I.A.R.81C

După terminarea cursurilor teoretice ale anului II al şcolii militare şi trecerea elevilor pe avionul IAR-80, au fost trimişi ca elevi sergenti la Şcoala de perfecționare piloți de vânătoare pe avionul IAR 80 şi IAR-81 de la Galați. Comandantul şcolii capitan comandor Bordeanu Gheorghe, şef de pilotaj capitan Bucsan A. şi eminenții instructori sublocotenenții Filip Gabriel, Boltă Constantin şi Berbecaru. Şcoala era sub conducerea Flotilei 3 vânătoare, comandată de comandorul Mache Marasescu. Şcoala urmărea desfăşurarea pregătirii de luptă a piloților de vânătoare pentru obținerea brevetului de pilot de război. Programul de pregătire cuprindea: viraje strânse, vrie, răsturnări, looping, imelman, picaje max. 750 km/h cu redresare aproape de sol, raiduri la 50 m înălțime, zbor în celulă şi patrulă, formație strânsă, trageri aeriene foto şi reale în ținte terestre şi manşe, conlucrarea cu artileria A.A., atac la sol cu proiectile de manevră şi reale, zbor de însoțire şi interceptare, zbor şi luptă aeriană la mare înălțime, bombardamente în picaj cu avionul IAR 81 BOPI.

Ca urmare a schimbării comenzii manetei de gaze (până în vara anului 1943 comanda era: prin împingere înainte, motor redus, tragerea mansei înapoi, motor cu turația maximă din această perioadă comanda s-a inversat), conducerea şcolii a organizat un scurt antrenament de acomodare cu această inversare a comenzii manetei de gaze.

Într-una din zile, comandorul Bordeianu ne întreabă: Cine a făcut tur de pistă cu avionul IAR-80 cu comanda inversată a gazelor?". Pur şi simplu am mințit că am făcut aceste zboruri. Mă gândeam: mare lucru, maneta înainte-motorul în plin, trasă maneta motor redus. Dar noi învățasem inițial invers, aşa cum era la început. Am primit ordinul să efectuez un raid Galați Cetatea Albă.

În rulajul până la T-eu, am făcut câteva exerciții cu maneta de gaze. Am pus avionul pe direcția de decolare 90° către lacul Brateş şi la primirea semnalului am decolat. Am redus uşor din turaj, cca 200 t/min, luând mâna de pe maneta de gaze, pentru a da comanda distribuitorului hidraulic de escamotare a trenului de aterizare, urmând după aceea să apăs pe selector, pentru a putea pune în funcțiune pompa hidraulică. După stingerea becurilor verzi şi aprinderea celor roşii, semn că trenul s-a escamotat şi zăvorit, am reglat pasul elicei şi am vrut să măresc turajul motorului. Trăgând maneta de gaze înapoi, motorul s-a redus la 1500 t/min şi am început să pierd vertiginos înălțime, defilând deasupra unui coş de fabrică. Mi-a stat inima în loc. În față aveam o fabrică, mai departe calea ferată şi lacul Brateş. Am stat puțin şi am reflectat, după care am împins maneta de gaze înainte, motorul intrând în plin, am reuşit să ratez aterizarea la numai câțiva metri de sol.

Avionul IAR-81 BOPI (bombardier în picaj) avea montate trei lansatoare de bombe cu declanşare electrică. Manevra de bombardament în picaj consta în următoarele manevre: Înainte de lansare pe țintă se scotea frâna aerodinamică (flapsul) apoi se lansa avionul în picaj cu un unghi de 70°. O dată cu declanşarea bombei, intra în funcțiune un sistem de închidere a frânelor aerodinamice, urmând o scoatere automată a avionului din picaj.

Aveam în şcoală două avioane IAR-81. Antrenamentele se efectuau cu bombe de exercițiu din beton, lansate într-un cerc cu diametru de 50 m. Atacul se efectua de la 1000 m. Ajuns la această înălțime, îndreptându-mă spre țintă, am dat comanda distribuitorului pe flaps blocat şi apoi pe neutru, angajându-mă în picaj pe țintă sub un unghi de 70° cu viteza de 600 km/h. La 200 m înălțime am dat comanda de declanşare a bombei, aşteptând scoaterea automată a avionului din picaj. Nimic! Am tras mansa cu mare greutate şi, cu o solicitare maximă a avionului (şi a mea), am reuşit să scot avionul la numai câțiva metri de sol. După redresare am văzut greşeala, distribuitorul flapsului şi cel al frânului de aterizare fiind apropiate, în loc să manevrez flapsul, am manevrat distribuitorul trenului de aterizare, dând comanda pe scos, ceea ce a făcut să se accentueze unghiul de picaj şi refuzul avionului de a primi comanda de declanşare a bombei şi scoaterea automată din picaj. Am repetat exercițiul. Dar ce folos? Greşeala rămâne greşeală în aviație o singură dată greşeşti, spunea comandorul Tase Rotaru, şi atunci plăteşti cu viața."

4 aprilie 1944. Zi frumoasă de primăvară, toți piloții sunt plini de viață şi bine dispuşi. Aceasta a fost întreruptă de sirena grupului: ALARMĂ! întreg grupul în aer!

Racheta roşie! în trei minute erau în aer toate avioanele. Ne obişnuisem cu astfel de exerciții, întârzierea timpului de decolare era inadmisibilă. După decolare am cuplat aparatura radio, un emițător-receptor tip FUG-7 cu convertizor, şi am auzit în cască mesajul de la sol: Bicicliştilor! Zburați către careul ANARIA 5 MINUTE 5500! Harta era caroiată şi fiecare careu era împărțit în nouă pătratele, munte însemna înălțimea de zbor. Aşa eram purtați din careu în careu până interceptam ținta.

Eram în patrula comandă a Escadrilei 63 vânătoare, coechipierul celulei a 2-a comandată de sublocotenentul Mihăilescu Petre. Careul ordonat, coincidea cu zona Caracal Craiova. Întreg grupul urcă eşalonat, în şir indian, pe escadrile şi patrule în careul ordonat.

În timp ce urcam, mesajul radio s-a modificat: bicicliştilor 43 şi 64 le-a schimbat careul în zona Videle, tot la înălțimea de 5 500 m. Escadrila 63 vânătoare din care făceam parte, continua zborul, luând înălțime către careul inițial. Când am ajuns deasupra râului Olt, în dreapta, şi mai sus circa 20 față de direcția de zbor 270° văd fire de condensare. Erau grupe numerice de avioane ce zburau în sens opus nouă, asemănându-se cu JU 88 şi crezând că este vorba de un simplu exercițiu de interceptare a țintelor. Mesajele de la sol insistau: Bicicliştilor, atacați corbii cu patru pene!" (aceasta însemna în cod avioane cu patru motoare). Munte 7000! Când s-au apropiat noi eram sub ei, iar la comanda radio a comandantului de escadrilă, am virat către dreapta, luând înălțime. Între Roşiorii de Vede şi Videle ne-am apropiat la circa 5 km de ele. La comanda capitanului Ştefănescu P. ne-am eşalonat pe patrule pentru atac. Escadrilele 43 şi 64 de sub comanda sublocotenentului Lupşa Gheorghe şi locotenentul Ion Bârlădeanu, erau deja angajate în lupta cu avangarda formației inamice, noi urmând a ataca ultimul grup. Acum le vedeam bine.

Avioanele inamice erau de tipul B-24 Liberator şi zburau eşalonate atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Această mare formație era compusă din mai multe grupe de câte 12-15 aparate care zburau apropiate unele de altele, putându-se apăra reciproc. Când te apropiai de o astfel de grupare, dădeai peste un arici de foc impenetrabil. Cu toate acestea, ne-am continuat atacul având inferioritate de înălțime. S-a atacat de sus în jos, din spate, pe patrule eşalonate în cocor pe dreapta. Două Liberatoare sunt doborâte, un IAR-80 de-al nostru se prăbuşeşte în flăcări, cade în luptă adj. Parasinopol, sublocotenent Vierul a urmează, dar se salvează cu paraşute.

La cel de-al doilea atac, ne aflam deja deasupra Bucureştiului. Un infern! Trăgeam noi în atac, trăgea artileria antiaeriană, trăgeau celelalte grupe de vânătoare din apărare de pe Pipera şi Popeşti Leordeni, trăgeau vânătorii veniți cu ME 109, trăgeau americanii. Foc sus, foc jos, foc de jur-împrejur. Ca nişte făclii se prăbuşeau avioanele din ambele tabere. Mesajele radio insistau: Bicicliştilor! Atacați tot timpul corbii cu patru pene"!

Escadrila 63 vânătoare, atacă şi revine mereu la atac, asupra ultimei grupe americane. Fiind hărțuiți mereu de noi, după ce au trecut Argeşul, după Domneşti, au dat drumul la bombe, majoritatea căzând pe locurile virane dintre Chitila şi Chiajna. Două Liberatoare sunt lovite de artileria antiaeriană. Cade în luptă adj. Reghiga Dumitraşcu.

Coloanele de foc, fum şi moloz din triaj mă cutremură. Foc peste tot, apar paraşute pe tot cerul. Auzeam rezonanța loviturilor încasate de 80-ul meu. Escadrilele noastre s-au destrămat, unii loviți, cu avarii au aterizat pe aerodroamele de ajutor, alții pierzându-şi coechipieri, s-au ataşat de alții. M-am ataşat de sublocotenentul Scurtu Petre; locotenentul Mihăilescu Petre aterizează forțat pe Pipera. Atacul americanilor se terminase, triajul C.F.R. Griviţa încă mai fumega.

Liberatoarele se îndepărtează de Bucureşti, urmărite şi atacate în permanență de vânătorii noştri, în special de grupul 6 vânătoare de pe Popeşti Leordeni, sub comanda căpitanului Dan Vizante, care doboară două Liberatoare, dar pierd şi două IAR-80.

Semnalizatorul de muniție de la turnurile Mauser îmi indica încă câteva proiectile, îmi rămâne mai multă muniție pentru mitraliere.

Având superioritate de înălțime, am atacat în celulă un Liberator din față, cu soarele în spate, în picaj 45°, vizând încastrarea aripei cu fuzelajul, unde ştiam că are rezervoare de benzină. Cu tot atacul meu impetuos, rezultatul este nul; din cauza nervozităţii am tras sub aripă, în schimb adj. Palalău a fost lovit, reuşind totuşi să aterizeze pe burtă, el fiind rănit. Revin din nou la atac, cu toate că vedeam jocuri de artificii în jurul meu. Nervozitatea creştea, distanța de tragere scădea. În exces de viteză, de data aceasta, atac de jos în sus, vizând aripa dreaptă între cele două motoare şi declanşez tragerea. În degajare am intrat în focul altui Liberator, mi-a sărit cupola cabinei, primisem lovituri în tabloul de bord, simt trepidaje puternice cu rateuri şi întreruperi la motor. Mă loviseră bine. Având aproximativ 4 000 m, am reuşit să aterizez cu bine pe aerodromul Roşiori. Liberatorul lovit de mine s-a prăbuşit între localitățile Vârtoagele şi Roşiori. Victoria mi-a fost omologată de însuşi comandantul Grupului 1 vânătoare comandorul Sandu Ion. Cei 11 membri ai echipajului s-au salvat cu paraşute.

Prizonierii au fost aduşi la grup şi interogați. Singurul nemulțumit era navigatorul, mai avea de îndeplinit o singură misiune şi era repatriat, expirindu-i contractul. După două zile prizonierii au fost trimişi la Timiş de Sus, unde aveau lagărul.

Prin intermediul capitanului Ştefănescu P. în limba franceză, am schimbat impresii cu membrii echipajului american. Capitanul şi cu mine am fost pedepsiți de către Statul Major AERO pentru fraternizare cu prizonierii americani. Capitanul a primit 10 zile de arest şi eu 5 zile, cu suspendare, fiind trecute în fişele personale. Era nevoie de piloți pentru luptele ce urmau.

Fragmente din jurnalul adj. aviator CHERA DUMITRU, promoția 1943, actualmente maior aviator în rezervă

text şi fotografii DAN ANTONIU