Perioada acoperită de către variantele prezentate în acest număr este cea mai bogată în evenimente operative. În 1913, în timpul intervenției trupelor române în războiul balcanic, monitoarele au avut mai multe misiuni de luptă, cea mai importantă fiind aceea de a asigura garda de vase pe care treceau trupele peste Dunăre. Neavând nici un adversar în timpul acestui conflict, flota austro-ungară, singurul adversar pe măsura potențialului Escadrei de Dunăre românești, neintervenind în nici un fel, intrarea în primul război mondial se face având echipaje bine instruite, bine echipate, dar cu navele insuficient alimentate cu muniție. Deși ofițerii ambelor flote, română și austro-ungară, visau o întâlnire decisivă, aceasta nu s-a produs, navele fiind prea importante pentru a fi riscate într-o acțiune directă.

Catargele foarte înalte și coșurile s-au dovedit inadecvate misiunilor de susținere cu tir de artilerie a flancurilor armatei de uscat și de aceea monitoarele au fost modificate și camuflate. Cu această ocazie se executau primele încercări de camuflare vegetală prin tăierea unor ramuri și a unor arbuști ce se montau pe suprastructuri în așa fel încât monitorul să semene cu un plaur. La Biblioteca Academiei Române se păstrează o excepțională fotografie ce ne prezintă și camuflajul realizat prin picturare. Nu știm care dintre monitoare era, dar camuflajul este executat în două nuanțe de verde, una mai închisă, dată ca fond, și una mai deschisă, cu care s-au trasat dungi neregulate subțiri, asemănătoare mlădițelor de salcie, mai dese sus și mai rare la partea inferioară a volumelor. Ceea ce este cu totul remarcabil este existența a trei dungi tricolore trasate pe proră la 45°. Culorile mi-au fost confirmate în 1983 de către dl. contraamiral Horia Macelariu, pe atunci locotenent și aghiotant al comandantului Escadrei româno-ruse, contraamiral Nicolae Negrescu. Pe lângă vopsea, camuflajul era asigurat și prin așezarea de vegetație pe suprastructuri. Pericolul aerian era încă redus și de aceea camuflajul trebuia asigurat contra observatorilor de la sol.

Între 1932 și 1937, toate cele patru unități ale clasei au fost modernizate în pantierele din țară. Vechile cazane cu aburi au fost înlocuite cu altele construite la Societatea Concordia, artileria principală a fost înlocuită cu alta de același calibru, mult mai modernă, alături de piese de artilerie antiaeriană.

Mai multe fotografii ne prezintă monitoarele la manevrele Escadrei de Dunăre în prezența regelui, de această dată într-o manieră de camuflaj puternic influențată de studiile efectuate în timpul primului război mondial în Marea Britanie. Pe pereții suprastructurilor sunt pur și simplu pictați pomi, tufisguri și arbuști. Pe turelele din borduri sunt pictate cocarde tricolore.

Intrarea în cel de-al doilea război mondial se face cu navele bine pregătite pentru a înfrunta puternice atacuri de aviație, flota de Dunăre sovietică de pe atunci fiind mai puțin dotată. Camuflajul se modifică din nou, fiind adoptate plase din țesături textile. Soluția este adoptată pentru a rupe geometria regulată a formelor și a permite montarea și demontarea rapidă. În cea de-a doua parte a războiului pe plase se cos frunze artificiale din material cauciucat. Odată cu preluarea monitoarelor de către Flota Roșie la începutul lunii septembrie 1944, acestea au fost picturate în gri închis și așa vor rămâne până la întoarcerea lor în flota română în 1951.

VARIANTA 1913, așa cum apare în fotografiile de epocă. Față de varianta inițială, se observă catargele foarte înalte.

VARIANTA 1916 provine din modificările efectuate în primele luni de război. Coșul și catargele înalte au fost înlăturate. La proră a fost montat un sistem cu rol de protecție numai contra minelor de curent.

VARIANTA 1937. Toate cele patru unități ale clasei au fost reconstruite și modernizate în șantierele românești. Vechile tunuri de 120 au fost înlocuite cu altele noi, mult mai lungi, dar tot de 120 mm. Numeroase fotografii de epocă prezintă monitorul CATARGIU în această variantă la manevrele regale din 1937 într-o schemă de camuflaj foarte elaborată și absolut inedită pentru marina română.

VARIANTA 1941. Apare pentru prima dată în înarmarea principală tunul Rheinmetall de 37 mm. Prora este puternic supraînălțată pentru a nu permite inundarea teului la viteza maximă.

VARIANTA 1944 este cea mai puternic înarmată de până acum. Chiar și în aceste condiții, camuflajul rămâne principalul atu al monitoarelor în fața avioanelor de bombardament în picaj. După mai mult de trei ani de război, KOGĂLNICEANU și LAHOVARI sunt scufundate de către aviația pe care o consideraseră aliată, făcându-și remarcată prezența prin înlăturarea camuflajului. Era 24 august 1944.