Me-262 a fost primul avion de vânătoare cu reacție care a intrat în luptă, câștigându-și locul în istorie ca cel mai avansat avion din perioada sa care a zburat și a fost folosit operațional. Nu a avut un impact important din punct de vedere militar, nu datorită deficiențelor celulei ci din cauza motoarelor, care nu erau încă puse la punct și aveau o viață scurtă, iar în ultimele stadii chiar din cauza lui Hitler, care încă mai credea în succesul unei ofensive aeriene și a ordonat transformarea lui în superbombardier, fapt care a dus la întreruperea liniei de producție și micșorarea catastrofală a performanțelor. Cu toate că aripile erau în săgeată medie, acestea au dus la o excelentă manevrabilitate și o armonizare foarte bună în control, iar lamele de la bordul de atac al aripilor, care ieșeau la viteze mici, îi ofereau un control foarte bun la viteze mici. Singurele probleme mari erau centrate în jurul manețelor de gaze, care dacă erau reduse brusc puteau duce la stingerea motoarelor, sau duceau la supraîncălzirea motoarelor dacă nu erau folosite cu precauție. A avut un armament formidabil format din patru tunuri MK-108 de 30 mm, care s-a dovedit a fi devastator împotriva avioanelor de bombardament, dar din cauza vitezei inițiale relativ mici a proiectilelor, nu au dat rezultate bune în timpul luptelor aeriene sau al atacurilor la sol, fiind preferat tunul MG-151/20 care avea balistică mai bună.

Din cele 23 de exemplare de preserie Me-262 A-0 construite în primele trei luni ale anului 1944, 15 exemplare au fost trimise la o unitate semi-operațională de testat Ekdo (Erprobungskommando) 262 formată la Lechfeld, în Aprilie 1944 sub comanda Cpt. Werner Thierfelder. Aparatele au început să apară la sfârșitul lunii Mai, zborurile începând la mijlocul lunii Iunie, cu 12 aparate. Au fost întâmpinate numeroase probleme, incluzând noul fenomen de compresibilitate la peste M 0.83, care au avut ca rezultat avarierea gravă a două aparate și probabil prăbușirea lui Thierfelder la 18 Iulie. Succesorul său a fost Mr. Walter Nowolny, un as cu 255 de victorii aeriene, sub care testările operaționale au continuat, astfel că la 25 Iulie, un pilot ceva mai puțin experimentat a interceptat un Mosquito P.R. Mk-XVI din Esc. 544, aflat în misiune de recunoaștere foto, care nu numai că a ocolit focul, dar a reușit să cadă în spatele avionului Me-262. Începând cu această dată, avioanele Mosquito de recunoaștere au fost frecvent interceptate de aceste avioane mult mai rapide, dar de regulă reușeau să scape. În August 1944, Ekdo 262 reclama 5 victorii aeriene, toate de diferiți piloți: 2 Mosquito, 1 Spitfire, 1 P-38 și 1 B-17 singuratic asupra căruia efectul tunurilor MK-108 s-a dovedit a fi foarte eficace. A fost testată o mare varietate de armamente, incluzând tunul BK 5 de 50 mm, armamentul format din patru tunuri MK-108 rămânând standard, iar în versiunea Me-262 A-2 de vânătoare-bombardament avea doar două tunuri MK-108. Această versiune a început să apară în primele zile ale lunii Iulie 1944, echipate cu două lansatoare sub bot pentru două bombe SC 250 de 250 kg, sau o bombă SC 500 de 500 kg. În August a devenit operațională prima unitate operațională de vânătoare bombardament echipată cu Me-262 A-2a, Ekdo Schenk, detașament format din faimoasa KG 51. Formată inițial alături de Ekdo 262 la Lechfeld, a fost mutată în nordul Franței și în Belgia, unde au început unele misiuni de bombardament de la mare înălțime, pentru evitarea pierderilor și interceptărilor aviației de vânătoare aliate, dar la 28 August, Oberfeldwebel Lauer a fost surprins de un P-47 al 78th F.G. din USAAF, pilotat de Mr. Joseph Myers și obligat să aterizeze forțat pe un câmp în apropierea Bruxelles.

Niciodată piloții aliați nu au avut sentimentul invulnerabilității lui Me-262 în ciuda superiorității acestuia de viteză, de aproximativ 180 Km/oră la toate înălțimile față de cel mai rapid avion de vânătoare aliat. Astfel, piloții aliați au făcut tot ce le-a stat în putință să se apropie de el și să tragă și numai Hawker Tempest a fost creditat cu 20 de victorii confirmate împotriva lui Me-262. În general, Me-262 era în siguranță în fața avioanelor de vânătoare aliate, singurul moment în care era vulnerabil era în apropierea aerodromului propriu, fiind pierdute cel puțin 21 de aparate în apropierea aerodromurilor, în cursul decolărilor sau aterizărilor. Lt. Urban L. Drew, pilotând un P-51 D din 381. F.G. a reușit să coboare două după decolarea lor din Achmer la 7 Octombrie 1944, care făceau parte din Kommando Nowotny.

Din Noiembrie, aproximativ 200 din cele 420 de exemplare construite au fost primite de unitățile operaționale, cu toate că pierderile prin accidente și cele datorate aviației de vânătoare aliate, care pândea orice decolare, ocazional a demonstrat că era un oponent formidabil. Totuși lupta împotriva unui mare număr de aparate aliate l-au pus în dezavantaj, și după moartea lui Nowotny, la 8 Noiembrie 1944, Gen. Adolf Galland, pe atunci Inspectorul Aviației de Vânătoare, a ordonat încetarea misiunilor operaționale și trecerea la un antrenament intensiv.

În Ianuarie 1945, la Clubul Luftwaffe din Berlin a avut loc întâlnire între un grup de piloți printre care Col. Johannes Steinhoff, as care a zburat 993 misiuni de luptă, Col. Günther Lützow, și Mareșalul Göring. În timpul acestei întâlniri, Col. Lützow s-a făcut purtătorul de cuvânt al piloților de vânătoare germani care i-a cerut Mareșalului Göring ca toate aparatele Me-262 să fie eliberate din alte roluri și trecute în unitățile de vânătoare pentru apărarea Germaniei, pentru a se contracara bombardamentele masive efectuate de aliați, și de a se renunța la planurile absurde de continuare a misiunilor de bombardament și trecerea tuturor piloților, inclusiv al celor de pe bombardiere, pe avioane de vânătoare. Discuțiile au continuat, fiind foarte aprinse, în final Göring declarând că Lützow va fi împușcat pentru conspirație împotriva lui. Când Hitler a aflat de aceste discuții, a ordonat lui Göring să acorde șansa lui Galland, eliberat din funcțiile lui, să demonstreze superioritatea lui Me-262 ca avion de vânătoare. Astfel s-a născut în ultimele zile ale Reich-ului, alături de altă unitate operațională la acea dată, Jagdgeschwader 7, cu mai mult de 40 de aparate, una din cele mai remarcabile unități de vânătoare, Jagdverband 44, care a fost asamblată la o bază aeriană de lângă München în ultima zi a lunii Martie 1945. Galland dorea ca unitatea să devină cât mai curând operațională și a chemat aproximativ 50 de veterani, cu mare experiență de luptă, toți decorați cu cele mai înalte distincții Ordinul de Cavaler al Crucii de Fier devenind un fel de emblemă a unității. Operând până în ultima zi de război, de pe unele segmente drepte de pe Autobahn-ul de lângă Salzburg, unitatea a fost creditată cu aproximativ 50 de victorii aeriene, pe primul loc aliniindu-se Heinz Bär cu 16 victorii confirmate pe Me-262.

În această unitate a fost elaborată tactica interceptării avioanelor de bombardament, deoarece viteza era așa de mare că trecea foarte repede prin ecranul protector al aviației de escortă, rămânând un timp foarte scurt de tragere. Pentru a depăși această problemă, piloții germani au dezvoltat următoarea tactică: un picaj executat cu o viteză de aproximativ 880 Km/oră prin vânătoarea de escortă, țintind o poziție de aproximativ 2 Km în spatele bombardierului ales și cu 500 m mai jos, unde executau un cabrat brusc pentru scăderea vitezei, după care la sfârșitul acestei manevre se găsea într-o poziție ideală pentru atac, găsindu-se în interiorul ecranului de protecție creat de aviația de vânătoare de escortă aproximativ 1000 m în spatele și la același nivel cu ținta aleasă cu un surplus de viteză de aproximativ 200 Km/oră. Dacă era echipat cu cele 25 rachete R4M de 55 mm, sub aripi, se executa tragerea cu acestea, după care se foloseau tunurile. La aproximativ 100 m de bombardier, Me-262 degaja puternic, în sus pentru evitarea strafurărilor provenite de la bombardier și pentru repetarea atacului.

În ultimele luni ale războiului au fost folosite și pentru misiuni de atac la sol, folosind bombe, rachete și armamentul de bord. Inițial piloții aveau ordin să execute aceste misiuni de bombardament de la înălțimi nu mai mici de 4000 m pentru a se reduce riscul de a fi doborate de apărarea antiaeriană, dar această limitare făcea aproape imposibilă localizarea țintelor mici. Mai târziu, după ce ordinul a fost revocat, se executa un picaj de 30° de la aproximativ 5000 m, lansând bombele la 1000 m, după care se continua mitraliera la sol, trebând să se apropie până la aproximativ 400 m pentru a avea o acuratețe rezonabilă.

Un număr mic au fost folosite ca avioane de vânătoare de noapte, ca Me-262 B-1a/U2 cu radar Neptun V, folosite operațional în apărarea Berlinului de către Kommando Welter, care a devenit Staffel 10/NJG 11 în aprilie 1945, având numeroase victorii, întrerupând proverbialul imunitate lui Mosquito care operau noaptea, dar nu a putut egala recordul lui Feldwebel Becker care a avut 5 Mosquito confirmate zburând un Me-262 monoloc fără radar.

În total, au fost acceptate de Luftwaffe 1433 de aparate, aproximativ 500 de exemplare atingând unitățile operaționale, doborând în jur de 150 de avioane aliate dar pierzând aproximativ 100 în luptă și 240 în accidente.

Aproximativ 285000 de membri ai Luftwaffe-i au fost uciși sau dați dispăruți în acțiune în timpul războiului, alți 213000 fiind răniți. Rezultatele au fost mari, ei luptând cu devotament și curaj chiar când cursul războiului a luat o întorsătură împotriva Germaniei cu toate că au fost greșit echipați și greșit angajați în luptă. Ei au distrus cam 70000 de avioane inamice, pierzând 62500 din ale lor, recordurile lor individuale surclasând pe cele ale oricărei alte forțe aeriene, 1103 piloți având mai mult de 100 de victorii, 13 mai mult de 200 de victorii iar doi din ei, Erich Hartmann și Gerhard Barkhorn doborând mai mult de 300 de avioane inamice fiecare. Cea mai mare parte a lumii a condamnat cauza pentru care au luptat, dar puțini sunt cei care pot critica calitatea serviciului lor.

MESSERSCHMITT Me-262

A fost conceput în luna Octombrie 1938, când Departamentul tehnic al RLM i-a cerut firmei Messerschmitt AG să proiecteze o celulă pentru un avion cu reacție care să utilizeze noile motoare cu reacție aflate în stadiu preliminar de construcție la firmele Junkers Flugzeugmotoren Werke AG și BMW Motorenbau GmbH. În luna Iunie 1939, proiectul a prins viață sub forma unei machete denumita Proiect P-1065, care urma să folosească două motoare BMW TL de 600 Kgf. La 1 Iulie 1939, Technische Amt a modificat proiectul, cerând o anvergură de 9.400 m și o lungime de 9.300 m, preconizând folosirea motoarelor BMW de 1200 Kgf și să aibă o viteză maximă de 900 Km/h. La 19 Decembrie 1939 macheta la scara 1/1 a Proiectului P-1065 a fost terminată iar la 1 Martie 1940 au fost ordonate trei prototipuri sub denumirea de Me-262. Construcția lor a început în 1941, dar au fost unele întârzieri din cauza motoarelor BMW P-3302, redenumite BMW 109-003, care au fost încercate în 1940, oferind doar 260 Kgf față de cele 680 Kgf preconizate, iar motoarele Jumo 004 nu erau încă puse la punct. La 25 Iulie 1941, RLM a ordonat încă cinci prototipuri, care să nu fie gata mai devreme de Mai 1942, luna în care se preconiza să fie livrate motoarele BMW 003 V de 440 Kgf.

În final au fost completate 1433 de exemplare: 568 exemplare în 1944 și 865 exemplare în 1945 până la 1 Mai, din care peste 100 au fost operaționale, iar 497 exemplare au fost distruse de bombardamente.

Me-262 A-1a

Denumit Schwalbe a intrat în serviciu la Ekdo 262 la Lechfeld în Iulie 1944, propulsat de motoare Jumo 004 B-1, apoi cu motoare B-2&3, cu un starter Riedel care avea un rezervor de 17 l de benzină B4, când motoarele atingeau 6000 rpm se trecea pe petrol J2. Motoarele ofereau 900 Kgf la 8700 rpm având un compresor cu 3 trepte, 6 camere de ardere și o turbină cu o singură treaptă. Aveau două rezervoare principale de 900 l și două rezervoare suplimentare, unul în față de 170 l și unul în spate de 600 l. Erau echipate cu un parbriz blindat de 90 mm, o armură de 15 mm în față și în spate, echipament radio FuG 16 ZY înlocuit apoi cu FuG 15, echipament identificare FuG 25a, colimator Revi 16 B, camera foto BSK-16, manșa HG-88, instalație de oxigen cu butelii mici de 2 l încărcate la 150 atm. Au fost înarmate cu 4 tunuri MK-108, cele de sus cu 100 r.p.g, cele de jos cu 80 r.p.g.

Primele exemplare au avut eleroanele acoperite cu pânză, apoi cu înveliș metalic, caracteristicile de zbor au fost foarte bune, voletele de la bordul de atac ieșeau la 450 Km/oră în zbor, iar la aterizare la 300 Km/oră.

Un exemplar testat, cu Werk Nr. 130083 a fost înarmat cu un tun Rheinmetall BK-5 de 50 mm, a cărui țeavă ieșea cu 215 cm în fața botului, dar acest lucru nu afecta prea mult caracteristicile de zbor, fiind realizate 25-27 lovituri din 30 asupra unei ținte de 3x2 m lungime de la distanțe de 1200-1500 m. Alte două exemplare au fost echipate cu acest tun, dar au fost folosite pentru teste asupra țintelor terestre. Un proiect a constat în instalarea unui tun MK-114 de 55 mm dar care a fost înlocuit de un tun MK-214 de același calibru fiind prevăzută instalarea și a unui tun revolver MG-213, care se pare că a echipat un exemplar la Oberammergau.

Unele exemplare au fost echipate cu 24 de rachete R4M de 55 mm de 4 Kg, tip MinenGeschoss, conținând 500 g Hexogen, având un efect considerabil. Au fost montate câte 12 sub fiecare aripă pe lansatoare din lemn, putând fi lansate la un interval de 0.03 sec, acoperind un grup format din 4 bombardiere de la 550 m. Traiectoria lor era aceeași cu a tunului MK-108, putând fi folosit colimatorul Revi 16 B. Au fost testate cu 34 de rachete, fiind planificate 48 de rachete sub aripi.

Un alt armament sofisticat a fost racheta X4 Ruhrstahl de 60 Kg cu o lungime de 4.850 m, ghidată prin impulsuri prin două fire, cu detonator cu impact și acustic, putând fi lansate de la 300 m, putând transporta câte 4 sub fiecare aripă. Testările au fost executate cu rachete false. Alt armament propus a fost R 100 BS de 110 Kg cu capul cuprinsând 400 g de schije incendiare. Unele testări au fost executate cu două rachete sub aripi pe piloni. O altă armă a fost SG 500 Jagdfaust cu 12 RZ 73, rachete verticale în țevi individuale. Au fost experimentate în Decembrie 1944-Martie 1945 pentru trageri aer-aer cu detonator barometric Baro 1, acustic Anasit și electric Pollux, fiind folosit un colimator standard Revi 16 B, fiind testat totodată în Ianuarie 1945 un vizor pentru traiectorie GPV-1 (Gegner Pfeil Visier). Se preconiza montarea unor colimatoare Askania Werke EZ-42, unele au avut echipament radio FuG 15 cu sistem de măsurare a distanței Egon B, indicarea direcției pe hartă la stația de la sol FuG 120 K Bernhardine și FuG 125 Hermine, sistem de aterizare orb FuG 2 care oferea informații de zbor, receptor avertizare radar FuG 29 și era planificată introducerea unui pilot automat Siemens K-22 sau K-23. Un exemplar cu Werk Nr. 130056 a fost folosit pentru testări cu radar FuG 220 Lichtenstein SN-2 pentru roluri de vânătoare de noapte.

Me-262 A-2a

Varianta cunoscută și sub denumirea de Sturmvogel, de bombardament cu două bombe SC 250 sau o bombă SC 500 sub fuselaj, cu armament standard, intenționată pentru bombardament în picaj și la joasă altitudine, printr-un picaj de 30° cu viteza de lansare de 850-900 km/oră la o altitudine de 900-1000 m. Două exemplare, cu Werk Nr. 130170 și 138188 au fost echipate cu STA Tief und Sturzflugzeug un sistem de zbor în picaj și la altitudine joasă, testat la Rechlin.

Me-262 B-2a

Varianta definitivă pentru misiuni de vânătoare de noapte cu lungimea mărită cu 1.200 m, cu două rezervoare principale de 400 și 260 l cu rezervorul anterior din față mărit la 500 l putând transporta două rezervoare suplimentare de 300 l sub fuselaj și un rezervor de 900 l remorcat. Echipat cu radar FuG 220 Lichtenstein SN-2, antenele reduceau viteza cu 60 km/oră, dar echipat cu radar FuG 240 Berlin reducea viteza cu doar 11 km/oră. Au fost înarmate cu 4 tunuri MK-108 și 24 rachete R4M sub aripi. Un exemplar a fost echipat cu radar FuG 244 Bremen 0, care avea o greutate de 110 kg și care opera pe o lungime de undă de 9 cm având o rază de acțiune de 5 km. A fost înarmat cu două tunuri oblice MK-108 cu 90 r.p.g. suplimentar.

Me-262 B-2

Varianta de vânătoare de noapte biloc și triloc, cu radar centimetric identic cu cel de la Ju-88 G-7, înarmată cu 4 tunuri MK-108, cu radar FuG 240/1 Berlin N-1, FuG 350 Naxos ZC, echipamente radio FuG 125, FuG 24 și FuG 101a în fuselaj avea rezervoare de combustibil de 3070 l în total, putând transporta două rezervoare suplimentare de 300 l sub fuselaj și două rezervoare carenate deasupra motoarelor propuse HeS-011 A care ofereau 1300 kg la 11000 rpm, cu armament standard suplimentat de două tunuri oblice MK-108 și patru rachete X4 Ruhrstahl sub aripi.

SPECIFICAȚII TEHNICE

Anvergura: 12.485 m Lungimea: 10.600 m Înălțimea: 3.835 m Suprafața portantă: 21.740 m² Unghiul stabilizator comandat: +3°-45'-5° Ecartament: 3.835 m Ampatament: 7.300 m Alungirea aripii: 7.300 m Pata de bot la Gmax norm: 840 x 300 mm Dimensiuni roți principale: 4.0-4.5 atm. Presiune pneuri principale: 2450 mm Lungime amortizor oleopneumatic: 660 x 160 mm Dimensiuni roata de bot: 1.5 atm Presiune pneu: 3800 Kg Greutate gol: 4420 Kg Greutate gol echipat: 6400 Kg Greutate totală cu 1800 l comb: 7130 Kg Greutate totală cu 2570 l comb: 294-332.00 Kg/m² Încărcarea pe aripă: 1.3-1.8 Kg/Kgf Încărcarea pe Kgf: 827 Km/oră Viteza maximă la 0 m: 853 Km/oră Viteza maximă la 3000 m: 868 Km/oră Viteza maximă la 6000 m: 850 Km/oră Viteza maximă la 7000 m: 856 Km/oră Viteza maximă la 8000 m: 820 Km/oră Viteza maximă la 10000 m: 175 Km/oră Viteza de aterizare: 11.00 m/sec Viteza ascensională la 6000 m: 5.50 m/sec Viteza ascensională la 9000 m: 6 min și 48 sec Timp de urcare la 6000 m: 13 min și 6 sec Timp de urcare la 9000 m: 25 min Timp de urcare la 10000 m: 11450 m Plafon practic: 480 Km Raza de acțiune la 0m cu 637 l: 846 Km Raza de acțiune la 6000 m cu 637 l: 1040 Km Raza de acțiune la 9000 m cu 647 l: 2 h și 25 min Autonomia maximă la 7620 m cu 1 motor: 1020 m Lungimea rulajului la decolare normală: 600 m Lungimea rulajului la decolare cu 2 rachete: 600 m Lungimea rulajului la aterizare: 13.230 m

Me-262 B-2a: Anvergura: 11.510 m Lungimea: 4.190 m Înălțimea: 4870 Kg Greutate gol: 7050 Kg Greutate totală: 7800 Kg Greutate totală maximă: 4400 l Cantitate combustibil: 810 Km/oră Viteza maximă la 6000 m cu FuG 220: 860 km/oră Viteza maximă la 6000 m cu FuG 240: 21.65 m/sec Viteza ascensională inițială: 12400 m Plafon practic: 846 Km Raza de acțiune normală: 6800 Kg Greutate totală normală: 7500 Kg Greutate totală maximă: 925 Km/oră Viteza maximă: 3 h și 42 min Autonomia maximă

"ERAU PRIMELE Me-262 PE CARE LE CAPTURAM INTACTE..."

În seara zilei de 5 mai la câteva ore după armistițiu 5 Me-262 își făceau apariția în circuitul aerodromului de la FASSBERG. Se întorceau de la Praga, unde mitraliseră liniile din est, iar acum veneau să ni se predea. Erau primele Me-262 pe care le capturam intacte, cu tot echipamentul de luptă. Câteva zile mai târziu, când a trebuit să fie duse la Lübeck pentru a le transporta apoi pe terenurile de încercare ale RAF în ANGLIA piloții germani au fost aceia care, cu lacrimi în ochi aproape, ne-au dat instrucțiunile necesare pilotării lor. Eram de-a dreptul impresionați de perfecțiunea, tehnica și modernitatea acestor mașini evident superioare. (Pierre Clostermann, pilot francez, comandant de escadrilă în RAF, as de vânătoare cu 33 de victorii aeriene)

"DEODATĂ, ÎNCEPURĂ SĂ SE ÎNDREPTE SPRE EL DIRE DE FOC..."

La 24 februarie, în pereche cu Titorenco, am decolat la vânătoare liberă. Urmăream cu atenție văzduhul. Am văzut apărând deodată, de după neguri, un avion, ce zbura de-a lungul Oderului cu o viteză care pentru Lavochkinii noștri reprezenta limita. Am privit mai atent. Fără îndoială era un avion cu reacție. Am făcut repede un viraj, am pus motorul în plin și am pornit în urmărirea lui. Se vede că pilotul fascist nici nu se uita înapoi, bizuindu-se pe viteza mare a avionului său. Mă temeam că, observându-ne, să nu o ia la fugă ca de obicei. Am stors din avion viteza maximă, străduindu-mă să scurtez distanța și să intru pe sub avionul dușmanului.

Coechipierul meu se ținea alături de mine. Cunoscându-i fierea iute, l-am avertizat să nu-și piardă calmul, să nu înceapă să acționeze asupra comenzii. Doream să văd mai amănunțit și mai îndeaproape avionul cu reacție, iar dacă reușesc să deschid focul împotriva lui.

Coborând, m-am apropiat de avionul dușmanului pe dedesubt dinspre coadă, la o distanță de 200 metri. Manevra reușită, iuțeala de acțiune și viteza mi-au permis să mă apropii de avionul cu reacție. Deodată, începură să se îndrepte spre el dire de foc. Titorenco nu putuse să se abțină. Eram încredințat că băiatul îmi stricase planul de acțiune și, în gând, îl blestemam.

În realitate, rafalele lui trasoare mi-au îmbunătățit pe neașteptate situația. Avionul inamic începu să vireze spre stânga, adică spre mine, și îmi oferi pentru o clipă, spinarea. În aceeași clipă, scoțând viteza cea mai mare de care era capabil avionul meu, m-am apropiat de dușman. Nu ne mai despărțea o distanță mare de tragere. Am deschis cu emoție focul. Avionul cu reacție, rupându-se în bucăți se prăbuși jos, pe teritoriul dușmanului. (Ivan Cojẹdub, pilot de vânătoare, de 3 ori Erou al Uniunii