află cele două motoare dispuse în paralel față de axul longitudinal al vehiculului și care, prin intermediul a două circuite paralele de putere, acționează asupra celor patru punți motrice. Camera energetică, dispusă în spatele vehiculului, cuprinde pe lângă cele două motoare o serie de alte agregate care asigură atât deplasarea pe uscat și pe apă, precum și o serie de alte servicii.

Cutia blindată prin construcția sa asigură, pe lângă protecția forței vii, și accesul ușor al acesteia în și din interior spre câmpul de luptă, prin obloanele exterioare de acces dispuse pe partea superioară a cutiei blindate.

Cele două fluxuri paralele de putere, formate din motoare, cutii de viteze, cutii reductor-distribuitoare, cardane, punți motrice dotate cu diferențiale cu autoblocare. Această schemă cinematică permite ca vehiculul să se deplaseze cu una până la toate patru punțile motrice, iar în caz de avarie chiar și cu un singur motor.

Pentru a permite deplasarea în teren frământat, pe lângă schema cinematică ce permite varierea puterii în limite foarte largi, se folosește suspensia independentă ce are ca element elastic bara de torsiune, dublată de amortizoare telescopice care la punțile unu și patru sunt în număr de câte două. S-a optat pentru pneuri balon cu profil antiderapant, la care pentru adaptarea coeficientului de aderență și a presiunii specifice pe sol s-au prevăzut dispozitive de variere a presiunii aerului între valorile de 0,5-2,8 bari. Diferențialele cu autoblocare nu permit pierderea de putere chiar și în cazul când una dintre roțile punții pierde aderența completă cu solul.

Datorită acestor dotări TAB-ul are posibilități să abordeze rampe de 30 de grade, să traverseze pante de 25 grade, să treacă fără amenajări speciale șanțuri late de 2 m, iar în condiții de drum tare poate atinge viteza de 80 km/h.

Prin construcție TAB-ul este un vehicul amfibiu, având posibilitatea ca pe lângă luptătorii transportați în interior să plutească și cu un număr de infanteriști pe carcasă.

Ca orice vehicul amfibiu, TAB-ul are posibilitatea de a se deplasa pe apă în condiții când valurile nu depășesc în înălțime 0,4 m, cu o viteză medie de 9-10 km/h. Din construcție cutia blindată este etanșă, dar din anumite cauze poate pătrunde apă în interior, fapt pentru care a fost prevăzută o pompă ce scoate apa și care permite plutirea chiar în caz de avarie. Pregătirea vehiculului pentru trecerea unui curs de apă se face din mers prin ridicarea plăcii antival și deschiderea ajutajului propulsorului cu jet de apă, iar la atacarea cursului de apă, când s-a trecut în starea de flotabilitate, se poate pune în stare de funcțiune elicea propulsoare.

După debarcarea luptătorilor, TAB-ul poate însoți la atac subunitatea transportată, protejând-o cu propriul corp sau cu o perdea de foc executată cu mitralierele din dotare.

De menționat că datorită carcasei blindate etanșe și a sistemului de filtro-ventilație interioară, TAB-ul poate traversa zone infectate chimic sau radioactiv.

Pentru menținerea legăturii între membrii echipajului, datorită zgomotului intens din vehicul s-a impus dotarea cu un interfon, iar pentru legăturile cu celelalte vehicule din unitate se folosește o stație de radio.

Vehiculul este vopsit în kaki mat fotoabsorbant, iar la interior alb.

Realizarea unei machete a acestui vehicul este la îndemâna modeliștilor chiar și începători, întrucât formele sunt ușor de realizat în special din carton. Probleme mai deosebite le ridică realizarea roților care se pretează a fi confecționate din lemn, după care vor fi vopsite în negru, cu partea centrală (reductorul, frâna și canalizațiile de aer) în culoarea kaki. Se poate face vopsirea și în mozaic pe fond maro cu galben și verde.

Vehiculele care și-au adus aportul la apărarea cuceririlor revoluției aveau imprimat numărul matricol pe partea posterioară a turelei cu vopsea albă, iar datorită voinței poporului au purtat pe laterale inscripții privind adeziunea armatei la voința țării.

Material bibliografic Revista MODELIST KONSTRUKTOR nr. 10/1988